Slovenia Unită (în slovenă: Zedinjena Slovenija sau Združena Slovenija) este numele dat inițial unui program politic nerealizat al mișcării naționale slovene, formulat în timpul Primăverii Națiunilor din 1848. Programul cerea (a) unificarea tuturor zonelor locuite de sloveni într-un singur regat sub stăpânirea Imperiului Austriac, (b) drepturi egale ale slovenilor în public și (c) se opunea vehement integrării planificate a Monarhiei Habsburgice cu Confederația Germană. Programul nu a reușit să-și îndeplinească principalele obiective, dar a rămas programul politic comun al tuturor curentelor din cadrul mișcării naționale slovene până la Primul Război Mondial.

Context istoric În urma Rebeliunii de la Viena, care l-a forțat pe Ferdinand I să abolească feudalismul și să adopte o constituție, multe națiuni ale Imperiului Austriac au văzut o șansă de a-și consolida ideile. După Congresul de la Viena din 1815, pentru prima dată în secole, toți slovenii s-au aflat sub conducerea unui singur împărat. Aceștia au fost însă împărțiți în diferite subdiviziuni politice, și anume provinciile Carniola, Stiria, Carintia, Gorizia și Gradisca, Istria, Trieste, Lombardia și Veneția (Slovenia venețiană) și Regatul Ungariei (Prekmurje). Într-o astfel de fragmentare, o autoguvernare pe bază națională era imposibilă.

Programul Sloveniei Unite a fost formulat pentru prima dată pe 17 martie 1848 de către preotul sloven din Carintia și activistul politic Matija Majar și publicat pe 29 martie în ziarul național conservator Kmetijske in rokodelske novice, editat de Janez Bleiweis. Ideea avansată de Majar a fost elaborată și articulată de societatea slovenilor din Viena, condusă la acea vreme de remarcabilul lingvist Franz Miklosich, care și-a publicat manifestul pe 29 aprilie în ziarul sloven Novice din Klagenfurt. În aceeași perioadă, geograful Peter Kosler a publicat o hartă a zonelor locuite de sloveni, cu linii etnico-lingvistice.

Janez Bleiweis a prezentat aceste cereri fratelui mai mic al împăratului austriac, arhiducele Ioan, care trăia printre sloveni în Maribor de 15 ani. Cele trei puncte cheie ale programului (crearea Sloveniei ca entitate distinctă, recunoașterea limbii slovene și opoziția față de aderarea la Confederația Germană) au fost semnate sub formă de petiție. Există încă 51 de foi semnate, arătând că programul a fost bine susținut de mase. Petiția semnată a fost prezentată parlamentului austriac; cu toate acestea, din cauza revoltei din Ungaria, Parlamentul a fost dizolvat înainte de a putea discuta măcar problema slovenă.

Urmări

Aspirațiile politice ale slovenilor au fost înăbușite de absolutismul baronului Alexander von Bach în 1851, iar mișcarea națională slovenă a fost mutată înapoi într-un domeniu aproape exclusiv cultural. Programul Sloveniei Unite, însă, a rămas programul politic comun al tuturor curentelor din cadrul mișcării naționale slovene până la Primul Război Mondial și a câștigat putere în perioada tabori între 1868 și 1871. După război și dizolvarea Austro-Ungariei, programul a fost parțial înlocuit de ideea integrării cu alți slavi de sud în țara comună Iugoslavia.

După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în octombrie 1918 și crearea ulterioară, mai întâi a Statului Slovenilor, Croaților și Sârbilor și apoi a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, un număr semnificativ de sloveni, majoritatea din Marca Iuliană și Carintia, au rămas în afara țării. Prin urmare, programul Sloveniei Unite a rămas foarte prezent în dezbaterile politice și intelectuale din perioada interbelică. În aprilie 1941, acesta a fost încorporat în manifestul Frontului de Eliberare a Poporului Sloven. După anexarea Litoralului Sloven la Iugoslavia în 1947 și împărțirea Teritoriului Liber Trieste între Italia și Iugoslavia în 1954, principala cerere a programului Sloveniei Unite - unificarea majorității zonelor locuite de sloveni într-o entitate politico-administrativă unificată și autonomă - și-a văzut împlinirea.

Poșta Sloveniei a emis un timbru comercial cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a mișcării Sloveniei Unite.

Lista teritoriilor revendicate Pe lângă Slovenia însăși, teritoriile revendicate de program includ:

În Austria modernă Carintia părți din Stiria până la Wildon sau întreaga Stirie În Croația modernă Rijeka și cantonul Primorje-Gorski Kotar Majoritatea Croației de Nord Cantonul Istria În Italia modernă Trieste și Golful Trieste Friuli În Ungaria modernă părțile sudice ale județelor Vas și Zala

Note

Vezi și Istoria Sloveniei Steagul Sloveniei Zdravljica Republica Prekmurje

Bibliografie Bogo Grafenauer et al., eds. "Slovenski državnopravni programi 1848–1918", in Slovenci in država. Ljubljana, 1995. Stane Granda, Prva odločitev Slovencev za Slovenijo. Ljubljana: Nova revija, 1999. Peter Kovačič Peršin, ed., 150 let programa Zedinjene Slovenije. Ljubljana: Društvo 2000, 2000. Vasilij Melik, "Ideja Zedinjene Slovenije 1848–1991", in Slovenija 1848–1998: iskanje lastne poti. Stane Granda and Barbara Šatej, eds. Ljubljana, 1998.. Janko Prunk, Slovenski narodni programi: Narodni programi v slovenski politični misli od 1848 do 1945. Ljubljana, 1986. Fran Zwitter, O slovenskem narodnem vprašanju, edited by Vasilij Melik. Ljubljana, 1990.

Legături externe

Timbru cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a Sloveniei Unite cu informații generale (în slovenă)

Categorie: Istoria Sloveniei Categorie: Iredentism Categorie: Revoluțiile de la 1848