Așera (limba ugaritică: 𐎀𐎘𐎗𐎚 : 'ṯrt; ebraică: אֲשֵׁרָה), în mitologia semită este o zeiță-mamă semitică, care apare într-un număr de surse antice, incluzând scrieri acadiene cu numele de Așratum/Așratu iar în hitită ea este numită Așerdu(s) sau Așertu(s) sau Aserdu(s) sau Asertu(s). Așera este în general considerată identică zeiței ugaritice Athirat (transcrisă mai precis ca Airat).
Cartea lui Ieremia scrisă circa 628 î.e.n. s-ar putea referi la Așerah atunci când folosește titlul de „împărăteasa cerului” în și . Pentru o discuție a „împărătesei cerului” din Vechiul Testament vezi Împărăteasa cerului (antichitate).
Așera este identificată drept regina consoartă a zeului sumerian god Anu, și al celui ugaritic ʾEl,"Asherah" in The New Encyclopædia Britannica. Chicago: Encyclopædia Britannica Inc., 15th edn., 1992, Vol. 1, pp. 623–624. acestea fiind cele mai vechi zeități ale panteoanelor respective, la fel ca a lui Yahweh, zeul lui Israel și Iuda.
Cu unele dezacorduri, majoritatea cercetătorilor susțin că Yahweh și Așera au fost un cuplu zeiesc în anticul Regat al lui Israel (Samaria) și Regat al lui Iuda.
În Ugarit În textele ugaritice (de dinainte de 1200 î.e.n.) Athirat este menționată aproape întotdeauna cu titlul ei complet rbt art ym, rabat Airat yammi, 'Doamna Athirat a Mării' sau tradus mai complet 'Cea care pășește pe mare', (în ugaritică: 𐎗𐎁𐎚 𐎀𐎘𐎗𐎚 𐎊𐎎 )
Aceasta se întâmplă de douăsprezece ori doar în Eposul lui Ba'al.Driver, G.R., "Canaanite Myths and Legends", T & T Clark, Edinburgh, 1971 Numele ei este înțeles de diverși traducători și comentatori ca bazându-se pe rădăcina ugaritică ar 'a păși peste', similară rădăcinii ebraice šr care are același înțeles.
Celălalt principal epitet al său era „qaniyatu ʾilhm” (în ugaritică: 𐎖𐎐𐎊𐎚 𐎛𐎍𐎎 : qnyt ʾlm) care poate fi tradus drept „creatoarea zeilor (Elohim)”.
În aceste texte, Athirat este consoarta zeului El; acolo este doar o singură referință la cei șaptezeci de fii ai lui Athirat, care se presupune că ar fi identici cu cei șaptezeci de fii ai lui El. Ea este în mod clar diferită de Aștart (mai cunoscută sub forma Astarte sau Aștoreth în cadrul Bibliei) din documente ugaritice, deși în surse ne-ugaritice din perioade mai târzii diferența dintre cele două zeițe nu mai este atât de mare, fie ca rezultat al unor erori de copiere, fie ca rezultat al unui posibil sincretism. Ea este de asemenea numită Elat („Zeiță”, forma feminină a lui El; compară cu Allat) și Qodesh 'Sfințenie'. Athirat din textele acadiene apare ca Așratum (Antu), soția lui Anu, zeul cerului. Altfel, despre Aștart se crede că ar fi legată de zeița mesopotamică Iștar care este uneori descrisă ca fiind fiica lui Anu în timp ce în miturile ugaritice Aștart este una din fiicele lui El, corespondentul semitic din Vest al lui Anu.
La hitiți această zeiță apare drept Așerdu(s) sau Așertu(s), consoarta lui Elkunirsa (din titlul ugaritic El-qan-arsha: „El Creatorul Pământului”) și este mama fie a 77 fie a 88 de fii.
În scrisorile Amarna un rege al amoriților este numit Abdi-Ashirta, „Servitorul Așerei”.Noted by Raphael Patai, "The Goddess Asherah" Journal of Near Eastern Studies 24.1/2 (1965:37-52) p. 39.
În Egipt În Egipt, începând cu cea de-a XVIII-a dinastie, o zeiță semitică numită Qudshu ('Sfințenie') începe să iasă în evidență, fiind echivalată zeiței egiptene Hathor. Unii cred că aceasta este Athirat/Așratu sub numele ei ugaritic Qodesh. Această Qudshu pare să fie distinctă de atât Aștart cât și Anat deoarece aceste zeițe apar sub propriile lor nume și în iconografie foarte diferită, apărând in cel puțin o pictură ca fiind reprezentate ca așezate lângă Qudshu.
Dar în perioadele persane, elenistice și romane ale Egiptului era o puternică tendință către sincretism al zeițelor, iar Athirat/Așrtum pare să fi dispărut atunci, cel puțin în calitate de zeiță proeminentă sub nume recognoscibil.
