De-a lungul anilor a fost dezvoltată o varietate de curente ale ideologiei feministe. Ele diferă ca scopuri, obiective, strategii și afiliații. De multe ori se suprapun, iar unele persoane feministe se identifică simultan cu mai multe ramuri ale acestor curente.
Curente și ideologii
Feminismul predominant Feminismul predominant sau ”mainstream” este un termen generic pentru curentele feministe care nu se încadrează în taberele feminismului socialist sau radical. Feminismul predominant se axează în mod tradițional pe reformele politice și legale, cu sursele în ”primul val” feminist și feminismul liberal al secolelor XIX-lea și XX-lea. Feminismul predominant a fost istoric numit și feminism liberal sau feminism burghez. Termenul este în prezent folosit cu referire la curente care sunt mult mai reprezentative pentru spectrul politic, cele de centru, centru-stânga și centru-dreapta, ele militând pentru poziții politice mai moderate, în contrast cu feminismul radical sau alte forme de feminism de stânga. Feminismul predominant se suprapune cu feminismul liberal modern, deși cel predominant este un termen mai larg. El tinde să includă bărbații mai mult decât feminismul radical și de multe ori accentuează probleme mai puțin polemice, ca participarea politică a femeilor sau educația pentru femei. Susținătorii feminismului predominant sunt uneori criticați de feministele radicale ca făcând parte din ”sistemul patriarhismului.”Njoki Wane, Jennifer Jagire, Zahra Murad, Ruptures: Anti-colonial & Anti-racist Feminist Theorizing, p. 54, 2014 Indiferent de aceste critici, realizări ca dreptul la vot și dreptul la educație sunt rezultatul feminismului predominant ce s-a axat pe construirea unei susțineri cât mai largi pentru chestiuni feministe, inclusiv din partea bărbaților.
Feminismul liberal Feminismul liberal susține egalitatea dintre femei și bărbați prin reforme politice și legale. În mod tradițional de-a lungul secolelor al XIX-lea și XX-lea, feminismul liberal a avut același înțeles ca feminismul burghez sau cel mainstream, termenul ”liberal” suprapunându-se puternic peste feminismul predominant. Persoanele feminismului liberal au încercat să desființeze discriminarea politică, legală și de alte forme pentru a crea pentru femei aceleași oportunități ca cele ale bărbaților. Acestea au încercat să schimbe structura societății pentru a asigura un comportament egal față de femei.
Recent, feminismul liberal și-a asumat un rol mai restrâns care accentuează abilitatea femeilor de a arăta și a-și menține egalitatea prin propriile acțiuni și alegeri. În acest sens feminismul liberal utilizează interacțiunile de la nivel personal dintre femei și bărbați ca punct de plecare pentru transformarea societății. Folosirea termenului diferă de noțiunea istorică a feminismului liberal care punea accentul pe reformele politice și legale, susținând că de unele singure, doar acțiunile și alegerile femeilor nu sunt suficiente pentru a duce la egalitatea de sexe.
Problemele de actualitate pentru feminismul liberal includ drepturi de reproducere și avort, hărțuirea sexuală, votul, educația, salarii egale cu efortul depus la muncă, asistență natală accesibilă, asigurarea medicală accesibilă și scoaterea la lumină a frecvenței violenței în familie și celei sexuale împotriva femeilor.hooks, bell. "Feminist Theory: From Margin to Center" Cambridge, Massachusetts: South End Press 1984.
Feminismul anarhist Feminismul anarhist (numit de asemenea anarho-feminism) îmbină anarhismul cu feminismul. Consideră în general patriarhismul ca manifestare a ierarhiei involuntare. Anarho-feministele consideră că lupta împotriva patriarhismului este o parte esențială a luptei de clasă și a anarhismului împotriva statului. miniatura|253x253px|Emma Goldman, pionieră anarho-feministă, autoare și activistă.
În esență, această filosofie vede lupta anarhismului drept componentă necesară pentru lupta feminismului și vice-versa. Precum declara L. Susan Brown, ”devreme ce anarhismul este o filosifie politică care se opune tuturor relațiilor de putere, el este inerent feminist”.Brown, p. 208.
