Iovan Vladimir sau Ioan Vladimir (în sârba chirilică: Јован Владимир; c. 990 – 22 mai 1016) a fost un conducător al Docleii, cel mai puternic principat sârbesc din acel timp,Fine 1991, pp. 193, 202 din jurul anului 1000 până în 1016. A condus în timpul lungului război dintre Imperiul Bizantin și Primul Imperiu Bulgar. Vladimir a fost recunoscut drept un conducător evlavios, drept și pașnic. Este recunoscut ca și sfânt, fiind sărbătorit pe data de 22 mai.
Ioan Vladimir a avut o relație apropiată cu Bizanțul, dar aceasta nu a salvat Doclea de țarul expansionist Samuil al Bulgariei, care a cucerit principatul în jurul lui 1010 și l-a luat pe Vladimir prizonier. O cronică medievală afirmă că fiica lui Samuil, Teodora Kosara, s-a îndrăgostit de Vladimir și i-a cerut tatălui să o lase să se mărite cu el. Țarul a permis căsătoria și a întors Ducleea lui Vladimir, care a condus ca vasal al său. Vladimir nu a participat la eforturile de război ale socrului său. Luptele au culminat cu înfrângerea țarului Samuil de către bizantini în 1014 și moartea acestuia la scurt timp după. În 1016, Vladimir a căzut victimă a unei intrigi a lui , ultimul lider al Primului Imperiu Bulgar. A fost decapitat în fața bisericii din Prespa, capitala imperiului și a fost înmormântat acolo. În scurt timp, a fost recunoscut ca și sfânt. Văduva sa, Kosara, l-a reînmormântat la biserica Prečista Krajinska, lângă curtea sa din sud-estul Ducleei. În 1381, osemintele sale au fost aduse la , lângă Elbasan, iar din 1995 sunt păstrate în catedrala ortodoxă din Tirana, Albania. Osemintele sfântului sunt considerate moaște și atrag mulți credincioși, în special de ziua sărbătoririi acestuia, când moaștele sunt luate la biserica de lângă Elbasan pentru celebrare.
Crucea pe care a avut-o Vladimir când a fost decapitat este de asemenea considerată sfântă. Aflată în mod tradițional în grija familiei Andrović din satul Velji Mikulići din sud-estul Muntenegrului, crucea este expusă credincioșilor doar de sărbătoarea Rusaliilor, când este purtată într-o procesiune către vârful . Ioan Vladimir este considerat primul și hram al orașului Bar din Muntenegru. Cea mai timpurie hagiografie a sa, pierdută, a fost scrisă probabil între 1075 și 1089; o variantă mai scurtă, scrisă în latină, este păstrată în . Hagiografiile sale în greacă și slavona bisericească au fost publicate pentru prima dată, în 1690 și respectiv, în 1802. De obicei, sfântul este reprezentat în icoane ca un monarh purtând coroana și hainele regale, cu o cruce în mâna dreaptă și propriul său cap în mâna stângă. O legendă spune că și-a dus capul tăiat la locul înmormântării.
Viața
Doclea a fost un cnezat medieval sârb, a cărui hotare coincideau în cea mai mare parte cu cele ale Muntenegrului de azi.Fine 1991, pp. 202–3 Statul a crescut mult în putere după dezintegrarea , care a urmat morții conducătorului său, cneazul , în jurul lui 943. Deși întinderea Serbiei lui Časlav nu este cunoscută cu precizie, se știe cel puțin că din ea făcea parte (acum parte a Serbiei Centrale) și Bosnia. Raška a intrat ulterior sub dominația politică a Docleii, alături de cnezatele sârbești vecine Travunia și Zahumlia (astăzi Herțegovina și Dalmația de sud).Živković 2006, pp. 50–57Fine 1991, pp. 193–95 Adesea, bizantinii se refereau la Doclea, numind-o Serbia.Ostrogorsky 1998, pp. 293, 298
În jurul lui 1000, Vladimir, încă băiat, l-a succedat pe tatăl său, Petrislav, ca lider al Docleii.Živković 2006, pp. 66–72 Petrislav este considerat primul conducător al Docleii a cărui existență poate fi confirmată de , acestea indicând de asemenea că el a avut relații apropiate cu Bizanțul.Živković 2009, pp. 260–62 Cnezatul a fost constituit din două provincii: Zenta în sud și Podgoria la nord. Potrivit unei tradiții locale, curtea lui Vladimir a fost situată pe colina numită Kraljič, unde este satul Koštanjica, lângă lacul Scutari, în regiunea din sud-estul Muntenegrului.Milović and Mustafić 2001, p. 54 Lângă Kraljič se află ruinele Bisericii (dedicată Maicii Domnului), care exista deja în timpul lui Vladimir.Jireček 1911, p. 205 Potrivit lui , istoric bisericesc din secolul 18, curtea și domiciliul liderilor sârbi se afla pe vremuri în Krajina.Farlati 1817, p. 13 (col 2)
