Colaboraționismul în Franța a reprezentat, între 1940 și 1944, acțiunile și munca în comun desfășurate într-o manieră aleasă de regimul de la Vichy condus de mareșalul Pétain, cu Germania nazistă, prin intermediul Administrației germane din Franța ocupată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Colaborarea de stat, privată și economică Ea constă, pe de o parte, într-o colaborare de stat anunțată, la prima vedere, fără excludere, cu toate statele vecine «Petain, Philippe discurs din 10 octombrie 1940 " . , iar în partea sa specifică, cu statul german. Acest lucru este proclamat în timpul discursului la radio din 30 octombrie 1940 «Petain, Philippe : Mesajul din 30 octombrie 1940" , Themenportal Europäische Geschichte, pe site-ul europa.clio-online.de, accesat pe 26 mai 2009. . .a Mareșalului Pétain. Acesta, după ce raportează cu privire la întâlnirea sa cu Hitler, anunță decizia sa de a accepta, prin încălcarea angajamentului aliat din 28 martie 1940, principiul colaborării cu cel de- Al Treilea Reich , în conformitate cu termenii care urmează să fie specificați; a responsabilității pe care o are în fața Istoriei. El îi invită pe francezi să-l urmeze pe acest drum. În aceeași lună octombrie 1940, Petain promulgă legi antisemite în Franța.
Această colaborare constă, pe de altă parte și în alte forme de colaborare, informale, la care s-au dedat unii francezi în afara aparatului de stat .
Se pot distinge trei tipuri de colaborare:
colaborarea de stat condusă de regimul Vichy Robert Paxton, « La Collaboration d'État », dans la France des années noires, Le Seuil, 1993, ., inclusiv poliția franceză în serviciul ideologiei naziste, în raidurile în rândurile evreilor ; colaboratorii, de ideologie fascistă , care susțin principiul colaborării politice și intrarea în război alături de Germania , Voir l'intervention d'Henri Amouroux dans l'émission Apostrophes, le . ( https://fr.wikipedia.org/wiki/Rassemblement_national_populaire Rassemblement national populaire]) (RNP), Parti Populaire Français (PPF) sau militarir ( LVF ) Philippe Burrin, « La Collaboration d'État, dans la France des années noires, Le seuil, 1993, .; colaborarea economică a industriașilor și a bancherilor ( patronatul francez). Colaborarea voluntară privată agreată prin decrete vichyste: model german de concentrare economică (elaborat de von Schnitzler de la IG Farben). Asociere de capital (societăți mixte), carteluri franco - germane, spolierea concurenței pe piața europeană, jafurile germane (compensație) furnizate de Oficiul central pentru distribuția produselor industriale (OCRPI) Annie Lacroix-Riz, industriași și bancheri francezi aflați sub ocupație: colaborare economică cu Reich și Vichy , Paris, Armand Colin, col. "Referințe" Istorie, 1999 . O parte a acestei colaborări private este, de asemenea, considerată o colaborare tehnică impusă de ocupanțiClaude d'Abzac-Epezy, postface à L'Armée de Vichy de Robert Paxton, Taillandier, coll. « Points Histoire », 547. .
Continuându-l pe Philippe Burrin Philippe Burrin, Franța la vremea germană 1940-1944, Éditions du Seuil, 1995. , istoricii vorbesc despre "colaborarea de zi cu zi" pentru a desemna o serie de comportamente semnificative, dar care nu fac parte din angajamentul politic activ : relații personale prietenoase întreținute cu germanii, trimițând scrisori de denunțare poliției sau gestapo (trei până la cinci milioane de scrisori anonime în Franța, o medie de pe zi Christophe Cornevin, The Indics : fața ascunsă a poliției franceze , Flammarion, 2011, 350 , 50% fiind motivate de speranța unei recompense în numerar, 40% sub motive politice, 10% din răzbunare . ), șefii de companii care își doreau pentru ei înșiși comenzi industriale din partea inamicului, relațiile afișate cu soldații armatei de ocupație, chiar șicu membrii Gestapo - ului Jean-Pierre Azéma et Olivier Wieviorka, Vichy, 1940-44, Perrin, 1997, « Le temps des profiteurs », 231-233 de l'édition de poche.etc.
