miniatura|Prima ediție a revistei „Secrete”. Accesul la informațiile publice și libertatea de informare se referă la dreptul de a avea acces la informațiile deținute de organismele publice, cunoscut și sub denumirea de „dreptul de a ști”.Freedom of Information, UNESCO.

Dreptul de acces la informațiile publice este o componentă a dreptului fundamental la libertatea de exprimare, prevăzut de articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), care afirmă că libertatea de exprimare include libertatea „de a căuta, primi și răspândi informații și idei prin orice mijloace și indiferent de frontiere”.

Dreptul de acces la informații impune două obligații organismelor publice. Prima este obligația proactivă de a face publice informațiile esențiale privind activitățile autorităților și ale guvernelor; a doua este obligația reactivă de a răspunde solicitărilor cetățenilor privind informațiile, fie prin eliberarea documentelor publice originale, fie a copiilor acestora.ARTICLE 19, The Public's Right to Know. Principles on Freedom of Information Legislation, 05 April 2012.

În 2015, Conferința Generală a UNESCO a votat desemnarea datei de 28 septembrie drept Ziua Internațională pentru Accesul Universal la Informație, cunoscută mai frecvent ca Ziua Accesului la Informație. Anterior, această dată era celebrată sub denumirea de Ziua Dreptului de a Ști, încă din 2002.

Principiile privind accesul la informațiile publice Organizația neguvernamentală ARTICLE 19 a publicat un set de principii intitulat „Dreptul publicului de a ști: Principii privind legislația libertății de informare” (), care descriu cele mai bune practici și standarde internaționale în materie de libertate de informare, bazate pe legi internaționale, regionale și pe practici naționale în evoluție. Aceste principii, concepute în principal pentru legile naționale, sunt aplicabile și organismelor interguvernamentale, precum Națiunile Unite sau Uniunea Europeană.

Publicare maximă. Toate informațiile deținute de organisme publice ar trebui să intre în sfera de aplicare a legilor privind accesul la informații, cu excepții limitate, iar autoritățile publice care refuză accesul trebuie să își justifice decizia.ARTICLE 19, June 1999. Obligația de publicare. Autoritățile publice trebuie să răspundă cererilor de acces și să publice documente de interes public. Informațiile minime care trebuie făcute publice includ: date operaționale privind funcționarea instituțiilor (obiective, rezultate, costuri); informații privind cererile și plângerile adresate instituției; modalități prin care cetățenii pot contribui la procesul de elaborare a politicilor; tipurile și formatele informațiilor deținute; deciziile și politicile care afectează publicul, împreună cu informațiile de fundal și dovezile care au stat la baza lor. Promovarea unei guvernări deschise. Guvernele trebuie să promoveze activ o cultură a transparenței pentru a asigura respectarea dreptului la informare. Legile naționale ar trebui să aloce resurse adecvate pentru activități de educație, campanii media, formarea funcționarilor și promovarea valorilor guvernării deschise. Domeniu limitat de aplicare al excepțiilor. Excepțiile trebuie să fie clar definite și restrânse. Refuzurile de acces trebuie justificate printr-un test care evaluează dacă divulgarea ar produce un prejudiciu semnificativ unui interes legitim și dacă acest prejudiciu depășește interesul public. Legislația națională ar trebui să prevadă o listă exhaustivă a motivelor legitime care pot justifica nedivulgarea, precum securitatea națională, confidențialitatea comercială, aplicarea legii, viața privată, siguranța publică sau integritatea procesului decizional. Chiar și atunci când divulgarea ar putea provoca prejudicii, informația ar trebui totuși făcută publică dacă interesul public prevalează. Procese pentru facilitarea accesului. Cererea de informații publice trebuie procesată rapid și echitabil, iar solicitantul trebuie să aibă acces la o revizuire independentă a oricărui refuz. Instituțiile publice trebuie să implementeze sisteme deschise și accesibile de aplicare a legilor privind libertatea de informare. Legea trebuie să prevadă dreptul de a apela la un organism independent fără costuri excesive sau proceduri complicate. Costuri rezonabile. Costurile de acces la informațiile publice nu trebuie să fie atât de mari încât să descurajeze solicitările. În întreaga lume există diferite regimuri de costuri de exemplu, sisteme de taxe fixe pentru fiecare cerere și taxe gradate în funcție de costul real al recuperării și reproducerii informațiilor și/sau a documentelor solicitate. Ședințe publice. Libertatea de informare include dreptul publicului de a cunoaște modul în care guvernul acționează și de a participa la procesul decizional. Legislația trebuie să pornească de la prezumția că toate ședințele relevante ale organismelor guvernamentale sunt publice. Închiderea unei ședințe trebuie să se facă doar pentru motive întemeiate, clar explicate și conform procedurilor stabilite. Preeminența divulgării. Alte legi care reglementează informațiile publice trebuie să fie conforme cu principiul publicării maxime și cu celelalte principii ale libertății de informare. Regimul excepțiilor trebuie definit exclusiv prin legea privind libertatea de informare, astfel alte acte nu trebuie să extindă aria excepțiilor. Protecția avertizorilor. Denunțătorii () care dezvăluie public nereguli guvernamentale ( corupția, abuzul, administrarea defectuoasă, pericole grave pentru sănătate, siguranță sau mediu) trebuie protejați împotriva sancțiunilor legale, administrative sau de altă natură. Interesul public prevalează atunci când beneficiile divulgării sunt mai mari decât prejudiciul, mai ales în cazuri de amenințare gravă la adresa sănătății publice sau când există dovezi că faptele ilegale ar fi ascunse sau distruse.

Note

Vezi și Informație de interes public

Legături externe

Categorie:Drept european Categorie:Drepturile omului Categorie:Libertate de expresie Categorie:Legislație privitoare Informații