Benno (Beniamin) Straucher (n. 11 august 1854, Rohozna, Bucovina, Imperiul Austriac – d. 5 noiembrie 1940, Cernăuți) a fost un avocat, politician și activist pe tărâm obștesc, fruntaș al comunității evreiești din Bucovina, care și-a desfășurat activitatea în timpul administrației imperiale austriece și române. Naționalist evreu influențat de liberalismul clasic și de sionism, el și-a avut oficiul în orașul Cernăuți. După 1897, a fost unul dintre reprezentanții Partidului Național Evreiesc în camera superioară a Parlamentului austriac. El și-a menținut acest loc pentru tot restul existenței Austro-Ungariei, după 1906 fondând și conducând Partidul Popular-Național Evreiesc.

Orientarea politică a lui Straucher în apărarea intereselor și drepturilor evreilor din Bucovina era în opoziție față de cea a altor grupări, în special față de cea a Consiliului Național Evreiesc de factură sionistă condus de Mayer Ebner, care a devenit rivalul său personal. El a fost și deputat în Dieta Bucovinei. El a fost susținător al unei alianțe politice cu rutenii, colaborând cu Nicolae Wassilko în cadrul "Uniunii Liberale". Straucher, a susținut o versiune proprie a autonomismului evreiesc și a sprijinit și menținerea de legături strânse între evrei și germanii bucovineni, fiind în timpul primului război mondial un loialist al Imperiului habsburgic. La sfârșitul războiului, a susținut aderarea Bucovinei la Austria Germană, iar apoi, a fost pentru împărțirea Bucovinei pe criterii etnice: Bucovina de Nord (inclusiv orașul Cernăuți) urmând să fie anexată Ucrainei Occidentale, iar Bucovina de Sud României.

După Unirea Bucovinei cu România (1918), a fost conducătorul comunității evreiești din Cernăuți; el a început să coopereze cu partidul mai mare denumit Uniunea Evreilor Români. Formând alianțe succesive cu partide politice românești - Partidul Poporului, Partidul Democrat al Unirii și cu Partidul Național Liberal, el a fost ales, pentru două mandate non-consecutive, deputat în Camera Deputaților din România. Deși a sprijinit unii pași în direcția unei asimilări evreiești, Straucher s-a remarcat ca un critic acerb al măsurilor de așa- zisă românizare.

Biografie Începutul carierei și victoria electorală din 1897 Născut în 1854 (după unele surse, în 1850) în satul Rohizna (Rohozna sau Rogozna) din apropiere de Sadagura (încorporată ulterior în municipiul Cernăuți, actualmente în Ucraina), Straucher a studiat științele juridice la Universitatea din VienaHausleitner, p.75 și în 1880 a terminat doctoratul în drept la Universitatea Franz Josef din Cernăuți. În continuare a practicat avocatura.Lichtblau & John, p.51 El s-a făcut cunoscut prin activitatea sa obștească, devenind în 1882 un conducător al comunității evreiești din Cernăuți. De asemenea a fost deputat în Consiliul local Cernăuți (Stadtrat sau Gemeinderat). El s-a implicat ulterior în cercurile naționaliste evreiești și, ca atare, a dus o campanie intensă pentru ca autoritățile austriece să recunoască o naționalitatea evreiască separată și locul limbii idiș în Bucovina, ca parte a unui proces de acordare o reprezentare proporțională tuturor grupurilor etnice.Shanes, p.171-174 Doleanțele sale a fost susținute în 1905 de Iulian Romanciuk, reprezentant al rutenilor (ucraineni) din Galiția (Regatul Galiției și Lodomeriei), a cărui luare de poziție a fost urmată de o tradiție de colaborare între activiști ucraineni și evrei.Shanes, p.172 ș.a. Straucher și-a consolidat relațiile și cu reprezentanții comunității românești: în 1883, a vorbit la o întâlnire a Societății Junimea, elogiind clerul ortodox român din Bucovina.

La 15 noiembrie 1877, Guvernatorul Bucovinei, baronul Girolamo de Alesani, a ordonat arestarea liderilor societății studențești Arboroasa (printre care și Ciprian Porumbescu), sub acuzația de iredentism, arestarea fiind executată de judecătorul de instrucție Benno Straucher. Juriul, condus de baronul Alexandru Wassilko de Serecki și sub influența asesorului Leon de Goian, a hotărât, în unanimitate, achitarea inculpaților. Totuși, condițiile insalubre din închisoare au dus la îmbolnăvirea lui Ciprian Porumbescu de tuberculoză și la moartea talentatului compozitor la numai 29 de ani.

