Argentina

thumb|right|Argentina pe Glob Argentina, oficial Republica Argentina (în ), este o republică federală din America de Sud. Se învecinează la nord cu Bolivia și Paraguay; la nord-est cu Brazilia; la est cu Uruguay și Oceanul Atlantic; la sud cu Oceanul Atlantic și la vest cu Chile. Capitala și cel mai mare oraș al țării este Buenos Aires.

Cu o suprafață de 2.780.400 km², Argentina este ca mărime a doua țară din America de Sud (după Brazilia) și a opta țară din lume. Împreună cu Insulele Malvine și celelalte insule din sudul Atlanticului are o suprafață totală de 2.808.400 km². Coastele argentiniene au o lungime de 4990 km.

Țara ocupă cea mai mare parte din sudul Americii de Sud și are forma unui triunghi ascuțit alungit, cu baza la nord și vârful la Punta Dungeness, extremitatea sudică a continentului. Lungimea teritoriului, de la nord la sud, este de aproximativ 3330 km, iar lățimea maximă este de aproximativ 1384 km. Argentina include și Țara de Foc, care cuprinde jumătatea estică a Insulei Mari a Țării de Foc și numeroase insule vecine (ca, de exemplu, Isla de los Estados).

Istoria

Argentina a fost populată, în epoca precolumbiană, înainte de sosirea exploratorilor spanioli, de triburi amerindiene: diaquita și calchaqui în Nord, tupi și guarani în regiunea Chacoaraucani în Vest și patagonezi în Sud. Existau triburi nomade care se ocupau, în special, cu vânatul și agricultura.

În februarie 1516, navigatorul spaniol Juan Díaz de Solís, căutând un traseu spre Indiile de Est, a acostat în estuarul Rio de la Plata și a revendicat noile teritorii în numele Spaniei. În 1526, un navigator italian, Sebastian Cabot, a oprit în estuar, în căutare de provizii și, apoi, a urcat în sus pe râul Parana, până aproape de actualul oraș Rosario. Aici, împreună cu însoțitorii lui, a construit un fort și, apoi, au continuat drumul pe râu, până în Paraguayul actual. Cabot a rămas patru ani și a descoperit importante cantități de argint. Sistemul hidrografic a fost denumit Rio de la Plata (râul argintului).

Colonizarea regiunii a fost începută în 1535 de soldatul spaniol Pedro de Mendoza. În februarie 1536, Mendoza, care fusese numit guvernator militar al întregului ținut de la sudul lui Rio de la Plata, a pus piatra de temelie a orașului Buenos Aires. El a încercat să cucerească noi teritorii, dar nu a reușit din cauza lipsei alimentelor și a împotrivirii triburilor băștinașe. Cinci ani mai târziu, a fost nevoit să părăsească Buenos Aires.

thumb|left|250px|José de San Martin (1778-1850) În 1537, Domingo Martinez de Irala, unul dintre locotenenții lui Mendoza, a fondat Asuncion (capitala actuală a Paraguay-ului), care a fost prima așezare permanentă din regiunea La Plata. De la această bază, spaniolii au cucerit, treptat, teritoriile dintre râurile Parana și Paraguay. Santiago del Estero, prima așezare permanentă din Argentina, a fost construită în 1553 de spaniolii veniți din Peru. Santa Fe a fost fondată în 1573, iar în 1580 a fost reluată construcția orașului Buenos Aires.

În 1620 întreaga regiune La Plata a fost subordonată viceregelui din Peru pentru administrare. Din cauza politicii comerciale restrictive, colonizarea regiunii La Plata a fost încetinită în următorii o sută de ani. În 1776 teritoriile ocupate, în prezent, de Argentina, Bolivia, Paraguay și Uruguay s-au separat de Peru și s-a constituit Viceregatul Rio de la Plata. În iunie 1806, orașul Buenos Aires a fost atacat de flota britanică sub comanda amiralului Riggs Popham. Viceregele nu s-a împotrivit acestui atac neautorizat de guvernul englez și orașul a fost ocupat de britanici. Aceștia au fost însă alungați, în luna august, de cetățenii orașului. În 1807, englezii au atacat, din nou, Buenos Airesul, dar au fost respinși de locuitori. Acest lucru a avut o importanță deosebită, deoarece coloniștii spanioli au căpătat încredere în forțele lor și s-au implicat în luptele pentru cucerirea independenței. Mișcarea revoluționară în La Plata a căpătat amploare în perioada detronării regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei de către Napoleon. Locuitorii din Buenos Aires au refuzat să-l recunoască pe Joseph Bonaparte, care fusese instalat pe tronul Spaniei. La 25 mai 1810, demonstranții au alungat guvernul viceregal și au instalat un consiliu guvernamental provizoriu, în numele lui Ferdinand al VII-lea. În scurt timp, relațiile cu reprezentanții regelui au fost rupte și s-a început campania de cucerire a independenței. Partea eliberată de sub armatele regale a fost împărțită, în 1813, în 14 provincii. În 1814, conducătorul militar Jose de San Martin a preluat comanda armatei nordului și, mai târziu, a dat lovituri decisive trupelor spaniole în Chile și Peru.

