Statutul Consiliului Europei, având numărul STE n° 001 (în numerotația tratatelor Consiliului Europei) este tratatul care a instituit Consiliul Europei. Însoțit, amendat și completat prin alte texte, el guvernează funcționarea organizației și a organelor care o compun. Statutul Consiliului Europei, cunoscut și sub denumirea de Tratatul de la Londra (1949), a fost semnat, în Palatul St. James din Londra, la data de 5 mai 1949, după deciziile luate în timpul Congresului de la Haga (1948).

Tratatul a intrat în vigoare la 3 august 1949. Cele zece state, fondatoare, care l-au ratificat au fost:

Ernest Bevin, în calitate de secretar de stat pentru Afacerile Externe ale Regatului Unit, a pronunțat discursul de deschidere, cu ocazia semnării tratatului.

250px|thumb|Palatul Europei, operă a arhitectului Henry Bernard, adăpostește sediul Consiliului Europei. Tratatul definește obiectivele Consiliului Europei, stabilește organele, iar sediul Consiliului la Strasbourg.

Tratatul a fost redactat în engleză și în franceză, cele două limbi oficiale ale Consiliului, și a fost depus în arhivele Guvernului Regatului Unit, care le-a transmis copii certificate conforme guvernelor semnatare. În 2011 Tratatul fusese ratificat de 47 de state europene. În prezent limbile de lucru ale Consiliului Europei sunt: engleza, franceza, germana, italiana și rusa.

Consiliul Europei are drept obiective apărarea drepturilor omului, punerea în valoare a identității culturale a Europei, căutarea soluțiilor la problemele societății (îndeosebi discriminarea, terorismul, bioetica, ...), dezvoltarea stabilității democratice. Această instituție grupează 47 de țări. Bugetul pe 2007 al Consiliului era de de euro.Site-ul Consiliului Europei, Cifre cheie

Conținutul acordului

Acorduri și rezoluții cu valoare statutară complementare În afară de Statut, funcționarea Consiliului Europei este guvernată de o mulțime de texte adoptate ulterior. Acestea au obiective diverse mergând de la modificările repartițiilor locurilor în Adunarea Parlamentară după o adeziune la adăugarea statutului special pentru statele care doresc statut de observator. Acestea sunt, în ordinea cronologică a adoptării lor: Acordul special relativ la Sediul Consiliului Europei, numerotat STE n° 003. un prim amendament la Statutul Consiliului Europei, numerotat STE n° 006. un al doilea amendament la Statutul Consiliului Europei, numerotat STE n° 007. o mulțime de „texte cu caracter statutar adoptate de Comitetul Miniștrilor în sesiunile sale a 8-a și a 9-a, și destinate găsirii ulterioare a locurilor lor într-un Statut revizuit”, numerotat STE n° 008. un al treilea amendament la Statutul Consiliului Europei, numerotat STE n° 011. o rezoluție statutară n° (93) 26 relativă la statutul de observator. o rezoluție statutară n° (93) 27 despre majoritățile cerute pentru decizii ale Comitetului Miniștrilor. o rezoluție statutară n° (93) 28 despre acordurile parțiale și lărgite. textul CM/Res(2011)2 relativ la Congresul puterilor locale și regionale al Consiliului Europei. Anexa la CM/Res(2011)2 - Carta Congresului puterilor locale și regionale ale Consiliului Europei.

Note

Bibliografie

Categorie:Consiliul Europei Londra (1949) Categorie:1949 în legislație Categorie:1949 în Europa Categorie:Statute