Când vine furtuna... (în , în în traducere „Acum 300 de ani...”) este un film istoric sovietic din 1956, Grzegorz Balski (ed.), Directory of Eastern European Film-Makers and Films 1945–1991, Flicks Books, Westport, Conn., 1992, p. 270. produs de studioul de film din Kiev și regizat de cineastul rus Vladimir Petrov după un scenariu scris de dramaturgul ucrainean Oleksandr Korniiciuk. Ю. С. Калашников (red.), Очерки истории советского кино, vol. 3, Искусство, Moscova, 1961, p. 650.
Filmul prezintă lupta cazacilor și țăranilor ucraineni (1648–1654) conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki împotriva ocupației poloneze a Ucrainei, care s-a încheiat cu Tratatul de la Pereiaslav (1654) ce a consfințit intrarea Hetmanatului Căzăcesc sub protectoratul Țaratului Rusiei.
Realizarea acestui film s-a înscris în cadrul manifestărilor artistice cu scop propagandistic organizate de autoritățile sovietice cu ocazia aniversării a 300 de ani de la evenimentul istoric al „reunirii Ucrainei cu Rusia” într-un singur stat. Леонид Попов, Любовь Аркус, Новейшая история отечественного кино: 1992–1996, СЕАНС, Moscova, 2002, p. 274. Людмила Михайловна Будяк [Liudmila Mihailovna Budiak], Экранизация истории: политика и поэтика, Материк, Moscova, 2003, p. 42. Filmul a fost produs cu mare întârziere și a fost lansat în cinematografele din URSS abia pe 1 octombrie 1956, apoi difuzat în premieră de programul 1 al Televiziunii Sovietice pe 10 octombrie 1956.
Rezumat
La mijlocul secolului al XVII-lea cazacii și țăranii ucraineni s-au ridicat la luptă împotriva dominației magnaților polonezi. Războiul de Eliberare Națională a fost condus de hatmanul cazac Bogdan Hmelnițki, care i-a condus cu fermitate pe insurgenți împotriva oștilor Uniunii statale polono-lituaniene și a obținut protecția militară a Țaratului Rusiei în schimbul depunerii unui jurământ de loialitate față de țar. Alături de Hmelnițki au luptat polcovnicii Ivan Bohun, Maksim Krivonos, Ivan Ganja și Sokolov.
Distribuție
Viktor Dobrovolskîi — hatmanul cazac Bogdan Hmelnițki Iulian Panici — Timofei (Timuș) Hmelnițki, fiul hatmanului Evgheni Samoilov — polcovnicul cazac Ivan Bohun Artem Tarskîi — polcovnicul cazac Maksim Krivonos Arkadi Gașinski — polcovnicul cazac Ivan Ganja Natalia Ujvi — Varvara Elena Dobronravova — Solomiia Serghei Dvorețki — cobzarul Andrei Jurba Vladimir Emelianov — Siluian Mujilovski, solul hatmanului Nikolai Pișvanov — Sokolov, atamanul cazacilor ruși Galina Kravcenko — Helena Czaplińska, soția lui Bogdan Hmelnițki Vladimir Belokurov — Lizogub, pisarul armatei, trădător Институт истории искусств (Москов, Руссия), Из истории кино, vol. 6, Изд-во Академии наук СССР, Moscova, 1968, pp. 208–209. Alfred Rebane — hatmanul polonez Mikołaj Potocki Robert Kleavin — episcopul catolic Leontovski Vasili Lanovoi — porucicul (lt.) polonez Bronisław Orjelski Aleksandr Gontar Anton Dunaiski — cazac bătrân Leonid Jukovski Fiodor Ișcenko — sergent Vladimir Ivanov — Alexei Mihailovici, țarul Rusiei P. Kolesnikov Dmitri Kapka — Jan Iuri Lavrov — nobil polonez, solul regelui Poloniei Piotr Mihnevici — episcop polonez Valentins Skulme — aghiotantul lui Potocki Serghei Filippov — călugăr florentin Gheorghi Cernovolenko — medicul Vasili Dașenko — cazac (nemenționat) Piotr Filonenko — stegarul lui Hmelnițki (nemenționat)
Producție Mitul eroic în cinematografia sovietică Începând din anii 1930, odată cu intensificarea cultului personalității lui Stalin, cinematografia sovietică a început să producă filme care urmăreau să promoveze un mit eroic al marilor conducători din istoria Rusiei. Richard Taylor, „Red stars, positive heroes and personality cults”, în Richard Taylor, Derek Spring (ed.), Stalinism and Soviet Cinema, Routledge, Londra – New York, 2013 , pp. 88–89.
