Bătălia de pe Scheldt / Escaut a fost o serie de acțiuni militare întreprinse de Armata I canadiană, în rândul căreia luptau în afară de canadieni și formațiuni britanice și poloneze, pentru transformarea portului Antwerp într-un punct de reaprovizionare pentru trupele aliate din nord-vestul Europei. Trupele aliate conduse de Guy Simonds au dus lupte în nordul Belgiei și sud-vestul Olandei în perioada 2 octombrie – o noiembrie 1944.
Pe frontul de vest situația de pe front a impus curățarea ambelor maluri ale estuarului râului Scheldt / Escaut pentru ca să permită folosirea portului Antwerp de vasele de aprovizionare aliate, ceea ce ar fi ușurat povara transportului pe distanțe de sute de kilometri a proviziilor din Normandia spre frontul din fața Liniei Siegfried.
După ce forțele aliate reușiseră să debarce în Normandia în ziua Z (6 iunie 1944), Armata a 2-a britanică luptase neîncetat până în Țările de Jos și cuceriseră orașele Bruxelles (3–4 septembrie) și Antwerp. În ultimul caz fusese cucerit și portul în stare de funcționare. Dar aliații au intrat într-un impas, de vreme ce britanicii controlau portul iar germanii estuarul râului Scheldt.
Aliații au depus eforturi minime în luna septembrie pentru deblocarea traficului din portul Antwerp, cea mai mare parte a resurselor lor fiind alocate Operațiunii Market Garden declanșate pe 17 septembrie. În tot acest timp, germanii au avut timp să organizeze poziții defensive puternice pe direcțiile de atac cele mai probabile. Primele atacuri împotriva pozițiilor germane au avut loc pe 13 septembrie.
La începutul lunii octombrie, după eșecul Operațiunii Maket Garden în cursul căreia aliații au suferit pierderi grele, Armata I canadiană a început acțiunea pentru deblocarea portului Antwerp. Militarii Wehrmachtului avuseseră suficient timp pentru organizarea unor poziții defensive eficiente și au reușit să întârzie înaintarea aliaților, inclusiv prin măsuri precum inundarea terenurilor joase din estuar. Pierderile canadienilor în timpul luptelor de pe râul Scheldt, la care o contribuție importantă au avut-o greutățile create de terenul mlăștinos au dus în țară la izbucnirea unei crize a mobilizărilor pe front în 1944.
După cinci săptămâni de lupte grele, în timpul cărora au fost organizate mai multe atacuri amfibii, Armata I canadiană – în rândul căreia fuseseră încadrate și subunități din alte țări, în principal britanice – a reușit în cele din urmă să curețe estuarul Scheldt. Întreaga zonă, inclusiv apele estuarului, fusese minată, iar germanii și-au protejat căile de retragere cu ajutorul artileriei și a lunetiștilor.
Aliații au reușit să curețe zonele adiacente portului de elementele germane pe 8 noiembrie. În timpul luptelor aliații pierduseră 12.873 de soldați morți, răniți sau dispăruți în acțiune, dintre aceștia 50 % fiind canadieni. Montgomery avea să boteze Divizia a 3-a de infanterie canadiană „Șobolanii Apei”, un supranume care îl copia pe cel al Diviziei a 7-a blindate, „Șobolanii Deșertului”. Se spune că generalului canadian Harry Crerar acest supranume nu i-a plăcut de loc, deși numele ar fi trebuit înțeles ca un omagiu adus canadienilor care se remarcaseră în timpul operațiunilor amfibii din Normandia și din golful Escaut. (Granatstein, Jack. The Generals: Canadian Senior Commanders in the Second World War.)
După ce elementele germane nu au mai reprezentat o amenințare pentru aliați, acestora din urmă le-a mai trebuit trei săptămâni să demineze apele estuarului, după care primul convoi de nave avea să fie descărcat la Antwerp (29 noiembrie).
