Acest articol dezvoltă o secțiune Cronologie a articolului principal, Nicolae Grigorescu.

Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, județul Dâmbovița — d. 21 iulie 1907, Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu și Ștefan Luchian. Nicolae Grigorescu a devenit un simbol pentru tinerele generații de artiști care, în primele decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice și să aducă la lumină valorile spiritualității românești.

„Viața lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viața simplă, tăcută, ordonată. Puternică. Închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo și-a pus adânca lui iubire de natură, de podoabele și tainele ei, minunate pretutindeni, dar mai ales țara și în făptura neamului lui; acolo iubirea de bine, de adevăr și de frumos...Grigorescu era făcut pentru a vedea înlăuntrul lucrurilor. Tăcut, pururea gânditor, neliniștit, având nu numai pasiunea de a observa, dar și darul de a vedea, omul acesta era cu neputință să se mulțumească numai cu ce spun formele la suprafață. Toată adâncimea acestui suflet meditativ își cerea în afară proporția de adâncime, în bătaia privirii, pe care o arunca asupra lucrurilor. El nu era un trecător grăbit în lumea aceasta, pe care a căutat s-o vadă, fără să fie văzut. Un lucrător grăbit — da. Grăbit să scuture cât mai multă viață și cât mai mult înțeles din spăimântătoarea fugă a clipelor lui. Să vadă repede, și repede să spuie ce-a văzut. Toată viața lui era în ochi. Acolo ardea flacăra sufletului lui. În ochi și în mâini, care nu erau decât o continuare a ochilor. O imperioasă nevoie de a-și exprima prin linii impresiile lui. El cugeta în linii. Acasă, pe drum, în primblările lui prin țară, ca și în călătoriile lui în străinătate, își însemna ce vedea, repede, cu iuțeala mișcărilor instinctive. Chiar și când era bolnav și nevoit să stea în pat, simțea în mână neastâmpărul, trebuința de a crea... Zăbovea o muscă la o picătură de sirop de pe mesița lui de marmură, în două minute de poză, musca era pe hârtie, aidoma gata să zboare.Toate clipele de veghere le trăia în arta lui. De aci ușurința, libertatea, verva extraordinară a facturii lui. În arderea aceasta neîntreruptă a focului sacru e taina puterii unui artist. El n-a lăsat o clipă să se treacă focul pe care i l-a încredințat Dumnezeu. Și de aceea, tot ce-a vrut a făcut. Toate tainele i s-au deschis. Priviți peisajele lui. Nu mai e pictură. E o fereastră deschisă larg în lumina de-afară. Copacii își tremură frunza-n aer, norii se mișcă încet, ca niște corăbii fără vânt, pe marea lor albastră, de un albastru de vis, iarba, încropită de soare, aburește, parcă te cheamă la odihnă; te duci cu gândul acolo, trăiești acolo. Tot înțelesul artei stă în vraja aceasta. Se uită unii de aproape, să-i vadă meșteșugul. Un muzicant care ar vrea să controleze pe ce note cântă privighetoarea! Dar Grigorescu n-are nici un meșteșug. Natura însăși creează prin el. Natura a vrut să vadă cum sunt lucrurile ei în pictură: avea nevoie de un suflet curat și sincer, care să i le arate în adevărata lor lumină , și-a însărcinat cu aceasta pe Grigorescu. L-a ales pe el, pe copilul acesta bun, care spunea unui critic de artă ce-l tot întreba de tehnică, de procedeuri, de secrete: „Nici un secret, dragă domnule. Privesc lucrul cu ochii mei, și caut să-l fac așa cum îl văd.” Multe lucruri bune dau cărțile; sinceritate însă nu pot să-ți dea, și aceasta-i mai scumpă decât toate învățăturile”.---- Alexandru Vlahuță: Pictorul Nicolae Grigorescu, Editura Casa Școalelor, București, 1910