Poate exista o suprapunere între colaborarea de stat și "colaboraționism": mulți colaboratori parizieni, unii partizani convinși de victoria germană și de ideologia nazistă, au intrat în guvernul de la Vichy.
Colaborarea de stat miniatura|350x350px| 1941- Mareșalul Pétain și amiralul Darlan împreună cu mareșalul Reichului Hermann Göring. Cooperarea de stat este ajutorul acordat Germaniei naziste de guvernul de la Vichy și de administrația franceză. Acest ajutor este în primul rând economic (costuri de ocupare, compensații, carteluri, comitete de organizare), polițienesc (lupta împotriva rezistenței, livrarea germanilor antinaziști exilați în Franța etc.), rasial (recensământul, arestarea și deportarea evreilor ) și militar ( Darlan , LVF , Waffen-SS francez, etc.). ).
Colaborarea a fost lansată în mass-media în urma întâlnirii lui Petain cu Hitler în Montoire-sur-le-Loir la 24 octombrie 1940, cu faimoasa strângere de mână de la Montoire, o imagine simbolică care poate fi opusă celei a Generalului de Gaulle, pronunțând la microfonul BBC intenția sa de a continua lupta alături de aliați. Întâlnirea de la Montoire, deși a fost pregătită de Pierre Laval prin întâlniri cu lideri naziști (inclusiv cu Hitler însuși, cu două zile înainte, în același loc), a avut un bilanț foarte slab: niciun angajament concret nu a fost făcut de nicio parte, doar principiul colaborării a fost declarat, cu o neînțelegere, întreținută cu grijă de germani, cu privire la sensul real al acestui angajament.
Pentru Pétain, ca și pentru Laval, concesiile făcute ocupantului în acordul de la Montoire ar fi trebuit să ducă la îmblânzirea lui Hitler. În fața acestor promisiuni de bunăvoință, se aștepta ca Germania să acționeze în contrapartidă, cum ar fi întoarcerea prizonierilor de război francezi, stabilirea liniei de demarcație sau revenirea guvernului francez la Versailles. Dar Hitler, din cauza imensei sale francofobii, nu era în niciun fel pregătit să facă concesii învinșilor din iunie 1940. Mai mult, el a văzut în colaborare un atu tactic și strategic: un ajutor strict punctual și militar dat Germaniei, în condițiile unui conflict permanent cu Regatul Unit și al proiectului de invazie a URSS. Naziștii voiau să-și garanteze intențiile franceze, adică "să neutralizeze Franța cu cheltuieli minime" prin "menținerea unei strivitoare dominații economice" și să se asigure "că Vichy se va opune ferm oricărei încercări de ocupare a Africii de Nord de către gaulliști și englezi". Pierre Laborie, Dictionnaire Historique de la Résistance, « Montoire », Robert Laffont, Paris, 2006, 600. Marc Ferro, Întrebări despre cel de-al doilea război mondial , Firenze, Casterman, 1993. Pétain și Laval au pariat pe o victorie finală germană și au vrut să facă din Franța partenerul privilegiat al lui Adolf Hitler în Europa nazistă. Însă s-au înșelat amarnic crezând că Adolf Hitler a vrut să facă din Franța altceva decît o vasală exploatabilă la discreție.
Singura divergență între concepțiile lui Pétain și cele ale lui Laval a fost o diferență de grad. Pentru Pétain, colaborarea avea motivații reacționare și naționaliste, în timp ce Laval era motivat în mod clar în termeni europeni, cei ai " Noii Ordini ", evident Jean-Pierre Azéma et Olivier Wieviorka, Vichy, 1940-1944, Perrin, 1997, « Le temps des profiteurs », 71 et 78 de l'édition de poche..
