Societatea Arta română a fost o organizație artistică ce a luat ființă în ziua de 9 martie 1918 la București. Fondatorii ei, au fost artiștii care au fost mobilizați la Marele Cartier General al armatei române de la Iași - Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, I. Ștefănescu, Ion Theodorescu-Sion, Nicolae Dărăscu, Alexis Macedonski, Ionescu Doru, Oscar Han și Traian Cornescu. Celor mai mulți dintre ei li s-a insuflat pe front spiritul de abnegație și de jertfă al soldaților români, precum și dârzenia cu care aceștia au luptat în marea confruntare armată a acelei perioade istorice. Artiștii și-au coagulat dorința de a face o artă străbătută de umanitate și mai ales ancorată în realitate, totul având la bază o speficitate autohtonă. Aceștia s-au plasat pe o poziție de adversitate contra Societății Tinerimea artistică, care în opinia lor a ajuns să fie bastionul unei arte academico-romantico-idilice ce era ruptă de realitatea înconjurătoare.
Societatea a organizat o serie de expoziții de mare nivel artistic în perioada 1917-1924 și a adunat împrejurul ei pe cei mai reprezentativi artiști plastici din România. Ea a preluat idealurile Tinerimii artistice ce a devenit în perioada de după prima conflagrație mondială a secolului al XX-lea o mișcare care doar beneficia de aura prestigiului pe care l-a obținut cu mulți ani în urmă. Lucrurile stăteau identic și în cazul comparării Artei române cu Societatea „Cercul artistic”.
Activitatea Artei române, cu excepția expoziției din anul 1928, a avut o mare rezonanță în mișcarea artistică din România. Ea a devenit în perioada 1917 - 1924, principalul inițiator al idealurilor artiștilor ce au fost mobilizați pe frontul primului război mondial. Ea a contribuit la realizarea unor opere ancorate în realitatea înconjurătoare, la un înalt nivel plastic. Arta română a fost purtătoarea unui mesaj umanist susținând, în principal, specificul național. Societatea Arta română s-a impus pentru o perioadă de șapte ani de zile ca fiind principala mișcare artistică din România.
Frământările artistice ale timpului După terminarea primului război mondial, viața artistică din România a cunoscut noi valențe.Călin Dan... pag. 19 Numărul artiștilor și al manifestărilor expoziționale s-au înmulțit ca și cel al amatorilor de artă.Călin Dan... pag. 20 Similar acestora s-a constat la nivel istoric o efervescență a coagulării intereselor artiștilor în diverse societăți și organizații de promovare a artelor cu o febrilitate nemaiîntâlnită până atunci. Acestea se înființau și dispăreau cu mare repeziciune asemeni efemeridelor, unele având însă și un caracter meteoric așa cum a fost Societatea Arta română. Ca urmare, atmosfera existentă înainte de război ce era caracterizată de o lipsă de dinamism, a fost înlocuită de una preponderent activă ce dă posterității o imagine care sugerează o instabilitate indusă, probabil, de o neliniște a expozanților de a se prezenta în fața unui public insuficient educat pentru a aprecia un act de natură artistică. Așa a proliferat ideea de "societate" definită într-un mod elocvent de Alexandru Busuioceanu în anul 1939:
„... Fenomenul cel mai curent în artele noastre plastice este tendința de asociere. De la război până azi, grupările și asociațiile cele mai variate s-au ivit, unele stăruind câțiva ani, altele dizolvându-se îndată după înființare, pentru a reapărea cu alte nume sau constelații variate. S-ar putea spune chiar că artistul nostru plastic nu se poate simți bine decât într-o asociație. Solidaritatea cu camarazii îi îngăduie conștiința sporită a unui combatant pentru un ideal, îi dă dreptul să vorbească în numele unui program, sau să se simtă reprezentantul unei generații. Generația a fost mai ales promotorul acestui spirit de asociere."