Gura Caliței (în trecut, Lacu lui Băban) este o comună în județul Vrancea, Muntenia, România, formată din satele Bălănești, Cocoșari, Dealu Lung, Groapa Tufei, Gura Caliței (reședința), Lacu lui Baban, Plopu, Poenile, Rașca și Șotârcari.

Etimologie Numele comunei și a satului omomim Numele comunei provine de la gura de vârsare a pârâului Calița în râul Râmna. Primele locuințe au fost construite în zona de confluență a celor două ape, care a fost favorabilă întemeierării de așezări omenești. Locuitorii au fost atrași de solurile roditoare din preajma Caliței și a Râmnei, deci în acest caz este vorba despre un toponim care își are originea de la un hidronim, derivat de la acesta. Numele altor sate ale comunei Bălănești, Cocoșari și Șotârcari Cele trei denumiri sunt nume de sate provenite de la antroponime (nume de persoane), în cazul acestor trei sate fiindu-le adăugate sufixele --ești și -ari: Bălănești = Bălan + ești Cocoșari = Cocoș + ari Șotârcari = Șotârcă + ari; Dealu Lung Satul şi-a luat acest nume de la dealul foarte lung aşezat la cumpăna apelor Râmna şi Raşca, pe a cărui culme a fost întemeiat. Satul mai avea o denumire secundară, Peletic; Groapa Tufei În cazul acestui sat, proviniența ar fi o depresiune adâncă străbătută de un pârâu repede care aduce apele ploilor din poalele Măgurii şi le varsă în Râmna; Acest aspect este explicat în cadrul lucrării „Toponimie Românească” de Iorgu Iordan care explică cuvântul „groapă”, ca groapă mare, mormânt, ravenă, şanţ, săpătură, mlaştină, depresiune închisă cu teren băltos şi sol argilos. Toate au ca element semantic comun: depresiune, aşadar groapă, la care presupunem existenţa apei, a umezelii; Lacu lui Baban Poartă denumirea unui cioban, Constandoiu Baban. Acest cioban a fost primul proprietar a unui lac care se află la răsărit de pădurea Șotârcăreasa, și care era denumit Lacu lui Baban. Urmele acestui lac mai există și astăzi. El a dat numele și localității Constandoiu, iar acest termen a fost vremelnic denumirea secundară a satului; Plopu Satul și-a luat denumirea de la pădurile de plopi seculari, care se găseau pe locul unde s-a înființat acest sat; Poenile Provine de la moșia Poienile. Această moșie era o fâneață formată din poieni „locuri în pădure”, fără copaci şi acoperite cu iarbă, înconjurate de pădure, luminişuri, unde s-au stabilit ţăranii clăcaşi, întemeindu-şi gospodării şi formând un sat numit Poienile, de la numele locurilor unde s-au aşezat, de unde şi forma de plural a toponimicului; Rașca Poartă denumirea hidronimului Rașca, ce denumește pârâul care curge de-a lungul satului Raşca. Acest termen își are originea de la patronul ceh Hrska;

Așezare Comuna Gura Caliței se află în zona colinară central-sudică a județului, de-a lungul văii râului Râmna. Este traversată de-a lungul acestei ape de șoseaua județeană DJ204P, care o leagă spre sud-est de Dumbrăveni (unde se termină în DN2) și spre vest de Dumitrești.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Gura Caliței se ridică la 2.558 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.473 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,72%), iar pentru 3,13% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,21%), iar pentru 3,13% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Gura Caliței este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Lacu lui Băban, făcea parte din plasa Marginea de Sus a județului Râmnicu Sărat și avea în compunere satele Lacu lui Băban (denumit și Constandoiu), Gura Caliței, Groapa Tufei, Poenile, Bălănești și Cocoșari, cu o populație totală de 1617 locuitori. În comună funcționau trei biserici și o școală mixtă cu 150 de elevi. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, mai funcționa în plaiul Râmnicul din același județ și comuna Dealu Lung, formată din satele Peletic, Plopu, Rașca, Tinosu și Șotănari, cu o populație de 898 de locuitori. Aici existau două biserici (una datând din 1833) și o școală mixtă cu 28 de elevi.

Anuarul Socec din 1925 consemnează desființarea comunei Dealu Lung și includerea ei în comuna Lacul lui Băban, cu satele Cocoșari, Constandoiu, Gura Caliței, Peletic, Plopu, Poenile, Tinoasa și cătunele Bălănești, Groapa Tufei, Rașca și Șotărcari, populația totală fiind de 2812 locuitori. Ea era arondată plășii Plăginești a aceluiași județ.

În 1950, comuna a fost transferată raionului Focșani din regiunea Putna, apoi (după 1952) din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Galați. Satul Gura Caliței a fost la un moment dat separat de comună și a format comuna Gura Caliței împreună cu satul Terchești, dar în 1964 această comună a fost desființată și satul Gura Caliței a revenit la comuna Lacu lui Băban. În 1968, comuna a fost transferată la județul Vrancea, cu această ocazie mai multe sate nou-apărute (Frasinu, Pomii Cucilor, și Șesu cu Plopi) au fost comasate cu satul Dealu Lung. După inundațiile și alunecările de teren din 1970, reședința comunei s-a mutat la Gura Caliței, iar comuna a luat numele satului de reședință.

Vezi și Subcarpații Vrancei (arie de protecție specială avifaunistică inclusă în rețeaua ecologică europeană Natura 2000 în România).

Note

Lectură suplimentară Monografia comunei Gura Caliței între istorie și legendă, Mihai V. Momanu, Corneliu I. Bălan, Editura Fundației "Tradiția Românească", București, 2010

Gura Caliței