Prima bătălie de la Târgu Frumos s-a desfășurat în primăvara anului 1944 (între 6 aprilie/9 aprilie și 12 aprilie) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între forțele Axei (Wehrmachtul Germaniei Naziste și trupele României), comandate de Otto Wöhler, și forțele sovietice (Armata Roșie), conduse de Ivan Konev.

Istoricul David Glantz a descris confruntarea ca fiind parte a unei invazii sovietice eșuate în România, menită să intercepteze șoseaua strategică Iași-Târgu Frumos-Pașcani, în timp ce sursele rusești și germane o descriu ca făcând parte integrantă din mai ampla Operațiunea Târgu Frumos. Potrivit relatărilor generalilor germani Hasso von Manteuffel și Frido von Senger und Etterlin, forțele Axei au respins cu succes această primă ofensivă din aprilie.

Context și preludiu

La 5 martie 1944, general-colonelul Ivan Konev, comandantul Frontului 2 Ucrainean, a declanșat operațiunea Ofensiva Uman–Botoșani în Ucraina. Această operațiune a reușit, până la 17 martie, să separe Armata 1 Panzer (Grupul de Armate Nord) de Armata a 8-a (Otto Wöhler) din cadrul Grupul de Armate Sud; la începutul lunii aprilie, unitățile sovietice au trecut granița și s-au apropiat de estul României. miniatura|Înaintarea Armatei Roșii între 1943 și 1944. Glantz susține că, începând cu primele zile ale lunii aprilie 1944, Stavka (Marele Comandament al Forțelor Armate Sovietice) a ordonat Fronturilor II și III Ucrainean să lanseze o ofensivă majoră cu implicații strategice. Intenția Stavkăi era de a sparge apărările strategice germano-române din nord-estul țării, de a captura orașele cheie Iași și Chișinău și, ulterior, de a-și proiecta forțele adânc în teritoriul românesc, până la Ploiești și București. Până la 5 aprilie, frontul lui Konev traversase cursurile superioare ale Nistrului și Prutului, capturase Hotin și Dorohoi și se apropiase de regiunile Târgu Frumos și Botoșani — la – nord-vest de Iași — întâmpinând doar o rezistență românească slabă.

La 8 aprilie 1944, Konev a ordonat Armatelor 27 și a 40-a să desfășoare o ofensivă coordonată spre sud de-a lungul axei Târgu Frumos, în strânsă cooperare cu Armata a 2-a de Tancuri a lui Semion Bogdanov. În timp ce grupul de șoc al lui Konev înainta spre Târgu Frumos, Armata a 52-a a lui Konstantin Koroteev și elemente din Armata a 6-a de Tancuri a lui Andrei Kravcenko, care operau la nord de Iași, desfășurau operațiuni de-a lungul axei Iași pentru a sprijini efortul principal și a distrage atenția trupelor germane în sate precum Popricani. Înaintarea sovietică a fost destul de lentă din cauza drumurilor blocate de noroi în timpul perioadei de rasputița.

Planificarea

miniatura|Frontul de Răsărit la 30 aprilie 1944 Glantz afirmă că misiunea inițială a armatelor lui Konev era de a ajunge în regiunile Târgu Frumos, Pașcani și Târgu Neamț și de a captura cele trei orașe prin surprindere. Șapte divizii de pușcași alocate Corpurilor 35 de Gardă și 33 de Pușcași din Armata a 27-a urmau să înainteze spre sud-est de-a lungul Prutului începând cu 7 aprilie, forțând Divizia 8 Infanterie română să se retragă spre Hârlău, la nord de Târgu Frumos. Două divizii din Corpul 33 de Pușcași, împreună cu două corpuri din Armata a 2-a de Tancuri, aveau sarcina de a respinge Divizia 7 Infanterie română înapoi spre Târgu Frumos.

Corpul IV Armată român din cadrul Armatei a 4-a, responsabil cu apărarea sectorului Târgu Frumos, se pregătea să adune forțe suficiente pentru a ocupa pozițiile defensive avansate de pe linia de apărare Ruginoasa–Strunga–Oțeleni. Divizia 1 de Gardă și Divizia 7 Infanterie aveau de apărat sectorul de la Pașcani spre est, dincolo de Târgu Frumos până la Podu Iloaiei. Acestea din urmă urmau să fie întărite până la sfârșitul zilei de 8 aprilie de un mic grup de luptă (Kampfgruppe) din Divizia 24 Panzer, condus de Maximilian von Edelsheim.

