Natalia Sergheevna Goncearova - alternativ Goncharova sau Gonciarova - (în ; ) a fost artistă plastică de avangardă rusă, pictor, scenograf, scriitor, ilustratoare, creatoare de costume și realizatoare de decoruri.
Goncearova a fost partenera de viață a lui Mihail Larionov, fiind, alături de acesta, membră fondatoare a grupurilor artistice Valetul de Caro (1909 – 1911) și Coada Măgarului (1911 – 1913). Larionov și Goncearova au inventat împreună Rayonismul (1912 – 1914).
Natalia Goncearova a fost de asemenea membră a mișcării artistice germane Călărețul Albastru (), după ce, anterior participării la grupurile artistice Valetul de Caro și Coada Măgarului, fusese membră (împreună cu Larionov) a grupului artistic avangardist rus Trandafirul Albastru (1907 – 1909).
Modalitatea sa de a picta a influențat semnificativ avangarda artistică din Rusia. Expozițiile sale, care s-au ținut la Moscova și la Sankt Petersburg (în 1913 și 1914) au fost primele care au promovat un „artist nou” de către galerii de artă independente. Deși în perioada imediat pre-revolutionară (a revoluției ruse din 1917), când ocupațiile legate de artele vizuale, axate pe redarea artistică a icoanelor erau profesii sigure și respectate, apropierea sa foarte modernă, avangardistă și îndrăzneață de acest subiect, relativ „tabu” atunci, a fost atât „transgresivă, cât și problematică.” – Modernismul rus între Est și Vest: Natalia Goncharova și avangarda moscovită
Nalia Goncearova a fost una dintre figurile de frunte ale avangardei artistice din Rusia și a purtat această influență cu ea la Paris, unde s-a mutat în 1921, a locuit și activat până la decesul său.Amazoanele avangardei: Alexandra Exter, Natalia Goncearova, Liubov Popova, Olga Rozanova, Varvara Stepanova și Nadejna Udalțova
Viață timpurie Natalia Serge(i)evna Goncearova s-a născut pe 3 iulie 1881 (în același an cu Larionov, Picasso și Léger), în Nagaevo (acum în now in the Raionul Cernsky din Regiunea Tula). — Amazoanele avangardei ruse - Alexandra Exter, Natalia Goncharova, Liubov Popova, Olga Rozanova, Varvara Stepanova și Nadejda Udaltsova Tatăl ei, Serghei Mihailovici Goncearov, era arhitect, absolvent al prestigioasei instituții de arte vizuale Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova. Goncearova s-a mutat împreună cu familia, la Moscova, în 1892, terminănd apoi Al Patrulea Gimnaziu Feminin (pentru femei) în 1898. Goncearova a fost stră-nepoata faimosului poet rus Aleksandr Pușkin.
Familia ei apropiată era foarte educată și toți se considerau liberali, din punct de vedere politic. Tatăl ei a proiectat și construit casa lor, unde au crescut atât Natalia, cât și fratele ei Afanasii. Amândoi au fost crescuți și educați de mama și bunica lor. Au locuit în Orlov (Regiunea Rostov) și Tula. Ulterior, în 1892, familia s-a mutat la Moscova, unde Goncearova a urmat un gimnaziu pentru femei, pe care l-a absolvit în 1898. După gimnaziu, care era atunci o combinație de școală secundară și liceu, a încercat mai multe modalități de a avea o carieră (în zoologie, istorie, botanică și medicină), pentru a se decide, în final, asupra sculpturii.
Educație După toate acele tentative „nereușite,” care nu au corespuns talentelor sale, a fost acceptată de Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova în toamna anului 1901, unde a studiat pentru a deveni sculptor sub îndrumarea lui Pavel Trubețskoi, care a fost asociat ca artist plastic cu mișcarea artistică Mir iskusstva - Lumea artei. Începând cu 1903, Goncearova a început să expună la saloanele de artă cele mai cunoscute ale Rusiei, fiind recompensată cu o medalie de argint pentru sculptură, pentru realizările sale artistice din perioada 1903 – 1904. Acolo, la Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova, Goncharova l-a cunoscut pe colegul său de generație, Mihail Larionov, care urma să devină partenerul ei de viață. Destul de repede, cei doi au decis să locuiască împreună și să împartă același atelier de lucru.
La sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea, segregarea de gen în instituțiile oficiale de artă din Imperiul Țarist nu a mai fost implementată, dar politica oficială a timpului le-a refuzat femeilor, în continuare, dreptul de a obține diploma la finalizare. Ca atare, Goncearova s-a retras de la Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova, în 1909, A ales, în schimb, cursurile private în atelierele personale ale lui Konstantin Korovin și Alexander Mihailovsky, unde a putut studia nudurile masculine și feminine și a fost instruită cel puțin echivalentul a ceea ce ar fi putut învăța după finalizarea cursurilor la Institutul de Arte Frumoase din Moscova, de ar fi fost bărbat.
Oricum, în 1910, un număr semnificativ de studenți au fost refuzați ca să se înscrie, în timp ce unii au fost expulzați din clasa de portrete a lui Konstantin Korovin, deoarece au imitat stilul contemporan al modernismului european. Printre cei expulzați, la „loc de frunte”, se aflau Goncharova, Larionov, Robert Falk, Piotr Koncealovsky, Alexander Kuprin, Ilia Mașkov, dar și alții printre ei.
Participarea în grupuri de avangardă artistică Trandafirul Albastru
Trandafirul Albastru (în limba ) a fost numele unui grup de artiști plastici ai avangardei ruse, care fuseseră inițial simboliști, mai exact aparținând curentului artistic numit simbolism rus.The Blue Rose: Russian Symbolism in Art by John E. Bowlt – Trandafirul Albastru - Simbolismul rusesc în artă de John E. Bowlt. Acest grup a organizat o expoziție de picturi, cu același nume, Trandafirul Albastru, care a avut loc la Moscova, în 1907.
Componenții grupului, care fusese inițial axat pe simbolism, au evoluat rapid spre alte „subiecte fierbinți” ale avangardei ruse, care se reinventa foarte repede, aproape din an în an, evoluând spre varii alte mișcări și curente artistice. Acest grup, ca și alte grupuri artistice, aveau și membri asociați și simpatizanți. Printre aceste nume de artiști ruși ai anilor 1910, se pot menționa și numele unor „grei” ai avangardei ruse, așa cum au fost Natalia Goncearova, partenerul ei, Mihail Larionov, respectiv Kazimir Malevici și Vasili Kandinski, care a fost unul din membri asociați ai grupului care a participat cu anumite picturi la unele din expozițiile lor din Moscova, în perioada 1906 - 1910.
Valetul de Caro și Coada Măgarului
Studenții respinși și acei extramatriculați de la cursurile lui Korovin, dar și alții, dornici de a folosi inspirația dată de arta occidentală avangardistă, contemporană cu anii finali ai mișcării artistice Art Nouveau, au format în curând primul grup de artiști expoziționali independenți și radicali din Moscova, Valetul de Caro, al cărui nume a fost dat Larionov. Aceasta denominare este mai degrabă provocatoare, deoarece face aluzie atât la literatura de bulevard, cât și la uniformele închisorii.
Prima expoziție a grupului Valetul de Caro (decembrie 1910 – devreme în 1911) a inclus, printre alte lucări, „mai cuminți,” și picturi de avangardă, mai exact primitiviste și neoprimitiviste, respectiv cubiste și cubisto-futuriste ale Goncearovei.
Destul de repede după ce ecourile acelei expoziții „s-au stins,” grupul inițial s-a împărțit în jumătate, în 1912, pentru a forma grupul mai provocator, denumit și mai provocator (din nou de Larionov), Coada Măgarului. La prima expoziție a acestui din urmă grup (martie - aprilie 1912), organizată de Larionov, au fost expuse peste cincizeci de picturi ale partenerei sale.
Inspirația primitivistă pentru Goncharova au constituit, de data aceasta, multitudinea motivelor tradiționale ale „artei populare” rusești, accentuând, în special, motivele icoanei ruse și a lubok-ului.
