Girafă

Girafa este un mare mamifer african cu copite aparținând genului Giraffa. Este cel mai înalt animal terestru viu și cea mai mare rumegătoare de pe Pământ. În mod tradițional, girafele au fost considerate ca aparținând unei singure specii, Giraffa camelopardalis, împărțită în nouă subspecii. Totuși, cercetările recente asupra ADN-ului mitocondrial și nuclear au sugerat împărțirea girafelor în patru specii distincte. Aceste specii pot fi diferențiate în principal prin modelele unice ale blănii fiecărei specii. Alte șapte specii dispărute de Giraffa sunt cunoscute din înregistrările fosile.

Caracteristicile distinctive ale girafei includ gâtul și picioarele extrem de lungi, (excrescențe osoase acoperite cu piele, asemănătoare unor coarne) și blana cu modele de pete. Girafa face parte din familia Giraffidae, împreună cu cea mai apropiată rudă existentă, okapiul. Aria de răspândire a girafei se întinde din Ciad în nord, până în Africa de Sud în sud și din Niger în vest până în Somalia în est. Girafele trăiesc în principal în savane și păduri, și păduri, hrănindu-se cu frunzele, fructele și florile plantelor lemnoase, în special din arborii de , la înălțimi pe care alte erbivore terestre nu le pot atinge.

Printre prădătorii naturali ai girafei se numără leii, leoparzii, și câinii sălbatici africani. Girafele trăiesc în grupuri formate din femele înrudite și puii acestora sau în grupuri de masculi adulți. Acestea sunt animale gregare, putând forma grupuri mari. Masculii stabilesc ierarhiile sociale prin „necking” (lovituri cu gâtul în cadrul luptei). Masculii dominanți au acces la împerechere cu femelele, care sunt singurele responsabile de creșterea puilor.

Girafa a fascinat diverse culturi din întreaga lume datorită aspectului său neobișnuit, fiind frecvent reprezentată în artă, literatură și desene animate. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) clasifică girafa ca fiind vulnerabilă la dispariție. Specia a dispărut din multe părți ale arealului său inițial, însă în 2016 populația sălbatică era estimată la aproximativ 97.500 de indivizi. În 2010, mai mult de 1.600 de girafe erau ținute în grădini zoologice.

Etimologie Numele „girafă” provine din cuvântul arab (), iar rădăcinile sale pot fi urmărite până la cuvântul persan (), care este un compus din (, „flaut, zurna”) și (, „picior”). În engleză, termenul a evoluat prin variante precum și , preluate din arabă, iar forma modernă giraffe a fost împrumutată din franceză în jurul anului 1600.

Un alt nume vechi pentru girafă în engleză este „camelopard” , derivat din grecescul (), un compus din (), „cămilă” și (), „leopard”, referindu-se la combinația de trăsături asemănătoare cămilei și la coloritul asemănător leopardului.

Taxonomie

Evoluție Girafa este unul dintre cele două genuri existente din familia Giraffidae, cealaltă specie fiind okapiul. Ambele fac parte din ordinul Artiodactyle i suntr umegătoare din clada Pecora, împreună cu familii precum Antilocapridae (antilocapra), Cervidae (cerb), Bovidae (bovine, antilope, capre și oi) și Moschidae (cerbul mosc). Conform unui studiu genomic din 2019, Giraffidae sunt un grup soră cu Antilocapridae, de care s-au separat acum peste 20 de milioane de ani.Familia Giraffidae a fost cândva mult mai diversificată, cu peste 10 genuri fosile descrise. Alungirea gâtului girafelor pare să fi început devreme în evoluția lor, cu vertebrele apropiate de craniu alungindu-se mai întâi, urmate de cele din partea inferioară a gâtului. Un strămoș timpuriu al girafidelor a fost , care a trăit acum aproximativ 25-20 de milioane de ani (sau conform altor estimări, între 18 și 14,3 milioane de ani), iar fosilele sale au fost găsite în Libia. Canthumeryx avea un corp de mărime medie și o constituție ușoară, asemănătoare cu cea a unei antilope. a apărut în urmă cu 15-12 milioane de ani pe subcontinentul indian și semăna cu un okapi sau o girafă mică, având un gât mai lung și similare. miniatura| Girafida dispărută (mijloc) în comparație cu okapi (mai jos) și girafa. Anatomia lui Samotherium pare să fi arătat o tranziție către un gât asemănător girafei. Se crede că Giraffokeryx a făcut parte dintr-o cladă comună cu girafe mai masive, cum ar fi și . Girafidele precum , și au apărut în urmă cu aproximativ 14 milioane de ani și au trăit în Africa și Eurasia. Aceste animale aveau cranii mai largi, iar cavitățile frontale erau reduse. Palaeotragus semăna cu okapiul modern și ar putea fi un strămoș al acestuia, deși alți cercetători cred că linia okapiului s-a despărțit mai devreme, înainte de apariția Giraffokeryx. Samotherium a fost o fosilă de tranziție importantă în evoluția girafei, având vertebre cervicale cu o lungime și structură intermediară între cele ale girafei moderne și cele ale okapiului.

