Alexandru al Constantinopolului (în ; ) a fost un episcop al Bizanțului și, din 330, arhiepiscop al Constantinopolului, orașul fiind redenumit de Constantin cel Mare în timpul mandatului său. citează Theodoret Hist., i. 19 Alexandru a slujit pentru douăzeci și trei de ani, între 314 și 337.Emil Preda, Dicționar al sfinților ortodocși, Ed. Lucman, București, 2000, pp. 20-21. Istoricii sunt de părere că o mare parte din informațiile cu privire la Alexandru aparțin legendei.

Alexandru a slujit în timpul domniei împăraților Constantin cel Mare și Constanțiu al II-lea. L-a urmat pe Mitrofan și a fost urmat de Pavel I. Asemenea predecesorului său, Alexandru a fost canonizat drept sfânt, fiind prăznuit pe 30 august de către Biserica Ortodoxă și la 28 august de către Biserica Catolică.

Biografie

Originea și anii tinereții Informațiile din sinaxar menționează că Alexandru era originar din regiunea Calabria (care aparține astăzi Italiei) și că părinții săi se numeau Gheorghe și Vryaine. A trăit din tinerețe într-o mănăstire, unde și-a cultivat virtuțile și a devenit un monah îmbunătățit, iar în urma unui post complet de douăzeci de zile ar fi avut viziuni divine. Atacurile sarazinilor l-au determinat să se mute frecvent și a călătorit timp de mulți ani în jurul Greciei, împreună cu ucenicii săi, Vitalius și Nicefor.

Alexandru a fost ales vicar pentru a-l ajuta pe bătrânul episcop Mitrofan al Bizanțului. Drept urmare, atât Alexandru, cât și Mitrofan sunt menționați ca fiind primul episcop al Constantinopolului (amândoi sunt enumerați uneori, de asemenea, ca primul „patriarh” al Constantinopolului, deși scaunul episcopal nu fusese încă ridicat la acest rang).Vezi Canonul iii, Primul Sinod Ecumenic de la Constantinopol, 359 AD Alexandru a slujit ca episcop timp de aproximativ 23 de ani, până la moartea sa la vârsta de 73 de ani, în 337. citează Socrates Scholasticus Hist., ii. 6; Sozomen Hist., iii. 3 La momentul morții lui Mitrofan, el a lăsat instrucțiuni în testamentul său ca vicarul său să fie ales ca arhiepiscop al Constantinopolului.

În perioada episcopatului său, Alexandru s-a angajat în dezbateri cu filozofii păgâni și s-a opus ereziilor. El a fost foarte lăudat de Grigore de Nazianz citează Grigore de Nazianz, Oration 27 și Epifanie al Ciprului. citează Epifanie al Ciprului, Adv. Haer., lxix. 10 Teodoret al Cirului l-a numit episcop „apostolic”. citează Theodoret, Hist., i. 3, cf. Phil. 12

Controversa ariană Atunci când a început controversa ariană, Alexandru, patriarhul Alexandriei, i-a cerut cooperarea în combaterea a ceea ce el percepea a fi o erezie. citează Theodoret, op. cit., i. 4 Episcopul Alexandru a dus o luptă acerbă cu partizanii arianismului. Potrivit majorității surselor, Alexandru al Constantinopolului a fost prezent la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) citează Sozomen, op. cit., ii. 29 în calitate de adjunct al episcopului Mitrofan, deși unele surse afirmă că Mitrofan (care ar fi avut atunci vârsta de 117 ani) a participat personal. Sinodul de la Niceea l-a condamnat pe preotul Arie și învățăturile sale.

Arhiepiscopul Alexandru a devenit martor al tulburărilor ariene care au avut loc după Sinodul de la Niceea. Mai târziu, Arie a cerut să fie primit din nou în comuniunea Bisericii. Împăratul roman Constantin I, fiind convins de gruparea moderată a eusebienilor, i-a poruncit lui Alexandru să-l primească în mod oficial pe Arie în cadrul Bisericii. citează Atanasie al Alexandriei, Ep. ad Serap.; Rufinus, Hist., i. Potrivit lui Socrates Scholasticus, Arie nu s-a pocăit de fapt pentru erezia sa, ci a manifestat o atitudine echivocă, iar arhiepiscopul Alexandru era conștient de acest lucru. citează Socrates Scholasticus, op. cit., i. 37 Alexandru a fost amenințat de eusebieni cu destituirea și exilarea, dar a stăruit în refuzul său de a-l primi înapoi pe Arie în cadrul Bisericii și s-a închis în Biserica Hagia Irene (care era în vremea aceea catedrala orașului Constantinopol), rugându-se fierbinte ca mai degrabă să fie luat din această lume decât să fie forțat să primească înapoi în comuniune pe cineva care doar pretindea că s-ar pocăi. În cele din urmă, preotul eretic Arie a murit subit pe drumul spre biserică în anul 336, în ziua anterioară reprimirii sale în comuniune.

Moartea Alexandru nu i-a supraviețuit mult timp lui Arie. citează Socrates Scholasticus, op. cit., ii. 6 ; Theodoret, op. cit., i. 19 S-a spus că, pe patul de moarte, l-a nominalizat pe secretarul său, Pavel, ca succesor și că și-a avertizat clerul împotriva preotului Macedonie, care a devenit arhiepiscop al Constantinopolului în 342 și ale cărui învățături au inspirat macedonismul.

După moartea sa, Alexandru a fost canonizat ca sfânt al Bisericii. Slujba în cinstea sa a fost tipărită la Veneția în 1771. Potrivit unor manuscrise vechi, sărbătoarea Sfântului Alexandru a fost prăznuită inițial pe 2 iunie. Astăzi, ziua sa prăznuire este celebrată anual pe 30 august, fiind comună cu cea a patriarhilor constantinopolitani Ioan Postitorul (582–595, prăznuit pe 2 septembrie) și Pavel cel Nou (780-784).

Monumente Catedrala Sfântul Alexandru din Alexandria, monument istoric din sec. al XIX-lea

Note

Atribuire

Categorie:Decese în 337 Categorie:Arhiepiscopi din secolul al IV-lea Categorie:Oameni din Calabria Categorie:Romani din secolul al IV-lea Categorie:Bizantini din secolul al IV-lea Categorie:Bizantini din perioada romană Categorie:Episcopi ai Bizanțului Categorie:Arhiepiscopi ai Constantinopolului Categorie:Episcopi bizantini din secolul al IV-lea Categorie:Arhiepiscopi bizantini din secolul al IV-lea Categorie:Sfinți creștini din secolul al IV-lea Categorie:Sfinți din Constantinopol Categorie:Decese în Constantinopol Categorie:Sfinți în Biserica Ortodoxă