Mănăstirea Dobrovăț este o mănăstire de călugări amplasată în zona Dobrovăț-Ruși a unicului sat al comunei Dobrovăț (județul Iași, România) și este penultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, acesta murind înainte de terminarea construcției, ultima fiind Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Reuseni (județul Suceava). Mănăstirea se află la o distanță de 25 de kilometri sud-est de Iași și la 35 de kilometri nord de Vaslui, într-o fostă poiană înconjurată de codri seculari, pe malul pârâului Dobrovăț.

Regina Maria a României a vizitat Dobrovățul la 1 iunie 1917, scriind următoarele: "După dejun, am plecat la Dobrovăț, unul dintre Domeniile Coroanei. Drumul trece prin păduri de toată frumusețea, dar e lung și neînchipuit de rău... Netăgăduit, acest colț de țară e cât se poate de frumos, cu codri aproape neumblați, dar drumurile sunt îngrozitoare".Mirabela Amarandei - "Mănăstirea Dobrovăț, ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare", în "Adevărul" din 26 august 2006

Ansamblul Mănăstirii Dobrovăț a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-a-A-04150 și fiind alcătuit din următoarele 4 obiective: Biserica „Pogorârea Sf. Duh” - datând din anul 1503-1504, având codul IS-II-m-A-04150.01 Biserica paraclis „Sf. Gheorghe” - datând din anul 1607, având codul IS-II-m-A-04150.02 Turnul clopotniță - datând din anul 1743, având codul IS-II-m-A-04150.03 Zidul de incintă - având codul IS-II-m-A-04150.04

Istoricul mănăstirii

Ctitorirea thumb|350 px|Biserica construită de Ștefan cel Mare

Viața monahală în codrii Dobrovățului a existat înainte de construirea bisericii lui Ștefan cel mare. În apropiere de locul unde se află astăzi mănăstirea a ființat în secolul al XV-lea un vechi schit de lemn a lui Giurgiu Călugărul, cu hramul Schimbarea la Față, unde viețuiau câțiva călugări sihaștri. Acesta a fost menționat pentru prima dată în anul 1499, fiind păstorit la acea dată de „chir popa Ioanichie”. Fosta mănăstire a fost cumpărată de domnie în anul 1503, împreunã cu cinci sate, de la urmașii unui anume Ivan Damianovici și dăruită mănăstirii ctitorite de Ștefan cel Mare.Voica Maria Pușcașu - "Ctitorii Dobrovățului. Înrudiri posibile", în vol. Siviu Văcaru și Aurica Ichim (coord.) - "Monumentul. vol. VII" (Lucrările Simpozionului Național „Monumentul - Tradiție și viitor”, Ediția VII-a, Iași, 2005), (Ed. Trinitas, Iași, 2006), p. 51-52.

La data de 27 aprilie 1503, după cum precizează pisania aflată pe zidul bisericii, s-a început construirea bisericii Mănăstirii Dobrovăț, ctitorită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504). Printr-un hrisov din 6 octombrie 1503, voievodul a înzestrat cu cinci sate mănăstirea care era păstorită pe atunci de părintele Pahomie.

Pe peretele vestic al pridvorului, în dreapta ușii de intrare în biserică, a fost pusă o pisanie în limba slavonă cu următorul cuprins: "Binecinstitorul Domn Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a zidit acest hram în numele Pogorârii Sfântului Duh, care s-a și început a se zidi în anul 7011 (=1503), luna aprilie, 27 zile și s-a sfârșit în anul 7012 (=1504), iar al domniei sale anul al patruzeci și optulea curgător, luna ...". Inscripția nu a mai fost finalizată, domnitorul murind la 2 iulie 1504, înainte de terminarea construcției.Nicolae Grigoraș - "Biserica din Dobrovăț", în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 143.

Construcția a fost finalizată în anul 1504, în timpul domniei lui Bogdan al III-lea (1504-1517), lăcașul de cult fiind pictat în perioada 1527-1531, în vremea lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Biserica a fost pictată în frescă, în stil bizantin, atât pe interior, cât și pe exterior. Între pronaos și naos se află camera mormintelor (gropnița), aici fiind pictat sinaxarul (sfinții de peste an). Instituită ca mănăstire domnească și înzestrată de ctitor și de familia acestuia cu numeroase moșii și podoabe, Mănăstirea Dobrovăț a cunoscut o perioadă de prosperitate până către mijlocul secolului al XVI-lea.Voica Maria Pușcașu - "Mănăstirea Dobrovățului", în „Monumentul”, vol. VI (Ed. Trinitas, Iași, 2005), p. 13.

