Artemis II a fost o misiune de survol lunar de zece zile, lansată în 1 aprilie 2026. Cu un echipaj format din patru astronauți, aceasta reprezintă primul zbor cu echipaj uman din cadrul programului Artemis condus de NASA și prima misiune cu echipaj dincolo de orbita joasă a Pământului de la Apollo 17, în 1972. Artemis II a fost al doilea zbor al rachetei Space Launch System (SLS) și prima misiune cu echipaj a navei Orion, denumită Integrity de către echipaj.
Misiunea a fost un zbor de test care să susțină viitoarele misiuni Artemis, menite să readucă oamenii pe suprafața Lunii. Inițial desemnată Exploration Mission-2 (EM-2) și concepută pentru a sprijini programul Asteroid Redirect Mission (între timp anulat), obiectivele sale au fost revizuite după lansarea programului Artemis în 2017. Obiectivele misiunii Artemis II au fost similare cu cele ale Apollo 8 din 1968, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii din programul Apollo. Totuși, traiectoria sa de tip „întoarcere liberă” a seamănat mai mult cu cea a misiunii Apollo 13 din 1970.
În timpul misiunii, Victor Glover a devenit prima persoană de culoare, Christina Koch, prima femeie, astronautul Agenției Spațiale Canadiene Jeremy Hansen, primul cetățean non-american, iar comandantul Reid Wiseman, cea mai în vârstă persoană care a călătorit dincolo de orbita joasă a Pământului și în apropierea Lunii. În timpul survolului lunar, echipajul a stabilit un nou record pentru cea mai mare distanță față de Pământ atinsă de oameni — 406.771 km — depășind recordul anterior stabilit de Apollo 13 (400.171 km).
Echipaj Echipajul misiunii Artemis II este format din patru astronauți: comandantul Reid Wiseman, pilotul Victor Glover și specialistul de misiune Christina Koch, toți de la NASA, alături de specialistul de misiune Jeremy Hansen de la Agenția Spațială Canadiană. | | | }} În 22 noiembrie 2023, Jenni Gibbons a fost desemnată ca rezervă pentru Hansen, iar în 3 iulie 2024, Andre Douglas a fost desemnat ca rezervă pentru cei trei astronauți ai NASA. Glover va deveni prima persoană de culoare, Koch, prima femeie, Wiseman, cea mai în vârstă persoană, iar Hansen, primul non-american care va călători în jurul Lunii. Hansen și Gibbons, ambii din Canada, au fost selectați de Agenția Spațială Canadiană în cadrul unui tratat din 2020 între Statele Unite și Canada, care a facilitat participarea lor la programul Artemis. Această misiune va bate recordul pentru cel mai mare număr de persoane aflate simultan în spațiul îndepărtat, stabilit la trei în timpul misiunii Apollo 8 din 1968.
Misiune Misiunea Artemis II a fost un zbor de testare cu echipaj uman, în cadrul căruia patru astronauți evaluează performanța rachetei Space Launch System (SLS) împreună cu nava spațială Orion și Modulul său European de Servicii (ESM) în spațiul cosmic. Prima zi a misiunii a fost petrecută în mare parte pe orbita terestră înaltă, unde echipajul a efectuat verificări ale sistemului. Orion a operat pe o orbită terestră înaltă, extrem de eliptică, cu o perioadă de aproximativ 24 de ore, permițând testarea extinsă a sistemelor de la bord. În această fază, echipajul a evaluat sistemele de susținere a vieții și alte sisteme cruciale ale navei spațiale și a efectuat o demonstrație de întâlnire și operațiuni de proximitate folosind ca țintă treapta superioară Interim Cryogenic Propulsion Stage (ICPS).
După ce managerii misiunii NASA au confirmat performanța navei Orion, nava spațială a executat o ardere prin injecție translunară (TLI) pentru a părăsi orbita terestră. Orion a călătorit apoi spre Lună pe o traiectorie de întoarcere liberă, înconjurând partea îndepărtată înainte de a se întoarce natural spre Pământ pe o traiectorie de întoarcere liberă, fără a necesita propulsie suplimentară pentru etapa de întoarcere.
