Joseph Diaz Gergonne (n. 19 iunie 1771 – d. 4 mai 1859) a fost un matematician și logician francez, cu contribuții deosebite în domeniul geometriei.

Biografie

Fost ofițer în armata franceză, ulterior a intrat în învățământ și a ocupat funcția de director al École polytechnique.

A contribuit la construirea geometriei triunghiului și a cercului prin noile teoreme pe care le-a stabilit (teorema lui Gergonne, punctul lui Gergonne). A arătat că geometria analitică permite rezolvarea problemelor de construcții în mod direct, simplu și elegant. De asemenea, a contribuit și la dezvoltarea geometriei descriptive și a geometriei proiective. În 1820 a studiat minuțios noțiunea duală de rețea de conice și a dezvoltat teoria transformării prin dualitate.

A dezvoltat ideile lui Victor Poncelet relativ la principiul continuității. A introdus denumirea de podarăDupă alți autori, conceptul a fost introdus de Colin Maclaurin în 1720, iar denumirea apare pentru prima dată la Olry Terquem în 1848. și a introdus unele calcule simbolice, contribuind la dezvoltarea logicii matematice. A introdus semnul incluziunii (⊂).

În 1814 a completat teoria lui Laplace din 1772 relativ la ecuațiile liniare cu mai multe necunoscute.

În perioada 1810 a întemeiat și a contribuit substanțial la publicația periodică Annales de mathématiques pures et appliquées, numită și "Analele lui Gergonne" (Annales de Gergonne), revistă care a existat până în 1832.

Note

Categorie:Nașteri în 1771 Categorie:Decese în 1859 Categorie:Filozofi francezi Categorie:Matematicieni francezi din secolul al XVIII-lea Categorie:Matematicieni francezi din secolul al XIX-lea Categorie:Oameni din Nancy Categorie:Personalități ale Revoluției Franceze Categorie:Militari francezi