Războiul Francez și Indian (1754–1763) a fost un teatru de operațiuni al Războiului de Șapte Ani, în care s-au opus coloniile nord-americane ale Imperiului Britanic celor ale francezilor, fiecare din cele două tabere fiind susținută de diferite triburi de băștinași americani. La începutul războiului, coloniile franceze aveau o populație de circa de coloniști, față de cei with 2 milioane din coloniile britanice. Depășiți numeric, francezii s-au bazat deosebit de mult pe aliații lor băștinași.

La doi ani de la izbucnirea războiului, în 1756, Marea Britanie a declarat război Franței, declanșând Războiul de Șapte Ani, care s-a desfășurat în toată lumea. Chiar dacă Războiul Francez și Indian a fost un teatru de operațiuni al acestui conflict mai amplu, în Statele Unite el este văzut ca un conflict separat neasociat cu războiul european.M. Brook Taylor, Canadian History: a Reader's Guide: Volume 1: Beginnings to Confederation (1994) pp 39–48, 72–74 Canadienii francezi îi spun („Războiul de Cucerire”).: 1756–1763"The Siege of Quebec: An episode of the Seven Years' War", Canadian National Battlefields Commission, Plains of Abraham website

Coloniștii britanici au fost susținuți în diverse momente de triburile Iroquois, , și Cherokee, în timp ce coloniștii francezi erau susținuți de membrii Abenaki și și de , , Ojibwa, , , și Wyandot (Huron). Luptele s-au dus în principal de-a lungul frontierelor între Noua Franță și coloniile britanice, din Provincia Virginia în sud până în Newfoundland în nord. Ele s-au iscat de la o dispută pe tema controlului asupra confluenței între și denumită , și asupra zonei din punctul care avea mai târziu să devină Pittsburgh, Pennsylvania. Disputa a escaladat în violențe în în mai 1754, timp în care milițieni virginezi sub comanda lui George Washington (în vârstă atunci de 22 de ani) a prins o patrulă franceză într-o ambuscadă.

În 1755, șase guvernatori coloniali s-au întâlnit cu generalul , comandantul Armatei Britanice recent sosit, și au pus la cale un atac pe patru căi împotriva francezilor. Niciuna din căi nu a avut succes, și al lui Braddock s-a soldat cu un dezastru; el a pierdut din , și a murit după câteva zile. Operațiunile britanice au eșuat în zonele de frontieră ale și ale Provinciei New York în anii 1755–1757 din cauza unei combinații între conducerea slabă, disensiunile interne, acțiuni eficiente ale iscoadelor , forțelor regulate franceze, și aliaților războinici băștinași ai acestora. În 1755, britanicii au capturat de pe granița ce despărțea Nova Scotia de Acadia, și curând au ordonat (1755–1764). Ordinele de deportare au fost date de comandantul suprem fără îndrumări în acest sens din Marea Britanie. Au fost expulzați toți acadieni, atât cei capturați cu arme cât și cei care juraseră credință regelui. Și băștinașii au fost izgoniți din acel teritoriu, pentru a face loc coloniștilor din New England.Eccles, France in America, p. 185

Guvernul britanic al lui Pitt a căzut din cauza dezastruoaselor campanii din 1757, inclusiv eșecul unei și ; aceasta din urmă a fost urmată de torturarea și masacrarea victimelor coloniale de către băștinași. William Pitt a venit la putere și a crescut semnificativ resursele militare britanice în colonii la un moment în care Franța nu era dispusă să riște convoaie mari pentru a sprijini forțele limitate pe care le aveau în Noua Franță, preferând să își concentreze forțele împotriva Prusiei și aliaților ei care duceau Războiul de Șapte Ani în Europa. Conflictul din Ohio a luat sfârșit în 1758 prin victoria britanicilor în comitatul Ohio. Între 1758 și 1760, armata britanică a lansat o campanie de capturare a Canadei Franceze. Ei au reușit să captureze teritorii în coloniile înconjurătoare și în cele din urmă și orașul Quebec (1759). În anul următor, britanicii au fost victorioși în în urma căreia francezii au cedat Canada în conformitate cu tratatul de la Paris (1763).