Futurism rus, Der Blaue Reitter și Rayonism
– 1913 ]] Deloc surprinzător pentru pictura și atmosfera „cuminte” a cercurilor culturale rusești, în anii 1900 și 1910 respectiv de percepția și comportamentul artistic al „marilor clasici în viață” ai momentului, Goncharova și partenerul ei, Larionov, au fost atacați, agasați și chiar hărțuiți critic, în mod constant, pentru lucrările lor de artă și pentru modul în care s-au exprimat. Cu toate acestea, aproape „de neatins”, Goncearova și Larionov au continuat drumul lor avangardist, extrem de productiv și de influent pentru foarte mulți artiști plastici, autohtoni și străini.
Printre multe alte grupuri artistice la care luase parte, în diferite calități, de la membru fondator și inventator, la membru simpatizant, alături de Vasili Kandinski și Franz Marc, fondatori ai grupului de avangardă, preponderent german, Der Blaue Reiter, Goncearova a fost și ea membră activă încă de la fondarea acestui grup, în 1911.
Puternica influență a futurismului rus este foarte limpede în picturile ulterioare ale Goncharovei. Preocupată inițial de pictura de icoane și de primitivismul artei populare etnice rusești, Goncharova a început curând să amestece elemente cubiste și futuriste în opera sa, ceea ce a dus la începuturile mișcarii artistice a cubo-futurismului.
În Rusia, și mai apoi în Europa, Goncearova urma să devină faimoasă pentru munca ei în acest stil artistic, care ar putea fi cel mai bine ilustrat și sintetizat în cunoscuta sa pictură din 1913, Ciclist.
În 1911, Goncharova și Larionov au dezvoltat rayonismul, producând mai multe picturi în acest stil artistic, inventat și cultivat cu grijă de ei doi. Latura teoretică a rayonismului a fost de asemenea cultivată cu grijă de cuplul Goncearova - Larianovă. În calitatea lor evidentă de lideri ai futuriștilor ruși, cei doi au organizat o serie de prelegeri provocatoare, foarte similare conceptual și educatic cu cele organizate, în același sens, de către omologii lor italieni. Goncharova a fost, de asemenea, implicată în design grafic - scriere și a ilustrat mai multe cărți de avangardă. — MoMA din New York City — Catalogul avangardei ruse 1910 – 1934
Lider al avangardei ruse
Alte două expoziții importante, la care Goncearova a participat, imediat înainte de Primul Război Mondial, se numeau Ținta (martie - aprilie 1913) și, apoi, în următorul an, Numărul 4 (martie – aprilie 1914). La începutul anilor 1910, Goncearova a jucat un rol foarte important în direcția pe care urma să o ia arta avangardistă rusă. Alegerile sale estetice, care făceau o punte între tradițiile orientale și occidentale, dând exemplu viu prin lucrările sale, au servit drept „catalizator” pentru manifestele și mișcările artistice ale puternicei avangarde ruse din acea vreme. Ea a fost unul dintre artiștii de frunte în cercurile Cubo-Futuriste (Aeroplan deasupra unui tren, 1912) și Rayoniste (Pădure în galbe și verde, 1913).
De asemenea, Goncearova era renumită pentru comportamentul ei public, uneori șocant. Când Goncharova și Larionov s-au interesat pentru prima dată de primitivism, cei doi și-au pictat hieroglife și flori pe fețe și au mers astfel „decorați” pe străzi. Mai mult chiar, Goncharova însăși apărea uneori cu bustul gol în public, pictată insă cu varii simboluri „primitiviste” pe piept, ca parte integrantă a manifestului ei „De ce ne pictăm fețele?”.
Salon d'Automne (prima participare)
Înainte de emigrarea ei și a lui Larionov în Franța, Natalia Goncearova a expus la Salon d'Automne, pentru prima dată, la ediția acestuia din 1906, în secțiunea expoziției intitulată Exposition de L'art Russe – Expoziția artei ruse, la cea de-a patra ediție a salonului, după inaugurarea sa, care avusese loc în anul 1903.Exposition de l'art russe 1906 ; salon-automne.com – Expoziția artei ruse din 1906
Carieră ulterioară Designer de modă și costume
Împreună cu Larionov, Natalia a părăsit Rusia și apoi ambii au plecat la Paris pe 29 aprilie 1914. În acel an, Natalia a proiectat și realizat costume și decoruri pentru premiera ansamblului Ballet Russes a spectacolului și a filmului Cocoșul de aur, realizat pe muzica operei similare a marelui compozitor rus Rimski-Korsakov.