miniatura|Afiș german care îndeamna oamenii să economisească săpun și ulei. Pe verso, o solicitare de a expune afișul într-un loc vizibil.„Păstrați săpunul, căci este făcut din uleiuri și grăsimi atât de esențiale și rare acum. Dar cum? Nu scufundați niciodată săpunul în apă! Nu-l țineți niciodată sub jet de apă! Preveniți spumarea inutilă! Păstrați săpuniera uscată! Nu aruncați așchii de săpun! Ajutați-vă folosind perii, nisip, piatră ponce, cenușă de lemn, coadă-cal și cenușă de trabuc și spălând frecvent în apă caldă.” Economia războiului se referă la ansamblul activităților economice și financiare care susțin un război. Aceasta implică redistribuirea resurselor economice pentru a sprijini obiectivele militare, mobilizarea forțată a forței de muncă, creșterea producției de bunuri și servicii necesare pentru război (armament, echipamente, aprovizionare cu alimente etc.), precum și stabilirea unor strategii economice pentru a susține efortul de război pe termen lung.
Războiul este adesea folosit ca o ultimă soluție pentru a preveni deteriorarea condițiilor economice sau crizele monetare, în special prin extinderea serviciilor și a locurilor de muncă în domeniul militar și, simultan, prin depopularea anumitor segmente ale populației pentru a elibera resurse și a restabili ordinea economică și socială. O economie de război temporară poate fi privită ca o modalitate de a evita necesitatea unei militarizări mai permanente.
Economii de război Statele Unite au o istorie foarte complexă în ceea ce privește economiile de război. Multe dintre exemplele semnificative au avut loc în secolul XX, perioadă în care conflictele principale ale țării au fost Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea și Războiul din Vietnam.
Germania a experimentat o devastare economică în timpul ambelor războaie mondiale. Aceasta nu a fost rezultatul unui plan economic defectuos, ci din metodei de a aborda reconstrucția după război.
Primul Război Mondial miniatura|Un poster american din Primul Război Mondial care explică rațiile de zahăr. Zahărul era conservat pentru a asigura țările aliate din Europa și pentru a sprijini efortul de război. În mobilizarea pentru Primul Război Mondial, Statele Unite și-au extins puterile guvernamentale prin crearea unor instituții precum Consiliul Industriei de Război (WIB) pentru a sprijini producția militară. Altele, precum Administrația Combustibilului, au introdus ora de vară pentru a economisi cărbune și petrol, în timp ce Administrația Alimentară a încurajat producția mai mare de cereale și „a mobilizat un spirit de auto-sacrificiu mai degrabă decât raționalizarea obligatorie.” Propaganda a jucat, de asemenea, un rol important în obținerea sprijinului pentru diverse inițiative, de la impozite până la conservarea alimentelor.
În timpul Primului Război Mondial, sectorul agricol german a fost lovit sever de cerințele efortului de război. Mulți dintre lucrători au fost înrolați, iar o mare parte din hrană a fost alocată trupelor, ceea ce a dus la o penurie. „Autoritățile germane nu au reușit să rezolve problema penuriei de alimente, dar au implementat un sistem de raționalizare a alimentelor și mai multe plafoane de preț pentru a preveni speculațiile și profitul ilicit. Din păcate, aceste măsuri nu au avut succesul dorit.”
Al Doilea Război Mondial miniatura|Producția în masă a avioanelor B-32 Dominator în Texas, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial În cazul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul american a adoptat măsuri similare pentru a-și crește controlul asupra economiei. Căderea Franței și evacuarea de la Dunkirk prin Canalul Mânecii înainte de Bătălia Angliei au fost factorii declanșatori care au fost necesari pentru a începe conversia țării într-o economie de război, iar adoptarea Legii Flotei pe Două Oceanuri din iulie 1940 a oferit baza pentru această schimbare. Atacul asupra Pearl Harbor din 1941 a prelungit și extins aceste măsuri. Washington-ul a considerat că era necesară o birocrație mai mare pentru a ajuta la mobilizare. Guvernul a mărit taxele, care au acoperit jumătate din costurile războiului, și a împrumutat bani sub formă de obligațiuni de război pentru a acoperi restul cheltuielilor.„Instituțiile comerciale, cum ar fi băncile, au cumpărat, de asemenea, miliarde de dolari în obligațiuni și alte titluri de trezorerie, deținând mai mult de 24 de miliarde de dolari la sfârșitul războiului.” Crearea unui număr de agenții a ajutat la direcționarea resurselor către efortul de război. Una dintre agențiile proeminente a fost Consiliul de Producție pentru Război (WPB), care „a acordat contracte de apărare, a alocat resurse rare, cum ar fi cauciucul, cuprul și petrolul, pentru utilizarea militară și a convins afacerea să se convertească în producția militară.” Statele Unite au produs în masă multe vehicule, cum ar fi nave, avioane (de exemplu, North American P-51 Mustang), jeepuri (de exemplu, Willys MB) și tancuri (de exemplu, M4 Sherman). Două treimi din economia americană fuseseră integrate în efortul de război până la sfârșitul anului 1943. Datorită cooperării masive între guvern și entitățile private, s-ar putea argumenta că măsurile economice adoptate înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au contribuit la victoria Aliaților. miniatura|Ucrainenii erau deportați în Germania pentru a servi ca sclavi în 1942 miniatura|Insigna impusă muncitorilor polonezi În perioada care a precedat Al Doilea Război Mondial, naziștii au introdus politici noi care nu doar că au dus la scăderea ratei șomajului, dar au creat și o mașinărie de război competentă, în clară încălcare a Tratatului de la Versailles. Al Treilea Reich a implementat recrutarea și a construit fabrici pentru a-și sprijini armata aflată într-o expansiune rapidă. Ambele măsuri au creat locuri de muncă pentru mulți germani care se confruntau cu colapsul economic de după Primul Război Mondial. Totuși, în timp ce rata șomajului a scăzut considerabil, „până în 1939, datoria guvernamentală ajunsese la mai mult de 40 de miliarde de Reichsmark (echivalentul a 178 miliarde de euro în 2021)”. În timpul războiului, Germania a exploatat masiv economiile țărilor pe care le-a cucerit. Cea mai importantă dintre acestea, conform istoricilor Boldorf și Scherner, a fost Franța. Acest lucru este susținut și de faptul că, mai târziu, autorii dezvăluie cum economia Franței a contribuit cu 11 procente din venitul național al Germaniei în timpul ocupației, acoperind cinci luni din venitul total al Germaniei în timpul războiului. Folosind șantajul și munca forțată, naziștii au sustras o mare parte din producția economică a Franței. De exemplu, în primele luni ale ocupației germane, Franța de la Vichy a fost forțată să plătească o taxă de „cazare” de douăzeci de milioane de reichsmark pe zi. Se presupunea că taxa reprezenta plata pentru forțele de ocupație naziste. În realitate, banii erau folosiți pentru a susține economia de război. Germania a folosit numeroase metode pentru a sprijini efortul de război. Cu toate acestea, capitularea Germaniei în fața Aliaților face dificil de spus ce ar fi generat politicile economice ale naziștilor pe termen lung.
Astăzi Statele Unite au fost implicate în numeroase intervenții militare în Orientul Mijlociu și America Latină începând cu anii 1960 și se află într-o stare continuă de război de la atacurile din 11 septembrie. Țara are un buget militar anual mai mare decât al Indiei, Chinei, Rusiei, Regatului Unit, Germaniei, Arabiei Saudite și Franței la un loc.
Armenia este un alt exemplu care a urmat principiile economiei de război, mai ales în timpul celui de-al Doilea Război din Nagorno-Karabakh din 2020. Mica țară din Caucaz a fost blocată, dar totuși și-a crescut bugetul militar după 2018, când acesta a ajuns la 640 de milioane de dolari. În 2019, cheltuielile pentru apărare reprezentau 18,8% din bugetul total al țării. Pe lângă mobilizarea resurselor financiare, Armenia a declarat mobilizarea și a concentrat capitalul uman (voluntari, medici și soldați).
Finanțele războiului miniatura|Administrația Alimentară a SUA, poster educativ: „Liberty Loan este casa de marcat a patriotismului. Ți-a plătit deja Unchiul Sam achiziția de obligațiuni?” Finanțele de război sunt o ramură a economiei apărării. Puterea unei armate depinde de baza sa economică și, fără acest suport financiar, soldații nu vor fi plătiți, armele și echipamentele nu pot fi fabricate, iar hrana nu poate fi cumpărată. Prin urmare, victoria în război implică nu doar succesul pe câmpul de luptă, ci și puterea economică și stabilitatea economică a unui stat. Finanțele de război cuprind o gamă largă de măsuri financiare, inclusiv inițiative fiscale și monetare folosite pentru a finanța cheltuielile costisitoare ale unui război.
Măsurile de finanțare a războiului pot fi clasificate în trei categorii principale:
impunerea de taxe; strângerea de datorii - împrumuturi crearea unei noi mase monetare - inflație
Astfel, aceste măsuri pot include impunerea de taxe specifice, creșterea și lărgirea domeniului taxării existente, strângerea de împrumuturi obligatorii și voluntare de la public, organizarea de împrumuturi de la state suverane străine sau instituții financiare și crearea de bani de către guvern sau autoritatea bancară centrală.
De-a lungul istoriei civilizației umane, de la vremurile antice până în era modernă, conflictele și războaiele au implicat întotdeauna strângerea de resurse, iar finanțele de război au rămas, într-o formă sau alta, o parte majoră a oricărui plan de economie de apărare.
De exemplu, economia a jucat un rol important în Imperiul Roman. Războaiele brutale dintre Imperiul Roman și Cartagina au fost foarte costisitoare, atât de mult încât Roma a rămas fără bani într-o perioadă. Economia romană din acea perioadă era o economie pre-industrială, ceea ce înseamnă că majoritatea lucrătorilor, până la 80% dintre ei, erau implicați în domeniul agricol. Practic toate taxele colectate de guvern erau cheltuite pe operațiunile militare, care reprezentau aproximativ 80% din întregul buget în jurul anului 150. Din cauza marii poveri financiare pe care o întreținere a operațiunilor militare o impunea asupra economiei, au fost gândite tehnici pentru a ajuta la soluționarea acestei poveri. Una dintre aceste tehnici a fost procesul de depreciere a monedei. Aceasta a fost folosită în multe țări care foloseau monede din metale prețioase, iar acestea le depreciat. Totuși, acest proces nu a durat mult, deoarece inflația a început să crească. Diverse guverne aflate la conducere au încercat să limiteze costul ridicat al inflației prin noi reforme, dar unele dintre încercările lor au avut efecte tot mai grave pe măsură ce birocrația guvernamentală creștea și cheltuielile uriașe pentru plăți sociale către populația în creștere se adânceau.
Prădarea și jafurile pot juca un rol în economiile de război. Acest lucru implică luarea bunurilor prin forță ca parte a unei victorii militare sau politice și a fost folosit ca o sursă semnificativă de venituri pentru statul învingător. În timpul primului Război Mondial, când germanii au ocupat Belgia, fabricile belgiene au fost forțate să producă bunuri pentru efortul german sau să își demonteze mașinile și să le ducă înapoi în Germania, împreună cu mii de muncitori belgieni sclavi din fabrici.
Taxe