Primele filme sovietice protocultice precum Lenin în Octombrie (1937) și Lenin în anul 1918 (1939) ale lui Mihail Romm și Omul cu pușca (1938) al lui Serghei Iutkevici îl aveau ca erou pe Lenin, în timp ce Stalin apărea acolo ca principal colaborator al lui Lenin. Alți cineaști au creat în acest timp și mai apoi filme istorice care au imortalizat mari conducători din trecut, creând reprezentări cultice evidente ale Marelui Conducător: este cazul filmelor Alexandru Nevski (1938) și Ivan cel Groaznic (1944–1945) ale lui Serghei Eisenstein, Petru cel Mare (1937–1939) și Mareșalul Kutuzov (1944) ale lui Vladimir Petrov, Suvorov (1941) al lui Vsevolod Pudovkin și Mihail Doller, Bogdan Hmelnițki (1941) al lui Igor Savcenko și Salavat Iulaev (1940) al lui Iakov Protazanov.
Aceste filme au fost primite cu elogii de oamenii de cultură sovietici S. A. Gherasimov, „Dramaturgia cinematografică sovietică”, extrase din coraportul lui S. A. Gherasimov rostit la tribuna celui de-al II-lea Congres Unional al Scriitorilor Sovietici, în Contemporanul, nr. 1 (431), vineri 7 ianuarie 1955, p. 4. și au pregătit calea pentru filmele cultice care proslăveau în mod direct personalitatea lui Stalin precum Marele răsărit (1938), Văpaia cea mare (1946) și Căderea Berlinului (1949) ale regizorului georgian Mihail Ciaureli. Majoritatea acestor filme au fost distinse cu Premiul Stalin, ca o recunoaștere a mesajului ideologic al loialității și iubirii maselor față de conducătorul lor și al marelui efect propagandistic.
Contextul realizării filmului thumb|Portret al lui Bogdan Hmelnițki (a doua jumătate a sec. al XVII-lea) Realizarea filmelor cultice a continuat și după moartea lui Stalin în 1953. În ianuarie 1954 a avut loc aniversarea a 300 de de ani de la încheierea Tratatului de la Pereiaslav (10/18 ianuarie 1654) ce a consfințit intrarea Hetmanatului Căzăcesc sub protectoratul Țaratului Rusiei. ***, „O glorioasă aniversare”, în Scânteia, anul XXIII, nr. 2872, duminică 17 ianuarie 1954, p. 1. I. Ionașcu (prof. univ.) și S. Știrbu (prof. univ.), „A 300-a aniversare a reunirii Ucrainei cu Rusia”, în Scânteia, anul XXIII, nr. 2872, duminică 17 ianuarie 1954, p. 2. Încheierea Tratatului de la Pereiaslav de către conducătorii cazacilor zaporojeni în frunte cu hatmanul Bogdan Hmelnițki și depunerea unui jurământ de loialitate față de țarul Rusiei a fost perceput de autoritățile sovietice ca evenimentul istoric al „reunirii Ucrainei cu Rusia” într-un singur stat și a fost sărbătorit în toate republicile Uniunii Sovietice.
Aniversarea tricentenarului a fost precedată de apariția unor opere literar-artistice care au readus imaginea hatmanului Bogdan Hmelnițki în atenția publicului sovietic: astfel, dramaturgul ucrainean Oleksandr Korniiciuk a scris piesa Bogdan Hmelnițki (Богдан Хмельницкий, 1938), în care a idealizat imaginea hatmanului sângeros ca luptător pentru eliberarea Ucrainei de sub stăpânirea Poloniei. Laurence Senelick, Historical dictionary of Russian theatre, Rowman and Littlefield, Lanham, Maryland, 2015, p. 233. Această piesă a fost ecranizată ulterior de cineastul Igor Savcenko în filmul Bogdan Hmelnițki (1941). Alan Goble (ed.), The Complete Index to Literary Sources in Film, Bowker-Saur, Windsor Court, East Grinstead House, West Sussex, 1999, p. 266.
O operă muzicală cu caracter patriotic, intitulată Bogdan Hmelnițki, a fost scrisă de compozitorul ucrainean Kostiantîn Dankevîci pe un libret în limba ucraineană de Oleksandr Korniiciuk și Wanda Wasilewska (soția lui Korniiciuk) și a avut premiera pe 29 ianuarie 1951. Arkadi Filippenko, „O operă închinată prieteniei celor două popoare”, în Scînteia tineretului, anul X, seria II-a, nr. 1568, miercuri 12 mai 1954, p. 2. Ada Brumaru, „Decada literaturii și artei ucrainene. Medalion muzical: Konstantin Feodorovici Dankievici”, în Munca, anul XII, nr. 2758, miercuri 5 septembrie 1956, p. 3. ***, „Realismul și caracterul popular — drumul muzicii sovietice”, text prescurtat al articolului publicat în Pravda (nr. 159 (14553), 8 iunie 1958), în Contemporanul, nr. 23 (609), vineri 13 iunie 1958, p. 5. Opera, a cărei acțiune se desfășoară în perioada anilor 1648—1654, înfățișează răscoala poporului ucrainean împotriva nobililor polonezi, lupta de eliberare a țăranilor ucraineni și cazacilor zaporojeni conduși de Bogdan Hmelnițki, solicitarea ajutorului rusesc și încheierea Tratatului de la Pereiaslav de către conducătorii cazacilor zaporojeni în ianuarie 1654. După premiera la Moscova din iunie 1951, ziarul Pravda (publicația oficială a PCUS) a formulat câteva critici vagi și nesemnificative asupra operei: că nu îi înfățișa suficient de convingător pe nobilii polonezi ca dușmani, că nu prezenta suferința maselor populare, că nu conținea nicio scenă de luptă Serhy Yekelchyk, Stalin's empire of memory : Russian-Ukrainian relations in the Soviet historical imagination, University of Toronto Press, Toronto, 2004, p. 147. și că aproape toate personajele principale erau neconvingătoare. Autorilor libretului li s-au reproșat săvârșirea unor „mari greșeli ideologice”, iar compozitorul a fost învinuit de lipsă de principialitate. Autoritățile ucrainene au dus mult mai departe această critică, atacând libretul pentru că „nu a glorificat suficient prietenia istorică ruso-ucraineană”. După efectuarea mai multor modificări, opera a fost pusă în scenă pe 27 septembrie 1953 și întâmpinată cu recenzii entuziaste; ea a fost la fel de bine primită atunci când a fost reprezentată din nou la Moscova în mai 1954. Serhy Yekelchyk, Stalin's empire of memory : Russian-Ukrainian relations in the Soviet historical imagination, University of Toronto Press, Toronto, 2004, p. 150. Hotărârea Comitetului Central al PCUS din 28 mai 1958 a considerat că observația critică formulată în Pravda a fost „unilaterală și tendențioasă”, precum și „nejustă”, iar reproșurile adresate autorilor au fost „nejustificate”.
Cu ocazia aniversării a 300 de ani de la intrarea Hetmanatului Căzăcesc sub protectoratul Țaratului Rusiei, Studioul Cinematografic din Kiev a plănuit producerea unui nou film despre Bogdan Hmelnițki (după cel realizat în 1941 de Igor Savcenko).
Filmări Filmul a fost produs cu mare întârziere de Studioul Cinematografic din Kiev (redenumit ulterior Aleksandr Dovjenko) și a fost regizat de cineastul rus Vladimir Petrov, după un scenariu scris de dramaturgul ucrainean Oleksandr Korniiciuk (Aleksandr Korneiciuk). Subiectul filmului îl reprezintă lupta cazacilor și țăranilor ucraineni conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki împotriva ocupației poloneze a Ucrainei, iar scenariul era impregnat cu multă propagandă tipică perioadei sovietice. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Viktor Dobrovolskîi (hatmanul Bogdan Hmelnițki), Iulian Panici (fiul hatmanului, Timuș Hmelnițki), Evgheni Samoilov (polcovnicul Ivan Bohun), Artem Tarskîi (polcovnicul Maksim Krivonos) și Arkadi Gașinski (polcovnicul Ivan Ganja).
Filmările au avut loc în anul 1956. Regizorul Vladimir Petrov, care era cunoscut ca un specialist în realizarea unor superproducții istorice monumentale (precum Petru cel Mare și Mareșalul Kutuzov) cu bătălii, cavalcade și numeroși figuranți, Ecaterina Oproiu, „...De proporții monumentale”, în Contemporanul, nr. 1 (535), vineri 4 ianuarie 1957, p. 2. a organizat și filmat scene ample de luptă, pe care le-a acompaniat cu cântece populare ucrainene. Textele cântecelor populare au fost scrise de romanciera de origine poloneză Wanda Wasilewska (soția lui Korniiciuk). Decorurile au fost proiectate de scenograful ruso-ucrainean Mîhailo Iuferov (Mihai Iuferov), iar muzica a fost compusă de compozitorul sovietic de origine ucraineană Kostiantîn Dankevîci (Konstantin Dankevici). Director de imagine a fost Arkadi Kolțatîi. Durata filmului este de 100 de minute. Lungimea peliculei este de 2.942 metri.
Recepție Lansare Când vine furtuna... a fost lansat pe 1 octombrie 1956 în cinematografele din Uniunea Sovietică și a fost difuzat în premieră de al Televiziunii Sovietice în 10 octombrie 1956. Cu toate acestea, dintr-un motiv necunoscut, filmul a fost eliminat din distribuția publică pentru o lungă perioadă de timp.