În 1897, Straucher a devenit membru al lui Abgeordnetenhaus Camera deputaților a Cisleithaniei, partea austriacă a Austro-Ungariei, din care făcea parte Bucovina,Hausleitner, p.75, 76; Lichtblau & John, p.51; McCagg, p.173; Rozenblit, p.37; Stourzh, p.183; Weitzmann, p.144-145 El a fost, ulterior, unul dintre cei patru deputați evrei ai Partidului Național Evreiesc aleși în acel an, alături de Heinrich Gabel, Arthur Mahler și Adolf Stand (toți aceștia fiind aleși în Galiția).Rozenblit, p.37; Shanes, p.174-178; Weitzmann, p.144-145 Istoricul american Joshua Shanes, care a studiat climatul politic din perioada alegerilor, a precizat că rezultatul a fost "nu așa de mare", deoarece au fost aprobați alți 19 candidați în întreaga Cisleithania.Shanes, p.174

Straucher, care a fost reales cu un avans mare la alegerile următoare, și-a păstrat funcția în următoarele decenii, în timpul primului război mondial și până la destrămarea monarhiei habsburgice. Ca parlamentar, el nu s-a raliat nici unui grup organizat, dar a fost pentru scurt timp membru al unui "Club evreiesc", format din deputații de la Viena.Hausleitner, p.76; Lichtblau & John, p.51; McCagg, p.186; Weitzmann, p.144 După 1903, el a fost confirmat în funcția de președinte al comunității evreiești din Cernăuți (Israelitische Kultusgemeinde sau în ebraică Kehilla),Lichtblau & John, p.51-52; Stourzh, p.183. McCagg (p.174) spune 1900. și în anul următor a prezidat Consiliul orășenesc Cernăuți, unde adepții săi dețineau 20 din cele 50 de locuri (oferindu-i un cuvânt decisiv la alegerea primarului din Cernăuți).

Ascensiunea lui Straucher, ca reprezentant al „omului mărunt”, susținut de păturile nevoiașe ca și de pătura mijlocie și de cercurile intelectuale, la conducerea comunității evreiesti din Cernăuți, s-a însoțit de înlăturarea vechilor "aristocrați" sau „patricieni” - Titinger, Baltinister, Wagner, Steiner etc.Yavetz -(2007) p.175, nota 91 Persoana lui carismatică și stilul său de conducere, autoritar, - „prin voie și grație”("Gunst und Gnade"), i-au adus admirația multora.Yavetz - ibidem Ulterior, ca reprezentant al evreilor din orașele Bucovinei, Straucher a susținut interesele elitei politice și economice regionale: în acel moment, colectivitatea evreiască reprezenta un procent mare din investitorii în industria orașului și, potrivit estimării sale, furniza aproximativ 75% din impozitul pe venit la Cernăuți și aproape 50% în toate orașele din Bucovina.Lichtblau & John, p.48-50 În acest context, Straucher a reprezentat mișcarea identificată ca Europa germanofonă și liberalismul austro-german, favorizând laicismul și menținerea regulilor de la Viena.Lichtblau & John, p.50 ș.a. Vezi și Hausleitner, p.75-76 Într-una dintre declarații îi numea pe evreii din Bucovina "adepți ai măreței culturi germane".Lichtblau & John, p.41

Potrivit istoricilor Michael John și Albert Lichtblau: "Din moment ce [...] elita non-germană din Bucovina nu era cristalizată în mod tradițional și puterile hegemonice ale stăpânirii germano-austriace jucau în continuare un rol conducător în domeniul educației și administrației, evreii din Bucovina s-au orientat în această direcție. Puterea celor două mari grupuri naționale, românii și rutenii, era încă prea slabă pentru a provoca o schimbare în această orientare din partea evreilor.În situația lor de popor care trăia în diaspora, evreii erau nevoiți să se bazeze pe protecția puterilor hegemonice, iar aceasta părea, ca și înainte, să emane de la Viena."Lichtblau & John, p.50

