Claude Roy () a fost un poet, jurnalist și scriitor francez.

Biografie Fiu al unui artist spaniol și al unei mame originare din Charentes,Gondeville, légende du siècle , de François Julien-Labruyère. tânărul Claude, crescut la Jarnac, s-a împrietenit cu François Mitterrand, cu care a fost pentru o perioadă coleg de studii. Și-a început studiile superioare la Universitatea din Bordeaux, apoi a plecat la Paris în 1935 ca să se înscrie la facultatea de drept.

În ciuda diversității lecturilor sale din perioada studenției (Nietzsche, Spengler, Baudelaire, Malraux, Gide, Proust, Lenin), el a fost sedus de energia proiectului contrarevoluționar al militanților regaliști din federația Camelots du roi. Dimensiunea provocatoare a mișcării lui Charles Maurras i-a alimentat disprețul față de ordinea socială burgheză. Împreună cu alți tineri pasionați  de literatură și acțiuni radicale (Philippe Ariès, Raoul Girardet sau Pierre Boutang), el a scris în revista studenților din Action française, L'Étudiant français.

Împreună cu Pierre Bénouville, André Bettencourt și François Mitterrand, el a locuit în casa-internat a fraților mariști (situată pe rue de Vaugirard nr. 104 din Paris) și i-a frecventat pe șefii organizației La Cagoule fără a fi nevoie să adere în mod necesar la formațiunea de extrema dreapta. În același timp, el a publicat câteva nuvele în La Nouvelle Revue française și în La Revue du siècle, nuvele influențate de Giraudoux, precum și de Supervielle, Gide, Mauriac, Bernanos sau Malraux.

Aflat în relație cu Thierry Maulnier și Robert Brasillach, el a scris câteva articole, precum și critică literară în Je suis partout în 1937.

Anii 1950 Claude Roy s-a manifestat, de asemenea, ca un analist profund al realităților din țările în care a călătorit. A publicat însemnări de călătorie din periplurile sale în Statele Unite ale Americii (Clefs pour l’Amériquea, 1947) și în China (Clefs pour la Chine, 1953). Dar, în 1956, intervenția sovietică în Ungaria l-a determinat să se rupă de linia politică a Partidului Comunist Francez (în contextul unei declarații semnate și de Jean-Paul Sartre și Roger Vailland).

Semnatar al unei petiții de protest care s-a înscris în mișcarea sartriană, el a început să colaboreze la France Observateur din 1957. Și-a exprimat acolo pozițiile antisovietice și opoziția împotriva războiului din Algeria și a torturii practicate în centrul Landy (octombrie 1957), fiind apropiat al ziarului France Observateur și al mișcărilor sartriană și creștină. Exclus definitiv din PCF în iunie 1958, el a cerut o mobilizare comunistă după alegerea ca președinte a generalului de Gaulle. A devenit astfel, ca și alți foști comuniști (François Furet, Serge Mallet), un jurnalist independent al France Obs.

Anii 1960 Dar acest lucru nu l-a împiedicat să semneze Manifestul celor 121 pentru dreptul la nesupunere (1961). În ciuda fascinația lui pentru Sartre și a fostelor sale relații i cu Albert Camus, el nu a agreat noua formulă a revistei Observateur (august 1964) și abia în iunie 1966 a colaborat din nou. Colaborator regulat începând din februarie 1968, el a publicat articole despre literatură, cărti de științe umaniste și eseuri. Demonstrând o deschidere către gânditorii antitotalitari, el publică articole despre La Révolution introuvable de Raymond Aron (19 septembrie 1968) sau Primul cerc de Soljenițîn (18 noiembrie 1968).

Critic virulent al „maolatriei” promovate în cerurile germanofone,François Hourmant, Le désenchantement des clercs : Figures de l'intellectuel dans l'après-mai 68, Presses universitaires de Rennes, coll. « Res publica », 1 mai 1997 el nu a putut suferi „le hold-up” al Noii filozofii în chestiunea gulagului. Numindu-i pe partizanii acesteia din urmă ca „disc-jockeys de la pensée” (18 iulie 1977), el a denunțat mitul maoist în coloanele revistei Esprit.

În 1985, el a primit primul premiu Goncourt pentru poezie al Academiei Goncourt.

