Călătoriile lui Pin-Pin este un film de animație românesc din 1989, regizat de Luminița Cazacu, pe baza unor episoade dintr-un serial de animație omonim, care a fost realizat în a doua jumătate a anilor 1980Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 378.Călin Căliman, „La despărțirea de Luminița Cazacu”, în Contemporanul. Ideea europeană, anul XX, nr. 7 (409), aprilie 2011, p. 33. (mai precis în perioada 1986–1989).Panayiotis Vassos (ed.), Who's who în România, Pegasus Press, București, 2002, p. 101.Eleanor Cowen, Animation behind the iron curtain, John Libbey Publishing Ltd, New Barnet, United Kingdom, 2020.

Lungmetrajul, care este un musical despre lumea circului,Dana Duma, „Sub semnul unor ambiții superioare”, în Contemporanul, nr. 9 (2102), 27 februarie 1987, p. 10.Dana Duma, „Filmele noastre în circuitul mondial”, în revista Cinema, anul XXV, nr. 6 (293), iunie 1987, p. 13. prezintă călătoria pinguinului dansator Pin-Pin, provenit de la un circ, către Polul Sud,Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 374. în căutarea unor parteneri de spectacol.Alice Mănoiu, „Valențele educative ale filmului”, în Scînteia, anul LVI, nr. 13.728, sâmbătă 11 octombrie 1986, p. 4. Pin-Pin călătorește pe mai multe meleaguri și trece prin numeroase aventuri, dar reușește în cele din urmă să-și găsească noi parteneri și se întoarce acasă pentru a face împreună cu ei un spectacol nou de muzică și dans.

Călătoriile lui Pin-Pin este considerat primul lungmetraj de desen animat cu temă muzicală realizat de studioul „Animafilm”.***, „În loc de cronică”, în revista Cinema, anul XXX, nr. 2 (293), februarie 1991, p. 16. Criticii epocii au evidențiat în cronicile lor farmecul personajului, umorul de bună calitate și aspectul educativ al poveștii.

Rezumat

Copiii urmăresc captivați mișcările unui pinguin la Delfinariul din Constanța, iar pe măsură ce copiii aplaudă pinguinul real se transformă într-un pinguin desenat, îmbrăcat în redingotă și purtând un joben roșu și papion cu picățele.Adina Darian, „Cîte poate spune o fotogramă”, în revista Cinema, anul XXVI, nr. 1 (299), ianuarie 1988, p. 14. Pinguinul acrobat Pin-Pin, care fusese luat de la Polul Sud și adus într-un circ, fusese dresat să cânte, să danseze și să facă diverse giumbușlucuri pentru a-i distra pe copii. Dansul său pe patine și jongleriile sale cuceresc publicul spectator,Dana Duma, „Un musical reușit, care cere, pe drept, acel «va urma»”, în revista Cinema, anul XXV, nr. 11 (297), noiembrie 1987, p. 16. care-l îndrăgește și-i cere adesea un bis. Vulpea, o colegă de spectacol, este însă invidioasă pe succesul lui și îi strică permanent numărul, râvnind la poziția de vedetă. Supărat din acest motiv, Pin-Pin încearcă zadarnic să realizeze un număr original de circ, împreună cu ceilalți membri ai trupei, deoarece aceștia nu înțelegeau ce trebuie să facă și nu-și puteau potrivi pașii de dans cu el.

Urmând sfatul clovnului, pinguinul acrobat își ia rămas-bun de la copii și pornește de unul singur într-o călătorie prin lumea întreagă pentru a-și găsi un partener de spectacol. Pin-Pin călătorește la început cu balonul, dar o furtună adusă de un nor negru îl aruncă din balon și îl face să aterizeze într-o pădure. Acolo el salvează un ursuleț, care căzuse între stânci în timp ce căuta zmeură, de atacurile unui vultur pleșuv, iar animalele pădurii îi construiesc, ca mulțumire, un deltaplan cu care să-și poată continua călătoria. Deltaplanul aterizează într-un deșert, unde Pin-Pin suferă de pe urma căldurii și experimentează mirajul. După ce străbate pe jos o porțiunde de deșert, pinguinul reușește să salveze un copil de beduini de un șarpe care-l ataca și ajunge într-o oază, unde își face mulți prieteni care-i împrumută o cămilă. Întinderile de nisip se sfârșesc, iar Pin-Pin ajunge în savană și nimerește în mijlocul unor zebre care erau vânate de un leu. Cu ajutorul unei girafe, a unor papagali, a unor maimuțici și, involuntar, chiar al unui șarpe, el reușește să oprească fiorosul prădător.