Despre regimul lui Vladimir se povestește în capitolul 36 al , terminată între 1299 și 1301; capitolele 34 și 35 se ocupă de tatăl și unchii săi. Aceste trei capitole ale cronicii s-au bazat cel mai probabil pe biografia pierdută a lui Vladimir, scrisă în Doclea cândva între 1075 și 1089.Živković 2009, pp. 267–69 Atât cronica, precum și istoricul bizantin Ioan Skylitzes, îl descriu pe Vladimir drept un lider înțelept, evlavios, corect și pașnic.Rudger 2010, para. 1Skylitzes and Cedrenus 1839, p. 463
Domnia lui Vladimir a concis cu un război prelungit între împăratul bizantin Vasile al II-lea (r. 976–1025) și conducătorul Primului Imperiu Bulgar, țarul Samuil (r. 980–1014). Vasile al II-lea ar fi putut căuta susținerea altor lideri balcanici pentru lupta sa împotriva lui Samuil și în acest scop a intensificat contactele diplomatice cu Doclea. O misiune diplomatică sârbă, cel mai probabil trimisă din Doclea, a ajuns în capitala bizantină Constantinopol în 992 și a fost înregistrată într-un document al Mănăstirii Marea Lavră, scrisă în 993.Ostrogorsky 1956, pp. 273–75
În 1004 sau 1005, împăratul Vasile a recuperat de la Samuil orașul Dyrrhachium,Živković 2002, pp. 9–24 marele bastion al coastei adriatice, aflat în sudul Docleii. De asemenea, din 1005, Vasile controlează și pământurile de coastă aflate la nord și sud de Dyrrhachium, ca părți ale .Stephenson 2005, pp. 160–62 Așadar, Bizanțul a făcut un contact teritorial cu Doclea cneazului Vladimir, care era în schimb în contact cu , care era constituită din orașe adriatice aflate la nord-vestul Docleii. Republica Venețiană, un aliat al Bizanțului, a intervenit militar în Dalmația în 1000 pentru a proteja orașele de atacurile croaților și . Autoritatea venețiană asupra Dalmației în numele lui Vasile a fost confirmată de împărat în 1004 sau 1005. Veneția, orașele dalmațiene, Croația și Doclea lui Vladimir, erau așadar aliniate într-un bloc bizantin conectat la Bizanț prin Dyrrhachium.
Oricum, relațiile apropiate cu Bizanțul nu l-au ajutat pe cneazul Vladimir. Samuil a atacat Doclea în 1009 sau 1010, ca parte a campaniei sale ce urmărea să distrugă blocul pro-bizantin, care l-ar fi putut amenința. Vladimir s-a retras cu armata și mulți dintre oamenii săi s-au refugiat la cetatea sa, pe dealul numit Oblik, aproape de extremitatea de sud-est a lacului Skadar. Potrivit Cronicii preotului din Docleia, cneazul a făcut o minune acolo: dealul a fost infestat cu șerpi veninoși, dar când a înălțat o rugăciune către Domnul, mușcăturile lor au devenit inofensive.
O parte din armata lui Samuil s-a dus să asedieze dealul, iar restul a atacat orașul de coastă din apropiere Ulcinj, care a fost parte a sistemului de fortificație a themei Dyrrhachium. Vladimir a fost în cele din urmă înconjurat, ca urmare a deciziei sale venite din dorința de a scăpa oamenii săi de foamete și război, potrivit cronicii. A fost luat prizonier în capitala lui Samuil, Prespa, aflat în Macedonia. Eșuând să cucerească Ulcinj, care a primit oameni și aprovizionări prin mare de la orașele dalmațiene, țarul și-a direcționat forțele spre Dalmația. Acolo, a dat foc orașelor Kotor și Dubrovnik, și a devastat regiunea până la Zadar, în nord-vest. Apoi, s-a întors în Bulgaria prin Bosnia și Raška. O consecință a acestei campanii a fost ocupația bulgară a Docleii, Travuniei, Zahulmiei, Bosniei și Raškăi. Puterea venețiană și indirect, cea bizantină din Dalmația, a fost slăbită. Samuil a reușit să distrugă blocul pro-bizantin.
