Mariana Șora (născută Marianne Klein; ) a fost o scriitoare română, care s-a remarcat în special ca traducătoare, eseistă și critic literar, interesată atât de literatura română, cât și de literatura universală.Paul Cornea, D. Păcurariu, Dicționar de literatură română: scriitori, reviste, curente, Editura Univers, București 1979, p. 389.
Provenea dintr-o familie cu origine mixtă maghiaro-evreiască, care s-a stabilit la Timișoara după Primul Război Mondial, și a avut germana ca limbă maternă, dar a învățat limba română și a urmat studii universitare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1934–1938). S-a căsătorit cu colegul de studii Mihai Șora și, după ce acesta a obținut o bursă oferită de guvernul Franței, l-a însoțit în anul 1939 la Paris. A absolvit studii postuniversitare de limba și literatura franceză la Universitatea Sorbona (1940) și, în anii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial, a urmat studii de licență în limba și literatura engleză la Universitatea din Grenoble (1940–1944).
S-a întors, împreună cu soțul ei, în capitala Franței în anul 1945 și, după câteva luni în care au dus o existență materială precară, a fost angajată în cadrul Legației României de la Paris. Ca urmare a faptului că soțul ei, plecat într-o excursie propagandistică cu un grup de comuniști francezi în România în octombrie 1948, nu a mai putut să se întoarcă în Franța, Mariana Șora s-a repatriat, împreună cu primii doi copii, la sfârșitul anului 1948 pentru a-i fi alături. A lucrat un timp ca asistentă la Catedra de limba germană a Facultății de Litere și Filozofie din București (1950–1952), dar a fost destituită în timpul epurărilor politice din 1952. A fost cooptată într-un grup de traducători din limba germană și a lucrat, de asemenea, ca lexicograf, colaborând la elaborarea dicționarului german-român din 1957 și a celui român-german din 1963. Ea a scris, printre altele, o monografie despre viața și opera lui Heinrich Mann și a tradus în limba română unele opere importante ale literaturii universale precum Castelul (1968) de Franz Kafka, Onoarea pierdută a Katharinei Blum (1978) de Heinrich Böll și numeroase piese de teatru ale lui Eugen Ionescu.
Mariana Șora a emigrat în Germania în anul 1977 și, după un an la Köln, s-a stabilit în orașul München, unde a colaborat la emisiunile în limba română ale postului de radio BBC. Și-a continuat în acest timp activitatea literară și a publicat un volum despre Emil Cioran, două romane, proză scurtă de factură psihologică, eseuri, jurnale și memorii. A întreținut, de asemenea, o vastă corespondență cu personalități culturale române și străine precum Emil Cioran, Eugen Ionescu, Mircea Eliade și Ov. S. Crohmălniceanu.
Biografie Educația S-a născut la 26 mai 1917 în Budapesta,Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M–Z), Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 663. Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Editura Albatros, București, 1977, p. 546.Irina Petraș, Panorama criticii literare românești 1950–2000: critici și istorici literari, teoreticieni, eseiști, esteticieni – dicționar ilustrat, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2001, p. 596.Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc 1945–1989: scriitori, reviste, instituții, organizații, Editura Compania, București, 2003, p. 653. în familia funcționarului și directorului de bancă Rudolf Klein și al soției sale, Elisabeta (născută Fischer, în 1896), primind la naștere numele Marianne Klein. Părinții Marianei Klein proveneau din Timișoara, aveau o origine mixtă maghiaro-evreiască, vorbeau limba germană și erau credincioși romano-catolici. Bunica ei maternă rămăsese văduvă înainte de izbucnirea Primului Război Mondial și s-a mutat cu cele două fete ale sale în anul 1914 în capitala Ungariei, pentru a locui împreună cu sora ei mai mare, care era căsătorită acolo. Rudolf Klein, tatăl Marianei, a fost mobilizat ca sublocotenent în Armata Austro-Ungară și s-a căsătorit la Budapesta cu Elisabeta Fischer în 1916, în timpul unei permisii, după care s-a reîntors pe front. Cei doi soți au trăit despărțiți în următorii doi ani, văzându-se doar în timpul permisiilor.
