Insula de gunoi din Pacificul de Sud este o zonă a oceanului cu niveluri crescute de deșeuri marine și poluare cu particule de plastic, situată în zona pelagică a oceanului. Această zonă se află în Vortexul Pacificului de Sud, care se întinde de la apele din estul Australiei până la continentul sud-american, spre nord până la Ecuator și spre sud până la Curentul Circumpolar Antarctic. Degradarea plasticelor în ocean duce, de asemenea, la o creștere a nivelului de substanțe toxice în zonă. Existența insulei de gunoi a fost confirmată la jumătatea anului 2017 și a fost comparată cu starea Marii insule de gunoi din Pacific din anul 2007, ceea ce o face pe prima cu zece ani mai tânără. Insula de gunoi din Pacificul de Sud nu este vizibilă prin sateliți și nu este o masă terestră. Majoritatea particulelor sunt mai mici decât un bob de orez. Un cercetător a declarat: „Acest nor de microplastice se extinde atât pe verticală, cât și pe orizontală. Seamănă mai mult cu un smog decât cu o insulă”.
Descoperire Dovezi care indicau existența unei insule de gunoi în vortexul Pacificului de Sud au fost obținute la începutul anului 2011, iar existența acesteia a fost confirmată la jumătatea anului 2017. Expediția s-a desfășurat în perioada martie-aprilie 2011, urmând o rută bazată pe un model al curenților oceanici dezvoltat de Nikolia Maximenko de la Universitatea din Hawaii, care prezice zonele de acumulare a deșeurilor plutitoare. Expediția a început să colecteze probe în largul coastei , Chile, și a continuat spre vest, adunând probe noi la fiecare 50 de mile marine, ajungând în apele din largul Insulei Paștelui și, în cele din urmă, la Insula Pitcairn.
O a doua expediție de colectare a probelor de apă, care a plecat din Long Beach, California, la 2 noiembrie 2016 și a durat șase luni, a fost condusă de Charles J. Moore și de o echipă de cercetători de la Algalita Marine Research and Education. După plecare, nava și-a început călătoria spre sud, de-a lungul peninsulei Baja California, îndreptându-se apoi spre Insulele Galápagos și continuând spre sud-vest către Insula Paștelui. După ce a părăsit Insula Paștelui, echipajul s-a îndreptat spre est, către Arhipelagul Juan Fernández, după care a continuat spre nord, urmând coasta statului Chile, cu puncte de oprire la Antofagasta, Chile, și Arica, Chile, înainte de a se îndrepta mai departe în larg pentru călătoria de întoarcere la Long Beach.
Compoziție, concentrație și dimensiune În timpul expediției 5 Gyres, au fost prelevate 48 de probe pe parcursul unui traseu de 2 424 de mile marine. Cercetătorii au constatat o creștere a densității poluării cu plastic, cu o medie de 26 898 de particule pe kilometru pătrat, dar atingând valori maxime de până la 396 342 de particule pe kilometru pătrat în apropierea centrului zonei de acumulare prezise, unele estimări ridicându-se până la un milion de particule pe kilometru pătrat.
Compoziția insulei de gunoi constă în principal din microsfere, mici particule abrazive cu dimensiuni mai mici de 5 micrometri, găsite de obicei în anumite produse de igienă personală, fibre microscopice rezultate din spălarea hainelor, deșeuri de pescuit provenite de la pescarii din emisfera sudică și fragmente microscopice din piese mai mari care s-au descompus în ocean.
Nivelurile ridicate de poluanți pot fi detectate pe o suprafață vastă, estimată la 2,6 milioane de kilometri pătrați, adică de aproximativ 1,5 ori dimensiunea statului Texas, deșeurile fiind găsite de-a lungul rutei în linie dreaptă de aproape 2 500 de mile marine.
Note
Lectură suplimentară
Categorie:Oceanul Pacific Categorie:Poluarea apei Categorie:Probleme ecologice Categorie:Deșeuri Categorie:Materiale plastice