Bătălia În avangarda Armatei a 27-a a lui Trofimenko, Corpul 35 de Pușcași de Gardă al generalului S. G. Goriacev și-a reluat înaintarea spre sud din regiunea Hârlău către Târgu Frumos în dimineața zilei de 9 aprilie. Pușcașii sovietici (în principal Corpul 3 de Tancuri și infanteria de sprijin) au înfrânt rapid trupele române din prima linie, reușind să ocupe orașul Târgu Frumos și majoritatea împrejurimilor. În același timp, Divizia 42 de Pușcași de Gardă a capturat orașul Pașcani, apărat de Divizia 6 Infanterie română.

Comandamentul Armatei a Opta germane a reacționat prompt în fața pericolului iminent și a dirijat Corpul LVI Panzer, format în principal din Divizia de Panzergrenadieri Großdeutschland condusă de Hasso von Manteuffel, spre Târgu Frumos. Atacând încă din a doua parte a zilei de 9 aprilie, o mică forță germană avansată a reușit să securizeze un cap de pod în partea de sud a orașului. Totuși, până la căderea nopții, diviziile sovietice din avangarda Corpului 35 au depășit orașul și au stabilit un pilon adânc în interiorul liniei defensive românești, concentrându-și forțele mult spre sudul localității și neașteptându-se la o lovitură din flanc. miniatura|400x400px|Dispunerea Diviziei „Großdeutschland” în timpul Primei bătălii de la Târgu Frumos. Principalul contraatac german a avut loc de-a lungul șoselei Iași-Târgu Frumos în dimineața devreme a zilei de 10 aprilie 1944. Divizia Großdeutschland, compusă din aproximativ 160 de tancuri, inclusiv 40 de tancuri Panther și 40 de Tiger I, a atacat spre vest venind dinspre est, pe două coloane desfășurate la nord și la sud de șosea (circa 70 de blindate în prima linie). În urma unui bombardament puternic, germanii au pătruns rapid în oraș, angajându-se în lupte de stradă cu trupele sovietice adăpostite în clădiri.

Atacul german a fost atât de rapid încât a tăiat liniile de comunicație sovietice, izolând și distrugând ulterior o parte importantă a unităților inamice rămase în sudul orașului. În același timp, Divizia 1 de Gardă și Divizia 7 Infanterie română au avansat dinspre sud, împingându-i pe sovietici înapoi spre nord. Aviația germană a avut o contribuție extrem de importantă; s-a remarcat legendarul as al aviației germane, Hans-Ulrich Rudel, care a pilotat personal un avion Junkers Ju 87 dotat cu tun antitanc, distrugând numeroase blindate sovietice. În timpul acestor încleștări, Manteuffel a raportat că a întâlnit pentru prima dată noile tancuri grele sovietice IS-2: „La Târgu Frumos am dat peste tancuri IS-2. Am fost șocați să aflăm că, deși tancurile noastre Tiger au început să le lovească de la o distanță de 3.000 de metri, proiectilele noastre nu le-au penetrat până când ne-am apropiat la jumătatea acelei distanțe. Totuși am reușit să contracarez superioritatea rușilor prin manevre și mobilitate, făcând uz maxim de teren.”

Prinse între blindatele germane care avansau dinspre est și infanteria română care contraataca dinspre sud, cele trei divizii ale Corpului 35 de Pușcași de Gardă au fost silite să se retragă pentru a evita încercuirea completă. În jurul orei 22:00, la doar 48 de ore de la primirea ordinului inițial, grenadierii germani securizaseră complet Târgu Frumos. În trei zile de lupte, trupele Axei au oprit Armata Roșie, germanii raportând distrugerea a peste 350 de tancuri sovietice. Confruntările s-au domolit complet până la jumătatea zilei de 12 aprilie.

Perspectiva istoriografică sovietică Sursele sovietice fac puține referiri la această bătălie. Istoricul David Glantz a găsit mențiuni ale operațiilor din România din lunile aprilie și mai 1944 în jurnale de divizie. Sursa principală este istoria Armatei a 2-a de Tancuri Sovietică, unde se află o referire directă în care se menționează că, spre sfârșitul lunii martie 1944, corpul de tancuri a fost trimis în sectorul Armatei a 27-a cu misiunea de „atac în direcția Focuri și Podu Iloaiei. În continuare, armata va lovi și va ocupa orașul Iași.”