thumb|250px|Biserica franciscană din Cordoba În martie 1816, reprezentanții diferitelor provincii s-au reunit la Tucuman și, la 9 iulie aceștia au proclamat independența față de Spania și au declarat formarea Provinciilor Unite din America de Sud. Unii dintre delegați susțineau ideea creării unei monarhii constituționale, iar alții a unui sistem federal guvernamental. Neînțelegerile dintre cele două facțiuni au culminat cu războiul civil din 1819. Pacea s-a instalat în 1820, dar problema a rămas nerezolvată.

thumb|right|250px|Monumentul Național al Steagului (Monumento Nacional a la Bandera) din Rosario thumb|right|250px|Salta În 1829, generalul Juan Manuel de Rosas a fost ales guvernator al provinciei Buenos Aires. Susținător al federalismului, generalul și-a extins autoritatea și în celelalte Provincii Unite (care se vor denumi, apoi, Confederația Argentiniană). Regimul dictatorial al lui Rosas a fost răsturnat, în 1852, de un grup revoluționar condus de generalul Justo Urquiza. În 1853 a fost adoptată constituția federală și Urquiza a devenit primul președinte al Republicii Argentina. Provincia Buenos Aires a refuzat să adopte noua constituție și, în 1854, și-a proclamat independența. S-a declanșat un război între cele două state în 1859, dar Republica Argentina a învins și, în octombrie 1859, Buenos Aires a aderat la federație. În mai 1862, Buenos Airesul a fost desemnat capitala republicii. Între 1865 și 1902, Argentina a participat la numeroase războaie pentru stabilirea granițelor cu vecinii săi (Paraguay, Chile, Brazilia).

În primul deceniu al secolului al XX-lea, Argentina a devenit una dintre marile puteri din America de Sud, făcând progrese economice și sociale remarcabile. În Primul Război Mondial, Argentina a rămas neutră, dar a avut un rol important în aprovizionarea cu alimente a aliaților.

Criza economică din 1929 a avut repercusiuni serioase în Argentina. După 1936, mișcările cu caracter fascist capătă amploare.

În ianuarie 1942, la Conferința Pan-Americană pentru apărare de la Rio de Janeiro, Argentina și Chile au fost singurele țări care au refuzat să rupă relațiile cu puterile Axei. Relațiile cu Japonia și Germania nazistă au fost rupte de abia în ianuarie 1944. În data de 24 februarie 1944, în perspectiva războiului iminent cu Germania nazistă, o juntă militară autointitulată „Colonei” l-a destituit pe președintele Pedro Ramirez. Conducătorul juntei a fost colonelul Juan Domingo Peron. În ciuda manifestărilor de simpatie față de Aliați, guvernul a continuat să ofere adăpost agenților naziști. În iulie 1944, SUA a acuzat Argentina că ajută Puterile Axei. De abia în ziua de 27 martie 1945, țara a declarat război Germaniei naziste și Japoniei. Argentina a devenit, în lunile următoare, membră a Națiunilor Unite.

După 1946, au avut loc în Argentina numeroase frământări sociale din cauza dictaturilor militare care s-au succedat la conducerea țării și care au încercat să reprime mișcările democratice din țară. Una din cele mai sângeroase dictaturi a fost cea condusă de generalul Jorge Videla, între 1976-1983. În perioada respectivă, au căzut victime ale răpirilor între 9.000-30.000 de argentinieni (desaparecidos), cei mai mulți torturați și uciși fără proces. Doar o mică parte dintre răpiți au fost lăsați în exil.

