Liceul Israelit din Timișoara

Liceul Israelit din Timișoara a fost o unitate de învățământ a comunității evreiești din Banat. Liceul a funcționat între anii 1919–1948, având un număr de c. 700 de elevi. Avea 4 clase gimnaziale pentru fete, 8 clase de liceu teoretic pentru băieți și 8 clase de liceu comercial (pentru băieți).

După 1948 în localul său a funcționat Liceul de Sport și Liceul de Arte Plastice.

În 2003 clădirile liceului au fost restituite organizației Caritatea, care în 2014 le-a vândut ca teren. Actualul proprietar dorește o dezvoltare urbană care presupune demolarea clădirilor, fapt care a stârnit numeroase controverse, atât cu privire la prezervarea patrimoniului istoric al Timișoarei, cât și despre ce urmează să se construiască în loc.

Învățământul israelit în Timișoara Prima mențiune privind învățământul israelit în Timișoara provine de pe piatra de mormânt a medicului Asriel Assael din cimitirul sefard din Timișoara, decedat în 1636.Victor Neumann, pp. 9–21Tomi Laszlo, Scurt istoric al Liceului Israelit din Timișoara, bjt2006.org, accesat 2017-03-20 Copii erau instruiți în heder în Talmud (Tora), să citească, să scrie și să socotească.Victor Neumann, pp. 49–75

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea până la 1867 învățământul avea la bază limba germană. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, in afara școlilor tradiționale religioase au funcționat intermitent la Timișoara câteva școli primare evreiești cu limba de predare germană.Getta Neumann, p. 133 Din 1867, prin Legea naționalităților (Legea XLIV) evreii au fost considerați cetățeni maghiari de religie mozaică, iar Legea învățământului (Legea XXXVIII) prevedea obligativitatea alfabetizării, însă având ca limbă oficială de predare limba maghiară, ceea ce a dus la o asimilare rapidă a lor.Getta Neumann, p. 134 Dorința de a evita o asimilare completă și unele manifestări antisemite au dus la necesitatea înființării unor școli proprii, laice, dar în care se preda limba ebraică, iudaismul și tradiția sărbătorilor evreiești.Getta Neumann, p. 135 Însă societatea evreilor era divizată, existau trei curente, care aveau poziții diferite: comunitatea neologă (modernistă — care recunoștea hotărârile Congresului comunităților evreiești din Ungaria și Transilvania, desfășurat la Pesta în 1868–1869), cea ortodoxă (tradiționalistă — care respingea aceste hotărâri) și cea status-quo ante, care se pronunța pentru păstrarea situației dinainte de congres.Ladislau Gyémánt, Învățământul evreiesc din Transilvania. Perspectivă istorică , transindex.ro, accesat 2017-03-22 Predarea materiilor specifice, în special a religiei, diferea, astfel că școlile fiecărei comunități nu puteau fi decât confesionale, ceea ce le priva de susținerile de care beneficiau școlile de stat. Totuși, în 1917, din inițiativa profesorului Marmorek și cu sprijinul societății Hatikva, a luat ființă prima grădiniță evreiască, iar în anul următor, prima Școală Primară Israelită (cea din cartierul Iosefin), sub conducerea directorului Leopold Fleischer.

