Dagobert I () a fost un rege al francilor din dinastia merovingiană. Fiul lui Clotaire al II-lea (584-629) și stră-stră-strănepot al lui Clovis I, el a domnit în Austrasia între anii 623 și 632 și a fost rege al francilor din 629 până în 639. În această perioadă, el și-a avut reședința în cea mai mare parte în jurul Parisului, în special la Clichy (în departamentul actual Hauts-de-Seine). Deja slăbit în timpul domniei sale, puterea monarhică a trecut în mâinile majordomilor palatului de la moartea sa.
El a rămas în amintire prin cântecul popular "Le Bon Roi Dagobert", care îl prezintă alături de contemporanul său, Sfântul Eligius.
Context istoric Domnia lui Dagobert se desfășoară aproximativ 130 de ani după cea a lui Clovis I și cu aproximativ 120 de ani înainte de urcarea pe tron a carolingianului Pepin cel Scurt. Dagobert îl succede pe tatăl său, Clotaire al II-lea; acesta din urmă a unificat teritoriile franțe care erau anterior împărțite între nepoții lui Clovis. Prin urmare, Dagobert domnește peste un regat unificat. Cu toate acestea, trebuie să țină seama de nobilimea austrasiană, care a știut să-și valorifice ajutorul oferit lui Clotaire al II-lea împotriva Brunhildei.
Dinastia merovingiană de la Clovis până la Dagobert Domnia lui Clovis (481-511) a stabilit dominația francilor asupra celei mai mari părți a Galiei ex-romane. La moartea lui Clovis, regatul este împărțit între cei patru fii ai săi, apoi reunificat în jurul anului 555, extins cu Burgundia, de către Chlothar I.
La moartea acestuia aduce un nou împărțire între cei patru fii ai săi: unul, Caribert, moare în 567; Guntram, rege al Burgundiei, rămâne într-o oarecare măsură în afara conflictului, început în jurul anului 570, între cuplurile Sigebert-Brunhilda (regatul Metz) și Chilpéric-Fredegund (regatul Parisului, Neustria); Sigebert este asasinat în 575, Chilpéric în 584; el lasă un fiu de câteva luni, Clotaire, care triumfă în 613 cu execuția Brunehildei și a urmașilor ei. El reunește astfel regatul franc. Cu toate acestea, sub presiunea nobililor austrasieni, începând din 623, el trebuie să încredințeze regatul Austrasiei fiului său Dagobert, care îi succede ca rege al francilor în 629.
Lumea pe vremea lui Dagobert Sub domnia lui Dagobert, regatul franc acoperea vechea Galie, precum și dependențe în Germania, în special Bavaria. Aici se afla în contact cu popoare încă păgâne: frizonii, saxonii și alamanii în Germania, avarii în Panonia (actuala Ungarie).
La nord, Anglia actuală era divizată între diferite regate anglo-saxone (Kent, Mercia, etc.), dintre care unele încă mai erau păgâne.
La sud-est Italia era în mâinile longobarzilor (regatul longobard, ducatele de Spoleto și Benevento), dintre care mulți încă erau arieni sau păgâni, și a Imperiului Bizantin (Exarhatul de Ravenna, care includea Roma, sediul papalității; Sicilia și sudul Italiei).
La sud-vest, Spania era în mâinile vizigoților (regatul Toledo, de unde provine regina Brunhilda).
Cea mai mare putere a acelei epoci era Imperiul Bizantin (cu capitala la Constantinopol), care controla, pe lângă provinciile italiene, sudul Balcanilor, Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Anul 630 este important pentru viitorul acestor regiuni: este anul capturării Meccăi de către musulmanii din Medina, marcând astfel începutul cuceririlor musulmane; profetul islamului, Mahomed, moare în 632.
Pepinizii și Arnulfizii pe vremea lui Dagobert Pepinizii și Arnulfizii, strămoșii Carolingienilor, constituiau două familii importante încă de la acea vreme în Austrasia. Printre ei, trebuie menționați majordomul palatului Pepin de Landen și Sfântul Arnoul. Din alianța și căsătoria lor a rezultat familia carolingiană. Aceste familii dețineau numeroase domenii, în special în valea Meusei (Herstal, Jupille, etc.). După Dagobert, majordomul palatului din Austrasia, Neustria sau Burgundia au jucat un rol tot mai important, în detrimentul regilor din familia merovingiană.
