Hângulești a fost comună rurală până în anul 1968 dar, odată cu noua reorganizare administrativ-teritorială a României, fosta comună Hângulești a fost desființată și inclusă în structura comunei Vulturu din județul Vrancea, Muntenia, România.
Numele de Hângulești provine direct de la o persoană cu autoritate din comunitate (un proprietar de pământ, un bătrân al satului sau un ctitor) care purta numele de familie sau porecla Hângu. În mod literal, atașat numelui de familie, sufixul definește „urmașii lui Hângu”, „familia lui Hângu” sau „oamenii de pe moșia lui Hângu”. În limba română veche, regionalismul „hângu” (sau „hâng”) provine din limbile slave (ucraineană/rusă) sau maghiară (hang) și face referire istoric la sunete, instrumente muzicale de suflat sau la un dans tradițional ritualic moldovenesc numit „Hângul”. Persoana inițială a primit această poreclă fie datorită meseriei (lăutar, cântăreț din tulnic/bucium la hotar), fie din considerente de origine geografică. Numele localității a fost oficializat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (după reformele lui Cuza) când locuitorii din Țuguiați s-au transbordat pe actuala vatră a satului Hângulești, înlocuind vechiul toponim de natură geografică Țuguiați care venea de la forma de relief țugui (gorgan).
Geografie Localitatea Hângulești face parte din Comuna Vulturu, Vrancea, așezată în partea de sud a localității Vulturu și în partea extremității de nord-est din Câmpia Română, aflându-se în zona de sud-est a județului Vrancea. Ca punct de referință, localitatea Hângulești era așezată în extremitatea de nord a Munteniei, în județului Râmnicu Sărat, la granița cu Vulturu care făcea parte din județul Putna, județ de frontieră din Țara de Jos, Moldova.
Istorie stanga|miniatura|Vizitatori la Zidurile lui Donie în anul 1982 stanga|miniatura|Artefacte descoperite în anul 1982 de preot Maricel Juganaru la Zidurile lui Donie(Târgul Soci), în partea de N-V a localității Hângulești, Vrancea, aproape de locul numit de localnici ”SONDA / la SONDĂ” stanga|miniatura|Fragment din zidul lui Donie care în anul 1982 se afla în apropiere de locul unde a fost descoperită biserica(FOTO 1982) Trecutul istoric al zonei în care este amplasată azi localitatea Hângulești a fost desțelenit după anul 1982 când au fost scoase la suprafață o parte din ”zidurile lui Donie”. Dintre zidurile descoperite, făcea parte o biserică tip navă cu ziduri groase de 0,80 m, cu lungimea de 22 m și, interiorul bisericii cu lățimea de 8 m. La cca.100 m distanță de biserică în partea de N-V. au fost scoase la iveală zidurile beciului unui conac boieresc cu ziduri de aceeași grosime cu ale bisericii și interiorul de 13/13 m.Această biserică, se pare că la anul 1874 funcționa ca un schit.
Zidurile făceau parte din localitatea ”Socii lui Donie”. În anul 2014 Prof. Dr. Arhg. Emil Lupu, împreună cu specialiști de la Muzeul Vrancei, afirmă și confirmă că pe acest teritoriu a existat, nu demult, Târgul Soci, pe malul drept al (Sirețelului)Siretului, la granița de Nord a Țării Românești cu Moldova unde, la data de 07 martie, anul 1471, domnitorul Munteniei, Radu cel Frumos, suferă o înfrângere rușinoasă din partea domnitorului moldovean Ștefan cel Mare. După înfrângerea rușinoasă de la Soci din 7 martie 1471, Radu cel Frumos ia hotărârea să-și mărească autoritatea aici la graniță construind în grabă Cetatea Crăciuna pe teritoriul Moldovei. O informație prețioasă o primim de la Grigore Ureche cum că Cetatea Crăciuna purta și numele de Putna. Astfel găsim pe prima hartă cunoscută a Moldovei de la 1595 și ulterior pe celelalte hărți ale vremii, la sud în Ținutul Putnei, pe malul Stâng al Siretului, cetatea Pudna sau Pudna Nova(Pudna noua). Mărturie stă faptul că după dobândirea Cetății Crăciuna (nu se știe prin ce mijloace) la anul 1482, la ceva mai mult de un deceniu de la zidirea Mănăstirii Putna, Ștefan cel Mare zidește o biserică, aici la graniță, cu hramul Adormirea Maicii Domnului la fel cu hramul Mănăstirii Putna de la Suceava. Biserica se află în localitatea Vulturu de Jos, Comuna Vulturu, Vrancea și exista și la anul 1754 ca o biserică de lemn iar la anul 1686 funcționa ca schit.
Deși Târgul Soci începe să-și piardă din importanță, pe motiv că brațul Siretului numit Sirețel își mută debitul de apă pe Siretul Mare care a preluat albia Bârladului, în secolul al XVIII-lea Donea Damian (conform documentului de hotărnicie CCCXXXVI/II păstrat în Biblioteca Academiei Române și sub numele de Donie Dimian, Stolnicul Donie sau boierul Done) a fost una dintre cele mai influente personalități politice, militare și administrative din această regiune de graniță. Structura, cunoscută astăzi ca Zidul lui Donie, servea ca punct avansat de apărare în fața deselor incursiuni ale tătarilor și ca post vamal pentru mărfurile care circulau spre Moldova sau Dobrogea. Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice cu codul VN-II-m-B-06512. Biserica descoperită la Zidul lui Donie se pare că la anul 1874 funcționa ca un schit.
Note Hângulești, Vulturu