Anarho-feministe reprezentative pot fi considerate Emma Goldman, Federica Montseny, Voltairine de Cleyre, Maria Lacerda de Moura, și Lucy Parsons. În timpul Războilui Civil Spaniol, un grup anarho-feminist, Mujeres Libres ("Femei Libere"), asociat cu Federación Anarquista Ibérica, a militat pentru a apăra atât idealurile anarhiste, cât și cele feministe.
Printre autorii și autoarele contemporani anarho-feminiști se numără Germaine Greer, L. Susan Brown, și eco-feminista Starhawk. Grupuri contemporane de anarho-feministe includ Mujeres Creando din Bolivia, Radical Cheerleaders, grupul anarho-feminist spaniol okupa La Eskalera Karakola și conferința anuală din Boston - La Rivolta!.
Feminismul socialist și marxist stanga|miniatura|254x254px|Clara Zetkin și Rosa Luxemburg, 1910.
Feminismul socialist leagă oprimarea femeilor de ideile marxiste despre exploatare, opresiune și muncă. Feministele sociale consideră că statutul inegal la locul de muncă și în sfera casnică asupresc femeile. Feministele sociale văd prostituția, munca casnică, creșterea copiilor și mariajul ca moduri în care femeile sunt exploatate de către sistemul patriarhal care devalorizează femeile și munca substanțială pe care o depun. Ele se axează pe schimbări majore care afectează întreaga societate, și nu nivelul individual. Ele văd nevoia de muncă alături nu numai de bărbați, și de toate grupurile, oprimarea femeilor fiind o parte dintr-un model mai mare care afectează pe toată lumea implicată în sistemul capitalist.Ehrenreich, Barbara. What is Socialist Feminism, in WIN Magazine, 1976.
Marx considera că atunci când oprimarea de clasă va fi învinsă, și oprimarea de gen va dispărea;Marx, Karl, Capital translated by B. Fowkes (Penguin Classics, 1990), ISBN 978-0-14-044568-8. acesta este feminismul marxist. Unele feministe marxiste, multe dintre ele membre ale grupului
Radical Women și ale partidului american Freedom Socialist Party, dau exemplu operele marxiste ale lui Frederick Engels și August Bebel ca explicații puternice ale legăturii dintre oprimarea de gen și exploatarea de clasă. Pentru unele feministe marxiste, viziunea despre oprimarea de gen este simplistă, multă muncă ale feministelor socialiste mergând spre separarea fenomenului de gen de cel al clasei. Unii care au contribuit la feminismul marxist au criticat aceste idei marxiste tradiționaliste pentru faptul că nu menționează oprimarea de gen înafara subordonării sale oprimării de clasă.
Spre sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea, și Clara Zetkin și Eleanor Marx s-au opus demonizării bărbaților și au susținut o revoluție a proletariatului care va învinge cât mai multe inegalități dintre femei și bărbați. Majoritatea liderilor marxiști, inclusiv Clara ZetkinZetkin, Clara On a Bourgeois Feminist Petition (1895).Zetkin, Clara Lenin on the Women's Question. și Alexandra KollontaiKollontai, Alexandra The Social Basis of the Woman Question (1909).Kollontai, Alexandra Women Workers Struggle For Their Rights (1919). au pus în contradictoriu marxismul cu feminismul, în loc să le combine.
Feminismul radical Feminismul radical consideră că ierarhia capitalistă controlată de bărbați, văzută ca sexistă, este trăsătura definitorie a oprimării femeilor. Feministele radicale consideră că femeile se pot elibera doar odată ce au înlăturat sistemul patriarhal inerent opresiv și dominant. Ele sunt de părere că există o structură de putere bazată pe bărbați care este responsabilă de oprimare și inegalitate, și atâta vreme cât sistemul și valorile sale sunt valabile, societatea nu poate fi reformată într-un mod semnificativ. Unele feministe radicale nu văd alternative înafara dezrădăcinării totale și reconstrucția societății pentru a-și atinge scopurile.