În mod special, echipajul a primit „apeluri de trezire” de la Centrul de Control al Misiunii în fiecare zi a zborului, o tradiție NASA încă de la misiunile Apollo, constând în muzică concepută pentru a menține echipajul într-un ritm constant și a stimula moralul, precum și discursuri inspiratoare înregistrate special pentru zbor, inclusiv mesaje de la astronauții Apollo Charlie Duke și Jim Lovell.
Traiectoria misiunii Artemis II poate fi împărțită în mai multe etape-cheie, pe parcursul unei călătorii de aproximativ zece zile.
Lansare Echipajul a ajuns la Centrul Spațial Kennedy în 27 martie, iar misiunea a fost lansată în 1 aprilie, la bordul unei rachete Space Launch System (SLS), de la Complexul de Lansare 39B al Centrului Spațial Kennedy, la ora 22:35:12 UTC (18:35:12, ora locală). A fost prima lansare cu echipaj uman de pe rampa LC-39B de la misiunea STS-116 din 2006.
Cele patru motoare principale RS-25 ale treptei principale s-au aprins cu aproximativ șapte secunde înainte de decolare; după confirmarea funcționării la putere maximă, au fost aprinse și boosterele cu combustibil solid — a căror pornire nu poate fi anulată — la momentul T-0, acestea furnizând cea mai mare parte a tracțiunii în primele două minute de zbor.
Separarea boosterelor a avut loc la o viteză de aproximativ 5.000 km/h și la o altitudine de circa 48 km. Ulterior, acestea au căzut în Oceanul Atlantic la aproximativ șase minute după lansare și nu au fost recuperate.
Wiseman a monitorizat lansarea din scaunul din stânga al navei Orion, la comenzile principale. Zborul a fost complet automatizat și nu a necesitat intervenția echipajului, deși Wiseman ar fi putut emite o comandă de eșec dacă ar fi fost necesar. Treapta principală a funcționat timp de aproximativ opt minute înainte de separare, lăsând Orion pe o orbită foarte eliptică, cu un apogeu de aproximativ 2.300 km — aproape de cinci ori mai mare decât altitudinea Stației Spațiale Internaționale —, dar cu un perigeu suborbital. Treapta superioară Interim Cryogenic Propulsion Stage (ICPS) nu a fost activată în faza inițială de ascensiune. Treapta principală a reintrat distructiv în atmosferă deasupra Oceanului Pacific la aproximativ două ore după lansare.
Orbita terestră și verificarea sistemelor
Imediat după oprirea motorului principal, Koch și Hansen urmau să se desprindă din scaune și să configureze și să testeze sistemele esențiale de susținere a vieții la bord, inclusiv distribuitorul de apă, măștile de stingere a incendiilor și sistemele sanitare. Toate sistemele au funcționat corespunzător (chiar dacă echipajul a întâmpinat și a rezolvat unele probleme minore legate de toaletă și distribuitorul de apă), iar treapta ICPS s-a aprins la apogeu, la aproximativ 50 de minute după lansare, pentru a ridica perigeul navei Orion. Când nava a atins acest nou perigeu, a efectuat o ardere de 15 minute pentru a crește următorul apogeu la aproximativ 70.000 km, stabilind astfel o orbită înaltă în jurul Pământului, cu o perioadă de 23,5 ore.
După această manevră, care a consumat aproape tot combustibilul din ICPS, Orion și Modulul de Serviciu European s-au separat de treapta superioară. Glover a trecut în scaunul din stânga, la comenzile principale ale navei Orion, pentru a efectua o serie de operațiuni de proximitate. Folosind ICPS ca țintă, el a realizat teste de manevrare și zbor în formație apropiată, pentru a evalua comportamentul navei Orion și al Modulului de Serviciu European. După aceste teste, controlul navei a revenit în regim automat, iar ICPS și-a pornit motoarele pentru a reintra distructiv în atmosferă. În același timp, ICPS a lansat și dispozitivele CubeSat transportate.
După finalizarea acestor operațiuni, echipajul a reconfigurat cabina pentru zborul spațial, a instalat echipamente pentru exerciții fizice, a efectuat teste de solicitare a sistemelor de susținere a vieții prin activitate fizică și a luat masa. Prima perioadă de somn a fost împărțită în două segmente de câte patru ore, fiind întreruptă pentru monitorizarea unei aprinderi a Modulului de Serviciu European, care a ridicat perigeul navei. După această manevră, managerii NASA au analizat performanța navei înainte de a autoriza arderea finală pentru injecția translunară (TLI).