Ultimii ani Din 1983 până în anul morții sale, el a publicat șase volume de jurnal intim, operă de un gen unic, care îmbină reflecții, povestiri, note de călătorie, poezii și aforisme, și care acoperă anii 1977-1995.

El a scris, de asemenea, eseuri, inclusiv poezii  (Le travail du poète și La conversation des poètes, ambele apărute în 1993).

A murit de cancer în 1997, la vârsta de optzeci și doi de ani.Antoine de Gaudemar : Claude Roy (...) est mort à 82 ans, liberation.fr, 15 décembre 1997. Consulté le 8 mai 2014.

Familia Claude Roy s-a căsătorit în 1958, cu actrița și dramaturga Loleh Bellon (1925-1999), ea însăși divorțată de Jorge Semprún, devenind astfel tatăl vitreg al lui Jaime Semprun (1947-2010). Loleh Bellon l-a iubit „d'un amour de diamant”, l-a îngrijit în cursul celor șaisprezece ani în care a suferit de cancer și i-a supraviețuit doar doi ani.Cf. « Le cœur sur la main », Le Nouvel Observateur nº 1804, du 3 juin 1999, nécrologie de Loleh Bellon, par Jérôme Garcin.Disparition. Loleh Bellon, nécrologie dans Le Monde du 26 mai 1999, par Brigitte Salino.

Opera literară Défense de la littérature, idées, folio Moi je, Gallimard, 1969 ; Folio, 1978 Nous, Gallimard, 1972 ; Folio, 1980 Somme toute, Gallimard, 1976 ; Folio, 1982 Permis de séjour, 1977-1982, Gallimard, 1983 ; Folio, 1987 La Fleur du temps, 1983-1987, Gallimard, 1988 ; Folio, 1992 L'Étonnement du voyageur, 1987-1989, Gallimard, 1990, premiul France Culture Le Rivage des jours, 1990-1991, Gallimard, 1992 Les Rencontres des jours, 1992-1993, Gallimard, 1995 ; Folio, 1996 Chemins croisés, 1994-1995, Gallimard, 1997

Cărți documentare Clefs pour l’Amérique, Trois Collines, Paris-Genève, 1947 Clefs pour la Chine, Gallimard, 1953 Le Journal des voyages, Gallimard, 1960 Tout Paris, fotografii de André Martin, Delpire Éditeur, Paris, 1964 Sur la Chine, Gallimard, 1979 La France de profil, La Guilde du Livre, 1952 La Chine dans un miroir, La Guilde du Livre, 1952

Critică literară Aragon, Seghers, 1945. Un essai. Coll. Poètes d'aujourd'hui, . 1951 : ediție revăzută și completată Lire Marivaux, La Baconnière, 1947 Descriptions critiques, Gallimard, 1950 Stendhal par lui-même, Collections Microcosme "Écrivains de toujours", Le Seuil, 1951 Le Commerce des classiques, Gallimard, 1953 L’Amour du théâtre, Gallimard, 1956 Jeannie Dumesnil, Éditions Galerie Craven, Paris, 1959 Zao Wou-ki, Le Musée de Poche, Éditions Georges Fall, Paris, 1957; Le Musée de Poche, 1970 La Main heureuse, Gallimard, 1957 La Vie de Victor Hugo racontée par lui-même, Julliard, 1958 L’Homme en question, Gallimard, 1960 Paul Klee, aux sources de la peinture, 1963 Supervielle, Seghers, 1964 Les Soleils du romantisme, Gallimard, 1974 Jean Vilar, Calmann-Lévy, 1987

Eseuri L’Amour de la peinture, Gallimard, 1955, Folio essais, 1987 Arts fantastiques, Paris, Robert Delpire Éditeur, 1960 Défense de la littérature, Gallimard, 1968 Temps variable avec éclaircies, Gallimard, 1985 Les Chercheurs de Dieu, Gallimard, 1981 L’ami qui venait de l’an mil, Su Dongpo 1037-1101, Gallimard, 1993 Le Travail du poète, Paroles d’Aube, 1993 L'Art à la source, Gallimard, 1992 La Conversation des poètes, Gallimard, 1993