La sfârșitul Primului Război Mondial evreii din Banat și Transilvania s-au organizat în Uniunea Națională a Evreilor din Banat și Transilvania, organism care viza recunoașterea evreilor ca minoritate națională. Aceasta, în baza Declarației de la Alba Iulia, crea premiza instruirii în limba proprie, în speță ebraica. La cererea adresată Resortul Cultelor și Instrucțiunii din cadrul Consiliului Dirigent de președintele comunității, dr. av. Adolf Vértes, și în baza unei autorizații orale (aprobarea scrisă — autorizația Nr. 23527/1919 — va veni doar în 2 ianuarie 1920), la 4 octombrie 1919 și-a început activitatea Liceul Confesional Israelit, cu 650 de elevi, 401 băieți și 249 de fete (în clase mixte, sistem coeducație). Dintre aceștia 70 erau neevrei. Întrucât limba maternă a tuturor elevilor era maghiara, aceasta a fost desemnată drept limbă de predare, existând și ore de ebraică. Directorul liceului era dr. Victor Déznai. Neavând încă local propriu, cursurile se țineau în diverse localuri: Palatul Lloyd, sediul Comunității Evreiești din Cetate, clădirea Politehnicii de pe str. Telbisz și alte școli.Getta Neumann, pp. 136–137 Încă de la început au fost discuții, rabinii cereau ore de religie separate pentru cele trei comunități, cerință care a fost însă respinsă, adoptându-se o programă unică.Getta Neumann, pp. 138–139

Însă școlile confesionale nu aveau drept de publicitate (diplomele eliberate de ele nu erau recunoscute). Acest drept era rezervat școlilor de stat; ca urmare s-au făcut demersuri ca liceul să devină de stat. Întrucât acum Banatul aparținea de România, pentru a deveni de stat liceul trebuia să se conformeze legislației României în domeniul educației. Cerințele erau: renunțarea la coeducație (clase separate de băieți și fete), limba statului (româna) ca limbă de predare (existau ore pentru alte limbi: ebraica, maghiara, germana și franceza, studiate ca limbi străine), profesorii să fie cetățeni români, limba română să fie predată de profesori de stat, să se respecte planul de învățământ de stat și reglementările în vigoare, predarea să se facă după manualele aprobate, să se asigure salariile și pensiile profesorilor care nu sunt de stat și să aibă local propriu.

Cel mai greu de îndeplinit a fost cerința limbii de predare. Elevii nu stăpâneau suficient nici limba română, nici cea ebraică pentru a studia diferitele materii. Limba română a fost considerată utilă pentru viitorul în România, iar cea ebraică pentru contactele din străinătate, iar limba maghiară a fost menținută ca limbă de tranziție.Getta Neumann, pp. 139–142 S-a hotărât ca din anul școlar 1926/1927 limba și literatura română, istoria și geografia României să fie predate în limba română; limba, literatura și istoria evreilor, precum și religia să se predea în limba ebraică; limba și literatura maghiară în această limbă, iar celelalte obiecte în limba română sau ebraică. Funcționarea liceului este confirmată de autorizațiile Nr. 51, 52 și 53/1928 eliberate de Ministerul Educației Naționale.Getta Neumann, p. 144

thumb|Clădirea internatului liceului în 1930. În spate apare parțial clădirea liceului. O altă problemă majoră a fost asigurarea unui local propriu. În acest scop s-au făcut demersuri la primărie pentru achiziționarea unui teren de c. 8000 m², un cvartal situat actual între bd. Constantin Diaconovici Loga, str. 20 decembrie 1989, bd. Mihai Eminescu și str. Patriarh Miron Cristea. Acolo, pe latura de nord, spre bd. Mihai Eminescu, s-a construit clădirea liceului, finanțată din colecte și donații ale comunității evreilor. Arhitectul a fost Gideon Neubauer (? – d. 1960, IsraelStefan Both, Primăria Timișoara vrea să distrugă o clădire de o imensă valoare istorică, culturală și patrimonială, adevarul.ro, 11 septembrie 2014, accesat 2017-03-20Stefan Both, Atentat la istoria Timișoarei. Două clădiri dintr-o lovitură. Liceul Israelit și palatul proiectat de Székely László, arhitectul orașului modern, sortite dărâmării, adevarul.ro, 21 februarie 2017, accesat 2017-03-20). Inițial, în forma dată în funcțiune în 1923, clădirea avea un singur nivel și avea 16 săli de clasă, una de gimnastică, una de desen, un laborator de fizică și chimie, o bibliotecă cu 1600 de volume, cancelarie și biroul directorului. În 1928 clădirea a fost supraetajată. La parter funcționa gimnaziul de fete și liceul teoretic de băieți, iar la etaj Liceul Comercial (de băieți). Tot în 1928, pe latura de sud, spre bd. C.D. Loga, s-a ridicat clădirea internatului, arhitect fiind László Székely. Clădirea este realizată în stil eclectic, cu elemente din secession și clasicism. Internatul era prevăzut să găzduiască 60 de elevi.

