Convenția pentru protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est, cunoscută și sub numele de Convenția OSPAR, este actualul instrument legislativ care reglementează cooperarea internațională privind protecția mediului în Atlanticul de Nord-Est. Activitatea desfășurată în cadrul convenției este gestionată de Comisia OSPAR, care este alcătuită din reprezentanți ai guvernelor celor 15 națiuni semnatare și reprezentanți ai Comisiei Europene, care reprezintă Uniunea Europeană.

Istoric Convenția OSPAR a fost încheiată la Paris la 22 septembrie 1992. Aceasta combină și actualizează Convenția de la Oslo din 1972 privind evacuarea deșeurilor în mare și Convenția de la Paris din 1974 privind sursele de poluare marină provenite din activități terestre. Denumirea este, de asemenea, o combinație între „Oslo” și „Paris”.

Convenția pentru protecția mediului marin al Atlanticului de Nord-Est a fost deschisă pentru semnare în cadrul Reuniunii ministeriale a comisiilor de la Oslo și Paris, desfășurată la Paris pe 22 septembrie 1992. Convenția a fost semnată și ratificată de toate părțile contractante la convențiile inițiale de la Oslo sau Paris (Belgia, Danemarca, Comunitatea Europeană, Finlanda, Franța, Germania, Islanda, Irlanda, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), precum și de Luxemburg și Elveția. Convenția OSPAR a intrat în vigoare la 25 martie 1998 și a înlocuit convențiile de la Oslo și Paris, însă deciziile și alte acorduri adoptate în temeiul acestor convenții au rămas aplicabile, cu excepția cazului în care au fost abrogate prin noi măsuri adoptate în cadrul Convenției OSPAR.

Prima reuniune ministerială a Comisiei OSPAR de la Sintra, Portugalia, din 1998, a adoptat Anexa V la Convenție, extinzând cooperarea părților semnatare pentru a acoperi „toate activitățile umane care ar putea afecta negativ mediul marin al Atlanticului de Nord-Est”. Cu toate acestea, în cadrul Convenției nu pot fi adoptate programe și măsuri privind gestionarea pescuitului, care sunt coordonate în prezent de națiunile europene din Atlanticul de Nord-Est și Marea Nordului prin intermediul Consiliului Internațional pentru Explorarea Mării (ICES). Convenția OSPAR reglementează în prezent standardele europene privind biodiversitatea marină, eutrofizarea, eliberarea de substanțe periculoase și radioactive în mări, industria petrolieră și a gazelor naturale offshore, precum și monitorizarea de bază a condițiilor de mediu.

În anul 2000, Comisia OSPAR a publicat un raport cuprinzător privind calitatea mediului marin al Atlanticului de Nord-Est. Acesta a fost susținut de cinci rapoarte mai mici referitoare la diferitele părți ale zonei maritime OSPAR – Arctica, Marea Nordului (zona extinsă), Mările Celtice, Golful Biscaya și apele iberice, precum și Atlanticul larg.

Potrivit Asociației pentru Controlul Radioactivității din Vest (ACRO), dacă deversările de tritiu și iod-129 de la situl La Hague în strâmtoarea Alderney Race nu scad semnificativ, va fi dificilă atingerea obiectivului de concentrații zero de radioelemente în Atlanticul de Nord până în anul 2020.

În iunie 2007, părțile semnatare ale Convenției OSPAR au convenit să modifice convenția pentru a face obligatorie aplicarea tratatului în cazul stocării geologice a dioxidului de carbon. Tratatul permite captarea și stocarea anhidridei carbonice de la uscat către un sit marin offshore prin intermediul unei conducte care nu trebuie neapărat să treacă prin apropierea platformelor offshore de explorare petrolieră și de gaze naturale.

Obiective OSPAR activează în mai multe domenii pentru a menține un echilibru în ecosistem și are o serie de obiective: OSPAR se angajează să mențină curățenia mărilor. Într-adevăr, combaterea poluării este unul dintre principalele lor obiective. Controlul poluării include gestionarea poluării apelor provenite de la instalațiile petroliere și de gaze naturale. OSPAR implementează măsuri pentru a preveni apariția eutrofizării. De asemenea, substanțele radioactive sunt gestionate și reduse la minimum de către OSPAR. Misiunea OSPAR este de a conserva echilibrul ecosistemului. Aceasta implică restaurarea habitatelor, protecția animalelor și protecția zonelor (arii marine protejate). Aceasta din urmă presupune desemnarea unor zone cu grade diferite de protecție (ridicat, moderat și scăzut). În plus, este necesară gestionarea și monitorizarea eficientă a activităților umane pentru a atenua impactul acestora asupra ecosistemului. Menținerea sustenabilității este realizată prin implementarea unor măsuri de reglementare pentru activitățile de pescuit și prin reducerea nivelului de zgomot în mediul marin. Organizația este dedicată gestionării deșeurilor provenite din pescuit și protejării păsărilor marine afectate de schimbările climatice, așa cum este subliniat în planul regional de acțiune. În ceea ce privește zgomotul, activitățile umane (construcții offshore, transport) generează un nivel de zgomot care reprezintă o sursă de îngrijorare pentru animalele marine care comunică, călătoresc și vânează folosind sunetul. OSPAR este responsabilă de controlul zgomotului, astfel încât acesta să nu perturbe ecosistemul.