Planul În zilele de 12-13 septembrie 1944, Armata I canadiană, aflată sub comanda temporară a generalului Guy Simonds, a primit sarcina curățării estuarului Scheldt, după ce efectuase operațiuni asemănătoare de curățare a porturilor Canalului Mânecii, în principal celor din Boulogne-sur-Mer, Calais și Dunkerque. Montgomery considera că importanța portului Antwerp era chiar mai mare decât cea a Dunkerque.Official History p331, 336 Pentru executarea operațiunii erau disponibile în acel moment Corpul I britanic și Corpul II canadian, la care fuseseră atașate Divizia I blindată poloneză și Diviziile a 49-a și 52-a de infanterie. Montgomery a promis sprijinul aerian al Bomber Command și, suplimentar, al USAAF 8th Air Force.Official History p358 Divizia a 51-a de infanterie urma să transfere unitățile sale de transport pentru sprijinirea canadienilor. Cum eliberarea portul Dunkerque nu mai era o prioritate, militarii Diviziei a 2-a de infanterie canadiană a devenit disponibilă pentru noua misiune.
Planul deschiderii estuarului Scheldt implica organizarea a patru operațiuni principale, care trebuiau să se desfășoare în condiții de teren dificile. Prima era curățarea zonei de la nord de orașul Antwerp și asigurarea accesului sigur spre Zuid-Beveland. A doua era curățarea Pungii Breskens de al nord de Canalul Leopold („Operațiunean Switchback”). A treia viza cucerirea provinciei Zuid-Beveland („Operațiunea Vitality”). Faza finală era reprezentată de cucerirea insulei Walcheren („Operațiunea Infatuate”), care fusese transformată de germani într-o fortificație foarte puternică. Ca parte a Zidului Atlanticului, insula Walcheren era considerată „cea mai puternică concentrație defensivă pe care naziștii o construiseră vreodată”.
Pe 21 septembrie, Divizia a 4-a blindate canadiană s-a deplasat spre nord de-a lungul canalului Gent-Terneuzen, având ca sarcină curățarea de elementele germane a malului de sud a Scheldtului în regiunea orașului olandez Breskens – așa numita „Pungă Breskens”. Divizia I blindate poloneză a avansat spre frontiera olandezo-belgiană spre est și spre zona de mare importanță de la nord de Antwerp.
Divizia a 4-a blindate canadiană a înaintat de la capul de pod de pe Canalul Gent de la Moerbrugge până au întâlnit dubla linie defensivă formată din canalele Leopold și Schipdonk. Canadienii au organizat în apropierea localității Moerkerke, au traversat canalele și au stabilit un cap de pod, dar au fost obligați în cele din urmă să se retragă cu mari pierderi după ce germanii au organizat atacuri puternice.
Divizia I blindată poloneză a reușit să obțină un succes mai important în răsărit și a înaintat spre nord-est din Gent. Divizia a înaintat spre zona litorală în ciuda terenului care nu era propice manevrelor cu blindate și a rezistenței puternice a germanilor. Până pe 20 septembrie, au fost cucerit orașul Terneuzen, iar malul sudic al Scheldtului a fost eliberat pe direcția orașului Antwerp.
În acel moment a devenit evident pentru Simonds că orice victorie obținută pe malurile estuarului avea să fie obținută cu mari jertfe deoarece punga Breskens, care se întindea pe țărm de la Zeebrugge până la golful Braakman, iar în interiorul teritoriului până la canalul Leopold, era puternic apărată de inamic.
Operațiunile militare La 2 octombrie Divizia a 2 canadiană și-a început înaintarea spre nord din Antwerp. Au fost date lupte grele în 6 octombrie pentru cucerirea satului Woensdrecht, obiectivul primei faze a operațiunilor. Germanii, care primiseră între timp întăriri, s-au organizat pentru rezistența din această regiune, de unde se putea controla accesul spre Zuid-Beveland și insula Walcheren.