Regimul de la Vichy, pentru a-și demonstra bunacredință, a căutat el colaborarea și a anticipat sau a supralicitat în mod frecvent cerințele nemților. Cât privește concesiile obținute în schimbul colaborării, acestea erau mai mult decât foarte limitate, povara Ocupației nu a încetat niciodată să crească, până la capătul războiului. Astfel, în schimbul plecării a 600 000 de muncitori în serviciul obligatoriu de muncă (STO), Pétain și Laval au obținut întoarcerea a mai puțin de 100 000 de prizonieri, în vârstă și bolnavi, dintre care majoritatea, fără îndoială, ar fi fost repatriați oricum.
Printre colaboratorii care au participat la diferitele guverne de la Vichy sau care i-au oferit sprijin, se pot cita: Fernand de Brinon, admiratorul celui de-al Treilea Reich încă înainte de război, este delegatul general al Vichy in zona de nord, din 1941 până în 1944. De asemenea, Jacques Benoist-Méchin, principalul consilier al lui Darlan în negocierile cu Hitler (1941 - 1942 ), Gaston Bruneton, responsabil cu mobilizarea (voluntară sau forțată) a lucrătorilor francezi în Germania, în strânsă cooperare cu DAF ( Frontul muncii germane ), Jean Bichelonne, comandantul serviciului obligatoriu al muncii (STO), ministrul producției industriale, apoi al transportului sau academicianul Abel Bonnard, poreclit "Gestapette" (în traducere liberă: ''Gestapute"), promovat la Educația Națională în 1942. În 1944, fasciștii și colaboratorii convinși, Joseph Darnand , Philippe Henriot și Marcel DATE, au intrat în guvern sub presiunea Germaniei.
Dacă mulți colaboratori parizieni disprețuiesc deschis regimul Vichy, pe care îl consideră prea reacționar și nu sunt suficient de angajați în alianța cu cel de- Al Treilea Reich , alții se proclamau necondiționat de partea lui Pétain, începând cu Darnand. Jacques Doriot, șeful PPF, s-a prezentat, până la sfârșitul lui 1941, ca "un om al Mareșalului". Pierre Laval, cea mai importantă personalitate de la Vichy, după Pétain, a avut relații politice foarte strânse cu Déat și Darnand și a preluat personal șefia Miliției franceze, o organizație colaborationistă extremistă, supliment al Gestapo.
Colaborarea statului francez la Holocaust și la jefuirea bunurilor evreilor miniatura|350x350px| René Bousquet (cu guler de blană) înconjurat de Bernhard Griese și prefectul Antoine Lemoine , primăria din Marsilia, în timpul întîlnirii de la Marsilia , ianuarie 1943. Regimul de la Vichy a sprijinit regimul nazist, în special prin expulzarea și furtul proprietăților evreilor ( arianizare ), asociate cu deportarea evreilor străini, apoi a celor de cetățenie franceză. Din cei deportați din Franța, dintre care 50.000 erau evrei străini (inclusiv 6.000 de evrei cetățeni francezi denaturalizați, conform legii din 22 iulie 1940 ), 40% au fost arestați de poliția franceză, potrivit calculelor lui Serge Klarsfeld. Militarii francezi au participat, de asemenea, la arestarea celor 25 000 de evrei francezi deportați Asher Cohen , persecuții și salvări , Deer, 1993 (vezi articolul " Shoah "). .
Deși purtarea stelei galbene nu fusese niciodată stabilită în zona liberă, regimul de la Vichy aplica ștampila "Juif (evreu)" documentelor de identitate și nu protesta împotriva măsurii luate în zona nordică, ocupată. În conformitate cu acordurile de poliție de la Oberg- Bousquet din mai 1942, poliția franceză a efectuat, alături de naziști, razia de pe Vel d'Hiv (Velodromul de Iarnă) din Paris. Evreii vânați prin tot Parisul au fost aduși mai întâi pe velodrom, apoi au fost trimiși în lagăre, între care cel de la periferia Parisului, Drancy. La 26 august 1942 , René Bousquet a organizat arestarea și deportarea a 10 000 de evrei străini din zona liberă . Colaborarea militară Acordurile Darlan-Abetz (1941)