Romane La nuit est le manteau des pauvres, Gallimard, 1949 À tort ou à raison, Gallimard, 1955 Le Soleil sur la terre, Gallimard, 1956 Le Malheur d’aimer, Gallimard, 1958, Folio, 1974 Léone et les siens, Gallimard, 1963 La Dérobée, Gallimard, 1968 La Traversée du pont des arts (Întâlnirea de pe Podul Artelor), Gallimard, 1979, Folio, 1983 L’Ami lointain, Gallimard, 1987, Folio, 1990

Piese de teatru Le Chariot de terre cuite, Gallimard, 1969 Gérard Philipe, în colaborare cu Anne Philippe, Gallimard, 1960 1972 : adaptare a scrierii Honni soit qui mal y pense de Peter Barnes, pusă în scenă de Stuart Burge la Théâtre de Paris

Cărți pentru copii La Famille quatre cents coups, Club Français du livre, 1954 Mères et Petits, (sub pseudonimul Fréderic Massy), Fotografii de Ylla, La Guilde du Livre/Clairefontaine, Lausanne, 1958 Les machines à tout faire, Balland, 1973. (Ilustrată de Carelman) La Maison qui s’envole, Folio Junior, 1977 C’est le Bouquet, Delpire, 1964, Folio Cadet, 1980 Proverbes par tous les bouts, Gallimard Enfantimages, 1980 Le chat qui parlait malgré lui, Folio Junior, 1982. (Ilustrată de Willi Glasauer) Les Animaux très sagaces, Folio Cadet, 1983 Claude Roy un poète, Folio Junior en poésie, 1985 Les Coups en dessous, Folio Cadet, 1987 Désiré Bienvenu, Folio Junior, 1989

Volume de poezie Primele sale texte literare sunt poeziile publicate de Pierre Seghers în Poésie 40 și de Max-Pol Fouchet în Fontaine. L'Enfance de l'Art, Alger 1942 Clair comme le jour, 1943 Aragon,1945 Le bestiaire des amants, 1946 La nuit est le manteau des pauvres, 1948 Le Poète mineur, Gallimard, 1949 (recueil de l’œuvre poétique des dix années précédentes) L'Élegie des lieux communs, 1952 La Chine dans un miroir, 1953 Un seul poème, Gallimard, 1954 Poésies, Poésie/Gallimard, 1953, prefață de Pierre Gardais și Jacques Roubaud, contient des poèmes écrits entre 1939 et 1953, recueils : Au sommeil la nuit, Erreur sur la personne, Les circonstances, Mourir, Clair comme le jour, Les animaux du dedans L'amour parle, 1953, anthologie chronologique du cœur selon les poètes français Jules Supervielle, 1964 La Dérobée, 1968 Enfantasques, poèmes et collages, Gallimard, 1974 Nouvelles Enfantasques, poèmes et collages, Gallimard, 1978 Sais-tu si nous sommes encore loin de la mer ? Gallimard, 1979, Poésie/Gallimard, 1983 À la lisière du temps, Gallimard, 1984 Le Voyage d’automne, Gallimard, 1987 Le Noir de l’aube, Gallimard, 1990 Le Voleur de poèmes : Chine, 250 poèmes dérobés du chinois, Mercure de France, 1991 Les Pas du silence, urmat de Poèmes en amont, Gallimard, 1993 Poèmes à pas de loup, 1992-1996, Gallimard, 1997 Hommage à Jules Verne, Gallimard, 1970

Note

Bibliografie Roger Grenier, Claude Roy, Paris, Seghers, 1971. Roger Grenier et alii, « Hommage à Claude Roy », La Nouvelle Revue Française, no 545, Juin 1998, p.1-68. Georges-Emmanuel Clancier, « Claude Roy, À la lisière du temps », în Dans l’aventure du langage, PUF, 1984, p. 211-215. Jérôme Garcin, « Roy, Claude - (1915-1997) », Encyclopædia Universalis [en ligne], URL :

Lectură suplimentară « Témoignage sur Roger Vailland », Le Magazine littéraire, décembre 1991 Claude Roy et Roger Vailland, « La recherche du bonheur est le moteur des révolutions », article dans Action, juin 1948

Categorie:Nașteri în 1915 Categorie:Decese în 1997 Categorie:Membri ai Rezistenței franceze Categorie:Scriitori francezi de literatură pentru copii Categorie:Scriitori francezi din secolul al XX-lea Categorie:Decese cauzate de cancer