Bătălia de la Kentish Knock (numită și Bătălia de la Zeeland Approaches sau în sursele neerlandeze Slag bij Hoofden și mai rar ca A doua Bătălie de la Downs) din a fost prima bătălie majoră din Primul Război Anglo-Olandez între principalele flote de război neerlandeză și engleză, lângă bancul Kentish Knock din Marea Nordului la 30 kilometri est de gura Tamisei. Bătălia nu a fost condiționată de existența unor convoaie de escortat. Divizată intern din motive politice, regionale și personale, flota neerlandeză a fost incapabilă să depună un efort determinat și a fost forțată să se retragă, pierzând două nave și multe victime. Cu toate acestea englezii au obținut doar o victorie la limită.
Context
Flota neerlandeză a văzut o schimbare de comandă chiar înainte de bătălie: locotenentul-amiral neerlandez Maarten Tromp a fost suspendat de către Statele Generale ale Țărilor de Jos după eșecul acestuia de a aduce la luptă flota engleză în Insulele Shetland în luna august, și a fost înlocuit la comanda supremă a flotei neerlandeze confederate de către vice-amiralul olandez Witte Corneliszoon de With de la Amiralitatea Maas-ei. Acest lucru a cauzat imediat o ruptură între provinciile Olanda și Zeelanda deoarece De With era dușmanul personal al comandantului flotei zeelandeze, vice-amiralul Johan Evertsen, care și el părăsise serviciul maritim în urma unui conflict cu Statele Generale. Tensiunile anterioare au fost moderate de faptul că atât Tromp cât și Evertsen erau Oraniști înflăcărați, dar De With era un suporter loial al regimului republican care domina politica neerlandeză după moartea stadhouderului Wilhelm al II-lea de Orania. Noul comandant șef neerlandez gândise cu luciditate că numai învingând flota engleză și silind-o să se retragă în porturi, ar fi asigurat drum liber convoaielor prin Canalul Mânecii. De With a primit acordul Statelor Generale pentru a urma o nouă strategie al cărei obiectiv principal era să distrugă flota inamică, spre deosebire de tactica lui Tromp de a proteja cât mai mult posibil navele comerciale.
Preludiul
După luni de promovare a unei politici navale mai agresive cu scopul de a distruge flota inamică decât să protejeze pasiv convoiaiele comerciale de atacurile englezilor, vice-amiralul Witte Corneliszoon de With a primit ocazia de a-și concentra forțele, de a se uni cu escadra comandorului Michiel de Ruyter, și de a obține controlul mărilor. La începutul lunii septembrie De With a ieșit în larg în fruntea unei flote de 44 de nave, cu ordinul de a găsi flota deja pe mare a lui De Ruyter și să ia comanda forței reunite. Cele două flote s-au întâlnit la Calais pe coasta Flandrei la 2 octombrie, unde De With a preluat comanda. Neavând experiența superiorității puterii de foc a englezilor, strategia lui De With era mai agresivă decât a lui Tromp, hotărând să atace adversarul în punctul său obișnuit de concentrare la Downs. El era pe mare pentru a da o bătălie, astfel că flota combinată a părăsit Calais și a traversat Canalul. De With trebuia să protejeze și rutele comerciale și a descoperit că 9 sau 10 nave de război și 5 nave incendiare, dintre cele aflate cu De Ruyter pe mare de 2 luni, erau în stare prea proastă pentru a servi în luptă și au fost trimise în port pentru reparații, rămânând cu 64 de nave (după alte surse: 62 de nave cu 1.900 de tunuri și 7.000 de oameni). De Ruyter a sugerat în aceste circumstanțe că ar fi mai bine pur și simplu să îi atragă pe englezi departe de flotele comerciale și să refuze să lupte cu adevărat, dar De With a insistat că trebuie dată o bătălie decisivă, susținând că Voi conduce cu pasiune flota spre inamic; diavolul poate să o aducă înapoi din nou. La scurt timp de la plecare, flota neerlandeză a întâmpinat furtuni care au durat mai multe zile. Părăsind la 5 octombrie ancorajul de la Schooneveld, flota lui De With a plecat să atace flota engleză ancorată la Downs, lângă Dover; dar aproape imediat flota neerlandeză a fost lovită de o furtună care a avariat multe nave. Mai târziu în aceiași zi flota neerlandeză s-a adăpostit sub North Foreland de o rafală dinspre sud-sud-vest, ancorând la aproximativ 3 mile marine în larg. În aceiași zi flota engleză se afla la Downs, la 13 mile marine spre sud.
