miniatura|260x260px|Membrii grupului Helsinki din Moscova la Munchen, 1978 miniatura|260x260px|Elena Bonner și Andrei Saharov după sosirea lor pentru conferirea doctoratului onorific în drept de la Universitatea din Groningen, 15 iunie 1989. Disidenții sovietici erau oameni care nu erau de acord cu anumite caracteristici ale ideologiei sovietice sau cu întreaga sa organizație și care erau dispuși să se pronunțe împotriva lor. Termenul „disident” a fost folosit în Uniunea Sovietică (URSS) în perioada de la mijlocul anilor 1960 până la căderea comunismului. A fost folosit pentru a se referi la grupuri mici de intelectuali marginalizați ale căror provocări, de la cele modeste la cele radicale față de regimul sovietic, au fost protejate și încurajate de corespondenți și, de obicei, urmărite penal sau cu alte forme de reducere la tăcere de către autorități. Conform etimologiei termenului, un disident este considerat a fi „detașat” de regim. Cel mai influent subset al disidenților este cunoscut sub numele de mișcarea sovietică pentru drepturile omului.CONFERENCE ON SECURITY AND CO-OPERATION IN EUROPE FINAL ACT. Helsinki, 1 aug. 1975

Opoziția politică din URSS era abia vizibilă și, cu excepția unor rare excepții, a avut puține consecințe, în principal pentru că a fost înăbușită instantaneu cu forța brută. În schimb, un element important al activității disidente din Uniunea Sovietică a fost informarea societății (atât în interiorul URSS, cât și în străinătate) cu privire la încălcarea legilor și a drepturilor omului și organizarea în apărarea acestor drepturi. De-a lungul timpului, mișcarea dizidentă a creat o conștientizare vie a abuzurilor comuniștilor sovietici.

Disidenții sovietici care criticau statul se confruntau în majoritatea cazurilor cu sancțiuni legale în temeiul Codului Penal Sovietic și cu alegerea între exilul în străinătate (cu revocarea cetățeniei sovietice), spitalul de boli mintale sau lagărul de muncă. Comportamentul politic antisovietic, în special declarațiile deschise de opoziție față de autorități, demonstrațiile pentru reformă, scrierea de cărți critice la adresa URSS, au fost definite de unele persoane ca fiind simultan un act criminal (de exemplu, încălcarea articolelor 70 sau ), un simptom (de exemplu, „iluzia reformismului”) și un diagnostic (de exemplu, „schizofrenie lentă”).

Note

Vezi și

Antileninism Cronica Bisericii Catolice din Lituania Comunism de stânga Samizdat Alexandru Skobov

Categorie:Cultură underground Categorie:Disidenți sovietici