Colaborare Deși OSPAR este o organizație regională, aceasta colaborează cu numeroși parteneri internaționali. La nivel regional, Convenția cooperează cu HELCOM, care este responsabilă pentru protejarea și conservarea Mării Baltice. Obiectivul principal al colaborării lor este schimbul de cunoștințe și armonizarea acțiunilor. NEAFC (Comisia pentru Pescuit în Atlanticul de Nord-Est) este o altă organizație regională care gestionează resursele piscicole comune, facilitând astfel colaborarea.

OSPAR colaborează, de asemenea, cu Europa prin intermediul experților. Programul de date marine Copernicus este un exemplu principal în acest sens. Această colaborare vizează promovarea sustenabilității și protecția oceanelor. În special, obiectivul lor actual se concentrează pe soluționarea problemei eutrofizării.

La nivel internațional, OSPAR colaborează strâns cu IMO pentru a preveni poluarea provenită de la nave și pentru a stabili reglementări comune.

De asemenea, colaborează cu organizații neguvernamentale precum WWF și Oceana.

Critici În ciuda importanței acordate pescuitului, acesta nu este suficient reglementat. Organizația poate doar să raporteze eventualele anomalii autorităților competente, a căror reacție depinde ulterior de Comisia Europeană, ceea ce demonstrează limitele puterii sale de acțiune. Adunarea Națională a Franței nu prevede nicio măsură care să fie luată de către OSPAR.

OSPAR supraveghează, de asemenea, evacuarea apei de zăcământ provenite de la instalațiile offshore de petrol și gaze din Marea Nordului. Această apă de zăcământ conține substanțe chimice care sunt dăunătoare pentru mediu. Prin urmare, gestionarea corectă a acestei ape este esențială. Pentru a cuantifica riscurile prezentate de apa de zăcământ, OSPAR utilizează tehnica RBA, adică abordarea bazată pe risc (risk-based approach). Cu toate acestea, această abordare este criticată de mai mulți oameni de știință. Potrivit anumitor cercetători, metoda de evaluare prezintă anumite incertitudini și ar putea simplifica rezultatele.

În general, abordarea actuală privind protecția biodiversității este supusă analizei, fiind ridicate preocupări cu privire la lipsa sa de echitate. Deși OSPAR se angajează în protejarea ariilor marine protejate (AMP), acțiunile sale s-ar putea să nu fie întotdeauna aliniate cu obiectivele declarate. Potrivit OSPAR, doar 0,03% din zonele incluse în AMP beneficiază de un nivel ridicat de protecție. Acest lucru indică faptul că 60% din AMP nu sunt în prezent desemnate ca arii protejate. Aceasta reprezintă o provocare semnificativă în menținerea eforturilor de conservare din cauza absenței unor cadre de reglementare suficiente care să asigure preservarea AMP. Termenii „iluzie a protecției” sau „parc de hârtie” sunt folosiți pentru a descrie protecția oferită de AMP. Există un decalaj semnificativ între obiectivele declarate și rezultatele reale.

Unii observatori consideră că anumite decizii se bazează mai mult pe considerații politice decât pe date științifice. Cazul extragerii petrolului și gazelor din instalațiile care nu mai sunt în funcțiune este un exemplu elocvent în acest sens. În acest context, OSPAR dorește eliminarea instalațiilor pe motiv că acest lucru ar curăța fundul mării, dar refuză transformarea acestora în recife artificiale. Cu toate acestea, cercetările arată că s-au dezvoltat ecosisteme în jurul acestor instalații, iar eliminarea lor ar amenința speciile care s-au stabilit acolo. OSPAR se bazează pe studii care sunt mai degrabă politice decât științifice, în ciuda faptului că nu sunt experți. Unele părți au pus sub semnul întrebării rezultatele evaluărilor impactului asupra mediului (EIM), argumentând că acestea ar putea duce lipsă de obiectivitate deoarece se bazează pe opinii politice în loc de cele științifice.

Deși OSPAR este o organizație recunoscută, aceasta este supusă dreptului mării, așa cum este reglementat de Convenția Națiunilor Unite, fapt care îi limitează acțiunile și eficacitatea acestora. Până în prezent, nu a fost instituit niciun cadru legislativ oficial. Convenția este respectată doar la dorința statelor membre, care nu au nicio obligație de a adopta restricții.

În ciuda numeroaselor eforturi de colaborare, lipsa unui cadru legislativ rămâne o provocare semnificativă, ridicând preocupări cu privire la protecția ecosistemului și la coordonarea între instituții.

Note

Categorie:1992 în legislație Categorie:Managementul deșeurilor Categorie:Dreptul mării Categorie:Poluarea apei Categorie:Tratate internaționale