Injecție translunară
În ziua a doua a zborului, după finalizarea operațiunilor pe orbită înaltă și verificarea sistemelor, Orion a efectuat o ardere de 5 minute și 49 de secunde pentru injecția translunară, folosind motorul principal AJ10 al Modulului de Serviciu European. Manevra a consumat aproximativ 450 kg de combustibil hipergolic și a plasat nava pe o traiectorie de tip „întoarcere liberă”, permițându-i să ocolească Luna și să revină pe Pământ fără propulsie suplimentară, în afară de mici corecții de traiectorie.
În ziua a treia a zborului, prima dintre cele trei manevre planificate de corecție a traiectoriei de plecare a fost considerată inutilă, după ce Centrul de Control al Misiunii a stabilit că nava se afla deja pe o traiectorie favorabilă.
În ziua a patra a zborului, Koch și Hansen au preluat pe rând controlul manual al navei pentru a evalua performanța acesteia în spațiul profund. Pe parcursul a 41 de minute, au testat două moduri de control al propulsoarelor — cu șase grade de libertate și cu trei grade de libertate — pentru a oferi inginerilor date suplimentare și o perspectivă mai clară asupra comportamentului navei în zbor.
În ziua a 5-a de zbor, Orion a efectuat o corecție a traiectoriei lunare de 17+1⁄2 secunde pentru a-și rafina drumul spre Lună. Dintre cele trei corecții planificate, aceasta a fost singura executată. Echipajul și-a testat, de asemenea, costumele de supraviețuire Orion Crew Survival System și s-a consultat cu centrul de control al misiunii pentru a revizui țintele de pe suprafața lunară pentru observare și fotografiere în timpul survolului și pentru a finaliza tehnicile de observare.
Zbor lunar și zbor de întoarcere
În ziua a șasea a zborului, Orion a intrat în sfera de influență gravitațională a Lunii, unde gravitația acesteia a devenit forța dominantă care îi modela traiectoria. Nava a survolat Luna la o distanță minimă de aproximativ 6.545 km față de suprafața părții îndepărtate, la ora 23:00 UTC în 6 aprilie. Distanța maximă față de Pământ a fost de 406.771 km, atinsă la ora 23:02 UTC, iar la ora 17:56 UTC misiunea a depășit recordul stabilit de Apollo 13 (400.171 km), devenind cea mai îndepărtată misiune cu echipaj uman de Pământ.
În timpul trecerii prin spatele Lunii, Orion a pierdut semnalul cu Pământul timp de 40 de minute, conform planului, începând la ora 22:46 UTC, comunicațiile fiind reluate la 23:24 UTC.
Pe durata survolului, echipajul a observat două cratere fără nume, pe care a propus să le denumească „Integrity”, după numele navei, și „Carroll”, în memoria soției decedate a lui Wiseman. După această perioadă fără comunicații, Orion a trecut printr-o eclipsă de Soare, care a durat 57 de minute, între 01:35 și 02:32 UTC. Astronauții au purtat ochelari speciali până când Soarele a fost complet acoperit, după care au putut observa coroana solară, precum și „fulgere de impact” produse de meteoriți care loveau partea întunecată a Lunii. Pe lângă coroană, au fost vizibile stele și planete precum Venus, Marte, Saturn și Mercur, iar lumina reflectată de Pământ atingea suprafața Lunii.
În ziua a șaptea a zborului, Orion și echipajul au ieșit din sfera de influență a Lunii și au început întoarcerea spre Pământ pe o traiectorie de tip „întoarcere liberă”. Echipajul a avut o conversație audio de 15 minute cu astronauți NASA — Jessica Meir, Jack Hathaway și Chris Williams —, precum și cu astronauta ESA Sophie Adenot, aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale. Ulterior, au discutat cu specialiștii NASA despre observațiile realizate în timpul survolului lunar, cât timp acestea erau încă proaspete. Restul zilei a inclus perioade de odihnă eșalonate, în vederea pregătirilor pentru întoarcerea finală. Ziua s-a încheiat cu o scurtă manevră de corecție a traiectoriei, de 15 secunde, prima dintre cele trei planificate pentru a ajusta traiectoria navei către Pământ.