Parlamentul Angliei a fost organul legislativ al Regatului Angliei din secolul al XIII-lea până în 1707, când a fost înlocuit de Parlamentul Marii Britanii, ca urmare a Tratatului de Uniune din 1707, care a fuzionat parlamentul cu Parlamentul Scoției. Parlamentul a evoluat din marele consiliu de episcopi și parii care îl sfătuiau pe monarhul englez. Marile consilii au fost numite pentru prima dată Parlamente în timpul domniei lui Henric al III-lea. În acest moment, regele avea nevoie de acordul Parlamentului pentru a percepe impozite.
Inițial un organism unicameral, un Parlament bicameral a apărut atunci când componența sa a fost împărțită în Camera Lorzilor și Camera Comunelor, care includea cavalerii comitatului și burghezii. În timpul domniei lui Henric al IV-lea, rolul Parlamentului s-a extins dincolo de stabilirea politicii fiscale pentru a include dreptul de petiționare, ceea ce, în esență, le-a permis cetățenilor englezi să adreseze petiții organismului pentru a soluționa reclamațiile din orașele și comitatele lor locale. În această perioadă, cetățenilor li s-a dat puterea de a vota pentru a-și alege reprezentanții - burghezii - în Camera Comunelor. De-a lungul secolelor, Parlamentul englez a limitat progresiv puterea monarhiei engleze, un proces care a culminat probabil cu Războiul Civil Englez și cu Înalta Curte de Justiție pentru procesul lui Carol I.
Note
Vezi și
Categorie:Legislative bicamerale desființate