BiografieLiber Historiae Francorum (secolul al VIII-lea) thumb|Diploma lui Dagobert I (628). Dagobert a fost fiul lui Clotaire al II-lea (fiul lui Chilperic I și stră-strănepot al lui Clovis I). Mama sa se numea Bertrude.
La vârsta de nouă ani, Bertrude îl trimite, împreună cu fratele său vitreg Charibert, la castelul Reuilly, la est de Paris. Acolo este educat de către clerici care îi predau limba latină și istorie. La zece ani, învață să meargă călare, practică sportul și folosește armele. De asemenea, se ocupă ca hobby de anumite activități manuale precum tâmplăria și dulgheria. În 615, se alătură curții tatălui său rege, cu care menține relații dictate de rațiunea de stat, pentru a urma instruirea la Școala Palatului unde își îmbogățește cunoștințele politice și administrative.
În 618, la câteva luni după moartea lui Bertrude, soția lui Clotaire, acesta, tatăl lui Dagobert, se recăsătorește cu Sichilde, care era guvernanta lui Caribert. Dagobert o privește ca pe o intrigantă care încearcă să-l favorizeze pe Caribert, în timp ce o suspectează că ar fi fost amanta tatălui său. Împreună cu fratele său Brodulf (sau Brunulf), ea încearcă să obțină o moștenire egală între cei doi fii ai lui Clotaire, în timp ce Caribert este exclus din succesiunea regală din cauza incapacității sale de a domni. În 621, la cei cincisprezece ani ai lui Caribert, Sichilde obține de la Clotaire o donație de mici domenii disparate și îndepărtate unele de altele, formând comitate gestionate de intendenți regali, pentru fiecare dintre cei doi fii ai săi. Vârsta majoratului le este acordată ambilor prinți, eliminându-li-se guvernarea. În schimb, este numit câte un mareșal al palatului pentru fiecare dintre ei, deși nu domnesc niciun regat. Harmaire este atribuit lui Caribert, iar în ceea ce-l privește pe Dagobert, i se permite să aleagă: el propune pe ducele Ega, care, pe lângă faptul că are o reputație bună, participă la formarea sa la școala palatului; acesta din urmă acceptă și propunerea este aprobată de rege. Brodulf și Sichilde se străduiesc să-l țină pe Dagobert cât mai departe posibil de curte, astfel încât regele să acorde mai multă atenție lui Caribert, îndemnându-l pe Clotaire să-l trimită pe Dagobert în diverse locuri din întreaga Galie: în Austrasia, Burgundia și Neustria. Aceasta îi permite lui Dagobert să cunoască regiunile regatului cu particularitățile lor, să întâlnească oameni din toate condițiile și să viziteze tot felul de locuri, să stabilească relații și să fie perceput ca delegat al coroanei.
În 622, el participă la consiliul regal, unde ia parte la deciziile guvernamentale fiind consultat de către tatăl său și de miniștrii săi. El recomandă extinderea imunităților, acordând un decret regal de imunitate proprietarilor de domenii, refuzând accesul la domeniu oricărei persoane străine în afară de rege pentru a limita puterea nobililor din regat care uzurpă puterea regelui pentru a-și exercita jurisdicția în detrimentul său și pentru a confisca puterile judiciare, precum și bunuri, taxe, capitații, recolte etc. De asemenea, promovează recomandări pentru a asigura o ierarhizare mai bună a feudalismului: un senior primește omagiul unui războinic sau a unui șef care depune jurământ de fidelitate și oferă serviciile sale în schimbul beneficiilor și protecției seniorului. O protecție specială și obligații specifice sunt atribuite celor care se recomandă regelui. Leudele sunt recomandările care își plasează pământurile sub protecția regelui și, în schimb, regele le oferă altele.
Cu scopul de a crește producția agricolă a țăranilor liberi, conceptul de origine romană al prekariilor este răspândit: un proprietar de teren acordă exploatarea unui teren unui țăran liber pentru un anumit număr de ani, în care acesta poate face ce dorește cu recolta. În schimb, țăranul trebuie să amenajeze și să întrețină pământul. La expirarea termenului de exploatare, proprietarul beneficiază de amenajările și construcțiile realizate.
Pentru a fidelizează vasalii la monarhie, pot fi acordate beneficii: folosința unui domeniu, pentru o perioadă determinată de cel puțin cinci ani și adesea pe viață, este atribuită unui favorit al regelui în schimbul serviciilor prestate.
Regele Austrasiei thumb|gauche|250px|Clotaire al II-lea, Dagobert I și Sfântul Arnoul. Marele Cronici ale Franței. Paris, secolul al XIV-lea sau al XV-lea. În anul 623, episcopul de Metz, Arnoul, cere vizita regelui, dar acesta preferă să trimită pe Dagobert. Arnoul observă că austrasienii sunt invidioși pe neustrienii care beneficiază de prezența monarhului și se simt nedreptățiți. De asemenea, ei doresc prezența regelui în teritoriul lor, dar Clotaire refuză. Cu toate acestea, cedând revendicărilor de autonomie ale nobililor din Austrasia, el numește pe Dagobert vicerege al acestui teritoriu (cu excepția regiunilor la vest de Ardeni și Munții Vosgi; văile Haute-Meuse, Haute-Marne, Aisne, Champagne. Orașele Verdun, Toul, Châlons și Châlons-en-Champagne, de asemenea excluse, sunt declarate "orașe regale" și sunt subordonate doar regelui) ca asociat la coroană cu delegare de autoritate. Această decizie este aprobată de Brodulf, care vede aici o ocazie de a-l îndepărta pe Dagobert și pe Harmaire, despre care Brodulf sugerează că ar comanda trupe pentru a calma tulburările cauzate dincolo de Rin de către ducele saxon Aighina. El locuiește alternativ la Metz și la Trier. Tutorii săi vor fi majordomii palatului Pepin de Landen, Sfântul Arnoul și Cunibert (sau Chunibert), episcop de Köln, care sunt deja conducătorii efectivi ai teritoriului. Educația sa este orientată în mod să răspundă nevoilor Bisericii, și nu poate să se despartă de compania lui Arnoul în așa măsură încât să amenințe să-și omoare fiii dacă acesta îndrăznește să ducă o viață de eremit.
El se dedică îmbunătățirii sistemului judiciar pentru a extinde competențele regelui prin implementarea unor reforme. Wergeld-ul ("prețul omului") pentru aceeași categorie socială este aproape echilibrat, indiferent de originea oamenilor, iar condițiile de stare civilă, familie și succesiuni se uniformizează. În conformitate cu edictul din 614, impune ca în timpul judecăților, un episcop sau un cleric să intervină în timpul dezbaterilor sau deliberărilor pentru a reduce injustiția. Nobilii de palat sau clericul pot cere reconsiderarea sentințelor și pot face apel. El împinge pentru periodizarea regulată a sesiunilor, menținerea juriilor populare, desemnarea de consilieri-auditori competenți cu mandate pe termen lung. Referendarul specializează juriștii pe care regele îi solicită. Lasă cancelarul-referendar să promoveze în cancelarie magistrați pentru misiuni juridice sau de inspecție. Acuzații, apărători și reclamanți se pot baza pe martori, garanți sau cauțiuni. Problemele legate de văduve, orfani și deposedați sunt supuse clericilor, care au misiunea de reprezentare și consiliere. Consilierii-auditori care nu sunt convocați la o sesiune pot asista sau reprezenta în instanță părțile. Pagii (unitatea administrativă principală a statelor regatului, unde nobilii exercită jurisdicția regelui) au dimensiuni variabile, împiedicând astfel conteii să asigure reprezentarea regelui la fiecare audiență a diferitelor centre judiciare. Astfel, comitatele sunt împărțite în vicariate unde sunt numiți vicari, care prezidează tribunalele locale, sub autoritatea contelui. Cazurile importante sunt prezidate direct de către nobili. Nobilii și vicarii trebuie să desemneze juriști și clerici din anturajul lor pentru asistență. Nobilii înșiși recurg la vicari pentru afacerile curente și pentru a-i înlocui în timpul deplasărilor lor.