, care a trăit acum 9-7 milioane de ani în sud-estul Europei, este considerată un strămoș direct al girafei. Semăna foarte mult cu girafele moderne, având gâtul și picioarele lungi, precum și ossicoane și dentiție asemănătoare. Bohlinia a colonizat China și nordul Indiei, iar din ea a evoluat genul Giraffa, care, în urmă cu aproximativ 7 milioane de ani, a ajuns în Africa. Schimbările climatice au dus la dispariția girafelor din Asia, în timp ce cele din Africa au supraviețuit și au evoluat în noi specii. Girafele moderne par să fi apărut acum aproximativ 1 milion de ani în Africa de Est, în timpul Pleistocenului.

Un studiu sugerează că girafele moderne descind din ; o specie mai mare și mai robustă, deși , o specie mai mică și mai zveltă, este considerată de alți cercetători ca fiind un candidat mai probabil. Tranziția habitatului, de la păduri extinse la savane deschise, acum aproximativ 8 milioane de ani, este considerată un factor major în evoluția girafelor. Aceste schimbări au favorizat dispariția vegetației tropicale și apariția savanelor uscate din estul și nordul Africii, precum și vestul Indiei. S-a emis ipoteza că această schimbare de habitat, împreună cu o dietă diferită, incluzând specii de salcâm, a expus strămoșii girafelor la toxine care au cauzat mutații rapide și o rată accelerată de evoluție. Modelele de blană ale girafelor moderne ar fi putut evolua ca adaptare la noile condiții de habitat.

Genomul girafei are o lungime de aproximativ 2,9 miliarde de perechi de baze, comparativ cu cele 3,3 miliarde de perechi de baze ale okapiului. Divergența dintre liniile girafei și okapiului datează de acum aproximativ 11,5 milioane de ani, iar un mic grup de gene reglatoare la girafă pare a fi responsabil pentru înălțimea sa și adaptările circulatorii asociate.

Specii și subspecii alt=Approximate geographic ranges, fur patterns, and phylogenetic relationships between some giraffe subspecies|dreapta|miniatura| Harta care prezintă „arealele geografice aproximative, modelele de blană și relațiile filogenetice dintre unele subspecii de girafe pe baza secvențelor de ADN mitocondrial. Punctele colorate de pe hartă reprezintă localitățile de eșantionare. Arborele filogenetic este o filogramă de maximă verosimilitate bazată pe eșantioane de la 266 de girafe. Asteriscurile de-a lungul ramurilor corespund valorilor nodurilor cu un sprijin bootstrap de peste 90%. Stelele de la capetele ramurilor identifică haplotipurile parafiletice găsite la girafele Maasai și reticulate”. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) recunoaște în prezent o singură specie de girafă, Giraffa camelopardalis, împărțită în nouă subspecii. Carl Linnaeus a clasificat girafa modernă ca o singură specie în 1758, dându-i numele binar Cervus camelopardalis. a introdus denumirea generică Giraffa în 1762. În cursul anilor 1900, au fost propuse diferite clasificări, inclusiv cu două sau trei specii distincte.

