Energia geotermică suplimentată solar (SAGE/EGAS) este o metodă avansată de stocare a energiei sub formă de energie geotermică sintetică, prin încălzirea unui lichid cu energie solară, permițând stocarea căldurii atunci când Soarele strălucește și generarea de energie în mod continuu, 24 de ore pe zi. Pământul primește într-o singură oră suficientă energie pentru a acoperi necesarul anual de energie electrică; problema principală nu este disponibilitatea energiei, ci stocarea acesteia. SAGE urmărește realizarea unei stocări eficiente și furnizarea de energie electrică la cerere. Tehnologia este deosebit de utilă pentru puțurile geotermale care nu pot furniza căldură în mod continuu sau pentru câmpurile de petrol ori gaze naturale neexploatate, care au o geologie adecvată și sunt situate în zone cu resurse solare abundente.
Tehnologie Injecția termică pentru stimularea producției de petrol a fost utilizată pentru prima dată în 1907, în California, în cadrul . Fluidul încălzit a fost folosit pentru a crește producția de petrol și a reprezentat una dintre primele forme de . Energia solară a fost utilizată ca sursă de energie termică în recuperarea îmbunătățită a petrolului încă din 1957, când a folosit-o într-o instalație experimentală din California. În anii 1970, cercetările privind utilizarea injecției de CO2, adică în puțuri pentru recuperarea îmbunătățită a petrolului, au condus la dezvoltarea tehnicilor de modelare și la o mai bună înțelegere a proceselor, în special a fluxului de căldură injectată în puțurile de producție. Începând cu anii 1970, industria geotermală a perfecționat tehnologiile care stau la baza puțurilor geotermale suplimentate cu energie solară, astfel încât acestea să funcționeze într-un mod previzibil și viabil din punct de vedere comercial. Acest lucru se realizează prin utilizarea căldurii solare concentrate pentru a reîncărca căldura extrasă din puțuri.
În SUA, explorarea energiei geotermice s-a concentrat pe identificarea unor surse de căldură cu temperatură ridicată, ușor accesibile (aproape de suprafață).[referință circulară] În timpul explorărilor, multe foraje erau abandonate deoarece erau considerate „uscate” sau nu reușeau să furnizeze căldură constantă pentru o producție de energie electrică viabilă comercial. Ca răspuns la aceste puțuri „uscate”, producătorii de energie electrică geotermică au început să dezvolte (în – EGS). În cadrul EGS, este identificată o zonă fierbinte în subsol, iar aportul de căldură este amplificat prin diferite metode. Această abordare permite ca puțurile cu temperatură insuficientă sau fluctuantă să devină candidate viabile pentru generarea de electricitate geotermică sintetică.
Energia geotermică suplimentată solar utilizează o instalație și o metodă de stocare a energiei solare concentrate într-un rezervor geologic subteran. Metoda presupune transferul energiei termice solare către un fluid, rezultând un . Fluidul în stare supracritică este apoi injectat într-un rezervor geologic subteran prin intermediul unui puț de injecție. Această metodă face ca o gamă largă de rezervoare geologice subterane să devină viabile din punct de vedere comercial pentru producerea de energie electrică, inclusiv formațiuni sedimentare foarte permeabile și poroase, precum și câmpuri de petrol sau gaze epuizate ori în curs de epuizare. Odată încărcată cu fluid supracritic, formațiunea subterană funcționează ca un rezervor geotermal sintetic. Orice aport natural suplimentar de căldură este considerat o îmbunătățire a procesului de conversie a energiei termice în energie electrică.
Istoria energiei geotermale Energia geotermică este energia obținută din căldura internă a Pământului. Printre tehnologiile bine cunoscute se numără centralele cu abur uscat, centralele electrice cu abur flash și centralele cu ciclu binar. Energia geotermică este o sursă de energie durabilă și energie regenerabilă. Deoarece căldura este extrasă în cantități relativ mici în raport cu , planeta își poate reface în mod natural rezervele termice și poate continua să furnizeze o sursă abundentă de energie termică. asociate energiei geotermice sunt, în medie, de aproximativ 45 g de dioxid de carbon pe kilowatt-oră de electricitate, adică mai puțin de 5% din nivelul emisiilor generate de producerea convențională a energiei electrice în centralele pe cărbune.
Producția de energie electrică geotermică este utilizată în prezent în 26 de țări. Ca sursă de energie regenerabilă, energia geotermică are potențialul de a acoperi aproximativ 3–5% din cererea globală de energie până în 2050. Cu stimulente economice adecvate, se estimează că până în 2100 ar putea fi posibilă satisfacerea a până la 10% din cererea globală de energie.
Istoria energiei solare termice Energia solară termică (EST) este o formă de energie și o tehnologie de valorificare a energiei solare pentru producerea de energie termică sau energie electrică utilizată în și în sectoarele rezidențial și comercial. Augustin Mouchot a demonstrat un colector solar dotat cu un sistem de răcire pentru producerea înghețatei la de la Paris. Prima instalare de echipamente de energie solară termică la scară practică a avut loc în Sahara, în jurul anului 1910, de către , când un motor cu abur a funcționat cu abur produs de energia solară. Ulterior, odată cu dezvoltarea motoarelor cu combustibil lichid, considerate mai convenabile, proiectul din Sahara a fost abandonat, fiind reluat abia câteva decenii mai târziu.
Note
Vezi și Energie regenerabilă Energie geotermică
Legături externe Solar augmented geothermal energy (SAGE) - Patent SUA 7472548 B2 RenewGeo de la UC-Won.
Categorie:Energie