„Vânătorul Gracchus” (în ) este o povestire fragmentară Peter Sprengel, Geschichte der deutschsprachigen Literatur, 1900–1918 : von der Jahrhundertwende bis zum Ende des Ersten Weltkriegs, Verlag C.H. Beck, München, 2004, p. 317. scrisă de Franz Kafka în prima jumătate a anului 1917 și publicată postum de Max Brod în volumul Beim Bau der Chinesischen Mauer (1931). Ea relatează povestea unui om mort de multă vreme, destinat să rătăcească veșnic și fără nici un scop pe apele mărilor lumii, neputând să-și găsească nicăieri odihna, deoarece ambarcațiunea care trebuia să-l ducă în lumea de dincolo a fost deviată din drum în mod misterios.Radu Enescu, Franz Kafka, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968, p. 128.Mariana Șora, „Prefață”, în vol. Franz Kafka, Castelul, Editura pentru literatură, București, 1968, p. XXIII.

Există câteva fragmente ale acestei povestiri în caietele de creație și în jurnalul lui Kafka, care au fost publicate separat sau împreună. Richard T. Gray, Ruth V. Gross, Rolf J. Goebel, Clayton Koelb, A Franz Kafka encyclopedia, Greenwood Press, Westport, Connecticut, 2005, p. 141. Ea este una dintre singurele scrieri ale lui Kafka în care sunt menționate numele unor repere geografice reale: orașul-port Riva (în care autorul și-a petrecut de câteva ori vacanța) și Munții Pădurea Neagră din Germania.

Rezumat

O barcă plutind lin deasupra apei ajunge într-o zi în portul orașului sudic Riva. De-acolo este scoasă o targă, pe care pare că zace nemișcat un bărbat acoperit cu un șal mare de mătase, și dusă într-o cameră dintr-o casă cu două etaje, aparent o școală sau un internat pentru băieți. Salvatore, primarul din Riva, căruia un porumbel mare cât un cocoș îi anunțase în noaptea anterioară sosirea defunctului, sosește acolo și intră în camera în care zăcea bărbatul.

Omul de pe targă deschide ochii și îi spune că este defunctul vânător Gracchus, care s-a prăbușit fatal de pe o stâncă în Munții Pădurea Neagră din Germania, în timp ce urmărea o capră neagră cu 1500 de ani înaintea evenimentelor relatate în această povestire. June O. Leavitt, The mystical life of Franz Kafka : theosophy, cabala, and the modern spiritual revival, Oxford University Press, New York, 2012, p. 109. El nu putea, cu toate acestea, să ajungă în tărâmul morților, fiind prins între lumea celor vii și lumea celor morți. Luntrea sa funerară a greșit direcția, probabil din cauza neatenției barcagiului, luând-o pe un alt drum. Richard T. Gray, Ruth V. Gross, Rolf J. Goebel, Clayton Koelb, A Franz Kafka encyclopedia, Greenwood Press, Westport, Connecticut, 2005, p. 48. Vânătorul Gracchus ar fi fost fericit să ajungă pe lumea cealaltă, dar el este nevoit să cutreiere veșnic și fără nici un scop apele mărilor lumii. Stând culcat pe un pat în cabina lui, acoperit cu un șal femeiesc, el privește mereu un tablou enigmatic cu un boșiman înarmat care pare să-l țintească cu o suliță. Primarul îl întreabă cine era vinovat pentru această situație și, de asemenea, dacă vânătorul intenționa să rămână în Riva. Gracchus îi răspunde vag prin ultima sa propoziție: „barca mea n-are cârmă, e purtată de vântul care bate în regiunile cele mai de jos ale morții”.Franz Kafka, „Vânătorul Gracchus”, în antologia Amurgul imperiului. Proza austriacă modernă. Vol. I, Editura pentru Literatură, București, 1968, colecția „Biblioteca pentru toți”, nr. 443, p. 419.

Fragmentul suplimentar scris în aprilie 1917 este încă și mai enigmatic și prezintă o conversație între Gracchus și un narator nenumit. Richard T. Gray, Ruth V. Gross, Rolf J. Goebel, Clayton Koelb, A Franz Kafka encyclopedia, Greenwood Press, Westport, Connecticut, 2005, p. 142. Naratorul îl presează pe Gracchus să răspundă la întrebări care să-l ajute să-i înțeleagă destinul, dar fostul vânător susține că știe doar că este „mort, mort, mort” și că nu are nici o idee de ce se află acolo. Nu există nici un răspuns cu privire la cauza încurcării drumului către tărâmul morții.

Scriere și publicare

„Vânătorul Gracchus” este una dintre puținele scrieri ale lui Kafka în care sunt menționate numele unor repere geografice reale: orașul-port Riva și Pădurea Neagră. Franz Kafka călătorise în septembrie 1909 și septembrie 1913 în Italia, împreună cu frații Max și Otto Brod, Brad Prager, „Sebald's Kafka”, în Scott D. Denham, Mark McCulloh (ed.), W.G. Sebald : history – memory – trauma, Walter De Gruyter, Berlin – New York, 2006, p. 117. efectuându-și vacanța în localitatea Riva de pe malul lacului Garda, care i-a servit ca model pentru localitatea idilică în care se petrece acțiunea acestei povestiri. Peter-André Alt, Franz Kafka. Der ewige Sohn. Eine Biographie, Verlag C.H. Beck, München, 2005, p. 567.

Povestirea „Vânătorul Gracchus” a fost scrisă în perioada decembrie 1916 – aprilie 1917, care poate fi considerată deosebit de productivă sub aspect literar, deoarece au fost scrise atunci multe alte povestiri. Un fragment manuscris se află în caietul B al Oktavhefte, un altul este inclus în jurnalul (Tagebücher) lui Kafka, iar un al treilea a fost găsit în caietul D al Oktavhefte din aprilie 1917. Într-o notă de jurnal datată 6 aprilie 1917 Kafka a compus un mic fragment adițional al povestirii în care a descris ambarcațiunea ciudată care-l transporta pe vânătorul Gracchus în termeni asemănători cu cei din opera Olandezul zburător (1843) a lui Richard Wagner. Franz Kafka, Diaries 1910–1923, Schocken Books, New York, 1988, p. 373. Povestirea este fragmentară, nefiind definitivată în ciuda numeroaselor încercări ale autorului realizate în perioada martie–aprilie 1917.

Prietenul autorului, Max Brod, a publicat postum primul fragment în volumul Beim Bau der Chinesischen Mauer tipărit în 1931 de Gustav Kiepenheuer Verlag din Berlin (pp. 43–50), alături de alte 20 de povestiri și de o postfață („Nachwort”). Richard T. Gray, Ruth V. Gross, Rolf J. Goebel, Clayton Koelb, A Franz Kafka encyclopedia, Greenwood Press, Westport, Connecticut, 2005, p. 35. Primele două fragmente (cel din caietul B și cel din jurnal) au fost unite și publicate ulterior într-un text unitar în volumul 5 al ediției de („Scrieri alese”) îngrijită de Max Brod, ce a purtat titlul Beschreibung eines Kampfes: Novellen, Skizzen, Aphorismen aus dem Nachlaß (H. Mercy Sohn, Praga, 1936). În cea de-a doua ediție a acestui volum, publicată în 1946 sub același titlu, Brod a inclus și fragmentul din caietul D pe care l-a intitulat „Der Jäger Gracchus: Ein Fragment”.

Analiza textului Narațiunea începe cu descrierea armonioasă a unui oraș sudic. Reiner Stach, Kafka: Die Jahre der Entscheidungen, S. Fischer Verlag, Frankfurt pe Main, 2004, p. 428. Dar deja, încă din primul paragraf, textul dobândește un fior amenințător. O barcă plutește purtată de ape până în port, conținând o targă pe care zace, după toate aparențele, un bărbat (asociere cu bine-cunoscutul poem „Childe Harold” al lui Heine, care începe cu versul „Eine starke, schwarze Barke...”). R.J.A. Kilbourn, „Kafka, Nabokov... Sebald: Intertextuality and Narratives of Redemption in Vertigo and The Emigrants”, în Scott D. Denham, Mark McCulloh (ed.), W.G. Sebald : history – memory – trauma, Walter De Gruyter, Berlin – New York, 2006, p. 41.

Cele nouă propoziții ale primului paragraf formează o imagine precisă; Peter-André Alt, Kafka und der Film, Verlag C.H. Beck, München, 2009, p. 148. ele sunt imagini închise care se încadrează într-o serie fără o structură narativă clară. Fiecare propoziție este de sine stătătoare. Este creat un context panoramic care combină părțile componente individuale într-un întreg prin metoda stereoscopică.

Povestirea „Vânătorul Gracchus” conține asemănări cu singura încercare dramatică a lui Kafka, piesa Der Gruftwächter (1916–1917), în ambele fiind vorba despre interferența morților în lumea celor vii. Peter Sprengel, Geschichte der deutschsprachigen Literatur, 1900–1918 : von der Jahrhundertwende bis zum Ende des Ersten Weltkriegs, Verlag C.H. Beck, München, 2004, p. 319. Vânătorul care a murit cu câteva secole în urmă în Munții Pădurea Neagră a devenit un strigoi prin ratarea de către luntrea sa funerară a drumului către tărâmul morții, el fiind nevoit să cutreiere veșnic toate țările lumii, fără a-și găsi un loc stabil.Radu Enescu, Franz Kafka, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968, p. 12. „Rămân veșnic pe scara cea mare care urcă într-acolo, [...] pe nesfârșita, pe vasta scară de onoare care urcă într-acolo. Bat mereu treptele acestei nesfârșite, acestei vaste scări de onoare, urc, cobor, o iau la dreapta, o iau la stânga, nu stau o clipă locului. [...] Dar în clipa când îmi iau vânt și văd chiar strălucind colo, sus, poarta, mă trezesc iar în barca împotmolită fără rost pe cine știe ce apă terestră”, se lamentează Gracchus.Franz Kafka, „Vânătorul Gracchus”, în antologia Amurgul imperiului. Proza austriacă modernă. Vol. I, Editura pentru Literatură, București, 1968, colecția „Biblioteca pentru toți”, nr. 443, pp. 416–417.

Interpretări

Narațiunea se caracterizează prin descrierea până la sfârșit a stării chinuitoare de tranziție a vânătorului, care este prins într-un curent al vieții eterne. Autorul exprimă aici ideea că sufletul continuă să existe după moarte, June O. Leavitt, The mystical life of Franz Kafka : theosophy, cabala, and the modern spiritual revival, Oxford University Press, New York, 2012, p. 170. iar transmigrația este imaginată ca o călătorie cu barca. Vânătorul Gracchus nu este nici viu și nici mort, ci un suflet rătăcit între viață și moarte. La fel ca în romanul Procesul, povestirea „Vânătorul Gracchus” prezintă un individ înstrăinat și confuz, captiv într-un labirint din care pare că nu poate ieși; numele primarului, Salvatore, poate sugera speranța salvării lui Gracchus, dar această speranță nu se concretizează la sfârșit. Fostul vânător îl acuză inițial pe luntraș pentru soarta sa, spunând că s-ar fi abătut de la drum din cauza neatenției, pentru a-l dezvinovăți în final atunci când susține că barca nu are cârmă și navighează dusă de vântul din adâncurile morții.

Spre deosebire însă de mișcarea greoaie a majorității personajelor lui Kafka, deplasarea vânătorului Gracchus se desfășoară cu rapiditate tocmai pentru că nu are niciun sens.Radu Enescu, Franz Kafka, Editura pentru Literatură Universală, București, 1968, p. 149. Personajul s-a „transformat” astfel, potrivit propriei afirmații, într-un fluture care efectuează o mișcare circulară eternă într-un univers atemporal. Drumul său devine liber, lipsit de obstacole, tocmai pentru că nu duce nicăieri.

O relație între numele vânătorului Gracchus și personalitățile istoriei romane (consuli și tribuni ai plebei) nu este evidentă. Semnificația numelui latin („cel plin de har”) este aplicată aici unei persoane căreia i se refuză în mod expres harul morții așteptate. Mult mai probabil Kafka a dorit să facă aluzie la gracchio, cuvântul italian pentru stăncuță (în cehă: Kavka = stăncuță), astfel încât să-și identifice propria persoană cu vânătorul din povestire. Peter-André Alt, Franz Kafka. Der ewige Sohn. Eine Biographie, Verlag C.H. Beck, München, 2005, p. 569. Personajul Gracchus suferă o soartă asemănătoare cu cea a multor protagoniști kafkieni: blestemul de a fi surghiunit într-o loc aflat între două lumi, fiind aici suspendat etern între viață și moarte. Criticul german Wilhelm Emrich consideră această identificare ca fiind cheia interpretării întregii opere a lui Kafka.

Reminiscența istoriei este secundară, dar nu neintenționată, din moment ce referirile la istorie și la mitologie se înmulțesc în proza lui Kafka în următorii ani. Astfel, se face referire la epoca lui Alexandru Macedon în povestirea „Der neue Advokat”, realizându-se depășirea timpului printr-o combinație poetică de ficțiune și viață. Peter Sprengel, Geschichte der deutschsprachigen Literatur, 1900–1918 : von der Jahrhundertwende bis zum Ende des Ersten Weltkriegs, Verlag C.H. Beck, München, 2004, pp. 319–320.