Un studiu din 2007 privind genetica girafelor, bazat pe analiza ADN-ului mitocondrial, a sugerat existența a cel puțin șase linii genetice distincte, care ar putea fi considerate specii separate. În 2011, un alt studiu, bazat pe analiza detaliată a morfologiei și pe aplicarea conceptului filogenetic de specie, a propus existența a opt specii de girafe moderne. Un studiu din 2016 a confirmat că girafele sunt formate din mai multe specii, sugerând că există patru specii distincte, care nu au făcut schimb de informații genetice între ele timp de 1-2 milioane de ani.

Un studiu din 2020 a indicat că diferite metode de analiză pot susține ipoteze taxonomice care recunosc între două și șase specii de girafe. Totuși, ipoteza celor trei specii (Giraffa camelopardalis, Giraffa giraffa și Giraffa tippelskirchi) este susținută de cele mai multe studii filogenetice și genetice. În 2021, un studiu de a genomului a sugerat existența a patru specii distincte și a șapte subspecii. De asemenea, un studiu din 2024 a descoperit un străvechi mai mare decât se aștepta între populațiile de girafe.

Cladograma de mai jos arată relațiile filogenetice propuse între cele patru specii de girafe și cele șapte subspecii, pe baza studiului genomic din 2021. Cele opt linii corespund subspeciilor tradiționale din ipoteza unei singure specii. Girafa Rothschild este inclusă în Giraffa camelopardalis camelopardalis. Tabelul următor compară diferitele ipoteze pentru speciile de girafe. Coloana descrierii arată cele nouă subspecii tradiționale în ipoteza unei singure specii. +Specii și subspecii de girafăDescriereImagineTaxonomia a opt speciiTaxonomia a patru speciiTaxonomia a trei specii (G. c. antiquorum) are o distribuție care include sudul Ciadului, Republica Centrafricană, nordul Camerunului, și nord-estul Republicii Democratice Congo. Populațiile din Camerun au fost anterior incluse în G. c. peralta, dar acest lucru a fost incorect. Comparativ cu girafa nubiană, această subspecie are pete mai mici și mai neregulate. Petele sale sunt prezente pe partea interioară a picioarelor, uneori sub . O umflătură mediană este prezentă la masculi. Se crede că în sălbăticie mai există aproximativ 2 000. A existat o confuzie considerabilă cu privire la statutul acestei subspecii și al G. c. peralta în grădinile zoologice. În 2007, din grădinile zoologice europene sunt, de fapt, G. c. antiquorum. Cu această corecție, aproximativ 65 trăiesc în grădinile zoologice.186x186px (G. antiquorum)Girafa nordică(G. camelopardalis) (G. c. camelopardalis), se găsește în estul Sudanului de Sud și în sud-vestul Etiopiei, pe lângă Kenya and Uganda. Are pete de culoare castanie cu margini ascuțite, înconjurate de linii mai ales albe, în timp ce părțile inferioare nu prezintă pete. O umflătură este proeminentă în mijlocul capului masculului. Se crede că aproximativ 2,150 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie, iar alți 1,500 de indivizi aparțin ecotipului . Odată cu adăugarea girafei Rothschild la subspecia nubiană, girafa nubiană este foarte comună în captivitate, deși fenotipul original este rar — un grup este păstrat la din Emiratele Arabe Unite. În 2003, acest grup număra 14 exemplare.197x197px (G. camelopardalis)

Cunoscută și sub numele de girafa sau girafa ugandeză

Două subspecii:

G. c. camelopardalis

G. c. rothschildi (girafa lui Rothschild) (G. c. rothschildi) poate fi un ecotip al G. camelopardalis. Aria sa de răspândire include părți din Uganda și Kenya. Prezența sa în Sudanul de Sud este incertă. Această girafă are pete întunecate mari, cu margini în mod normal bine definite, dar uneori despărțite. Petele întunecate pot avea, de asemenea, spirale de culoare deschisă în interiorul lor. Petele ajung rareori sub tibie și rareori până la copite. Acest ecotip poate dezvolta și cinci „coarne”. Se crede că în jur de 1 500 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie