Războaiele de independență ale statelor hispano-americane au fost seria de războaie împotriva guvernării imperiale spaniole în America Spaniolă care au avut ca obiectiv obținerea independenței politice. Războaiele au avut loc la începutul secolului al XIX-lea, după invadarea Spaniei de către francezi în timpul războaielor napoleoniene. Deși au existat încercări de stabilire a unei identități separate a hispano-americanilor ("creole") diferită de cea spaniolă-iberică,D.A. Brading, The First America: The Spanish Monarchy, Creole Patriots, and Liberalism, 1492-1866. Cambridge: Cambridge University Press 1993 independența politică nu a fost la început obiectivul majorității americanilor spanioli, iar obținerea ei nu a fost necesară în mod obligatoriu.Brian Hamnett, The End of Iberian Rule on the American Continent, 1770-1830. Cambridge: Cambridge University Press 2017. După revenirea la putere a lui Ferdinand al VII-lea în 1814 și respingerea de către monarh a constituției liberale spaniole din 1812, monarhia și liberalii și-au înăsprit atitudinea față de posesiunile de peste mări în egală măsură, ceea ce a provocat în colonii o radicalizare spre obținerea independenței politice.Timothy Anna,"Review", American Historical Review, vol. 123 (3) 2018, pp. 985-86.
Conflictele violente au izbucnit în 1809, când efemerele juntele de guvernare înființate în Chuquisaca și Quito s-au opus conducerii Junta Supremă Centrală din Sevilia. În 1810, au apărut numeroase noi junte în toate domeniile spaniole din America. Apariția lor a fost determinată căderea Juntei Centrale în timpul invaziei franceze. Deși diverse regiuni ale Americii Spaniole au protestat împotriva politicilor coroanei, acestea „erau puțin interesate în obținerea independenței absolute; a existat cu adevărat un sprijin pe scară largă pentru Junta Centrală Spaniolă formată pentru a conduce rezistența împotriva francezilor”.David Bushnell, " Wars of Independence: South America" in The Encyclopedia of Latin American History and Culture, vol. 5, p. 446. New York: Charles Scribner's Sons 1996. În vreme ce anumiți hispano-americani credeau că independența este necesară, majoritatea celor care au sprijinit crearea de noi guverne le-au considerat ca mijloace pentru păstrarea autonomiei regiunii față de francezi. În deceniul următor, instabilitatea politică din Spania restaurația absolutistă din timpul lui Ferdinand al VII-lea i-a convins pe numeroși hispano-americani de necesitatea proclamării independenței față de metropolă.
În conflictele care au izbucnit au luptat atât trupele neregulate cât și cele regulate, acestea luând atât formarăzboiului de eliberare națională cât și cea a războiului civil. Conflictele dintre colonii și dintre acestea și Spania au dus la apariția în cele din urmă, în primele trei decenii ale secolului al XIX-lea, a unei serii de noi state independente, care se întindea de la Argentina și Chile în sud până la Mexic în nord. Cuba și Puerto Rico au rămas sub dominația spaniolă până la izbucnirea Războiului hispano-american din 1898. Noile republici au abolit încă de la început fostul sistem de clasificare și ierarhie rasială, sistemul castelor, Inchiziția și titlurile nobiliare. Sclavia nu a fost abolită imediat, dar a fost desființată în următorii douăzeci și cinci de ani. Criollos (descendenți ai coloniștilor spanioli, născuți însă în Lumea Nouă) și mestizo (metiși hispano-amerindieni) i-au înlocuit treptat cei născuți în Spania în majoritatea posturilor guvernamentale. Criollos au format în continuare structura superioară a societății, care a păstrat unele dintre caracteristicile culturale tradiționale spaniole. Pentru aproape încă un secol, conservatorii și liberalii s-au luptat ca să oprească sau să adâncească modificările politice și sociale din aceste republici.
Evenimentele din America Spaniolă au avut legătură cu războaiele de independență din fostele colonii franceze din St-Domingue, Haiti și cu tranziția la independență din Brazilia. Independența Braziliei a avut în mod special un punct de pornire comun cu luptele pentru independența coloniilor spaniole, de timp ce ambele conflicte au fost declanșate de invazia lui Napoleon în Peninsula Iberică. În timpul invaziei, familia regală portugheză s-a refugiat în Brazilia în 1807. Procesul cuceririi independenței statelor din America Latină a avut loc în climatul general politic și intelectual apărut odată cu Epoca Iluminismului și a fost influențat inclusiv de revoluțiile din Statele Unite și Franța. O cauză poate mai importantă a războaielor de independență a statelor hispano-americane au fost evoluțiile din istoria Spaniei și a monarhiei spaniole din acea perioadă.
Contextul istoric
Independența politică nu a fost în mod necesar rezultatul predestinat al frământărilor politice din America Spaniolă. „Exista prea puțin interes în obținerea independenței absolute”. Bushnell, David, "Wars of Independence: South America" în The Encyclopedia of Latin American History and Culture, vol. 5, p. 446. New York: Charles Scribner's Sons 1996. După cum subliniau istoricii R.A. Humphreys și John Lynch, „este prea ușor să echivalăm forțele nemulțumirii sau chiar forțele schimbării cu forțele revoluției”. Humphreys, R.A. și Lynch, John, "Introduction", The Origins of the Latin American Revolutions, 1808-1826. New York: Alfred A. Knopf 1965, p. 7. De timp ce „prin definiție, nu a existat nici o istorie a independenței până când nu s-a întâmplat”, Adelman,Jeremy, "Independence in Latin America" în The Oxford Handbook of Latin American History, José C. Moya, ed. New York: Oxford University Press 2011, p. 154. iar când independența Americii Spaniole s-a produs, s-a început căutarea explicațiilor pentru motivarea producerii ei.
Mai mulți factori care au fost identificați. În primul rând, creșterea controlului Coroanei spaniole asupra posesiunilor sale de peste mări în timpul reformelor Bourbonilor spanioli de la mijlocul secolului la XVIII-lea, care au produs schimbări ale relațiilor dintre hispano-americani și Coroană. Termenul folosit pentru descrierea posesiunilor de peste mări s-a modificat din „regate” cu statut independent față de Coroană la „colonii”, subordonate Spaniei.Mark A. Burkholder,(2016) "Spain’s America: from kingdoms to colonies, Colonial Latin American Review, 25:2, 125-153, DOI: 10.1080/10609164.2016.1205241 Coroana a reintrodus practica numirii unor funcționari străini de America, în special peninsulari, în funcțiile regale de conducere din întregul imperiu în încercarea de controlare mai eficientă a administrației și economiei posesiunilor de peste mări. Aceasta a însemnat că elitelor hispano-americane li s-au zădărnicit așteptările pentru obținerea unor poziții politice și economice importante prin reluarea practicilor mai vechi de blocare a accesului creolilor la funcțiile guvernamentale. Burkholder , Mark A. și Chandler, D.S., From Impotence to Authority: The Spanish Crown and the American Audiencias, 1687-1808. Columbia: University of Missouri Press 1977.
Politicile regaliste și seculare ale Casei de Bourbon vizau scăderea puterii Bisericii Romano-Catolice. Monarhii Spaniei îi expulzaseră deja pe iezuiți în 1767, ceea ce a făcut ca numeroși creoli membri ai Societății lui Isus să fie trimiși în exil permanent. Mai târziu, în secolul Iluminismului, Coroana a încercat să scadă privilegiile (fueros) clerului, restricționând autoritatea clerului doar la sfera spirituală și slăbind continuu puterea preoților din parohii, care funcționau de cele mai multe ori ca agenți ai coroanei în parohiile rurale. Farriss, Nancy, Crown and Clergy in Colonial Mexico, 1759-1821. London: Athlone Press 1968. Prin secularizarea funcțiilor locale guvernamentale și prin atacurile directe asupra clerului, Coroana, după cum apreciază istoricul William B. Taylor, și-a subminat propria legitimitate, de vreme ce preoții din parohii fuseseră în mod tradițional „reprezentanții naturali locali ai regelui lor catolic”. Taylor, William B., "Early Latin American Social History" în Reliving the Past: The Worlds of Social History. Chapel Hill: University of North Carolina Press 1985, p. 149.
În sfera economică, Coroana a încercat să obțină controlul asupra veniturilor bisericii. În timpul crizei financiare din 1804, Coroana a încercat să revendice debitele din patrimoniul bisericii, în special cele ipotecile asupra exploatațiilor agricole deținute de cei mai bogați spanioli. „Legea Consolidării” a amenințat simultan bogăția bisericii, al cărei capital era investit în ipoteci, ca și bunăstarea financiară a elitelor, care depindeau de banii obținuți din ipotecarea haciendelor pentru cumpărarea și păstrarea moșiilor. Scurtarea perioadei de rambursare a echivalat pentru numeroși membrii ai elitei cu falimentul. Chowning, Margaret, „The Consolidación de Vales Reales in the Bishopric of Michoacán.” Hispanic American Historical Review 69:3 (1989) 451-78. Coroana a încercat, de asemenea, să obțină accesul la beneficiile pe care familiile nobile le destinau pentru a sprijinirea unui preot, adesea membru al familiei, prin eliminarea acestor fonduri dotale (capellanías), de care clerul inferior depindea în mod disproporționat. Costeloe, Michael P., Church Wealth in Mexico: A Study of the „Juzgado de Capellanías” in the Archbishopric of Mexico, 1800–1856. Cambridge University Press 1967. În special în Mexic, clerul inferior a participat activ la rebeliune, printre cei mai cunoscuți preoți numărându-se Miguel Hidalgo și José María Morelos.
Reformele au avut rezultate amestecate. În unele regiuni precum Cuba, Río de la Plata și Noua Spanie, reformele au avut efecte pozitive, ducând la creșterea economiilor locale și eficientizarea actului de guvernare.Lynch, The Spanish American Revolutions, 17–19, 334–335. Rodríguez, The Independence of Spanish America, 19–27. Kinsbruner, Independence in Spanish America, 7–12. În alte regiuni, modificările în politicile economică și administrative ale Coroanei au dus la apariția unor tensiuni cu localnicii, care uneori au degenerat în revolte deschise, precum a fost insurecția comuneros din Noua Granada și Rebeliunea lui Túpac Amaru al II-lea din Peru.
Pierderea de către criollos a funcțiilor guvernamentale importante și revoltele din secolul al XVIII-lea din America de Sud Spaniolă au fost cauzele directe ale războaielor de independență, care au izbucnit în deceniile care au urmat.Lynch, Spanish American Revolutions, 5–17. Rodríguez, Independence of Spanish America, 24–25. Kinsbruner, Independence in Spanish America, 12–14, 17–32.
Alți factori favorizați pot fi considerați Iluminismul și succesul Revoluțiilor Atlantice. Iluminismul a stimulat răspândirea dorinței de reformă socială și economică în toată America Spaniolă și în Peninsula Iberică. Ideile despre comerțul liber și curentul economic fiziocrat au fost promovate de iluminiștii spanioli și s-au răspândit în întregul imperiu. Reformele politice făcute și constituțiile promulgate atât în Spania cât și în restul posesiunilor spaniole au fost direct influențate de toți acești factori.Lynch, Spanish American Revolutions, 27–34. Rodríguez, Independence of Spanish America, 14–18. Kinsbruner, Independence in Spanish America, 14–17, 23.
Crearea unor noi instituții de conducere în Spania și Americi în 1808–1810
Prăbușirea dinastiei de Bourbon