Ioan Cetățianu (n. 16 iulie 1840, Subcetate, Comitatul Hunedoara – d. 30 noiembrie 1898 Galați) a fost un profesor de limba română, publicist, autor de manuale școlare și traducător, care și-a desfășurat activitatea, în principal, în orașul Galați.

A fost primul director al Gimnaziului din Galați (actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”),Nicolescu, p.12 (foto p.40)Chiricuță, p.30Zanfir, p.415 instituție unde a predat 23 de ani.

Școala și familia Școala primară a făcut-o în localitatea natală. A absolvit Gimnaziul Superior din Blaj (1859) și din Viena, specialitatea filosofie-pedagogie în 1863. În anii studenției a semnat, împreună cu alți 36 de studenți, „Scrisoarea junimii române din Viena din 26 octombrie 1860 către Mihail Kogălniceanu”, manifest național prin care tinerii români salutau inaugurarea Universității din Iași la 1860.

Numele său complet a fost Cetățianu de Săcele, particula de Săcele fiind atribuită unui antecesor al său de o diplomă de înnobilare dată de principele Gheorghe Rákóczi I, în 1637.

În urma căsătoriei a avut copii pe Ioan și Ana, fiind bunicul dinspre mamă al scriitorilor Octav, Vasile Lovinescu și Horia Lovinescu.

Cariera În perioada 1864-1866 a lucrat în București în redacția Monitorului Oficial, după care până în 1867 la Gimnaziul din Ploiești.Zanfir, p.416 thumb|left|200px| Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați În noiembrie 1867 a fost mutat la gimnaziul proaspăt înființat din Galați (actualul Colegiu Național „Vasile Alecsandri”), fiind primul director al acestei școli. A predat aici, până în 1890, limba română și limba latină, istoria și geografia, retorica și filosofia. Pensionat în anul 1895, a predat în continuare limba română la Institutul „Notre Dame de Sion”, până la decesul său.

A fost un pionier al legislației școlare românești, datorită lui fiind introdusă ca limita minimă de admitere nota 6. De asemenea, a fost un discipol al revoluționarului transilvănean de la 1848 Timotei Cipariu, reprezentant al curentului latinist.

A fost întemeietorul Școlii secundare de fete (azi, Liceul „Mihail Kogălniceanu”) și al Institutului „Costache Negri” din Galați. Pe ultimul l-a condus în perioada 1892-1895. Ca urmare a eforturilor sale, Gimnaziul teoretic de băieți din Galați a obținut banii necesari construcției unui local propriu.Zanfir, p.417

A fost profesor timp de 29 de ani la Institutul „Notre Dame de Sion”, predând limba română și istoria până la sfârșitul vieții.

Tot el a introdus predarea istoriei și limbii române la Școala de Marină din Galați. A redactat manuale școlare și prin articolele de critică literară și de gramatica limbii române, a participat la polemicile care au însoțit elaborarea unui sistem gramatical rațional.

Ca publicist, a colaborat la ziarele locale Petcu Marian (coord); Istoria jurnalismului din România în date: enciclopedie cronologică; Iulie 16, 1839; 2012; București; accesat la 29 octombrie 2017 „Delfinul” (1878), „Vocea Covurluiului”, „Poșta”, „Galații”, „Covurluiul”, „Dunărea de Jos”.

S-a pensionat la 1 octombrie 1895.

FuncțiiIoan Cetățianu ; Biblioteca „V.A. Urechia“ Galați, bvau.ro; accesat la 29 octombrie 2017Chiricuță, p.35: 1866: Vicepreședinte al secțiunii județului Covurlui a Societății pentru Învățătura Poporului Român 1867-1890: Director al Gimnaziului din Galați 1882: Membru al societății Liberatorul 1883: Primul președinte al Societății Corpului Didactic din județul Covurlui, secție a „Societății Corpului Didactic din România” 1892-1895: Director al Institutului „Costache Negri” Distincții Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler (31 decembrie 1883)Decret Regal nr. 2.905 din 31 dec. 1883Anuarul Ordinelor Române: Cuprindend mutuațiunile până la 13 februarie 1898 (1898). Bucuresci: Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, p. 40

In memoriam O stradă din cartierul Traian Nord din Galați îi poartă numele iar în fața Liceului „Vasile Alecsandri” din același oraș este amplasat bustul său.Predescu, V. C.; Gălățeni care au uimit lumea - Ioan Cetățianu; 6 martie 2014; Viața Liberă, Galați; accesat la 29 octombrie 2017Zanfir, p.420 (foto)

În anul 2015, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la naștere, Biblioteca V. A. Urechia din Galați a organizat expoziția de documente Ioan Cetățianu, primul profesor și director al Liceului Vasile Alecsandri-175 de ani de la naștere (16 iul. 1840-30 nov. 1898).Zanfir, Ilie; Raport anual de activitate pe anul 2015 al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”; Galați; accesat la 29 octombrie 2017

Opere Elemente de gramatica Limbei Române: Clasa a III-a primară; Tipografia Comercială J. Schenk; Galați; 1876 (ed. I) Elemente de gramatica Limbei Române: Clasa a II-a primară; Librăria G. D. Nebuneli & Fii; Galați; 1878 (ed. II) Afacerea Liceului din Galați; Tipografia Cooperativa Lucrătorii Asociați; Galați; 1890

Note

Bibliografie În memoria lui Ion Cetățianu, Primul Profesor și Director al Liceului din Galați: Discursurile ținute cu ocasiunea înmormântărei lui la 2 decembrie 1898; Tipo-Lito Antoniady; Galați; 1898 Nicolescu, Alexandru; Primii 60 ani de activitate ai Liceului „V. Alecsandri” din Galați. Memoriu întocmit după acte oficiale și cunoștințe personale; Tipografia „Lumina”; Galați; 1928; p. 12, 40. Chiricuță, Gh. V. & Șoitu , D. D. & Bourceanu, L.; Monografia Liceului „Vasile Alecsandri”, Galați (1867-1967) – Centenarul Liceului „V. Alecsandri”, Galați (1867-1967); Ed. Liceul „Vasile Alecsandri”; Întreprinderea Poligrafică Galați; Galați; 1967 Șoitu, D. D. & Ștefănescu, Gh.S.; Jubileu : 125 de ani de la înființarea Liceului „Vasile Alecsandri” din Galați; Graphix; Iași; 1992; p. 56-57 (Cetățianu, Ioan: [Fișă biografică]) Zanfir, Ilie (coord); Ioan Cetățianu. Profesor și publicist în Oameni în memoria Galațiului. Aniversări 2008; Axis Libri; ISBN 978-606-92191-0-2, 2009; pp. 415–421 Zanfir, Ilie (coord); Ioan Cetățianu, profesor și publicist. 175 de ani de la naștere în Axis Libri; An VIII, nr. 28, septembrie 2015; pp. 95–96 Arsene, Codrin-Ștefan; Un cetățean numit Cetățianu; Dominus, An. 4, nr. 36, ian. 2003; p. 3 Brezeanu, Ioan & Ștefănescu, Gh.S.; Școala gălățeană: 1765-1948; Geneze; Galați; 1996; p. 320-321 (Ioan Cetățianu : [Fișă biografică])

Categorie:Nașteri pe 16 iulie Categorie:Nașteri în 1840 Categorie:Decese pe 30 noiembrie Categorie:Decese în 1898 Categorie:Profesori români‎ Categorie:Publiciști români Categorie:Traducători români Categorie:Oameni din județul Hunedoara Categorie:Emigranți din Imperiul Austriac în România