Campionatul Mondial de Handbal Feminin pentru Tineret din 2020 ar fi trebuit să constituie cea de-a XXII-a ediție a Campionatului Mondial de Handbal Feminin pentru Tineret și era programat inițial a se desfășura între 1 și 13 iulie 2020, în orașele Brașov și București din România. România a primit statutul de țară gazdă pe 11 noiembrie 2017.
Pe 24 aprilie 2020, Federația Internațională de Handbal a anunțat că turneul a fost amânat pentru 2–13 decembrie 2020, din cauza pandemiei de coronaviroză. Pe 1 octombrie 2020, Federația Internațională de Handbal a anunțat o nouă amânare a campionatului mondial, pentru anul 2021, data exactă urmând a fi stabilită ulterior.
Pe 19 februarie 2021, în cadrul întrunirii virtuale a Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Handbal, s-a decis ca ediția din 2020 a Campionatului Mondial de Handbal Feminin pentru Tineret (U20) să fie anulată.
Procesul de selecție România a fost singura țară care și-a depus candidatura pentru găzduirea competiției. În timpul celui de-al XXXVI-lea congres ordinar al Federației Internaționale de Handbal (IHF), desfășurat în Antalya, Turcia, între 10–13 noiembrie 2017, președintele Comisiei de Organizare și Competiții a IHF a solicitat României să-și prezinte oferta. Reprezentantul României a informat congresul IHF despre cele terenurile de joc și de antrenament din cele două orașe gazdă, precum și despre spațiile de cazare rezervate sportivilor și delegațiilor. Președintele Hassan Moustafa a solicitat delegaților la congres voteze pentru candidatura României, iar aceasta a fost aprobată în unanimitate.
România a propus ca gazde ale competiției următoarele orașe și săli:
Oraș gazdă Sală Capacitate București Sala Polivalentă 5.300 Brașov Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” 1.570
Sălile
BucureștiBrașov Sala Polivalentă(Calea Piscului nr. 10, sector 4)5.300 de locuri Sala „Dumitru Popescu Colibași”(Bulevardul Gării nr. 21)1.570 de locuri x150px x150px
Turnee de calificare Competiția Locul Data Locurile disponibile Calificate Țara gazdă Antalya 11 noiembrie 20171 CE U19 din 2019 Győr 11–21 iulie 2019 10 C Asiatic U19 din 2019 Beirut 20–29 iulie 2019 4 Trofeul Challenge al Oceaniei din 2019 Païta 11–16 august 2019 1 C African U19 din 2019 Niamey 5–14 septembrie 2019 3 C Nord-American și Caraibian U20 din 2020 Montréal 15–20 octombrie 2019 1 Trofeul IHF pentru Tineret U19/U20 din 2019/2020 Cali 13–17 Octombrie 2020 1 C Central și Sud-American U20 din 2020 Santiago 14–18 aprilie 2020 3 Turneul a fost câștigat de Noua Caledonie, care nu avea drept de calificare la Campionatul Mondial. Calificarea i-a fost acordată Australiei, clasată pe locul al doilea.
Echipe calificate Țara Calificate ca șiData obținerii calificării Apariții anterioare în competiție1 02Țară gazdă 0011 noiembrie 2017 140 (1977, 1985, 1991, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2008, 2012, 2014, 2016, 2018) 02Câștigătoare a CE din 2019 0014 iulie 2019 130 (1977, 1979, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 01Locul 2 la CE din 2019 0014 iulie 2019 130 (1977, 1979, 1981, 1983, 1985, 1995, 1999, 2001, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 01Locul 3 la CE din 2019 0014 iulie 2019 160 (1977, 1979, 1983, 1985, 1987, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 01Locul 4 la CE din 2019 0014 iulie 2019 200 (1977, 1979, 1981, 1983, 1985, 1987, 1989, 1991, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2010, 2012, 2014, 2016) 01Locul 6 la CE din 2019 0014 iulie 2019 200 (1977, 1979, 1981, 1983, 1985, 1987, 1989, 1991, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2008, 2012, 2014, 2016, 2018) 01Locul 7 la CE din 2019 0014 iulie 2019 110 (1985, 1987, 1989, 1999, 2001, 2005, 2008, 2010, 2012, 2016, 2018) 01Locul 8 la CE din 2019 0014 iulie 2019 160 (1977, 1979, 1981, 1983, 1985, 1987, 1991, 1995, 1997, 2005, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 01Locul 9 la CE din 2019 0017 iulie 2019 170 (1977, 1979, 1981, 1983, 1985, 1987, 1989, 1991, 1993, 1995, 2001, 2003, 2008, 2010, 2014, 2016, 2018) 01Locul 10 la CE din 2019 0017 iulie 2019 100 (1995, 2001, 2003, 2005, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 01Locurile 1–4 la CA din 2019 0025 iulie 2019 190 (1981, 1983, 1985, 1987, 1989, 1991, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 180 (1981, 1983, 1985, 1987, 1989, 1991, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 00 190 (1979, 1983, 1985, 1987, 1989, 1991, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 01Locurile 1–3 la C African U19 din 2019 0014 septembrie 2019 50 (2001, 2005, 2010, 2014, 2016) 100 (1995, 1997, 1999, 2001, 2005, 2008, 2010, 2014, 2016, 2018) 00 01Locul 2 la Trofeul Oceaniei din 2019 0016 august 2019 20 (2008, 2010) 01Locul 1 la C N.–American din 2020 0020 octombrie 2019 10 (2010) 01Locurile 1–3 la C Central și Sud-American din 2020 0016 aprilie 2020 70 (1995, 2005, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016) 140 (1991, 1993, 1995, 1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 20 (2016, 2018)
1 Bold indică echipa campioană din acel an. 2 Italic indică echipa gazdă din acel an.
Referințe
Legături externe YouTube: Videoclipul de prezentare a candidaturii României
Categorie:2020 în handbal Categorie:2020 în România Categorie:Campionate Mondiale în România 2020 Categorie:Competiții internaționale de handbal găzduite de România Categorie:Sport în Brașov Categorie:Sport în București