----- Alexandru Busuioceanu: Scrieri despre artă, cap. Asociația Arta, Editura Meridiane, București, 1980, pag. 176 sau: „...Dar grupurile nu sunt, de cele mai multe ori, decât simple întâlniri prietenești, și mai simple asociații economice, în care năzuințele comune sau solidaritatea de program nu se pot verifica în ordinea spirituală. Străduințele artistice rămân tot izolate, fără aderențe cu tovarășii din dreapta și din stânga, și uneori în vădită ostilitate în cuprinsul aceleiași confraternități."----- Alexandru Busuioceanu: Scrieri despre artă, cap. Grupul Arta nouă, Editura Meridiane, București, 1980, pag. 114
Fondarea societății Ca urmare a condițiilor de viață, aspre și pline de mizerie, pe care le-au avut artiștii ce au fost mobilizați la Marele Cartier General de la Iași pe timpul desfășurării primului război mondial, aceștia și-au conturat un cadru comun al idelurilor și al aspirațiilor profesionale.Petre Oprea... pag. 74 Celor mai mulți dintre ei li s-a insuflat spiritul de abnegație și de jertfă al soldaților români, precum și dârzenia cu care aceștia au luptat în marea confruntare armată a acelei perioade istorice. Artiștii și-au coagulat dorința de a face o artă străbătută de umanitate și mai ales ancorată în realitate, totul având la bază o speficitate autohtonă. În momentul în care Societatea Tinerimea artistică le-a făcut propunerea de a participa la marea expoziție pe care a organizat-o în luna aprilie 1918, artiștii de pe front au refuzat cu indignare să participe. Ei au considerat că Tinerimea artistică a ajuns să fie bastionul unei arte academico-romantico-idilice ce era ruptă de realitatea înconjurătoare. Datorită acestor motive, grupul de pe front au înființat o nouă societate ce se dorea a fi o organizație care să le ofere un cadru în care aspirațiile lor să poată a fi relevate. Aceasta urma să le ofere un plus în direcția căutării unei linii de extindere și aprofundare a modalităților de exprimare specifice artei românești.
Din motivele exprimate mai sus, Societatea Arta Română a luat ființă în ziua de 9 martie 1918 la București. Fondatorii ei au fost următorii: Ștefan Dimitrescu, Camil Ressu, Nicolae Tonitza, I. Ștefănescu, Ion Theodorescu-Sion, Nicolae Dărăscu, Alexis Macedonski, Ionescu Doru, Oscar Han și Traian Cornescu.Octavian C. Tăslăuanu: Arta română, în Luceafărul, 1 mai 1919 - pe www.digibuc.roBarbu Brezeanu: Gruparea Arta Română (1918-1926), în Studii și cercetări de istoria artei (seria artă plastică), nr.1, 1964
Datorită respectului pe care fondatorii îl aveau pentru cultul artei naționale, Societatea Arta română a avut stipulat în statutele sale, sprijinirea și dezvoltarea picturii contemporane și mai ales popularizarea operelor artistice din istoria poporului român.Petre Oprea... pag. 75 Țelurile statutare au fost publicate în Revista Luceafărul în anul 1919. Ele au fost următoarele: răspândirea, dezvoltarea și încurajarea artelor frumoase; organizarea de manifestări expoziționale anuale; cercetarea izvoarelor de artă națională românească - sculptură, pictură, iconografie, arhitectură, țesături, sculptură în lemn, scoarțe, olărie și tot ce exista în domeniul artei decorative de sorginte rustic-națională. O dată identificate toate acestea, ele trebuiau să facă obiectul unor manifestări de popularizare a lor prin expoziții, conferințe și publicații de media. Intenția societății era ca toate manifestările pe care urma să le organizeze să fie făcute pe toată întinderea țării, în mod speccial în Transilvania „... spre a se face cunoscute artele noastre plastice și bogăția artei noastre naționale;” înființarea unei biblioteci și a unei galerii de artă; ocrotirea și prezervarea tuturor monumentelor istorice; încurajarea realizării a oricărei lucrări de artă cu scop național; încurajarea și susținerea oricărui artist, chiar dacă acesta nu era membru al societății.
