Biserica Cuvioasa Paraschiva este un monument istoric aflat pe teritoriul satului Tălmăcel, oraș Tălmaciu, județul Sibiu.
Localitatea Tălmăcel (în dialectul săsesc , în , în ) este un sat ce aparține orașului Tălmaciu din județul Sibiu, Transilvania, România. Prima menționare documentară este din anul 1369.
Istoric și trăsături Biserica a fost construită din cărămidă și piatră de râu, pe cheltuiala localnicilor, între anii 1776 și 1784. Doi ani mai târziu a fost finalizată pictura interioară a lăcașului de cult, realizată de doi renumiți zugravi de biserici: Oprea și Pantelimon din Poplaca.
Biserica are altarul boltit semicilindric, naosul acoperit cu două cupole, iar în pronaos o mică cupolă, peste care se înalță turnul. Edificiul a fost reparat în exterior în anul 1880 de către maistrul zidar Johann Fabiak din Șelimbăr. În 1972 s-au reparat turnul, acoperișul și exteriorul, care este pictat în totalitate. Câțiva ani mai târziu au avut loc și ample lucrări de restaurare a picturii interioarepanou informativ DJC Sibiu.
Cupolele bisericii Pe cupola altarului bisericii este zugrăvită Maica Domnului cu pruncul în brațe, înconjurată de puterile cerești, în registrul secund fiind pictați sfinții autori de liturghii (Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Grigore Teologul). Pe prima dintre cupolele naosului este zugrăvit Iisus Pantocrator, înconjurat de îngeri în atitudine de rugăciune. Tot aici este pictată, într-un alt registru, liturghia cerească, iar pe pandantive sunt redați cei patru evangheliști. A doua cupolă are reprezentată central Sfânta Treime, în jurul acesteia artiștii pictând apostoliipanou informativ DJC Sibiu.
Iisus cu trei fețe din pronaos Deosebit de interesantă este reprezentarea lui Iisus cu trei fețe pe același chip, înconjurat de cele douăsprezece semne zodiacale.
Legenda butoiului cu galbeni În anul 1777, s-a zidit fundația bisericii, în anul următor s-a ridicat până la acoperiș, iar în anul al 3-lea s-a pus acoperișul. Localnicii nu mai aveau însă bani să termine turnul. Legenda spune că a dat Dumnezeu un potop care a dezgropat dintr-un pârâu un butoi cu galbeni. Pârâul se numește până astăzi „Pârâul turnului”.
Note
Vezi și Tălmăcel, Sibiu
Legături externe Fișă de monument
Imagini din exterior
Imagini din interior
Categorie:Monumente istorice din județul Sibiu Categorie:Biserici ortodoxe din județul Sibiu Categorie:Biserici din secolul al XVIII-lea din România Categorie:Biserici cu hramul Sfânta Parascheva