Colonia americană-germană din Jaffa

Colonia americană-germană din Jaffa (în ebraică:המושבה האמריקאית–גרמנית‎‎, HaMoshavá HaAmerika'it–Germanit, în arabă „Malakan” sau „Kuluniya almaniya”Thomas Philipp, Birgit Schäbler (eds) The Syrian Land:Processes of Integration and Fragmentation:Bilad ash-Sham from the 18th to the 20th century, Franz Steiner Verlag, Stuttgart 1998 p.313 nota 37) este un cartier din Tel Aviv-Yafo, în Israel, care a fost la origine o așezare de coloniști americani, apoi germani. Colonia a fost înființată la Jaffa, după jumătatea secolului al XIX-lea, în timpul dominației otomane în Palestina, și este situată la limita dintre Jaffa și Cartierul Florentin de astăzi din Tel Aviv. Cartierul cuprinde două străzi care se intersectează: strada Bertold Auerbach și strada Richard Beer-Hoffmann. Colonia americană a fost creată de americani evlavioși neoprotestanți dintr-o sectă denumită „Biserica lui Mesia” și a ființat între anii 1866-1868 După câțiva ani locul lor a fost luat de germani luterani numiți Templeri. Aceștia au refăcut majoritatea caselor si au pus bazele unei așezări germane care a durat până la expulzarea locuitorilor ei de către autoritățile britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În primul deceniu al secolului al XX-lea a început un proces de conservare și renovare a cartierului.

Istoric Prima etapă:Colonia americană Fondatorii 200px|miniatura|dreapta|George J.Adams, inițiatorul Coloniei americane din Jaffa (1866-1868) 200px|miniatura|dreapta|Placa memorială din Parcul Charles Clore din Tel Aviv, în amintirea Coloniei americane din Jaffa și a fondatorilor ei veniți în 1866 Data fondării coloniei a fost la 22 septembrie 1866 cand un grup de 157 fermieri, tâmplari și alți meseriași din Statul Maine din Statele Unite și membri ai familiilor lor, au ajuns în portul Jaffa cu scopul de a se stabili în Țara Sfântă. Grupul a fost organizat de un pastor, în trecut croitor și actor, pe nume George Jones Adams (1811-1880), care i-a convins pe membrii comunității pe care a creat-o că așezarea în Palestina va apropia reîntoarcerea evreilor și va aduce A Doua Venire a lui Isus și mântuirea. Adams, care fusese metodist, apoi mormon și apoi adept al fracțiunii ex-mormone a lui James Strang, a înființat în 1861 o așa numită „Biserică a lui Mesia” (Church of Messiah) și s-a proclamat „proroc” al lui Isus. El și-a stabilit sediul în Comitatul Washington, Maine, nu departe de frontiera cu Canada, apoi la Indian River, Maine. Membrii bisericii au donat o mare parte din banii lor pentru a pune în practică planul lui Adams. Decizia lui Adams fusese influențată, la rândul ei, în mare măsură, de prietenia sa cu Orson Hyde, care a fusese cel dintâi trimis mormon la Ierusalim.

În 1865 Adams însuși a vizitat Palestina împreună cu încă un membru al sectei, Abraham McKenzie, șeful poștei din Indian River, pentru a găsi un loc potivit pentru așezarea plănuită. Ei au ales o livadă abandonată pe un deal la 10 minute nord de zidurile Jaffei, pe drumul spre Nablus și cu ajutorul viceconsulului american în Palestina, Herman Löwenthal, un evreu creștinat, au semnat contractul de cumpărare. Adams a organizat o Asociație de Emigrare în Palestina (Palestine Emigration Association) care urma să coordoneze plecarea. În februarie 1866 el a fost primit la Casa Albă de președintele S.U.A, Andrew Jackson și de secretarul de stat William H. Seward. Seward a acceptat să trimită Înaltei Porți o petiție a lui Adams și a bisericii sale, pentru a fi siguri ca regimul otoman va recunoaște achiziționarea pământului la Jaffa. 35 familii și un număr de celibatari, în total 157 pasageri, coloniști membri ai Bisericii lui Mesia, au urcat la Jonesport, Maine, la bordul vaporului „Nellie Chapin”. În 22 septembrie, după 42 zile de călătorie, au ajuns la Jaffa. Löwenthal i-a primit pe coloniști în port, vestindu-i, însă, că achiziționarea terenului nu s-a putut efectua, deoarece nu a reușit sa obțină firmanul otoman de înregistrare a pămantului pe numele unor cetățeni străini. Pelerinii, dezamăgiți, au creat o tabără provizorie pe țărmul mării, unde au fost descărcate de pe vapor numeroasele lor bagaje, între care 22 case prefabricate pe care le-au adus din America, bidoane cu petrol, echipament agricol, semințe, medicamente, și chiar pianul uneia din coloniste care era profesoara de pianJ.Paraszczuk 2009.saitul turistic israelian Tiuli pe internet, în ebraică Starea noilor veniți era la început precară, depinzând de arabii locali în aprovizionarea cu apă și alimente. Spre nenorocul lor, tabăra ar fi fost ridicată, se spune, peste mormintele fără pietre, ale unor persoane decedate de holeră în epidemia care a lovit localitatea cu un an înainte. Din acest motive sau poate din alte surse de contaminare, într-o singură lună mulți dintre coloniști s-au îmbolnăvit, iar nouă dintre ei, șase copii și trei adulți, au decedat.