Canadienii au suferit pierderi grele în timpul atacurilor în câmp deschis, în zonele inundate. Ploile de toamnă, capcanele explozive și minele antipersonal au făcut ca înaintarea să fie foarte dificilă. În ziua de 13 octombrie, în ceea ce ava să fie numită „vinerea neagră”, Regimentul „Black Watch” al Diviziei a 5-a de infanterie canadiană a fost practic anihilat în timpul unui atac eșuat. Atacul avea să fie reluat de regimentul de infanterie scoțiană „Calgary”, de data aceasta cu mai mult succes. Canadienii au reușit să cucerească stația de cale ferată Korteven, la doi kilometri nord-est de Woensdrecht. Alte lupte grele au avut loc la Woensdrech, dar pe 16 octombrie, această localitate avea să fie cucerită, întrerupând legătura terestră dintre Zuid-Beveland și Walcheren. În cele din urmă, se poate afirma că, în ciuda pierderilor foarte grele, canadienii și-au atins obiectivele ordonate în prima fază.
Acesta a fost momentul în care feldmareșalul Bernard Montgomery a sesizat situația favorabilă de pe front și a transformat deschiderea traficului prin estuarul Scheldt în prioritatea numărul 1 a Grupului de armate al 21-lea. Pentru aceasta, Armata a 2-a britanică a atacat spre vest, pentru curățarea Olandei la sud de elementele inamice la sud de râul Meuse, împiedicând orice contraatac german pentru sprijinirea defensivei din estuar.
Între timp, Simonds și-a concentrat forțele în istmul peninsulei Zuid-Beveland. Divizia a 4-a blindate canadiene s-a mutat la nord de Canalul Leopold și a cucerit Bergen op Zoom. Pe 24 octombrie, blindatele aliate au înaintat din zona îngustă a peninsulei, asigurând securitatea Diviziei a 2-a canadiene, care nu mai era amenințată astfel cu izolarea de către contraatacurile germane. În continuare, canadienii au înaintat spre vest spre insula Walcheren.
Operațiunea Switchback A doua operațiune importantă a debutat cu luptele grele pentru eliminarea pungii Breskens. Aici, Divizia a 3-a canadiană de infanterie a trebuit să înfrângă rezistența puternică a germanilor, care se opuneau încercării aliaților de traversare a Canalului Leopold.In the Shadow of Arnhem - Ken Tout - 2003 (Paperback 2009, ISBN 9780752451947)
Dificultatea traversării canalului fusese deja demonstrată de eșecul tentativei Diviziei a 4-a blindate canadiene de la Moerbrugge. Defensiva germană era foarte puternică, sprijinindu-se pe fortificații pregătite din timp și pe inundarea teritoriului dintre canalele Leopold și Schipdonk.
Aliații au decis că cel mai potrivit loc pentru declanșarea unui atac era la est de locul în care cele două canale se despărțeau. Aceasta era o fâșie îngustă de pământ ferm de formă triunghiulară cu baza de numai câteva sute de metri lățime de-a lungul drumului rutier Maldegem-Aardenburg și cu vârful la cam 5 km, lângă satul Moershoofd.
A fost organizat un asalt pe două coloane. Brigada a 7-a a Diviziei a 7-a canadiene a declanșat atacul inițial peste Canalul Leopold, în timp ce Brigada a 9-a a organizat un atac amfibiu pe flancul nordic al pungii. Atacul celor două coloane a început pe 6 octombrie, fiind sprijinit de bombardamente puternice de artilerie și mașini blindate „Wasp” echipate cu aruncătoare de flăcări. Mașinile blindate au lansat baraje de flăcării peste Canalul Leopold pentru acoperirea traversării canalului cu bărcile gonflabile de către militarii Brigăzii a 7-a. Canadienii au reușit să cucerească două poziții foarte vulnerabile pe celălalt mal. După ce și-au revenit din șocul atacului aruncătoarelor de flăcări, germanii a contraatacat, dar nu au reușit să distrugă cele două capete de pod fragile. Pe 9 octombrie, militarii canadieni din cele două capete de pod au reușit să le extindă și să facă joncțiunea iar, în dimineața zilei de 12 octombrie, a fost cucerită o porțiune din șoseaua Aardenburg.