miniatura|Membrii Tratatului de la Ottawa Securitatea umană este o paradigmă pentru înțelegerea vulnerabilităților globale, ai cărei susținători contestă noțiunea tradițională de securitate națională prin securitate militară, argumentând că referința adecvată pentru securitate ar trebui să fie la nivel uman, mai degrabă decât național, și că o viziune asupra securității centrată pe oameni este necesară pentru stabilitatea națională, regională și globală. Conceptul a apărut dintr-o înțelegere multidisciplinară a securității, care implică o serie de domenii de cercetare, inclusiv studii de dezvoltare, relații internaționale, studii strategice și drepturile omului. Raportul privind Dezvoltarea Umană din 1994 al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare este considerat o publicație de referință în domeniul securității umane, argumentând că asigurarea „libertății față de nevoi” și „libertății față de frică” pentru toate persoanele este cea mai bună cale de a aborda problema insecurității globale.United Nations Development Programme (1994): Human Development Report

Concept miniatura|300x300px|Harta din 2003 (Indicele Dezvoltării Umane) Mahbub ul Haq a atras pentru prima dată atenția globală asupra conceptului de securitate umană în Raportul privind Dezvoltarea Umană din 1994 al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. De atunci, securitatea umană a primit mai multă atenție din partea instituțiilor cheie de dezvoltare globală, cum ar fi Banca Mondială. Definiția securității umane din Raportul PNUD privind Dezvoltarea Umană din 1994 susține că domeniul de aplicare al securității globale ar trebui extins pentru a include amenințări în șapte domenii:

Securitatea economică - Securitatea economică necesită un venit de bază asigurat pentru indivizi, de obicei din muncă productivă și remunerativă sau, ca ultimă soluție, dintr-o plasă de siguranță finanțată public. În acest sens, doar aproximativ un sfert din populația lumii se bucură în prezent de o situație economică sigură. Deși problema securității economice poate fi mai gravă în țările în curs de dezvoltare, există îngrijorări și în țările dezvoltate. Problemele șomajului constituie un factor important care stă la baza tensiunilor politice și a violenței etnice. Securitatea alimentară - Securitatea alimentară necesită ca toți oamenii să aibă în orice moment acces atât fizic, cât și economic la alimente de bază. Conform Națiunilor Unite, disponibilitatea generală a alimentelor nu este o problemă, ci mai degrabă problema constă adesea în distribuția deficitară a alimentelor și lipsa puterii de cumpărare. Conform ONU, cheia constă în abordarea problemelor legate de accesul la active, muncă și venituri asigurate (legate de securitatea economică). Securitatea sănătății - Securitatea sănătății își propune să garanteze o protecție minimă împotriva bolilor și a stilurilor de viață nesănătoase. În țările în curs de dezvoltare, principalele cauze de deces au fost în mod tradițional bolile infecțioase și parazitare, în timp ce în țările industrializate, principalele cauze de deces au fost bolile sistemului circulator. Astăzi, bolile cronice legate de stilul de viață sunt principalele cauze de deces la nivel mondial, 80% din decesele cauzate de boli cronice apărând în țările cu venituri mici și medii. Conform Organizației Națiunilor Unite, atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în cele industrializate, amenințările la adresa securității sănătății sunt de obicei mai mari pentru persoanele sărace din zonele rurale, în special pentru copii. Acest lucru se datorează malnutriției și accesului insuficient la servicii medicale, apă curată și alte necesități de bază. Securitatea mediului - Securitatea mediului își propune să protejeze oamenii de ravagiile pe termen scurt și lung ale naturii, de amenințările provocate de om asupra naturii și de deteriorarea mediului natural. În țările în curs de dezvoltare, lipsa accesului la resurse de apă curată este una dintre cele mai mari amenințări la adresa mediului. În țările industrializate, una dintre principalele amenințări este poluarea aerului. Încălzirea globală, cauzată de emisia de gaze cu efect de seră, este o altă problemă de securitate a mediului. Securitatea personală - Securitatea personală își propune să protejeze oamenii de violența fizică, fie din partea statului, fie a statelor externe, de indivizi violenți și actori substatali, de violența domestică sau de adulți prădători. Pentru mulți oameni, cea mai mare sursă de anxietate este criminalitatea, în special infracțiunile violente. Securitatea comunității - Securitatea comunității își propune să protejeze oamenii de pierderea relațiilor și valorilor tradiționale și de violența sectară și etnică. Comunitățile tradiționale, în special grupurile etnice minoritare, sunt adesea amenințate. Aproximativ jumătate din statele lumii s-au confruntat cu conflicte interetnice. Securitatea politică - Securitatea politică se preocupă de faptul dacă oamenii trăiesc într-o societate care le respectă drepturile umane fundamentale. Conform unui sondaj realizat de Amnesty International, represiunea politică, tortura sistematică, relele tratamente sau disparițiile erau încă practicate în 110 țări. Încălcările drepturilor omului sunt cele mai frecvente în perioadele de tulburări politice. Pe lângă reprimarea indivizilor și a grupurilor, guvernele pot încerca să exercite controlul asupra ideilor și informațiilor.

Relația cu securitatea tradițională miniatura|300x300px|Europa după Pacea de la Westfalia din 1648 Inventat la începutul anilor 1990, termenul de securitate umană a fost folosit de gânditori care au căutat să schimbe discursul despre securitate de la orientarea sa tradițională, centrată pe stat, către protecția și dezvoltarea indivizilor în cadrul societăților. Securitatea umană a apărut ca o provocare la adresa ideilor de securitate tradițională, însă securitatea umană și cea tradițională sau națională nu sunt concepte care se exclud reciproc. S-a susținut că, fără securitatea umană, securitatea tradițională a statului nu poate fi atinsă și invers. Securitatea tradițională se referă la capacitatea unui stat de a se apăra împotriva amenințărilor externe. Securitatea tradițională (adesea denumită securitate națională sau securitate de stat) descrie filosofia predominanței securității internaționale de la Pacea de la Westfalia din 1648 și ascensiunea statelor naționale. Deși teoria relațiilor internaționale include multe variante ale securității tradiționale, de la realism la liberalism, trăsătura fundamentală pe care o au în comun aceste școli este concentrarea lor asupra supremației statului-națiune.

Note

Vezi și Ajutor social Apărare civilă Criză umanitară Drepturile omului Generații de drepturi ale omului Guvern Intervenție umanitară Nevoi de bază Organizație neguvernamentală Relații internaționale Reducerea sărăciei Reforma sectorului de securitate Sclavie sexuală Securitatea alimentară Securitatea apei Tratatul privind comerțul cu arme Trafic de persoane

Categorie:Neologisme Categorie:Securitate internațională