În dimineața de 8 octombrie, când vremea se mai domolise și vântul s-a schimbat dinspre vest, neerlandezii se aflau în apropiere de Kentish Knock, la nord de ancorajul englez de la Downs. Avangarda flotei neerlandeze era comandată de comandorul Michiel de Ruyter, centrul de Witte de With și ariergarda de către Gideon de Wildt de la Amiralitatea din Amsterdam, care activa temporar ca contra-amiral. Flota neerlandeză fusese împrăștiată și avariată de un vânt puternic cu o seară înainte și dimineața se apropria în formație dispersată dinspre est. Vântul puternic a târât mai multe nave ancorate iar cinci dintre ele au fost aruncate în larg.
Englezii au reușit să adune o flotă mare la Downs. Escadra occidentală de pază (Western Guard), sub Blake și Penn, nu a fost în stare să îl oprească pe De Ruyter să urce spre est prin Canal, și fiind forțată să se îndrepte și ea spre est s-a unit cu forțele adunate deja la Downs. Blake deținea comanda flotei combinate, William Penn fiind vice-amiral și maiorul Nehemiah Bourne acționând ca contra-amiral. Flota engleză reunită conținea aproximativ 68 de nave de război, multe dintre ele mai mari decât echivalentele lor neerlandeze, ducând 2.400 de tunuri și 10.000 de oameni. Atât Blake cât și De With cunoșteau locația și puterea flotei inamice. Blake dorea și el lupta.
Desfășurarea bătăliei
La 8 octombrie englezii s-au îndreptat la nord de Downs, guvernând în spațiul dintre Kentish Knock și inamic, și la prânz au luat prin surprindere navele neerlandeze dispersate. Având avantajul brizei de sud-sud-vest, Blake intenționa să exploateze această oportunitate excelentă pentru a ataca direct pe neerlandezii dezordonați. Amiralul englez și-a mutat steagul înaintea luptei de pe mult prea marele Sovereign (100 tunuri) pe mai manevrabilul Resolution (88 tunuri).
Adunându-și în grabă forțele pe la orele 14:30-15:00, cu excepția a cinci nave care au derivat prea mult spre nord, De With a dorit apoi să își transfere steagul de pe mica sa navă Prinses Louise pe Brederode, fosta navă amiral a lui Tromp și cea mai puternică navă din flota neerlandeză. Totuși, spre înjosirea sa, echipajul lui Tromp a refuzat să îl primească la bord, adresându-se lui De With cu invectivul de brânză verde și chiar a amenințat că va trage o salvă asupra șalupei sale dacă își va mai flutura în aer hârtiile de împuternicire din partea Statelor-Generale: el avea o reputație foarte proastă printre marinarii de rând - într-adevăr, sute dintre ei dezertaseră deja de atunci de când s-a aflat că el va deveni comandantul suprem. Comandorul zeelandez Cornelis Evertsen cel Bătrân, fratele lui Johan Evertsen, a fost chemat să negocieze, dar fără nici un rezultat. Atunci când flota engleză se afla la o distanță de jumătate de milă, De With a fost nevoit să își ridice steagul pe mult mai marele vas al Companiei Neerlandeze a Indiilor de Est (în neerlandeză Verenigde Oostindische Compagnie, prescurtată VOC), Prins Willem, aflat în mijlocul flotei, de asemenea mult mai lent, pe care a descoperit că majoritatea ofițerilor erau beți și echipajul era alcătuit din oameni neinstruiți. De With a reușit să își aducă la un loc navele la sud-est de Kentish Knock având vântul dinspre vest.