În anul 1607, domnitorul Simion Movilă (1606-1607) și soția sa, Marghita (călugărită cu numele de Melania), au construit, la 50 metri sud de clădirea bisericii ștefaniene, un paraclis cu hramul "Sf. Gheorghe" pentru a-l înmormânta acolo pe cel de-al șaselea fiu al lor, Pavel, mort la o vârstă fragedă.Nicolae Grigoraș - "Biserica din Dobrovăț", în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 146.

Printr-un document din 26 martie 1651, la elaborarea căruia și-au dat acordul mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, episcopii și membrii Sfatului Domnesc, voievodul Vasile Lupu (1634-1653) a închinat Mănăstirea Dobrovăț către Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Domnitorul a justificat această închinare prin faptul că Mănăstirea Dobrovăț se afla părăsită de călugări și într-o stare de ruină.

Mănăstirea Dobrovăț a fost prădată de tătari în anul 1658. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, familia boierilor Racoviță a început să exercite un protectorat benefic asupra mănăstirii. Boierii Racoviță au efectuat lucrări de restaurare a complexului monahal după anul 1663. În cea de a doua jumătate a sec. al XVII-lea a fost construit zidul de incintă și turnul de intrare, din acesta din urmă doar primul nivel fiind în forma originară. Hatmanul Nicolae Racoviță construise deja la 14 iunie 1663 „o pivniță de piatră și o casă pre pivniță” (clădirea se afla la 20 m vest de biserică și a fost dezafectată spre sfârșitul secolului al XVIII-lea), acoperise biserica mică: „și le-au făcut dumnealui aceste toate și le-au gătit”.Gh. Ghibănescu - "Surete și izvoade", vol. VIII, Iași, p. 226. În nordul și estul incintei au fost construite chilii și spații de uz gospodăresc.Voica Maria Pușcașu - "Mănăstirea Dobrovățului", în „Monumentul”, vol. VI (Ed. Trinitas, Iași, 2005), p. 22. Biserica mare a devenit necropolă a familiei Racoviță, aici aflându-se șase pietre funerare cu chenare și inscripții datate între 1664 și 1685.

Mănăstirea a trecut apoi prin noi perioade de restriște. Rușii stabiliți la sud-est de Dobrovăț în timpul luptelor din septembrie 1739 dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist au jefuit mănăstirea de toate odoarele scumpe aflate aici. De asemenea, Eteria care a fost implicată în Revoluția din 1821 a produs prejudicii mănăstirii.

În anul 1743, prin grija marelui paharnic Ștefan Ruset și a soției acestuia, Maria Sturdza, și cu cheltuiala monahului Macarie Hrisoverghi, s-a refăcut turnul porții, înălțându-se alte două niveluri de formă octogonală. Tot în secolul al XVIII-lea a fost adăugat un mic pridvor în fața bisericii mari.

În anul 1851, la inițiativa egumenului Acachie, biserica a fost supusă unei intervenții dictată de moda epocii (de inspirație rusească).Remus Mineață - "Mănăstirea Dobrovăț - cinci veacuri de istorie și legendă", în "Ziarul de Iași" din 8 februarie 2001 Au fost adăugate trei turle masive, cu acoperiș în formă de „bulb de ceapă”, dispuse în linie, prin spargerea bolților naosului și pronaosului, precum și a semicalotei altarului. Deasupra gropniței a fost construită o turlă falsă din lemn, acoperită cu tencuială.

Desființarea mănăstirii În decembrie 1863, prin legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Mănăstirea Dobrovăț a fost scoasă de sub tutela Mănăstirii Zografu, iar călugării greci au plecat. Lipsită de sursele sale de venituri, mănăstirea a decăzut. Aici a fost instalată o pușcărie (în perioada 1865-1900), un orfelinat de fete (1900-1903) și în cele din urmă o școală de agricultură (1903-1930).