Cronica afirmă că în timp ce Vladimir lâncezea în închisoarea din Prespa, se ruga zi și noapte, iar un înger al Domnului i s-a arătat și i-a prevestit că va fi eliberat în scurt timp, dar va suferi o moarte de martir. Soarta sa în captivitate a fost descrisă într-o povestire romantică care îl implica pe el și pe , fiica țarului Samuil. Aceasta este descrierea cronicii despre cum ei s-au întâlnit:Rudger 2010, para. 2
Apoi, Kosara l-a rugat pe tatăl ei pentru mâna lui Vladimir, iar țarul i-a aprobat cererea. El și-a restabilit socrului pe tronul Docleii.Jireček 1911, pp. 206–7 În realitate, căsătoria a fost probabil rezultatul evaluării politice a lui Samuil: ar fi decis că Vladimir ar fi un vasal mai loial dacă s-ar căsători cu fiica sa. Rezolvând în acest fel chestiunea Docleii, Samuil putea concentra mai multe trupe în Macedonia și Tesalia, obiectivul principal al conflictului său cu Bizanțul. Cronica susține că țarul a dat de asemenea lui Vladimir întregul teritoriu al Dyrrachiumului. În fapt, cneazul ar fi putut primi partea nordică a teritoriului, care era parțial sub autoritatea lui Samuil. O notă scurtă despre Vladimir a lui Ioan Skylitzes ar putea indica faptul că acesta a primit de asemenea ceva teritoriu în Raška. Unchiul său patern, , lider al Travuniei și Zahulmiei, care s-a retras dinaintea armatei lui Samuil, și-a primit pământurile înapoi pentru a le conduce, de asemenea ca vasal al țarului.
După aceea, potrivit cronicii, „Vladimir a trăit cu soția sa, Kosara, în toată sfințenia și castitatea, cinstindu-l pe Dumnezeu și slujindu-l zi și noapte și i-a condus pe oamenii încredințați lui în frica de Dumnezeu și în mod drept.”Rudger 2010, para. 3 Nu sunt indicii că Vladimir a luat partea la vreunul dintre eforturile de război ale socrului său. Luptele au culminat cu înfrângerea dezastruoasă a lui Samuil de către bizantini în 1014, iar pe 6 octombrie a aceluiași an, țarul a murit de la un atac de cord.Fine 1991, pp. 198–99 A fost succedat de fiul său, , al cărui domnie a fost scurtă: vărul său l-a ucis în 1015 și a domnit în locul lui. Vladislav a trimis mesageri lui Vladimir, cerându-i prezența la curtea din Prespa, dar Kosara l-a sfătuit să nu se ducă și s-a dus ea în loc. Vladislav a primit-o cu onoruri și i-a cerut lui Vladimir să vină de asemenea, trimițându-i o cruce de aur, ca semn de purtare pe care se poate conta. Cronica relatează răspunsul cneazului:
Doi episcopi și un pustnic au venit la Vladimir, i-au dat crucea de lemn și au confirmat că țarul a făcut o garanție de credința prin ea. Vladimir a sărutat crucea și a apropiat-o de pieptul său, a cules câteva flori și s-a pornit la drum spre Prespa. Cum a ajuns, pe 22 mai 1016, a intrat în biserică să se roage. Când a ieșit din biserică, a fost doborât de soldații lui Vladislav și decapitat.Rudger 2010, para. 4 Potrivit lui Skylitzes, Vladimir a crezut în legământul lui Vladislav. El apoi s-a lăsat în mâinile lui Vladislav și a fost executat. Motivul crimei este neclar. După înfrângerea lui Samuil din 1014, bulgarii au pierdut bătălie după bătălie, iar Vladislav probabil a suspectat sau a fost informat că Vladimir planifica să refacă alianța Docleii cu Bizanțul. Această alianță l-ar fi deranjat pe țarul Vladislav din cauza apropierii Docleii de Dyrrhachium, care a fost țintă a eforturilor de război a țarului.