Avantajul vântului deținut inițial de englezi a fost pierdut parțial atunci când Blake, care se găsea cu Resolution și doar alte trei nave din escadra sa, a fost nevoit să aștepte apropierea lui Penn și a lui Bourne cu escadrele lor, dar neerlandezii nu au putut să convoace un consiliu de război, ceea ce nu l-a oprit totuși pe De With să trimită o șalupă de-a lungul flotei pentru a da ordinele căpitanilor. Neerlandezii au format rapid cele trei escadre. Imediat ce navele lui Penn i s-au alăturat, Blake a condus avangarda spre neerlandezi, nemaiașteptându-l pe Bourne, acesta aflându-se la o leghe sau două în spate. Lupta a început efectiv pe la orele 16:00-17:00 atunci când Blake, venind în vânt spre nord, a angajat flota neerlandeză care urma o direcție sub vânt spre sud. Blake avea intenția de a sparge linia neerlandeză, dar la apropierea flotei engleze grosul navelor neerlandeze au cedat teren spre est. În același timp vântul a slăbit considerabil. Prin urmare ambele flote au trecut una pe lângă cealaltă în direcții opuse. Acest lucru era în marea defavoare a neerlandezilor; în mod normal fiind sub vânt ar fi trebuit ca tunurile lor să aibă o bătaie mai lungă, dar cu vântul atât de slab acest avantaj era absent în timp ce navele englezești erau mai mari și mai bine înarmate, provocând stricăciuni severe. Cu toate acestea dezastrul aproape că s-a abătut asupra englezilor când Penn și câteva dintre cele mai mari nave englezești au eșuat pe nisipurile de la Kentish Knock, lăsându-l pe Blake să înfrunte singur flota neerlandeză. Navele Sovereign și James, nava port drapel a lui Penn, au rămas prinse pe nisipul bancului Kentish Knock încă de la începutul atacului și au reușit să se elibereze doar după multe eforturi; Resolution, care deși a atins și ea nisipul nu a rămas blocată, și Dolphin, aventurându-se prea departe, au rămas izolate și încercuite dar au fost salvate de la anihilare de către alte nave englezești.
De With a așteptat până a luat contact cu primele nave ale lui Blake și a răspuns ordonând întregii flote să vireze de pe cursul de vest către cel de sud-est, să ocolească aripa dreaptă a englezilor și să atace ariergarda lui Bourne. Astfel că escadrele lui De With și De Wildt au virat pentru a îi angaja pe Blake și pe Penn, în timp ce De Ruyter a coborât asupra escadrie lui Bourne către sud. Această manevră l-ar fi izolat pe Bourne dacă nu ar fi coincis cu întoarcerea în vânt a navelor lui Penn spre sud în încercarea lor de a se elibera de pe nisipuri. Restul după-amiezii lupta s-a dat între escadrele lui De Ruyter și a lui Bourne. "Războiul naval de-a lungul veacurilor", Vol.II "Epoca navelor cu vele și a artileriei cu ghiulele", Partea I (până în anul 1713), Nicolae Koslinski, Editura ARA - București, 1996. Pag.40 Navele izolate ale lui Bourne riscau să fie copleșite atunci când escadra lui De With a depășit navele lui Blake și se apropia de el, dar șansele s-au întors în favoarea englezilor când șalupele au remorcat de pe nisip navele James și Sovereign. Englezii afirmă că uriașul Sovereign a înfruntat singur 20 de nave inamice în același timp. Prin urmare flota neerlandeză a fost forțată să lupte cu forțele combinate ale lui Penn și Bourne și a suferit pierderi grave în timpul înfruntării datorită puterii de foc superioare ale englezilor. Nava Prins Willem a fost scoasă din acțiune după ce a fost dezarborată, ceea ce a însemnat că De With a fost îngreunat foarte mult în eforturile sale de a conduce flota. În pofida acestor lucruri, englezii au avut avantajul la începutul luptei, dezarborând două nave neerlandeze. Mai multe nave neerlandeze au evitat să intre în luptă datorită diferendelor politice din cadrul flotei, lăsând navele lui De With și De Ruyter să lupte singure fără sprijin și rămânând sub vânt. În plus De With s-a plâns că aceste nave de sub vânt au tras peste și prin nava sa amiral, care este în opinia mea o mare brutalitate și atrocitate.