În 1936 Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a interzis desfășurarea învățământului religios pentru elevii evrei în clădirile școlilor de stat. La 29 august 1940 guvernul Gigurtu a limitat la 6 % accesul elevilor evrei în școlile medii și în universități. Decretul-lege din 11 octombrie 1940 a exclus evreii din toate școlile de stat, lăsând însă deschisă posibilitatea înființării unor școli primare și secundare proprii, cu profesori și elevi exclusiv evrei.Vasile Pantelimonescu, Statutul evreilor din România, București: Ed. ziarului Universul, 1941, pp. 77–84Lya Benjamin, Evreii din România între anii 1940-1944, Vol. I – Legislația antonesciană, București: Ed. Hasefer, 1993, ISBN 973-950068-4 În aceste condiții Liceul Israelit din Timișoara și-a continuă activitatea și în perioada regimului antonescian, primind elevii excluși din alte școli. Însă în toamna anului 1940 clădirea liceului a fost rechiziționată. În 1941 la etaj s-a instalat spitalul militar german. În 1942 întregul liceu a fost evacuat, clădirea devenind sediul Chesturii Poliției Timișoara. Cursurile liceului de băieți au continuat în localul Școlii Primare Izraelite din Fabric (Str. Caragiale 1) și în incinta Sinagogii din Fabric, ale liceul comercial în curtea Sinagogii din Fabric, iar ale gimnaziului de fete în localul comunității (Str. Gheorghe Lazăr nr. 5) sau în diferite case particulare.Getta Neumann, pp. 150–151 După 23 august 1944 liceul și-a reprimit sediul și dreptul de publicitate.Getta Neumann, p. 156 Liceul și-a încetat activitatea în 1948 ca urmare a reformei învățământului, prin care s-au desființat școlile particulare și confesionale, patrimoniul său fiind trecut în proprietatea statului.Getta Neumann, p. 158Ministerul Învățământului, Decret nr. 176 din 2 august 1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a Bunurilor bisericilor congregațiilor, comunităților sau particularilor, ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățămînt general, tehnic sau profesional, Monitorul Oficial, nr. 204, 3 Septemvrie 1948 Până în anul 1948 liceul a funcționat cu 4 clase de gimnaziu de fete, 8 clase de liceu teoretic de băieți și 8 clase de liceu comercial de băieți. După 1948 în localul său a funcționat Liceul de Sport și Liceul de Arte Plastice.

La 24–26 decembrie 1939 Liceul Israelit din Timișoara a găzduit cea de-a XVI-a și ultima Conferință a Uniunii Naționale Evreiești din Transilvania ( – ZsNSz)Schatteles, p. 338–339

Directori ai liceului Victor Deznai, 1919-1925 Iosif Marcus, 1925-1945 Isidor Marton, 1945-1948 Gimnaziul de fete Feodora Weiss Sidonia Herz Scoala Superioara de Comerț Isidor Marton

Profesori Leopold Fleischer Ernest Neumann Maria Neumann Frederic Hauben Francisc Frucht (Ádám Anavi) Max Eisikovits Ferenc Radó

Elevi Constantin Anatol Charles Bruck John Färber Ezra Fleischer Peter Freund Ioan Holender Sámuel Izsák Avraham Klein Toma George Maiorescu Bernhard Rothenstein István Szönyi Ioan Taub Ferdinand Weiss Myriam Yardeni

Retrocedarea clădirilor și evoluțiile ulterioare