În timp au apărut mai multe sub-tipuri de feminism radical, ca feminismul cultural, feminismul separatist și feminismul antipornografic, opus feminismului pozitiv-sexual.
Feminismul cultural Feminismul cultural este ideologia unei ”naturi feminine” sau ”esențe feminine” care încearcă revalidarea pe care le consideră trăsături feminine subapreciate. Pune accentul pe diferențele dintre bărbați și femei, dar le consideră diferențe psihologice, construite cultural în loc să fie inerent biologice. Criticii feminismului cultural susțin că, fiind bazat pe o viziune esențialistă a acestor diferențe și că cere independență și construire de instituții, feministele culturale s-au retras din sfera politică spre un ”stil de viață”. Un astfel de critic, Alice Echols (istoric feminist și teoreticiană culturală), atribuie lui Brooke Williams, membră a grupului Redstockings, cu introducerea termenului de feminism cultural în 1975 pentru a descrie depolitizarea feminismului radical.
Feminismul separatist și lesbian Feminismul separatist este o formă de feminism radical care nu sprijină relațiile heterosexuale. Feminismul lesbian este așadar strâns legat de acesta. Partizanele feminismului separatist spun că diferențele sexuale diferențele sexuale dintre bărbați și femei sunt neconciliabile. Feministele separatiste nu cred în general că bărbații pot să contribuie pozitiv la mișcarea feministă și că până și bărbații bine-intenționați copiază dinamici patriarhale. Autoarea Marilyn Frye descrie feminismul separatist drept ”separarea de diversele feluri sau moduri de bărbați și instituții, relații, roluri și activități definite și dominate de bărbați, operând în beneficiul lor și a menținerii privilegiului bărbaților - această separare este inițiată sau menținută, voluntar, de către femei".
Feminismul negru și womanism miniatura|Angela Davis la prelegerea de la Universitatea din Alberta, 28 martie 2006
Feminismul negru consideră că sexismul, oprimarea de clasă și rasismul sunt ireversibil interconectate. Formele de feminism care încearcă să învingă sexismul și oprimarea de clasă, dar ignoră rasa, pot discrimina mai multe persoane, inclusiv femeile, prin prejudecăți rasiste. Organizația Națională a Feminismului Negru (NBFO) a fost fondată în 1973 de către Florynce Kennedy, Margaret Sloan, și Doris Wright, iar, conform cu Wright, "a lansat un atac frontal asupra sexismului și rasismului mai mult decât oricare altă organizație". NBFO a ajutat de asemenea la inspirarea organizației bazate în Boston Combahee River Collective în 1974 care nu doar că a dus la activismul anti-rasist crucial în Boston în acea decadă, dar a oferit o bază pentru feminismul negru care încă este activ după un sfert de secol. Definiția feminismului a membrei Combahee Barbara Smith încă rămâne un model în prezent care spune că ”feminismul este teoria politică și cere eliberarea tuturor femeilor: femeilor de culoare, femeilor clasei muncitorești, femeilor sărace, femeilor cu dezabilități fizice, lesbienelor, femeilor în vârstă, precum și a femeilor heterosexuale albe privilegiate economic. Orice mai puțin de atât nu este feminism, ci doar o preamărire de sine feminină."Thompson, Becky. "Multiracial Feminism: Recasting the Chronology of Second Wave Feminism." 2002. Combahee River Collective a argumentat că în 1974 eliberarea femeilor de culoare duce la eliberarea tuturor oamenilor, devreme ce necesită sfârșitul rasismului, seximului și oprimării de clasă. Una dintre teoriile care au evoluat din acest curent a fost womanism-ul lui Alice Walker. A reieșit după mișcări feministe timpurii care au fost conduse în special de femei caucaziene, fiind mișcări ale clasei de mijloc albe care în general au ignorat oprimarea bazată pe rasism și clasism. Alice Walker și alte partizane ale womanism-ului au arătat că femeile de culoare trec print-o oprimare diferită și mult mai intensă decât cea a femeilor caucaziene.