Cu timpul, pictura bisericii s-a degradat, astfel că în anul 1907 se puteau distinge doar portretele ctitorilor zugrăvite pe tabloul votiv din naos. Între anii 1930-1936, Comisia Monumentelor Istorice, aflată sub președinția lui Nicolae Iorga, a patronat restaurarea picturii bisericii.Nicolae Grigoraș - "Biserica din Dobrovăț", în vol. Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 144.

Deși regele Carol I al României a reînființat Mănăstirea Dobrovăț prin decretul regal din 14 mai 1913, abia în anul 1930 a putut fi populată de călugări, Ministerul Agriculturii și Domeniilor cedând în acel an clădirile în care funcționa școala de agricultură și 44 hectare de teren. Dobrovățul a funcționat ca mănăstire de călugări doar până în anul 1948, când în complexul monahal s-a stabilit din nou o școală și un atelier de împletit coșuri din răchită. Începând din anul 1970, biserica ștefaniană și paraclisul lui Simion Movilă au fost administrate de Mitropolia Moldovei și Sucevei sub forma unor biserici parohiale.

În perioada 1974-1976, au avut loc cercetări arheologice conduse de Nicolae Pușcașu, precum și lucrări ample de restaurare a bisericii sub conducerea arhitectului Nicolae Diaconu, urmărindu-se să se redea monumentului înfățișarea sa originală din epoca ștefaniană. Au fost descoperite urme materiale ale unor așezări omenești anterioare perioadei în care a fost construită mănăstirea. Aceste așezări datează din două etape distincte de viețuire: sec. III-IV d. Chr. și sec. al X-XII-lea.Voica Maria Pușcașu - "Mănăstirea Dobrovățului", în „Monumentul”, vol. VI (Ed. Trinitas, Iași, 2005), p. 14-15.

Cu această ocazie au fost înlăturate cele trei turle, iar biserica a fost acoperită cu o învelitoare unitară din tablă de cupru, după modelul din tabloul votiv. Dulgherul restaurator Gh. Balan a refăcut tâmplăria acoperișului, iar pictorul restaurator Dan Mohanu a consolidat pictura interioară, precum și fragmente din fresca exterioară. S-a început restaurarea zidului de incintă, dar lucrările au fost brusc întrerupte de desființarea în 1977 a Direcției Monumentelor Istorice.

Reînființarea așezământului În anul 1990, Dobrovățul și-a redobândit destinația inițială de așezământ monahal, cu obște de maici. Începând din anul 1992 are obște de călugări.

Restaurarea complexului mănăstiresc a fost reluată abia în anul 1994, fiind începute lucrările de consolidare ale turnului clopotniță. Lucrările de consolidare au fost efectuate la nivelul etajului 2, cu stâlpișori și centuri din beton armat, precum și planșeu din beton armat la cota +15,87 m.Dr. ing. Adrian Mihalache - "Aspecte privind consolidarea turn intrare - Ansamblul Mănăstirii Dobrovăț - Iași", în "Monumentul. Lucrările celui de al II-lea Simpozion "Monumentul. Tradiție și viitor"" (Ed. Junimea, Iași, 2001). Lucrările efectuate au constat în consolidarea următoarelor elemente: fundația turnului (s-a construit o platformă betonată în grosime de 25 cm și s-au efectuat legături orizontale periferice din beton armat și oțel beton pe conturul exterior al zidurilor), contraforții (s-au desfăcut și rezidit contraforții din colțurile de N-E și N-V, începând de la fundații până la cotele superioare, s-a injectat mortar în masa peretelui), pereții exteriori (au fost reparate zonele degradate sau zidite necorespunzător cu restabilirea continuității materialului vechi prin rețeseri locale, scoabe în X, incizii metalice de conexiune, injectarea de mortar în fisuri), arcele, bolțile și tavanele (au fost reparate zonele degradate, au fost înlocuite grinzile din lemn cu elemente din beton armat, s-a injectat mortar fluid în fisuri și s-au montat scoabe în X, s-a recondiționat acoperișul, s-au construit burlane pentru scurgerea apelor pluviale).

Descrierea bisericii

Arhitectură