În Israel și Iuda
Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh împreună cu zeități locale, ca Așera și Baal, și cei care țineau la a-l adora numai pe Iahveh, în perioada monarhică., ; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001) Sursa deuteronomistă oferă dovezi ale existenței unei puternice facțiuni monoteiste în timpul domniei regelui Iozia, spre sfârșitul secolului al VII-lea î.e.n., dar puterea și prevalența unei adorări monoteiste anterioare a lui Iahveh este pe larg pusă la îndoială, având la bază interpretări despre cât de mult se bazează istoria deuteronomistă pe surse anterioare ei și cât de mult a fost reformulată ea de redactorii deuteronomiști în scopul de a-și impune punctele lor de vedere teologice.Steven L. McKenzie, Deuteronomistic History, The Anchor Bible Dictionary Vol. 2, Doubleday (1992), pp. 160-168; Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001) pp. 151-154 Mărturiile arheologice indică un politeism larg răspândit în Israel și în jurul său în perioada monarhiei.Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)
De exemplu, un stâlp cultic din secolul al X-lea î.e.n. din Taanach (un oraș din Israelul de Nord, lângă Megiddo) are implicații politeiste evidente. Stâlpul are patru nivele sau regiștri. În registrul de jos, sau pe nivelul patru este o figură de femeie cu mâinile așezate pe capetele a doi lei care stau așezați la dreapta și la stânga ei. Figura de femeie poate fi interpretată drept zeiță, fie Așera, Astarte, sau Anat. Al treilea registru are două figuri de sfinx aripi cu un loc liber între ele. Al doilea nivel conține un arbore sacru flancat de ambele părți de ibiși care stau pe picioarele lor din spate. Registrul de sus arată un patruped (fie o bovină fie un cal) cu un disc solar deasupra lui. Nu este cert dacă Taanach a fost fie sub control israelit fie sub control canaanit când a fost produs stâlpul, iar interpretările lui diferă.Patrick D. Miller, The Religion of Ancient Israel, Westminster John Knox Press (2000) pp. 43-45 Dacă patrupedul de pe nivelul de sus este luat drept bovină, el poate fi identificat fie cu Iahveh fie cu Baal. Discul solar de deasupra patrupedului reprezintă fie zeul Soarelui fie cerul.Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53; Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176 Cei mai mulți autori sunt de acord că arborele sacru din al doilea registru trebuie identificat cu o așerah, deși arborele stilizat este adesea văzut drept obiect de cult mai degrabă decât imagine a unei zeițe.Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 175-176; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) pp. 207-237 Figurile de tipul sfinxului înaripat de pe al doilea nivel au fost interpretate drept heruvimi iar spațiul dintre ele îl reprezintă pe invizibilul Iahveh ca „stând pe tronul făcut din heruvimi” deși spațiul liber poate fi de asemenea interpretat ca permițând observatorilor să vadă un foc sau o figurină dinăuntrul stâlpului.Judith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 174-175 Deși sunt posibile o varietate de interpretări, Mark S. Smith conchide că „Pe scurt, asumând datarea corectă a acestui stâlp în secolul al zecelea, stâlpul atestă politeismul din zonă.”Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans (2002) p. 53
Alt exemplu de politeism din Levantul de Sud a fost descoperirea unei combinații de iconografii și inscripții la un centru religios/loc de poposire pentru călători de la Kuntillet Ajrud, în nordul deșertului Sinai, care datează din secolul al VIII-lea î.e.n.Ze’ev Meshel, Kuntillet ‘Ajrud: An Israelite Religious Center in Northern Sinai, Expedition, Summer 1978, pp. 50-55 Printre multe alte artefacte se afla un mare vas de păstrat care a atras multă atenție. Fața vasului conține iconografie arătând trei figuri antropomorfice și o inscripție care se referă la „Yahweh … și a sa așera”. Inscripțiile conduc la identificarea rapidă a două din figurile care stau în prim-plan ca reprezentându-l pe Iahve și soția lui, Așerah, dar cercetări ulterioare le-au identificat drept figuri Bes.John Day, Yahwe and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-51 Câțiva cercetători, inclusiv William G. Dever,William G. Dever, Did God Have A Wife?: Archaeology and Folk Religion in Ancient Israel, Eerdmans Publishing (2005) și Judith HadleyJudith M. Hadley, The Cult of Asherah in Ancient Israel and Judah: Evidence for a Hebrew Goddess, Cambridge University Press (2000) pp. 122-136 continuă să interpreteze inscripția într-un mod în care ea se referă la Așerah drept zeiță israelită și soția lui Iahveh. William Dever a scris o carte numită „Did God Have a Wife?” (A avut Dumnezeu o soție?) care se referă la dovezile arheologice, printre care multe figurine femeiești dezgropate din Israelul antic, care susțin ipoteza sa că Așerah a funcționat drept zeiță și soție a lui Iahveh în religia populară israeliană din perioada monarhică. Un recenzent consideră că teoria lui Dever „este plin de lacune iar cartea e plină de dezinformări.”A Shmuel, Did God Really Have a Wife, The Biblical Archaeology Review, Vol. 32 (2006) pp. 62-66 Opus interpetării „așerei” drept zeiță în inscripțiile din Kuntillet ‘Ajrud inscriptions, alți câțiva autori, inclusiv Mark S. Smith,Mark S. Smith, The Early History of God, Yahweh and Other Dieties in Ancient Israel, Eerdmans (2002), p. xxxii-xxxvi John Day,John Day, Yahweh and the Gods and Goddesses of Canaan, Sheffield Academic Press (2002) pp. 50-52 și Andre Lemaire,Who or What Was Yahweh’s Asherah? André Lemaire, BAR 10:06, Nov/Dec 1984 văd așerah din aceste inscripții obiect de cult, arbore stilizat sau loc de închinare prin care binecuvântările lui Iahveh erau comunicate, mai degrabă decât o zeiță care ar putea funcționa drept soție.Kuntillet ‘Ajrud, Mercer Bible Dictionary, Mercer University Press (1991) pp. 494-494 „Nici iconografia nici textele nu ne pot obliga să interpretăm relația dintre ‘Yahweh ... și a sa așera’ din Epoca Fierului IIB în sensul unei relații (determinată sexual) dintre două forțe care ar fi împerecheate și să ne oblige astfel să acceptăm că așerah ar avea statut de parteneră. ‘Așera a lui Yahweh’ nu era egală în rang cu Iahve ci este mai degrabă o entitate mediatoare care aduce binecuvântările lui și este concepută mental sub forma unui arbore stilizat, care îi era astfel subordonat lui Iahveh.”Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Godesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998) p. 237