Geografie thumb|left|Harta Argentinei thumb|right|250px|Cafayate

Relief Argentina cuprinde o diversitate de forme de relief: munți, podișuri și câmpii. Granița de vest traversează Anzii, cel mai mare lanț muntos din America de Sud. Anzii Patagonieni care formează granița naturală dintre Argentina și Chile, au înălțimi până la 3600 m. În partea de nord, la granița cu Bolivia, Anzii Cordilieri au numeroase vârfuri cu înălțimi de până la 6400 m. Cel mai înalt vârf este Aconcagua (6960 m). În centrul Argentinei se găsește lanțul muntos Sierra de Córdoba, cu cel mai înalt vârf Champaqui (2880 m).

La est de lanțul Anzilor se găsesc suprafețe aproape plane ale căror înălțimi variază, treptat, de la 600 m până la nivelul mării. În nord se întinde câmpia denumită Gran Chaco. Pampasul, câmpia lipsită de copaci, este cea mai productivă zonă agricolă a țării, întinzându-se pe aproximativ 1600 km în sudul lui Gran Chaco. În Patagonia, în sudul Pampasului, terenul este arid, de tip stepă.

Hidrografie Râurile din Argentina se clasifică în trei bazine: râurile care se varsă în Oceanul Atlantic; cele care se varsă în Oceanul Pacific și apele de interior. Patagonia are pe suprafața ei numeroase râuri. Cel mai mare râu al Argentinei este Parana, care o traversează din nord spre porțiunea centrală a țării. Alte râuri sunt: Uruguayul, care formează pe o porțiune granița cu statul Uruguay, Paraguayul, cel mai mare afluent al Paranei, Rio Colorado, Rio Salado și Rio Negro. Rio de la Plata este estuarul format la confluența dintre râurile Parana și Uruguayul. Pe râul Iguazú, afluent al fluviului Parana, se află cascada Iguazú, o mare atracție turisitică. În Anzii Patagonieni se găsesc numeroase lacuri de munte, cel mai renumit fiind lacul alpin Nahuel Huapi, în apropierea căruia s-a construit stațiunea turistică San Carlos de Bariloche. În Munții Anzi există și foarte multe lacuri glaciare.

Climă În emisfera sudică, anotimpurile sunt inversate, dar clima variază în funcție de latitudine și altitudine.

Clima este, în cea mai mare parte a țării, de tip temperat, exceptând o zonă mică în partea de nord, unde este de tip tropical și în Gran Chaco, unde este de tip subtropical. În zonele muntoase temperaturile sunt mai scăzute.

Precipitațiile variază in funcție de regiune: in nord, ploile sunt abundente, în timp ce în sud, climatul este arid. Astfel, în zona pampasului și Buenos Aires, clima este moderată spre caldă și umedă tot timpul anului. Provinciile Argentinei sunt călduroase vara, moderate iarna și umede tot anul. Cea mai mare parte din nord-vestul Argentinei are veri calde și umede și ierni blânde și uscate, excepție făcând altitudinile ridicate, unde nopțile sunt mereu reci și, deseori, chiar geroase. Patagonia Argentiniană are verile blânde în jumătatea nordică și răcoroase în cea sudică, fiind friguroasă iarna.

Floră Flora Argentinei este foarte diversificată: de la mlaștini subtropicale, păduri-galerii și păduri de roșcove sau de palmieri până la arbuști de deșert, păduri dense de conifere cu frunze căzătoare, stepe întinse și chiar puțină tundră.

Ținuturile înverzite: pampasul estic al Argentinei constă în pășuni întinse, pe când în zonele mai aride din sud și de vest există o îmbinare (numită monte) de arbuști pitici și ierburi. În Pampas se pot întâlni, în special, ierburi sau arbori rezistenți la secetă, ca: eucaliptul, sicamorul și acacia. În partea subtropicală a provinciei Chaco, ierburile de savană se îmbină cu pădurile de arbuști pitici și spinoși.

Pădurile-galerii și zonele umede: râurile nordice (în special, Paraná) au sute de kilometri de maluri puternic împădurite. Speciile importante de plante sunt guayobo colorado, o plantă înrudită cu mirtul, și ceibo, a cărui floare este unul dintre simbolurile naționale ale Argentinei.