Cu toate acestea, potrivit istoricului William O. McCagg, "personajul inimitabil" Straucher a fost ales pe baza unei platforme anti-asimilaționiste: critic al sionismului, el lega destinul naționalității evreiești de patria centro-europeană [.McCagg, p.173-174 McCagg notează că în centrul al programului lui Straucher se afla "'omul de rând', care a fost ignorat de către bătrânii eleganți ai comunității evreiești"— asa cum gândeau și susținătorii galițieni ai autonomismului evreiesc, precum și transleithanianul ungarofon Vilmos Vázsonyi.McCagg, p.193 McCagg considera că rolul lui Straucher era similar cu cel al asimilaționistului Josef Samuel Bloch (redactorul revistei Oesterreichische Wochenschrift), care credea că evreii trebuiau să-și dovedească că sunt cetățeni ai Austriei moderne.McCagg, p.184, 193, 194

Activitatea politică timpurie

În toate disputele sale electorale cu sionismul oficial, ideile lui Straucher erau, în mare măsură compatibile cu cele ale rivalilor săi: ele se concentrau asupra creării „unei identități, a unei încrederi în sine și a unei mândrii”; deși sionismul promova întoarcerea în Țara Israelului, puțini evrei bucovineni au luat de fapt drumul Palestinei. După Lichtblau și John, Straucher s-a pronunțat inițial pentru "un amestec neobișnuit de liberalism german și naționalism evreiesc — un fel de semi-sionism." Prin anii 1890, liderul evreu, pe care Lichtblau și John îl proclamau "cel mai important reprezentant politic al evreilor din Bucovina", a decis să pună capăt cooperării dintre evrei locali și etnicii germani și să se concentreze pe promovarea intereselor comunității sale - un gest care a rupt tradiția politicienilor de tipul lui Josef Fechner care votau la fel ca germanii. Combaterea antisemitismului O parte semnificativă a activității lui Benno Straucher de dinainte de 1918 a fost dedicată combaterii antisemitismului: el însuși expus declarațiilor antisemite ale colegilor săi din parlament, Straucher a fost printre cei care au înfierat calomnia omorului ritual difuzată în timpul Afacerii Hilsner din 1899.Lichtblau & John, p.52 În acelasi timp în cuvântările s-a arătat îngrijorat și de pericolul crescănd al pogromurilor la frontiera austriacă, în Imperiul Rus și în Regatul României.

Potrivit lui Lichtblau și John, creșterea antisemitismului în rândul comunităților germane din Austria a fost un factor care a contribuit la ruptura dintre liberalismul german și cel evreiesc din Bucovina: Firește, acei evrei laici -a căror aculturație a fost una modernă, pentru care religia și tradițiile au o importanță redusă și pentru care cultura germană și-a asumat o dimensiune aproape mitologică ca un substitut pentru cultura tradițională la care au renunțat- au fost șocați de creșterea naționalismului antisemit german în provinciile vestice ale monarhiei, deoarece aceasta amenința viitorul propriei lor identități.

Antisemitismul s-a exacerbat în mod deosebit pe ulița germană din Bucovina. Tensiunile germano-evreiești au ieșit la iveală la începutul anilor 1890, cand studenti germani au adoptat un antisemitism religios, punând bazele Societătii Germanilor Creștini din Bucovina (la care au aderat după scurt timp și parlamentarii Arthur Skedl și Michael Kipper).Lichtblau & John, p.53. Vezi și Hausleitner, p.69-72 Ca reacție, tineri activiști evrei, ca de pildă, Mayer Ebner, au îmbrățișat sionismul.Lichtblau & John, p.53 ș.a.; Stourzh, p.183. Vezi și Hausleitner, p.75-76 Grupul lor s-a scindat ulterior între cei ce susțineau alia (emigrația în Palestina) imediată, și cei care își investeau energiile pentru crearea unei mișcări politice locale.Lichtblau & John, p.53. Vezi și Hausleitner, p.76 În acest context, Ebner l-a convins pe Straucher fără prea mare tragere de inimă și, în 1904, a înființat împreună cu el un grup naționalist numit Jüdischer Volksverein("Uniunea Populară Evreiască").Hausleitner, p.75; Lichtblau & John, p.53

Lichtblau și John ilustrează separarea comunităților de germani și evrei, cu o mostră dintr-un discurs parlamentar al lui Straucher, în care se spun următoarele: