Rafinăria Steaua Română din Moinești

Rafinăria Steaua Română din Moinești a fost o rafinărie de petrol din Moinești deținută de societatea Steaua-Română S.A. din București, alături de rafinăria Steaua Română din Câmpina. Aceasta era una dintre cele două mari rafinării a zonei Moineștiului, alături de Moldonaphta din Lucăcești.

Întreprinderea a servit ca loc de ucenicie în meseria de electrician pentru Gheorghe Gheorghiu, la vârsta de 15 ani (1916), iar în perioada 1919–1921 ca muncitor calificat în montarea de mașini și aparate electrice. Mai târziu, acesta avea să devină prim-ministru, lider și președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române sub numele de Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Istoric Înființare

Societatea „Steaua Română”, înființată în 1895, cu un capital de 46 de milioane de lei (1907), cu proprietar Deutsche Bank și cu concursul băncilor Wiener Bankverein, Darmsädter Bank, Berliner Bank și altele și având cele mai mari exploatări și cea mai mare rafinărie din țară, I. Tănăsescu, V. Tacit; „Exploatarea petrolului în România / L'exploitation du pétrole en Roumanie”, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, 1907, p. 37 deținea o rafinărie în Moinești ce folosea reziduuri amestecate cu benzină injectate cu aparate moderne. A fost considerată prima mare rafinărie din Moinești, alături de rafinăria Moldonaphta din Valea Arinilor (cu o capacitate de prelucrare de circa 8 vagoane pe zi).Aria ..., Pizanty, 1938, p. 68 Avea în componență două generatoare de vapori și avea o suprafață de încălzire de 80 de metri pătrați, unde rafinarea se realiza prin intermediul sufleriilor de aer. Mai deținea rezervoare de 2–3 vagoane capacitate individuală, având o capacitate totală de 360 de vagoane.Constantin M. Boncu, „Contribuții la istoria petrolului românesc”, Biblioteca Istorică XXXI, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, p. 182

La 1 iulie 1897 în teritoriul orașului Târgu Ocna (Mosoare) existau în exploatare 51 puțuri aparținând societății.Corneliu Stoica, „Istoria Ilustrată a orașului Târgu Ocna, din cele mai vechi timpuri până la 1918”, Editura Aristarc, Onești, 2003, p. 63

La nivelul anului 1907, societatea avea o conductă cu o lungime de 4,8 km și diametru de 50 mm ce lega schela Moinești proprie de rafinăria în proprietate și o conductă între rafinărie și Gara Moinești cu o lungime de 3,7 km și diametru de 50 mm. I. Tănăsescu, V. Tacit; „Exploatarea petrolului în România / L'exploitation du pétrole en Roumanie”, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, București, 1907, p. 44

La nivelul anului 1910, rafinăria avea o producție de două vagoane pe zi.Revue ..., 1910, p. 330 În ianuarie 1910, societatea a exploatat 503 043 tone de petrol, în februarie 869 368 de tone, iar în martie 1 021 157 de tone. Avea în proprietate 41 de puțuri abandonate, 6 în activitate și o producție necunoscută a lor, precum și 39 de sonde abandonate, 4 în activitate și o producție de 44 de tone.Revue ..., 1910, p. 189 În același an, societatea a forat sonda No. 16 cu o producție de 7500–10 000 kg pe zi.Revue ..., 1910, p. 157

Dezvoltare miniatura|stanga|Schela de exploatare „Steaua Română” în Moinești (1926) În anul 1927 s-a anunțat construcția și finalizarea unei noi rafinării a Steaua Română în Moinești, cu o capacitate de 200 de tone pe zi. Construcția a fost justificată pentru a evita pomparea prin țevi a petrolului către rafinăria Steaua Română din Câmpina.

Acesta avea o instalație destul de modernăWorld..., 1931, p. 452 de distilare () în sistem Borrmann The Petroleum World, No. 24–25, 1927, p. 105World..., 1931, p. 422 (C. H. Borrmann & Co., GmbH, Deutsche Gesellschaft für Angewandte Chemie, Verein Deutscher Chemiker, Zeitschrift für angewandte Chemie, Verlag Springer, 1929, Vol. 42, p. 1040 Essen) pentru rafinarea petrolului parafinosWorld..., 1931, p. 459 și cu capacitatea de 700 de barili pe zi, plasând unitatea într-o poziție favorabilă pentru distribuirea economică de produse finite în regiunile Moldova, Basarabia și Bucovina. După alte surse, construcția a fost realizată în 1926. Francis W. Carter, „An Historical Geography of the Balkans”, Academic Press, 1977, p. 329 Sistemul Borrmann (în ), realizat în combinație cu o coloană de fracționare Kubierschky (pentru rafinarea gudronului – perioada 1910–1911), era asemănător cu cel Trumble apărut ulterior (destinat rafinării petrolului californian cu un conținut ridicat de apă). Caracteristica principală era distilarea simultană a petrolului și nu separată, fracționată. Astfel, petrolul era pompat cu viteză relativ mare printr-o bobină încălzită într-un cuptor, apoi împrăștiat pe o suprafață mare într-un evaporator. Toate fracțiile care ar fi trebuit să se evapore la temperatura cuptorului, dar care au fost stopate să reacționeze astfel prin viteza mare de pompare, ajungeau vaporizate și îndepărtate la capătul instalației. Robert James Forbes, D. R. O'Beirne; „The Technical Development of the Royal Dutch/Shell: 1890-1940”, E. J. Brill, 1957, p. 306 Din 29 august 1928, inginer șef al societății din Moinești a fost Sergescu Barbu, în calitate de inginer de mine și licențiat în matematici.Gazeta matematica – foae lunara de matematici elementare si speciale pentru uzul s̨coalelor secundare, speciale s̨i superioare, anul XXXVI-XXXVII, Imprimeria Națională, București, 1930, p. 12 În 1930, rafinăria a fost deținută de Steaua-Română S.A. pentru Industria Petrolului, cu sediul în Bulevardul Carol, nr. 5 din București și acționariat în Steaua Română Ltd. din Regatul Marii Britanii (25 %), Steaua Française, grup de bănci române, persoane private și statul român (în total 1 000 000 000 lei). Kenneth M. Hill, Bucharest (Assistant Trade Commissioner), „Petroleum Refineries in Foreign Countries”, U.S. Government Printing Office, Washington, D.C., 1932, p. 34 Societatea mai deținea rafinăria Steaua Română din Câmpina.

Capacitate miniatura|Rafinăria în anul 1929. În 1930 a avut o capacitate anuală de procesare de 420 000 de barili de petrol în etapa de distilareWorld..., 1931, p. 423 (sau 283 171 de barili),World..., 1931, p. 425 33 082 de barili de gazolină ușoară și medie, 18 368 de barili de gazolină nerectificată și grea, 26 636 de barili de motorină, 141 764 de barili de păcură și o producție totală de 569 375 de barili. Păcura folosită drept combustibil a fost în cantitate de 11 053 de barili. Capacitatea anuală de stocare a rafinăriei în 1930 era: 420 000 de barili de petrol în etapa de distilare și 84 000 de barili în rafinare. Capacitatea de stocare a materiei prime (petrol) era de 38 990 de barili, 13 345 de barili de păcură, 2025 de barili de motorină, 5890 de barili de kerosen și 3995 de barili de gazolină.

După o altă sursă, capacitate anuală a acesteia a fost de 700 de vagoane, cu petrol provenit din Moinești, Solonț și Câmpina.Constantin M. Boncu, „Contribuții la istoria petrolului românesc”, Biblioteca Istorică XXXI, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1971, p. 183

Marea criză economică și incendierea În contextul marii crize economice, la începutul anilor 1930 în cadrul societății din Moinești s-a redus numărul salariaților de la 573 la 117, unde în 5 august 1930 conducerea a concediat 4 ingineri, 6 funcționari și 165 de lucrători.Analele științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Serie nouă Istorie, Secțiunea III a, Volumele 14 – 16, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 1968, p. 220 Fenomenul a fost întâlnit și la alte întreprinderi din Valea Trotușului și în general din județul Bacău ca diferite ateliere, fabrici de cherestea, tăbăcăria „Filderman” din Bacău, societatea minieră „Creditul Carbonifer”, mina Lapoș sau societatea „The Danube Oil” din Stănești.C. Botez, L. Eșanu, I. Saizu; „Județul Bacău, pagini memorabile din lupta maselor”, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Comitetul județean Bacău al P.C.R. Secția Propagandă, Bacău, 1971, p. 132 Ulterior, în timpul unei furtuni, din 1931, rafinăria Steaua Română a fost lovită de o descărcare electrică și a incendiat-o, pagubele fiind totale.

Dezvoltare ulterioară Competitori zonali (1931)Proprietar și localitateCapacitate procesare (petrol/anual/barili)Capacitate depozitare (petrol/anual/barili) Moldonaphta (Danube Oil) (Lucăcești) 125 055 210 000 H. Blum Fii și C. Făinaru (Mărgineni) 15 491 63 000 B. Scheffler (Moinești) 3507 17 500 H. I. Bernstein (Moinești) 10 479 63 000 Nathan Silberman (Moinești) 1876 7000 Alik Leibu (Moinești) 4795 8400 M. Haimsohn (Moinești) 10 647 2100 Alter Schwartz (Lucăcești) 4914 12 600 C. Haimsohn (Buhuși) 6790 2100 În perioada interbelică avea capacitatea de prelucrare de 25 de vagoane pe zi. În schela Moinești, cea mai productivă sondă a societății a fost No. 22, ce trecuse de o producție totală de 10 000 de vagoane.Aria ..., Pizanty, 1938, p. 70 În schela Solonț sonda No. 102 a trecut de 3000 de vagoane. Pe lângă puțurile săpate în trecut, societatea a ieșit în evidență ca fiind inițiatoarea exploatărilor din schela Zemeș–Tazlău–Chiliile. Mai exista o schelă la Grozești–Hârja, intrată în activitate.Aria ..., Pizanty, 1938, p. 71

La nivelul anului 1939, societatea avea schele la Lucăcești, Măgirești, Moinești și Solonț.Dimitrie Gusti (prof. președinte), Enciclopedia României, Volumul 2 „Țara Românească”, Imprimeria Națională, București, 1938, p. 43

În 1942 rafinăria a prelucrat o cantitate de 43 026 de tone de petrol. În 1943 societatea a raportat producția cumulată a rafinăriilor Câmpina și Moinești a fi 374 863 de tone, din care a doua a avut tot o prelucrare de 43 026 de tone.Victor Dumitru, „Ținta roșie – rafinăria "Steaua Româna" Câmpina, 1 august 1943: documente, argumente, mărturii”, Editura Fundației Culturale Libra, 2010, p. 87

Dezafectare miniatura|stanga|Rafinăria văzută de sus, în 1929. În anul 1947 autoritățile au hotărât închiderea tuturor rafinăriilor (găzăriilor) din Moldova, cu excepția rafinăriei Societății Steaua-Română din Moinești și a Rafinăriei Mărgineni (Bacău).Ministerul Industriei și Comerțului, „Deciziunile Comisiunei Ministeriale Pentru Redresarea Economica și Stabilizarea Monetara ai ale Ministerului Industriei și Comerțului”, Editura Cartea Românească, București, 1947, pp. 38–39 La nivelul aceluiași an cele două rafinării rămase în funcțiune în regiunea Moldovei au fost Steaua Română din Moinești și fosta rafinărie Blum și Făinaru din Mărgineni, aceasta din urmă fiind menținută în funcțiune numai pentru rafinarea producției de petrol neimportante provenită din două câmpuri petrolifere învecinate, Câmpeni și Tețcani. A fost estimată o economie anuală de 24 000 de tone de combustibil ca urmare a închiderii celor două unități.The Romanian ..., Jordan, 1955, p. 253

Tot în 1947 rafinăriile societății Steaua Română de la Câmpina și Moinești, cu capacități anuale menționate de 1 000 000 și respectiv 100 000, aveau transportul produselor finite la porturile din Constanța la mare și Giurgiu pe Dunăre prin intermediul Distribuția Societate Anonimă, unde compania Steaua Română deținea o treime din capitalul social. Walter R. Skinner, „Oil and Petroleum Year Book”, 1947, p. 179

În anul 1948 societatea-mamă Steaua Romană a fost naționalizată alături de alte companii petroliere precum: Astra Romană, Româno-Americană, Concordia, Colombia, Creditul Minier, Unirea, I.R.D.P., Distribuția, Petrol Block, Redevența, Dacia Română, Petroleum Syndicate Ltd., Prahova, Doicești, Petrolina, Xenia, Astramina, Vacuum Oil Co., Desbenzinarea, Foraj Lemoine, Moldonaphta, Sospiro, Neopetrol, Româno-Belgiana de Petrol, Exploatarea Perimetrelor Statului, Aragaz, Nafta Română, Sondrum, Starnafta, Noris și Schlumberger.The Romanian ..., Jordan, 1955, p. 34 miniatura|stanga|Amplasamentul fostei rafinării văzut dintr-un satelit de spionaj al Central Intelligence Agency în 12 mai 1968.