Consolidarea așezării 200px|miniatura|dreapta|Maine Friendship House, casa familiei Wentworth din Colonia americană din Jaffa, restaurată din inițiativa lui Reed si Jean Holmes, și devenită în anul 2004 muzeu al acestei colonii Löwental a izbutit, în cele din urmă să cumpere un lot de pământ de 4 hectare în apropiere, pe care l-a înscris pe numele unui supus otoman, pentru a ocoli necesitatea unei autorizații speciale din partea autorităților turcești. Acest lot este locul cartierului pe care îl cunoaștem astăzi. Colonia, denumită „Adams City”, și știută de arabi ca „Amelikan” sau „Malakan”, a fost întemeiată ca stradă principală - azi strada Auerbach, - și o stradă care o intersectează, actuala stradă Beer-Hoffmann, limita ei la nord era actuala strada Eilat, iar la sud actualele străzi Ha Rabbi miBacharach și Beer Hoffmann. Până la finele lunii octombrie 1866 coloniștii au zidit zece case, între care „Casa Poporului” și un magazin, în care au fost depozitate toate bunurile aduse din Statele Unite. Acest magazin a fost administrat de Adams, care a și locuit în el până ce s-a încheiat zidirea casei sale. Casele erau din lemn, și majoritatea au avut două etaje, în stilul caselor cottage obișnuite în vremea aceea în New England. O singură casă a fost construită din piatră - Hotelul numit „Grand Hotel”, aflat în proprietatea fraților Drisco, și care avea trei etaje - azi Hotelul „Jerusalem” de pe strada Auerbach.

Destrămarea coloniei Greutăți birocratice, legate de tratamentul arbitrar din partea autorităților otomane, conflicte dintre coloniști, boli, și foametea din iarna 1877-1867, datorată distrugerii recoltei de către animale și păsări, au dus la scăderea motivației și la deznădejde. Majoritatea locuitorilor coloniei voiau să se întoarcă acasă în Maine. Numai că conducătorul lor, Adams cheltuise o mare parte din banii lor pe băutură. În aceste împrejurări, misionarul Peter Metzler de la Misiunea protestantă din Jaffa, a cumpărat pământurile a cinci coloniști, furnizându-le mijloace pentru a putea pleca. Adams, care era beat o mare parte din timp, a pierdut controlul asupra credincioșilor. În aprilie 1867 un grup dintre ei a apelat la consulul american la Poartă, pentru a primi ajutor să se întoarcă în America. Până la sfârșitul lunii, guvernul american a ajutat 26 coloniști să revină acasă. Pana la sfârșitul verii, după ce culesul recoltei s-a dovedit un eșec dezastros, nu au mai rămas decât Adams și încă 40 de coloniști. Până în octombrie 1867 Departamentul de Stat a alocat 3000 $ pentru întoarcerea tuturor coloniștilor doritori să părăsească Palestina, până în decembrie 1867 așezarea fiind lipsită total de bani și resurse. 40 coloniști au călătorit spre Egipt pe vaporul „Quaker City”. În acea zi unul din pasageri la bordul navei era scriitorul Mark Twain, care a scris ulterior despre aventura adepților lui Adams, în capitolul 57 al cărții sale „The Innocents Abroad” din anul 1869.J.Paraszczuk 2009 La întoarcerea în Statele Unite, mulți dintre adepții lui Adams și ai bisericii s-au alăturat Bisericii Mormone reorganizate. În iunie 1868 și Adams și soția sa au părăsit Palestina și au plecat în Anglia. 20 dintre coloniștii inițiali au rămas în Palestina, o parte din ei permanent. Cel mai renumit dintre ei a fost Rolla Floyd, care a avut ideea de a aduce din America o diligență, ceea ce l-a ajutat să înființeze o agenție prosperă de turism și transport. Floyd a locuit în casa nr.17 de pe strada Beer-Hoffmann de astăzi și după un timp s-a mutat la Ierusalim. Rolla Floyd a învățat limba arabă și a devenit dragoman, adică translator, însoțind în această calitate somități venite în Palestina, ca de exemplu împăratul Franz Josef al Austro-Ungariei și generalul american Ulysses Grant.J.Paraszczuk 2009 Un alt colonist, Herbert Clark, a devenit reprezentantul firmei de turism „Thomas Cook” în Palestina și ulterior, consul de onoare al Statelor Unite. J.Paraszczuk 2009 Casa sa din Ierusalim. terminata în 1903, a fost restaurată in cadrul Complexului Mamilla. Albert Floyd, nepot de soră al lui Herbert Clark, a devenit și el un om de afaceri și a înființat cinematograful „Eden” din Ierusalim.O.Aderet 2016

Coloniștii plecați au vândut o mare parte din terenurile achiziționate unor noi veniți, în anul 1869, și ei creștini, de data aceasta germani luterani din regiunea Württemberg, organizați într-o asociație numită a „Templierilor” - Templer. La 5 martie 1869 și Metzler le-a vândut majoritatea pământurilor sale, și astfel fostul Adams City a devenit Colonia Germană din Jaffa.

În 1873 Adams a încercat la Biserica lui Mesia din Philadelphia să convingă un nou grup de credincioși să i se alăture în Țara Sfântă, Când a fost confruntat cu isprăvile sale din trecut, a susținut ca e vorba de o confuzie cu altă persoană.

La aniversarea a 150 ani, în anul 2016 un grup de urmași ai familiilor Clark și Floyd, care au rămas în Palestina și după desființarea coloniei americane, s-au întrunit la Jaffa, în Israel, venind din S.U.A, Marea Britanie și Noua Zeelandă, vizitând casele rămase intacte din vremea străbunilor lor.O.Aderet 2016 Membrii familiei decedați în anii 1866-1967 sunt înmormântați la cimitirul anglican din spatele Bisericii Anglicane și al Școlii Tabitha din Jaffa, pe strada Yefet. O.Aderet 2016 A doua etapă:Colonia germană Cumpărarea clădirilor - martie 1869 Casele construite de coloniștii americani au rămas o vreme pustii și au atras interesul membrilor așa numitei Societăți a Templierilor sau Prietenii Ierusalimului („Tempelgesellschaft” sau „Jerusalemsfreunde”) creată la 20 iunie 1861 (pe bazele unor asociații precedente din 1845 - „Sentinela Ierusalimului” sau Sentinela germană de sud H.Glenk 2005 p.XIX) de un număr de evanghelici germani din Würtemberg, care căutau și ei o cale de a se stabili în Țara Sfântă, Palestina. În anii 1867-1868 conducătorul misiunii evanghelice elvețiene Sfânta Chrischona din Jaffa, Peter Martin Metzler, i-a ajutat pe coloniștii americani plecați să-și vândă casele construite în colonia din Jaffa, o parte din ele cumpărându-le el însuși. La 5 martie 1869 Metzler a vândut mai multe case coloniștilor germani sosiți de curând din Württemberg. Membrii Societătii Templului numiți pe scurt Templeri (adică Templieri, nu trebuie confundați cu Cavalerii Templieri catolici din vechime) și voiau să mântuiască Țara Sfântă printr-un stil de viață simplu și constructiv, care să aducă o contribuție la reconstruirea simbolică a Templului din Ierusalim și la a Doua Venire a lui Iisus. În fruntea mișcării se aflau Christoph Hoffmann (1815-1885), care activa la Ludwigsburg și la Kirschenhardthof în Württemberg și trimisul său în Palestina, Georg David Hardegg (1812-1879), al cărui fiu, Ernst, a achiziționat încă din 1870 „Grand Hotelul" și l-a transformat într-un hotel de lux numit Hotel „Jerusalem”. Majoritatea pelerinilor veniți în Palestina la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au tras la acest hotel.