Cronologie 1838 -- s-a născut pictorul Nicolae Grigorescu „... în satul Pitaru,Vlahuță... pag. 8 din județul Dâmbovița, în ziua de 15 mai 1838, într-o casă fără noroc, plină de griji, unde sosirea acestui al șaselea copil de bună seamă că n-o fi fost vreo bucurie”.Vlahuță... pag.9 El al fost cel de al șaselea copil din cei șapte pe care familia s-a străduit cu greu să-i întrețină. Dintre cei șapte copii ai lui Ion Grigorescu există date documentare doar pentru patru: Nicolae pictorul, Gheorghe zugravul de biserici, Elena croitoreasă și Maria cea mai vârstnică dintre ei.Oprescu Vol. I... pag. 18

1843 -- a murit Ion Grigorescu tatăl pictorului, iar soția acestuia, Ruxandra s-a mutat împreună cu cei șapte copii în casa unei mătușe, în mahalaua Cărămidarilor din București. Din această perioadă au datat cele dintîi amintiri ale lui Nicolae Grigorescu pe care i le-a relatat biografului și prietenului său Alexandru Vlahuță:Florea... pag. 7 „Cu acul ne-a crescut biata mama. Și o dată n-am auzit-o plângându-se, ori blestemând, ori spunând vreo vorbă rea... De dimineață până în noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate. Surorile începeau să coasă și ele. Un frate mai mare intrase ucenic la un unchi al mamei, zugrav de biserici... Se vede că era în neamul nostru, că mult îmi mai plăceau și mie icoanele când eram mic...”---- Alexandru Vlahuță: Pictorul Nicolae Grigorescu, Editura Tineretului, București, 1969, pag. 10 1848 -- a intrat ca ucenic la atelierul unui iconar.Vlahuță... pag. 10 George Oprescu a stabilit că primul profesor al pictorului a fost Anton Chladek. 1849 -- s-a desfășurat Revoluția de la 1848 din Principatele Române. O dată cu eșecul acesteia, grupul de pictori revoluționari - Ion Negulici, Constantin Daniel Rosenthal și Barbu Iscovescu, a plecat în exil. 1850 -- a plecat de la atelierul iconarului și a început să facă singur iconițe pe care le vindea la obor: „Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă după cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveți și când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine, și m-a întrebat îngrijată de unde-s -- că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva s-a întors repede cu fața spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viața mea...Brezianu... pag. 19---- Alexandru Vlahuță: Pictorul Nicolae Grigorescu, Editura Tineretului, București, 1969, pag. 10 Theodor Aman a plecat la Paris pentru a-și completa studiile artistice. În acest an s-a născut, în București sau în împrejurimi, Ioan Andreescu.

1853 -- împreună cu Niță Pârâiescu a pictat la biserica din Băicoi, șase icoane mari și unsprezece prăznicare. Acestea sunt cele mai vechi icoane care poartă o dată sigură. 1855 -- a pictat mai multe icoane pentru Mănăstirea Căldărușani.Vlahuță... pag. 12 Acum a primit pentru prima oară poreclaVlahuță... pag. 11 de meșterul Nicu, astfel a ajuns să se numere printre cei mai căutați zugravi de biserici. 1856 -- a făcut demersuri pe lângă autorități pentru a obține sprijinul pentru a urma cursuri de pictură în străinătate:Vlahuță... pag. 11Florea... pag. 8 „Dorința d-a merge în Academia de pictură din Roma spre perfecționarea artei ce esersez mă făcu să îndrăznesc a mă prezenta măriei sale fostului domn Barbu Dimitrie Știrbei cu o mică compoziție intitulată Scăparea stindardului de Mihai Viteazul, arătând totodată și dorința-mi de a mă perfecționa în arta picturii; însă în loc de a mă trimite la Roma, m-a încurajat cu o gratificație în bani, lucru ce nu doream, având de scop a lucra nu pentru bani, ci spre a fi trimes pentru perfecționare, ca să poci și eu o dată a lucra cu cele mai vii coloare vreuna din faptele strălucite ale bravilor noștri părinți.”Oprescu... pag. 48---- Florea I. Constantinescu: Două jălbi ale lui N. Grigorescu, în Raze de lumină, 4 (1932), pag. 27 - 28 1857 -- a pictat Mănăstirea Zamfira unde l-a cunoscut pe călugărul Isaia Piersiceanu. Împreună cu el a plănuit să plece într-o călătorie în străinătate.Vlahuță... pag. 13 Călătoria a fost anulată din cauza îmbolnăvirii călugărului. Tot în acest an s-a prezentat la un concurs pentru obținerea unei burse de studii în Italia. Din cauză că deținea toate documentele necesare, Eforia Școalelor l-a preferat pe Constantin I. Stăncescu care era un elev protejat al lui Gheorghe Tattarescu. 1860 -- a pictat Mănăstirea Agapia, timp în care a dat lecții de pictură și desen călugărițelor cu aptitudini artistice. 1859 -- s-a realizat Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza. „Într-o dimineață ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus șaua pe cal, și fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părțile. Îți ieșeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrățișau și încingeau horă în mijlocul drumului. Și era un ger de crăpau pietrele. Da'unde mai sta cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.”---- Alexandru Vlahuță: Pictorul Nicolae Grigorescu, Editura Tineretului, București, 1969, pag. 16 1861 -- ajutat de Mihail Kogălniceanu, care i-a remarcat talentul la Agapia, a obținut o bursă de studii la Paris.

