Arhitectura neoromanică (în engleză Romanesque Revival sau Neo-Romanesque) este un stil arhitectural apărut la jumătatea secolului al XIX-lea, ca o ramură a istorismului și romantismului european.William J. R. Curtis, Modern Architecture Since 1900, Phaidon Press, 1996, p. 24-26. Curentul reprezintă o renaștere și o reinterpretare a arhitecturii romanice medievale din secolele XI-XII.
În spațiul de limbă română, termenul este uneori confundat sau asociat eronat cu stilul neoromânesc (stilul național autohton creat de Ion Mincu), deși cele două curente sunt complet diferite ca origini, arie geografică și caracteristici vizuale.Carmen Popescu, Le Style National Roumain: Construire une Nation, Universitatea din Rennes, 2004, p. 112.
Origini și evoluție istorică Primele manifestări ale stilului au apărut în Germania în anii 1830, sub denumirea de Rundbogenstil (stilul arcurilor rotunde), promovat de arhitecți precum Heinrich Hübsch.Barry Bergdoll, European Architecture 1750-1890, Oxford University Press, 2000, p. 185-189. Acest stil a fost adoptat rapid deoarece oferea o alternativă mai austeră, mai masivă și mai ieftină la detaliile complexe ale arhitecturii neogotice.
Ulterior, mișcarea s-a extins în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. În spațiul american, stilul a evoluat într-o formă specifică numită Romanic Richardsonian, după numele arhitectului Henry Hobson Richardson, fiind utilizat pe scară largă pentru universități, gări, sedii de poliție și biserici.Henry-Russell Hitchcock, Architecture: Nineteenth and Twentieth Centuries, Yale University Press, 1977, p. 301.
Caracteristici principale Spre deosebire de stilurile cu care a fost contemporan, stilul neoromanic se distinge prin simplitate geometrică și monumentalitate structurală:Sir Banister Fletcher, A History of Architecture, Architectural Press, 1996, p. 1114-1120. Arcuri în plin cintru: Ferestrele, ușile și arcadele folosesc exclusiv arcul semicircular perfect rotund, definitoriu pentru romanicul medieval. Zidărie masivă și texturată: Utilizarea frecventă a pietrei de carieră brute sau a cărămizii aparente, lăsând impresia de fortăreață. Turnuri monumentale: Integrarea de turnuri zvelte de tip campanilă (de inspirație toscană) sau turnuri grele pătrate, cu acoperișuri piramidale. Portaluri evazate: Intrări principale adâncite în grosimea zidului, formate dintr-o succesiune de arcuri concentrice din ce în ce mai mici. Ferestre bifore și trifore: Deschideri înguste împărțite în două sau trei compartimente prin coloane subțiri de piatră.
Stilul neoromanic în România Pe teritoriul României, stilul neoromanic a fost utilizat cu precădere la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în special în arhitectura religioasă a comunităților romano-catolice, greco-catolice sau protestante, dar și în anumite clădiri administrative din Transilvania.
Printre cele mai reprezentative exemple se numără: Biserica Sfântul Francisc de Assisi din Târgoviște: Construită între 1895 și 1898, parțial cu sprijinul financiar al împăratului Franz Joseph al Austriei. Monumentul îmbină neoromanicul vest-european cu influențele toscane, vizibile la turnul său campanilă.Arhiepiscopia Romano-Catolică București, Monografia Parohiei Sfântul Francisc din Assisi, Târgoviște, accesat 2026. Biserica Millennium din Timișoara: Proiectată având ca autor pe arhitectul Lajos Ybl și sfințită în 1901, este o biserică monumentală neoromanică cu două turnuri înalte de 65 de metri, realizată din cărămidă aparentă.Martin Eichler, Dan Leopold Ciobotaru, Timișoara - Mit între trecut și prezent, Editura Confort, 2002, p. 84. Biserica Seminarului Greco-Catolic din Oradea: (Biserica Sfântul Gheorghe), un exemplu major de eclectism cu puternice influențe neoromanice în fațadă și structura ferestrelor.Gheorghe Gorun, Istoria orașului Oradea, Editura Cogito, 1995, p. 210. Biserica Sfinții Apostoli Petru și Paul din Onești: Lăcaș de cult romano-catolic masiv, ridicat în linii neoromanice clare, cu o fațadă dominată de arcuri în plin cintru.Dieceza de Iași, Scurt istoric al Parohiei Onești, ercis.ro, accesat 2026.
Galerie de imagini
Note
Bibliografie Bergdoll, Barry, European Architecture 1750-1890, Oxford University Press, 2000. ISBN 978-0192842220 Curtis, William J. R., Modern Architecture Since 1900, Phaidon Press, ediția a 3-a, 1996. ISBN 978-0714833569 Fletcher, Banister, A History of Architecture, Architectural Press, ediția a 20-a, 1996. ISBN 978-0750622277 Popescu, Carmen, Le Style National Roumain: Construire une Nation, Universitatea din Rennes, 2004. ISBN 978-2868479037
Vezi și Arhitectură romanică Arhitectură istoristă Arhitectura neoromânească
Categorie:Stiluri arhitecturale Categorie:Istorism