mini|Parcul Yamashita thumb|Parcul Yamashita văzut dinspre mare este un parc din Yokohama, Japonia, primul parc de faleză din Japonia.

Când majoritatea clădirilor de-a lungul falezei au fost distruse în cutremurul din 1 septembrie 1923, un scoțian numit Marshall Martin, care fusese rugat de către primarul orașului Yokohama, Chūchi Ariyoshi, să ajute la reconstruirea orașului, a propus ca molozul să fie folosit pentru crearea unui parc de-a lungul falezei.

Când parcul cu lungimea de 774 m a fost inaugurat pe 15 martie 1930, faleza era extinsă cu 50 de metri înspre mare,Burritt Sabin, A Historical Guide to Yokohama, Yurindo, Yokohama, 2002, p. 51 și era plin de spaliere, straturi cu flori, tufe și o fântână de apă. Avea și un bazin care permitea vaselor să ancoreze în interiorul grădinii, dar acesta a fost umplut cu pământ în 1955 creând o mini-grădină afundată.

După ocupația americană din 1945, militarii americani au construit case pentru militari în incinta parcului, case care au fost demolate când parcul a fost recedat autorităților japoneze în 1959.

Parcul se termină la o parte cu un chei, Ōsanbashi, de unde plecau vasele de pasageri transoceanice.

Monumente Fântâna indiană, donată de „Uniunea Indienilor din Yokohama” în 1939 în memoria indienilor care au murit în cutremurul din 1923, și ca mulțumire pentru felul în care au fost ajutați concetățenii lor după cutremur. Relieful generalului filipinez Artemio Ricarte (erou al războiului de independență de Spania), care a trăit în exil la Yokohama. Monument de granit din 1971. Gardiana apei, o sculptură a unei amerindiene de Donald Hord, donată de San Diego, SUA, în 1961 O replică a unui clopote misionar de-a lungul El Camino Real, donat în 1957 de San Diego Sculptura de bronz „Fetiță cu pantofi roșii”. Creată în 1979 de Masamichi Yamamoto, este o întruchipare a fetiței dintr0un cunoscut cântec de copii japonez (compozitor: Ujo Noguchi).

Cronologie Dată / Perioadă Eveniment cca. 1863 Completarea pontonului francez (actualmente, situat la mijlocul parcului). 20 septembrie 1923 Este elaborat planul inițial de reconstrucție a falezei distruse de cutremur. 14 octombrie 1923 Planul de reconstrucție este extins pentru a include proiectul parcului. 15 noiembrie 1923 Se decide denumirea oficială de Yamashita Kōen (山下公園 — Parcul Yamashita). iunie 1925 Încep lucrările de construcție. 28 februarie 1930 Construcția parcului este finalizată. 15 martie 1930 Are loc deschiderea oficială a parcului. 26 mar. – 24 mai 1935 Se desfășoară „Festivalul de comemorare a reconstrucției orașului” (復興記念横浜大博覧会, Fukkō kinen Yokohama dai hakurankai). 1945 Parcul este rechiziționat de armata americană în urma celui de-al Doilea Război Mondial. 1954 Armata americană încetează utilizarea activă a parcului. 1959 Perioada de rechiziționare se încheie complet. 1961 Terminarea lucrărilor de reconstrucție a parcului. Vasul de linie Hikawa-maru (氷川丸) este ancorat permanent lângă parc.Începe construcția unei linii ferate care tranzitează zona. 1965 Este inaugurată linia ferată. octombrie 1971 Este instalat monumentul dedicat generalului filipinez Artemio Ricarte. 1983 O serie de atacuri violente vizează persoanele fără adăpost din parc (unele atacuri soldându-se cu decese). 1986 Linia ferată este închisă. 1988 În cadrul pregătirilor pentru expoziția „Yokohama Exotic Showcase '89”, este reconstruită latura de est și se amenajează o parcare. 1989 Cu ocazia „Yokohama Exotic Showcase '89”, vizitatorii sunt transportați cu trenuri turistice pe fosta linie ferată prin parc. iunie 1989 Doi pirotehniști mor într-un accident provocat de focuri de artificii. iunie 2000 Sunt nivelate elevațiile rămase în urma desființării liniei ferate. februarie 2007 Parcul este înregistrat oficial ca „loc memorial” (登録記念物, tōroku kinenbutsu).

Bibliografie Burritt Sabin, A Historical Guide to Yokohama, Yurindo, Yokohama, 2002

Note

Legături externe

Categorie:Parcuri din municipiul Yokohama Categorie:Parcul Yamashita (municipiul Yokohama) Categorie:Obiective turistice din municipiul Yokohama Categorie:Geografia sectorului Naka (municipiul Yokohama) Categorie:Portul Yokohama Categorie:Parcuri din Golful Tōkyō