Familia Klein s-a întors la Timișoara în anul 1919, după război, și a locuit la ultimul etaj al Casei Banatului, care se afla în proprietatea Băncii Timișoara. Orașul Timișoara era în acea vreme un oraș cosmopolit, care avea aerul unui oraș din Mitteleuropa. Mariana, care avea ca limbi materne germana și maghiara, a urmat școala primară, în limba germană, la Institutul catolic „Notre Dame” din Timișoara, fiind permanent premiantă, cu toate că, potrivit mărturisirii ei, obișnuia să se uite adeseori pe fereastra camerei sale ca să vadă cerul și acoperișurile caselor, în loc să-și facă lecțiile. I-a plăcut mult să citească și a fost pasionată în copilărie de poveștile cu indieni ale lui Karl May, pentru ca mai târziu să descopere operele lui Rilke, Hölderlin, Goethe și Petőfi.
Tatăl ei s-a manifestat ca un cetățean loial al statului în care trăia, a învățat limba română și, fiind o persoană foarte autoritară, a hotărât ca Mariana să urmeze cursurile unui liceu românesc, susținând că „noi sîntem cetățenii acestui stat, e normal să cunoaștem această limbă”. Mariana a învățat limba română abia la vârsta de 11 ani și a urmat apoi studii secundare la Liceul de Fete „Carmen Sylva” din Timișoara, pe care le-a absolvit ca șefă de promoție (1934). În ultima clasă de liceu a luat meditații la limba franceză cu un profesor particular pentru a se pregăti cât mai bine pentru bacalaureat, avându-i printre colegi pe Octavian Nistor (fiul avocatului și preotului ortodox Dimitrie Nistor, prefect al județului Timiș-Torontal în perioada 1933–1937) și Mihai Șora (fiul preotului ortodox Melentie Șora, cu care „n-a fost un amor imediat, la prima vedere”). Intenționa să urmeze studii de medicină la Universitatea din Cluj, dar întâlnirea cu tinerii Nistor și Șora, care discutau filozofie, a făcut-o să-și schimbe hotărârea, spre nemulțumirea tatălui ei.
După absolvirea liceului, a urmat studii universitare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1934–1938), încheiate cu două licențe, una în filosofie (teză cu prof. Dimitrie Gusti, la Catedra de sociologie) și alta în filologie (specialitate principală – germana, secundară – franceza). I-a avut ca profesori în facultate pe Tudor Vianu, Traian Herseni, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Anton Golopenția și Mircea EliadeAurelian Crăiuțu, „Punți peste timp: Mariana Șora la 90 ani”, în Revista 22, 4 iunie 2007. și a frecventat, de asemenea, cursurile lui Nicolae Iorga. S-a împrietenit în perioada studiilor universitare cu Mihai Șora, pe care a avut ocazia atunci să-l cunoască mai bine. Mircea Eliade îi menționează în memoriile sale pe Mariana Klein și Mihai Șora printre cei mai activi studenți pe care i-a avut la seminar,Mircea Eliade, Memorii (1907–1960), ediția a II-a, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 296. descriindu-i elogios: Mariana Klein – „una dintre cele mai strălucite studente ale mele” și Mihai Șora – „un alt excelent student al meu”.Mircea Eliade, Memorii (1907–1960), ediția a II-a, Ed. Humanitas, București, 1997, p. 327.
În perioada studiilor universitare Mariana Klein a început să fie tot mai interesată de limba română și a citit scrierile marilor clasici: Eminescu, Creangă, Caragiale și Slavici, precum și teoriile filozofice despre spațiul mioritic ale lui Lucian Blaga. Nu a avut simpatii politice în acei ani, fiind o persoană mai retrasă, dar în vara anului 1937 s-a deplasat, împreună cu alți colegi, la Palatul de Justiție pentru a-l susține pe Mircea Eliade, care fusese dat în judecată pentru pornografie. Prezența Marianei Klein la proces și intervenția ei „cu ochii în lacrimi” la Nae Ionescu în sprijinul tânărului profesor este evocată chiar de Eliade în memoriile sale, care susține că studenta „părea o walkirie deznădăjduită” și că Nae Ionescu însuși a rămas impresionat de devotamentul ei.
Perioada războiului După încheierea studiilor universitare, Mariana Klein s-a căsătorit la 3 ianuarie 1939 cu filozoful și eseistul Mihai Șora, cu care a avut ulterior trei copii: Alexandra („Sanda”, 1943), Andrei (1945–2022) și Tom (1956). Părinții celor doi tineri nu au fost anunțați și au aflat ulterior de căsătorie, iar tatăl lui Șora nu a fost deloc încântat. Tinerii soți au plecat apoi la București și s-au cununat la Biserica „Sfântul Elefterie”. Căsătoria a schimbat planurile tinerei familii: Mihai Șora, care câștigase un premiu oferit de Institutul Francez și obținuse astfel o bursă oferită de guvernul Franței, a decis să-l anunțe pe Alphonse Dupront, directorul Institutului Francez din București, că nu poate să mai plece la studii în Franța deoarece nu voia să o părăsească pe Mariana. Aflând acestea, directorul Institutului Francez a decis să-i acorde Marianei o jumătate de bursă, pentru a-l însoți pe Mihai Șora în străinătate. Că urmare, cei doi tineri soți au plecat pe 21 ianuarie 1939 în Franța, ca bursieri ai statului francez.Mihai Șora, Despre toate și ceva în plus: de vorbă cu Leonid Dragomir, Editura Paralela 45, București, 2005, p. 7. În ciuda perspectivelor sumbre ale apropierii războiului, populația Parisului trăia într-o stare de totală inconștiență, de aceea Mihai Șora considera că primul an petrecut la Paris a fost „paradisul pe pământ”: au explorat frumusețile orașului și s-au împrietenit, de asemenea, cu colegii lor de bursă, care au devenit ulterior figuri importante ale culturii române (Eugen și Rodica Ionescu, Emil Cioran și Constantin Noica).
Soții Șora au părăsit Parisul în iunie 1940,Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M–Z), Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 664. cu unul din ultimele trenuri, atunci când unitățile militare germane se aflau la o distanță de 18 km de oraș, și, după mai multe popasuri (inclusiv unul de 3-4 luni la Nisa în toamna acelui an, de unde au trebuit să se retragă în luna noiembrie, din cauza pătrunderii Armatei Italiene în sudul Franței),Mihai S̜ora, Despre toate și ceva în plus: de vorbă cu Leonid Dragomir, Editura Paralela 45, București, 2005, p. 19.Mihai Șora, Firul ierbii, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1998, pp. 340, 354 și 389. s-au refugiat în decembrie 1940 în orașul universitar Grenoble din sud-estul Franței, unde se afla Jacques Chevalier, sub îndrumarea căruia Mihai Șora dorea să-și continue teza de doctorat începută la Paris cu profesorul Jean Laporte. Mariana Șora, care absolvise studii postuniversitare de limba și literatura franceză la Universitatea Sorbona (1940),***, „In Memoriam: Mariana Șora”, în România literară, anul XLIII, nr. 51–52, 23–31 decembrie 2011. a urmat studii de licență în limba și literatura engleză la Universitatea din Grenoble (1940–1944). Cei doi soți au corespondat în această perioadă cu Mircea Eliade, care lucra atunci ca atașat cultural la Ambasada României din Portugalia, și au trăit apoi ororile războiului, atunci când orașul Grenoble s-a aflat pentru aproximativ un an (1943–1944) sub ocupație militară germană.Alexandru Săndulescu, Memorialiști români, Editura Universal Dalsi, București, 2003, p. 291. În fiecare seară ascultau emisiunile Radio Londra, urmărind evoluția fronturilor. Întâmplările acelor ani au fost evocați ulterior în volumul memorialistic O viață-n bucăți (1992).