1862 -- a frecventat, probabil, atelierele de pictură ale lui Charles Gleyre și Sébastien Cornu și în luna martie s-a prezentat la concursul de admitere la École nationale supérieure des beaux-arts din Paris. Vara și-a petrecut-o la Barbizon intenționând să se pregătească pentru una dintre probele concursului de peisaj, organizat de școală. „Fără să ia parte la luptele dintre diferitele grupuri artistice atât de aprinse în acea vreme, îl atrage sufletul agrest al pictorilor care lucrau aici. Arta tânără și liberă care opunea oricărei reguli stabilite fantezia ei minunată, Grigorescu o pricepe dintr-o dată și simpatizează cu toți acești artiști nebăgați în seamă de marele public. Intransigența acestor răzvrătiți îi reînnoiește temperamentul artistic.”---- Virgil Cioflec: Grigo­rescu, Editura Cultura Națională, București, 1925, pag. 15

1864 -- a executat copii după mari maeștrii ca Rembrandt, Rubens, Salvator Rosa, Prud'hon sau Géricault și a vizitat marile muzee pariziene. În paralel l-a preocupat pictura de interior și a realizat lucrări cu tematică națională cum au fost Dragoș și zimbrul sau Unirea Principatelor.

1864 -- a revenit pentru scurt timp în România, oprindu-se prin Galiția și Moldova unde a desenat schițe și a pictat peisaje specifice locurilor pe care le-a vizitat. Din luna iulie și până în octombrie a călătorit prin țară pentru a strânge materiale documentare în vederea execuției unei lucrări cu subiect românesc pe care o voia probabil s-o prezinte la Expoziția universală de la Paris din 1867. „Patria noastră prezintă destule subiecte vrednice de studiu, destule frumuseți originale și artistice, spre putea avea locul cu demnitate în galeria oricărui muzeu din lumea occidentală. Mă voi sili cu toată stăruința pe care puținele mele mijloace îmi vor permite, să fiu slabul lor interpret.”---- Nicolae Grigorescu într-o scrisoare adresată Ministerului Instrucțiunii Publice, 1864 Revenit în Franța, a renunțat la studiile clasice pe care le făcea și s-a alăturat pictorilor de la Barbizon. În paralel și-a perfecționat atât compoziția, cât și mijloacele de expresie a plein-air-ului. „Anii petrecuți de Grigorescu la Barbizon și Fontainebleau au fost cei mai fecunzi prin îndemnurile primite, prin investigațiile în fața naturii și mai ales prin riguroasa disciplină a meșteșugului pictoricesc. Toată seva picturală, bogată ca o revărsare florală de primăvară în dumbravă, șederii lui în Barbizon i se datorește. Această sevă picturală persistă chiar atunci când, peste ochii pictorului, amurgul vârstei coboară un văl ce estompează culorile șă cerne lumina ca o pulbere peste imaginea naturii.Florea... pag. 9”---- Francisc Șirato 1865 -- s-a deschis la București, prima Expoziție a artiștilor în viață. 1867 -- a expus șapte tablouri la Expoziția Universală din Paris. În luna mai a revenit în țară și până în luna septembrie a întreprins călătorii de documentare la Căldărușani, Târgoviște, Câmpulung și Rucăr.