Nicolae Brânzeu (n. 17 august 1883, Coroești, Vulcan, Hunedoara - d. 30 decembrie 1962) a fost un preot român unit, deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, deținut politic, autor de memorii. A fost tatăl academicianului medic Pius Brânzeu.
Studii
A urmat studiile liceale la Colegiul Reformat „Kocsárd Kún” din Orăștie, pe care le-a absolvit în anul 1903 ca primul eminent. Studiile teologice le-a făcut la Universitatea din Budapesta, unde în decursul celor patru ani a fost de mai multe ori premiat. În toamna anului 1907 a fost trimis pentru completarea studiilor la Universitatea din Viena, unde în anul 1908 a fost promovat doctor în teologie. La 30 august 1908 a fost hirotonit preot, după care a fost numit cooperator parohial (preot stagiar) la Petroșani.
Activitatea politică La 1 decembrie 1918 a fost delegat al Protopopiatului Greco-Catolic Comloșul Mare la Alba Iulia, în organismul legislativ reprezentativ care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România.Gelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. II, Editura Academiei Române, București, 2005Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia, pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului, accesat la 6 mai 2018
Note
Bibliografie Nicolae Brînzeu, Jurnalul unui preot bătrân ; Editura Eurostampa; Timișoara; 2011; ISBN 978-606-569-311-1 Gelu Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 decembrie 1918. Mărturii ale participanților, vol. I-II, Editura Academiei Române, București, 2005, ISBN 973-27-1258-9 (vol. I); ISBN 973-27-1264-3 (vol. II)
Lectură suplimentară Ioan I. Șerban, Dorin Giurgiu, Ionela Mircea, Nicolae Josan, Dicționarul personalităților Unirii. Trimișii românilor transilvăneni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii, Alba Iulia, 2003, ISBN 973-8141-90-7
Legături externe Membrii de drept ai Marii Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918, lista publicată în „Gazeta Oficială”, Sibiu, nr. 1, 1/14 decembrie 1918
Vezi și Lista delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia
Categorie:Nașteri în 1883 Categorie:Decese în 1962 Categorie:Oameni din județul Hunedoara Categorie:Preoți români Categorie:Români greco-catolici Categorie:Delegați la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia Categorie:Deținuți politici din România Categorie:Absolvenți ai Universității din Budapesta