Vladimir Solonari () un istoric, profesor universitar și fost politician moldovean, stabilit din 2003 în SUA.

Biografie Solonari s-a născut într-o familie de etnici ucraineni vorbitori de rusă. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău în 1981 și a urmat studiile de doctorat la Universitatea de Stat din Moscova, la recomandarea lui Alexandru Moșanu, obținând titlul de candidat în științe istorice în 1986, cu teza „Lupta Partidului Laburist din Marea Britanie pe probleme programatice la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70”. Între 1986 și 1990, a predat la Universitatea de Stat din Chișinău, iar în perioada 1992-1993 a fost cadru didactic la Universitatea din Tiraspol.

În 1989 a participat la congresul de constituire a mișcării Edinstvo, care susținea menținerea integrității URSS și se opunea Frontului Popular și independenței Moldovei. A fost deputat în Sovietul Suprem al Moldovei între 1990 și 1991, iar ulterior, între 1991 și 2001, a deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Solonari a votat împotriva independenței Republicii Moldova față de URSS. În această perioadă a fost președinte al Comisiei pentru drepturile omului și minorități naționale și membru al delegației parlamentare a Moldovei la Consiliul Europei. Solonari a votat pentru ca limba oficială a Moldovei să fie limba moldovenească și nu limba română, dar și pentru eliminarea competențelor lingvistice pentru minoritățile etnice din Moldova. La alegerile prezidențiale din 1996 l-a susținut pe Petru Lucinschi. în 1997 a fondat Partidul Civic din Moldova, care, la alegerile din 1998, a făcut parte din Mișcarea pentru o Moldovă Democratică și Prosperă, a lui Dumitru Diacov.

În 2003 s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde predă la . A publicat monografia Purificarea națiunii: schimbul de populație și epurările etnice în România aliată cu naziștii în 2009, care a fost tradusă în limba rusă în 2020. A publicat mai multe cărți și studii despre Holocaustul din România și Moldova.

În martie 2022, după Invazia Rusiei în Ucraina, Solonari a declarat că „dacă aș fi fost politician la Chișinău, aș fi cerut imediat unirea, ca salvare”.

Critici și controverse Jurnalistul Constantin Tănase a scris în ziarul său, Timpul de dimineață, în anul 2000, un articol critic la adresa lui Solonari. El l-a acuzat pe istoric de ipocrizie, susținând că:

Într-un interviu din martie 2022 în Deutsche Welle, Solonari a declarat despre trecutul său politic:

Note

Categorie:Nașteri în 1959 Categorie:Nașteri pe 20 octombrie Categorie:Politicieni din Chișinău Categorie:Deputați ai Sovietului Suprem al RSS Moldovenești Categorie:Membri ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice Categorie:Membri ai Partidului Democrat din Moldova Categorie:Membri ai Parlamentului Republicii Moldova (1990-1994) Categorie:Ucraineni din Republica Moldova Categorie:Istorici moldoveni Categorie:Istorici sovietici Categorie:Istorici americani Categorie:Americani de origine ucraineană Categorie:Profesori universitari moldoveni Categorie:Profesori universitari americani Categorie:Moldoveni în viață Categorie:Americani în viață