Eduard Reiss (sau Eduard Reiß;https://d-nb.info/970341881/04 ) a fost un jurist și politician austriac (Cisleithania), doctor în drept, și primul evreu primar al orașului Cernăuți.
Biografie Reiss provenea dintr-o familie de evrei asimilați. Tatăl său a fost medic militar, care în 1856 s-a stabilit la Cernăuți împreună cu familia, unde și-a deschis un cabinet medical.
A urmat cursurile k.k. I. Staatsgymnasium Czernowitz (Gimnaziul Imperial și Regal nr. 1 din Cernăuți). Poetul Ernst Rudolf Neubauer (1828–1898) i-a fost profesor de istorie. Cu două clase mai mare decât Reiss era viitorul jurnalist, publicist și scriitor Karl Emil Franzos.https://www.findagrave.com/memorial/218902216/eduard-reiss Coleg de generație i-a fost Mihai Eminescu, viitorul poet național român.https://www.bukowina-institut.de/uk/bukowiki/personen/detail?id=90 La fel ca Franzos, Reiss a susținut cu convingere o simbioză culturală iudeo-germană.
După absolvirea liceului, în 1868 a început studiile la Universitatea din Viena, urmând mai întâi două semestre de medicină, apoi dreptul. A fost membru al asociației studențești „Wiener Landsmannschaft Bukowina”. După finalizarea studiilor, în 1872 s-a întors la Cernăuți, unde a ocupat un post la Tribunalul Regional. În 1875 a ținut discursul festiv la banchetul de inaugurare al Universității „Franz Joseph”, fiind printre primii săi doctoranzi. În același an a intrat într-o firmă de avocatură din Cernăuți. În 1879 a devenit membru de onoare al asociației studențești „Akademische Burschenschaft Arminia Czernowitz zu Linz”. Din 1880 a fost membru al Baroului Bucovinei și avocat independent. În Regimentul de Infanterie Maghiară nr. 65 „Arhiducele Ludwig Viktor” al armatei austro-ungare era deja, din 1871, locotenent de rezervă, fiind avansat în 1880 la gradul de locotenent-major.
În 1884 a fost ales pentru prima dată consilier municipal.https://www.bukowina-institut.de/uk/bukowiki/personen/detail?id=90 Între 16 ianuarie 1894 și 12 aprilie 1905 a ocupat funcția de viceprimar, fiind reales de șapte ori. În această perioadă au fost realizate numeroase modernizări urbane: introducerea rețelei de apă și canalizare, iluminatul electric, pavarea străzilor și înființarea tramvaiului.
La 12 aprilie 1905, Reiss a fost ales primar al Cernăuțiului cu 48 de voturi din 50, devenind primul primar evreu al unei capitale provinciale austriece,https://www.bukowina-institut.de/uk/bukowiki/personen/detail?id=90 fiind afiliat cu Partidul Popular-Național Evreiesc.http://www.jewishgen.org/yizkor/Bukowinabook/buk1_058.html În Cernăuți nu a rămas însă singurul, fiind urmat în 1912 de Salo von Weisselberger. Reales la 7 februarie 1907, a trăit în cei doi ani de mandat până la moartea sa bruscă inaugurarea Teatrului Municipal, a noii gări și a Palatului de Justiție. A murit la Viena, la un sanatoriu, unde se afla în urma unui accident vascular cerebral. Trupul său a fost adus cu trenul la Cernăuți, iar cortegiul funerar a pornit de la gară. A fost înmormântat la Cimitirul evreiesc din Cernăuți la 30 aprilie 1907, ora 14. A lăsat în urmă soția, Fanny, și doi copii, Alma și Joseph.
Implicare civică și funcții onorifice membru al Corului bărbătesc din Cernăuți membru al consiliului de administrație al Băncii Naționale din Viena vicepreședinte al Baroului Bucovinei președinte al Consiliului Școlar Provincial membru al curatoriului Orfelinatului Israelit
Distincții Ordinul Franz Joseph (1880) titlul de k.k. Regierungsrat (consilier guvernamental imperial și regal) (1900)
Memorie În ziua înmormântării, la 30 aprilie 1907, Consiliul Municipal a decis schimbarea numelui străzii Schlangengasse, pe care se afla locuința familiei Reiss. Pe planul orașului din 1908 apare deja ca În perioada administrației românești a fost redenumită Strada Mircea Vodă, iar în perioada sovietică a devenit vulîcja Ukrainska.
Mormântul lui Reiss se află la intrarea Cimitirului Evreiesc din Cernăuți, pe dreapta, în spatele casei mortuare și vizavi de mormântul liderului sionist Benno Straucher. Comunitatea evreiască a donat o criptă de onoare și a ridicat deasupra ei un baldachin asemănător unei capele, decorat cu inscripția metalică „Dr. Eduard Reiß Bürgermeister”. Monumentul a ruginit în perioada sovietică, dar a fost restaurat după 1990. Placa cu numele s-a pierdut, însă cuvântul „Bürgermeister” a rămas vizibil.
Portretul său a fost expus în sala de ședințe a Primăriei Cernăuți. Dispărut o vreme, a fost readus în 1998, cu ocazia aniversării a 150 de ani de autonomie a Bucovinei, alături de portretele tuturor primarilor Cernăuțiului.
Note
Categorie:Nașteri în 1850 Categorie:Nașteri pe 8 mai Categorie:Decese în 1907 Categorie:Decese pe 27 aprilie Categorie:Decese în Viena Categorie:Evrei bucovineni Categorie:Evrei austro-ungari Categorie:Politicieni din Cisleithania Categorie:Juriști austrieci Categorie:Juriști evrei Categorie:Decese cauzate de accident vascular Categorie:Absolvenți ai Universității din Viena