Documentele rusești confirmă participarea Corpului 35 al Armatei 27 și a Corpului 3 de Tancuri, cel din urmă ocupând temporar Târgu Frumos înainte de a fi respins. Totuși, Corpul 16 de Tancuri (raportat de serviciile de informații germane) nu apare menționat în arhivele oficiale sovietice pentru acest sector.Glantz, D. Slaughterhouse (Abatorul)

În pofida afirmațiilor germane că atacul sovietic a fost o ofensivă de proporții, istoricii moderni (inclusiv Glantz) înclină spre varianta că bătălia a fost o operațiune de scară mai mică, strâns legată de planurile de dezinformare militară (maskirovka) pentru viitoarele operațiuni din Belarus, având rolul de a fixa unitățile germane în România în timp ce Corpul 2 de Tancuri sovietic era mutat în alt sector.Glantz, D. *Slaughterhouse*

Urmări și consecințe

După încheierea bătăliei, Divizia Großdeutschland a ridicat o nouă linie defensivă pentru a proteja Târgu Frumos, care se întindea într-un arc larg la nord-vest, nord-est și est de oraș. Unități din Regimentul Panzergrenadier au curățat rămășițele sovietice din zonă și au extins pozițiile spre sud-vest de Heleșteni, unde apărările germane s-au conectat cu cele ale Diviziei 1 Gărzii române pentru a forma un front continuu. Pe flancul drept, un grup de luptă din Divizia 24 Panzer a asigurat sectorul de la nord de Podu Iloaiei până la satul Lețcani, unindu-se cu Divizia 7 Infanterie română care asigura flancul nord-vestic al Iașiului.

De cealaltă parte, generalul Trofimenko a reorganizat apărările Armatei a 27-a sovietice de-a lungul unei linii de la nord de Târgu Frumos spre est. Iritat de înfrângerea suferită, Konev a ordonat imediat Armatei a 2-a de Tancuri să înceapă, la 12 aprilie, o nouă ofensivă spre satul Podu Iloaiei. Linia frontului s-a stabilizat temporar aici până în luna mai, când a fost declanșată A doua bătălie de la Târgu Frumos, în care sovieticii au fost din nou opriți cu pierderi grele.

Pe termen lung, efortul Axei din primăvara anului 1944 a menținut controlul asupra Moldovei până în luna august. Totuși, din cauza colapsului iminent din Bielorusia și Polonia (Ofensiva Bagration), germanii au fost nevoiți ulterior să retragă în ritm accelerat toate unitățile de elită din România, de multe ori fără a anunța din timp partea română:Arhivele Militare Române, ARRA Fond 4, Dosar nr. 35 (221), Jurnal Operații Armata 4-a august 1944 Divizia 17 Panzer (23 iunie), Divizia SS Totenkopf (10 iulie), Divizia 24 Panzer (13 iulie), Divizia 23 Panzer (24 iulie), Divizia Großdeutschland (26 iulie), Divizia 3 Panzer (4 august) și Divizia 14 Panzer (6 august), alături de alte divizii de infanterie și brigăzi de tunuri de asalt.Arhivele Militare Române, Fond 948, Dosar 842

Retragerea Diviziei 14 Panzer din 6 august 1944 a lăsat frontul românesc complet lipsit de rezerve blindate la est de Siret, pe rocada Târgu Frumos - Iași, făcând inevitabilă prăbușirea apărării în fața marii ofensive sovietice din august (Operațiunea Iași-Chișinău), lansată tocmai de pe aliniamentele stabilizate în timpul luptelor din primăvară.

Unități participante Sovietice Frontul al II-lea Ucrainean Armata a 27-a Corpul 35 Pușcași Divizia 89 Gărzi Pușcași Divizia 180 Pușcași Armata a 2-a de Tancuri Al 3-lea Corp de Tancuri Al 16-lea Corp de Tancuri (neconfirmat)

Germane Grupul de Armate Ucraina Sud Armata a 8-a Divizia 24 Panzer (rezervă) Corpul LVI Panzer Divizia Großdeutschland Divizia 46 Infanterie Divizia SS Totenkopf Corpul de Armată L

Române Armata a 4-a Corpul IV Armată Divizia 1 Gărzii Divizia 7 Infanterie Divizia 18 Vânători de Munte Forțele Aeriene Române (Corpul I Aerian) Grupul 5 Bombardament Grupul 8 Asalt (avioane Henschel Hs 129) Grupul 9 Vânătoare

Note

Bibliografie

Categorie:Bătăliile României Categorie:Bătălii ale Uniunii Sovietice