Călătoria lui Pin-Pin continuă pe spatele unui elefant până pe malul unui râu, unde cei doi se despart, iar pinguinul își construiește o plută și se lasă purtat pe cursul apei. Pin-Pin ajunge astfel în junglă, unde salvează o maimuțică atacată de doi crocodili, pe care îi învinge apoi cu ajutorul trucurilor învățate la circ. Râul se varsă în cele din urmă în ocean, iar Pin-Pin se simte singur deoarece îi este dor de copiii cu care se împrietenise la circ. Curând i se alătură doi delfini, care acceptă să tragă pluta, până când aceasta se lovește de ceva negru, pe care pinguinul îl consideră inițial a fi o insulă, dar care se dovedește în final a fi spatele unei balene. Pe apele oceanului apar curând primele ghețuri, iar Pin-Pin sare pe o banchiză și salvează un pui de focă pierdut de părinți, apoi ajunge la un iglu, unde susține o reprezentație în fața unor copii de eschimoși, și observă acolo aurora boreală.

Eschimoșii îi pun la dispoziție o sanie trasă de reni, cu care pinguinul acrobat ajunge la pol. Pin-Pin îl întâlnește acolo pe vechiul său coleg de la circ, ursul polar Fram, care îl aduce într-o colonie de pinguini pentru a-și găsi un partener de spectacol. Pinguinii nu se grăbesc să-și părăsească regiunea natală pentru a deveni artiști, iar Pin-Pin își dă seama că nu-și găsise până atunci un partener pentru că nu-și dorea să împartă gloria scenei cu nimeni. El înțelege astfel că gloria de artist nu se împuținează, ci sporește, atunci când o împarți cu prieteni buni. Trei pui de pinguin decid totuși să i se alăture lui Pin-Pin, iar cei patru pornesc către destinație cu un vapor și își continuă apoi călătoria cu avionul. Colegii de la circ află de sosirea lor și se pregătesc să-i întâmpine. Cei patru pinguini susțin împreună un spectacol grandios de circ în fața copiilor, care îi întâmpină cu căldură, iar mai apoi Pin-Pin îi aduce, în mod miraculos, în arenă pe toți prietenii săi întâlniți pe meleagurile pe unde a călătorit.

Distribuție (voci)

Valeria Ogășanu — Pin-Pin, un pinguin de la circ Virgil Ogășanu — elefantul de la circ / norul uriaș / vulturul / șarpele / un crocodil Anda Călugăreanu — vulpea, colega nesuferită și glumeață a lui Pin-Pin / maimuțica / foca mamă Ștefan Sileanu — leul / un alt crocodil / Fram, ursul polar Paula Rădulescu — copiii / iepurașii / porumbița / ursulețul polar Frim Florian Pittiș — clovnul circului (menționat Florian Pitiș) Alexandrina Halic Daniela Anencov Genoveva Preda Horațiu Mălăele — papagalii Mihai Niculescu Sanda Maria Ulmeni

Producție Context Regizoarea Luminița Cazacu (1940–2011), absolventă a Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, a debutat în lumea filmului de animație cu Bună dimineața, poveste! (1970),Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, pp. 170 și 172. care a fost premiată cu Leul de argint la Festivalul filmelor pentru copii de la Veneția (1971).Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, pp. 172–173. În acel prim film, ea a dovedit, potrivit criticului Dinu-Ioan Nicula, sensibilitate feminină și mai ales „o adecvare a simțului cromatic la specificul basmului”, păstrându-și această pricepere și în filmele ei următoare.Dinu-Ioan Nicula, Călătorie în lumea animației românești, Editura Meridiane, București, 1997, pp. 39–40.

După acest film, regizoarea a realizat filmele de animație Raliul morții (1971) și Cine a pierdut girafa? (1973), în care a experimentat așa-numita tehnică a „cartoanelor decupate”, și a lucrat apoi între anii 1976 și 1981 la serialul de animație Penelopa, o serie de scurtmetraje amuzante despre condiția femeii,Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 280. realizate pe baza scenariului savuros al Sandei Faur. Personajul a devenit popular și a stat la baza unui număr mare de episoade, trezind interesul spectatorilor prin construcția sa și prin modul în care a fost conceput.Dinu-Ioan Nicula, Călătorie în lumea animației românești, Editura Meridiane, București, 1997, pp. 50–51. Episoadele acestui serial au contribuit hotărâtor, conform istoricului de film Călin Căliman, la „desăvârșirea unei personalități regizorale complexe”. A urmat Baladă pentru mărgica albastră (1983), un film poetic de animație dedicat planetei Terra care folosea pentru primă oară elemente de animație pe calculator, însă cu rezultate artistice destul de modeste.

Serialul Regizoarea s-a specializat treptat în seriale și a realizat în a doua jumătate a anilor 1980 un serial de animație denumit Aventurile lui Pin-Pin, care era considerat de Călin Căliman drept „o mostră de profesionalism, de inspirat și imaginativ gând creator”, cu toate că personajele, inclusiv pinguinul Pin-Pin („un fel de Chilly-Willy cu aptitudini de cântăreț și dansator”), erau, în opinia lui Dinu Nicula, „nespectaculoase în sine”. Potrivit istoricului Călin Căliman, cineasta Luminița Cazacu a fost inspirată în acest proiect artistic de versurile cu Apolodor (un pinguin călător din Labrador) ale poetului Gellu Naum și a creat un personaj nou, denumit Pin-Pin.

Începerea acestui serial (denumit inițial Aventurile pinguinului Pin-PinAnunț publicat în ziarul Informația Bucureștiului, anul XXXIII, nr. 10.049, marți 11 februarie 1986, p. 2. și destinat celor mai mici copii din categoria Șoimii patriei)***, „Noi seriale pentru copii”, în Scînteia tineretului, seria II, anul XLIII, nr. 11.836, marți 23 iunie 1987, p. 3. a fost anunțată în numărul din 11 februarie 1986 al ziarului Informația Bucureștiului. Primul episod al serialului, intitulat „Reprezentația”, a fost difuzat în 1986Dana Duma, „Tinerețea fără bătrînețe a filmului de animație”, în Contemporanul, nr. 46 (2087), 14 noiembrie 1986, p. 9. și a obținut premiul al II-lea la ediția din 1986 a concursului „Cupa de cristal” și Marele premiu pentru desene animate la ediția a III-a a Galei filmului românesc pentru copii de la Piatra Neamț, care a avut loc în octombrie 1986, ex-aequo cu episodul „Asediul” al serialului Cei trei muschetari al lui Victor Antonescu;***, „Actualitatea culturală bucureșteană”, în revista Informația Bucureștiului, anul XXXIV, nr. 10254, sâmbătă 11 octombrie 1986, p. 5. el a stat la baza viitoarelor aventuri ale pinguinului Pin-Pin. Serialul era încă în lucru în februarie 1988,***, „Noutăți cinematografice pentru copii și tineret”, în Scînteia tineretului, seria II, anul XLIV, nr. 12.031, luni 8 februarie 1988, p. 5.Ion Butnaru, „Filme și diafilme în sprijinul procesului instructiv-educativ”, în Informația Bucureștiului, anul XXXV, nr. 10.701, joi 24 martie 1988, p. 5. iar episodul 7, intitulat „La pol”, a fost realizat în august 1988.Agerpres, „Noi filme de animație”, în Scînteia tineretului, seria II, anul XLIV, nr. 12.191, vineri 12 august 1988, p. 3. Realizarea serialului era recent încheiată în aprilie 1989, iar întregul serial a fost prezentat în cadrul „Zilelor filmului pentru pionieri și elevi”, care a avut loc în perioada 9–18 aprilie 1989,Agerpres, „«Zilele filmului pentru pionieri și elevi»”, în Scînteia, anul LVIII, nr. 14.506, duminică 9 aprilie 1989, p. 4. și apoi a fost proiectat în perioada septembrie–octombrie 1989 la Sala din Calea Victoriei a Teatrului Țăndărică din București,***, „Teatre”, în Informația Bucureștiului, anul XXXVII, nr. 11.164, sâmbătă 23 septembrie 1989, p. 7.***, „Teatre”, în Informația Bucureștiului, anul XXXVII, nr. 11.174, joi 5 octombrie 1989, p. 7.***, „Teatre”, în Scînteia, anul LIX, nr. 14.660, sâmbătă 7 octombrie 1989, p. 5. fiind difuzat și pe ecranele unor cinematografe din țară precum cinematograful Tineretului din Sibiu (în iunie 1990).N.I. Popa, „Săptămîna viitoare pe ecrane”, în Tribuna, Sibiu, anul CVI, nr. 129, sâmbătă 2 iunie 1990, p. 2.