Manifestări artistice Expoziția din aprilie 1918 de la Iași Imediat după constituirea Societății Arta română, aceasta a organizat la Iași o expoziție ce s-a desfășurat simultan cu cea deschisă de Societatea Tinerimea artistică la București. Prin aceasta s-a dorit demonstrarea tuturor divergențelor de opinii și mai ales de aspirații artistice dintre cele două. Precipitarea de care au dat dovadă fondatorii în deschiderea expoziției de la Iași, a fost cauzată și de faptul că societarii Tinerimii artistice, tocmai pentru a masca refuzul grupului de artiști de pe front de a participa la expoziția Tinerimii de la București, intenționau să-i reprezinte pe contestatari la evenimentul lor. După cum se știe, Tinerimea artistică a organizat simultan cu expoziția ei și una retrospectivă de artă românească în care au fost prezentate cele mai bune lucrări, din galeriile statului sau particulare, ale artiștilor decedați, absenți sau dispăruți din ultimii zece ani.Vezi Deschiderea expoziției Tinerimea artistică, în Scena, 16 aprilie 1918
Vernisajul evenimentului de la Iași a avut loc în ziua de 18 aprilie 1918 în clădirea din strada Lăpușneanu nr.18, local folosit în mod uzual pentru toate expozițiile care aveau loc în acea epocă. Și-au expus pe simeze lucrările: Nicolae Dărăscu, Traian Cornescu, Ionescu Doru, Ștefan Dimitrescu, Alexis Macedonski, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu, Oscar Han și Nicolae Tonitza.M.: O expoziție nouă cu oameni noi, în Momentul, 20 aprilie 1918
Expoziția din martie 1919 de la București Societatea Arta română a organizat în luna martie 1919 o nouă expoziție la București la Sala Arta de pe strada Franklin.Petre Oprea... pag. 76 Cum condițiile de lucru au fost neprielnice și timpul pentru realizarea de noi lucrări a fost destul de scurt, creațiile artiștilor nu au avut conotații artistice deosebite. Cu ocazia noii manifestări au fost cooptați noi membri. Au expus: Gabriel Popescu, Mișu Teișanu, Ion Theodorescu Sion, Alexis Macedonski, Traian Cornescu, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dimitrescu, S.T. Tomescu, Marius Bunescu, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Cornel Medrea, Ion Jalea, Ionescu Doru, etc.
Toți participanții au dat dovadă, pe lângă o exigență calitativă, de o consecvenă în reprezentarea în operele lor a vieții reale. Evenimentul organizat de societate s-a deschis în același timp cu expoziția Tinerimii artistice și peste drum de aceasta. În acest fel s-a creat premisele confruntării directe dintre cele două manifestări artistice, exact cum, istoric vorbind, s-a întâmplat cu douăzeci de ani înainte cu Societatea Ileana și Expoziția artiștilor în viață din anul 1898.
Alte manifestări expoziționale Societatea a organizat încă trei expoziții - în anul 1920, 1921 și 1922. Diferența dintre calitatea artistică a exponatelor prezente la propriile evenimente și cele prezente la manifestările Tinerimii, erau net în favoarea Artei române. Tinerimea artistică era în faza în care ea beneficia doar de aura prestigiului pe care l-a obținut cu mulți ani în urmă. Lucrurile stăteau la fel și în cazul comparării cu evenimentele organizate de Societatea „Cercul artistic”. Până în anul 1922, Arta română a reușit să surclaseze toate manifestările artistice care se derulau în capitala României așa cum a afirmat, de altfel, și O.W. Cisek în anul 1928 că „... societatea (artistică n.n.) care de la 1918 încoace a devenit reprezentativă prin cele mai de seamă eforturi pe tărâmul creației adevărate.”O. W. Cisek: Arta română, din volumul O. W. Cisek, Eseuri și cronici plastice, București, 1967
Expozițiile societății din anii 1923 și 1924, prin scrupulozitatea deosebită în selecția exponatelor - 168 în anul 1923 și 88 în anul 1924 - și prin cooptarea unor noi membri, precum și prin primirea unor transfugi renumiți de la Tinerimea artistică ca Dumitru Ghiață, Jean Alexandru Steriadi, Mișu Teișanu și Petre Iorgulescu-Yor, au adus un plus de prestigiu propriei organizații, care s-a impus pe piața bucureșteană ca fiind principala mișcare artistică din România.Petre Oprea... pag. 77
Concluzii și Destrămarea societății