Franța a cedat și teritoriile sale de la est de Mississippi Marii Britanii, precum și Louisiana Franceză de la vest de râul Mississippi aliatei sale Spania în compensație pentru pierderea de către Spania a în favoarea Marii Britanii (Spania cedase Florida Marii Britanii în schimbul retrocedării Havanei). Prezența colonială franceză la nord de Caraibe a fost redusă la insulele Saint Pierre și Miquelon, consfințind poziția Marii Britanii drept puterea colonială dominantă în America de Nord.

Cauze

thumb|left| În iunie 1747, influența comercianților britanici s-a extins. De aceea, guvernatorul Noii Franțe i-a ordonat lui Pierre-Joseph Celeron să conducă o expediție militară în zonă. Obiectivul său era acela de a atrage indigenii în tabăra franceză pentru a avea suficientă forță în a se opune sferei britanice.

Celeron, în expediția sa, a fost însoțit de 200 de soldați și 30 de indigeni. Expediția sa a acoperit 4800 de km în intervalul iunie-noiembrie 1749. A traversat fluviul Sfântului Laurențiu și a continuat traseul de-a lungul malului nordic al lacului Ontario, trecând de la Portage la Niagara, și urmând malul sudic al lacului Erie. La Chautauga Portage, expediția s-a îndreptat spre râul Allegheny.Ori de câte ori întâlnea pe drum comercianți britanici de blănuri, Celeron îi informa de revendicările francezilor și le ordona să plece. Când Celeron a sosit la Logstown, amerindienii din zonă au susținut că vor să dețină teritoriile din Ohio și că vor comercializa în continuare cu britanicii. Celeron și-a continuat expediția până când a ajuns în satul Pickawillany, unde s-a întâlnit cu căpetenia tribală . Celeron l-a amenințat pe acesta că vor urmă consecințe grave dacă indienii vor conținuă comerțul cu britancii. Dar căpetenia a ignorat avertismentul, iar Celeron a revenit la Montreal în noiembrie 1749.

Guvernatorul britanic a oferit terenuri indienilor pentru a dezvolta comerțul și chiar a construit o fortăreața pentru a le asigura protecția. În 1750, Christopher Gist a acționat în numele Companiei Ohio din Virginia pentru a purta negocierile cu triburile de indieni la Logstown, încheind tratatul cu aceștia în 1752, la care au participat căpetenia Tanacharison și un reprezentant al Irochezilor, prin care indienilor li se păstra dreptul de vânătoare pe Valea Ohio.

În cursul anului, noul guvernator al Noii Franțe, marchizul Duquesne, a trimis o nouă expediție în Ohio sub comanda ofițerului Charles Michel de Langlade, însoțit de 300 de soldați francezi-canadieni și războinici din Ottawa. Obiectivul lor era pedepsirea băștinașilor din Pickawillany pentru că nu au respectat ordinele lui Celeron în a înceta comerțul cu britanicii. La 21 iunie, francezii au atacat centrul comercial, capturând trei comercianți și ucigând 14 indigeni, inclusiv pe căpetenia acestora. Québec, ville militaire (1608-2008), Montréal: Art Global, 2008, p. 140

În primăvară 1753, Paul Marin de la Malgue a primit comanda a 2000 de soldați și a primit ordin de a proteja teritoriul britanic din Valea Ohio. Marin a urmat traseul lui Celeron, construind fortărețe, ca Fort Presque Isle pe malul lacului Erie și Fortul Le Beouf pentru a proteja izvoarele LeBoeuf Creek. A capturat comercianți britanici. Acest act i-a alarmat britanicii și pe irochezi și astfel, Tanagrisson, căpetenia Mingo, a mobilizat trupe și le-a dus până la fortul La Boeuf, amenințându-i pe francezi. Irochezii au trimis delegați la conacul lui William Johnson din nordul statului New York, un inspector britanic pentru afacerile indigenilor, fiind chiar un membru de onoare al irochezilor. Acesta s-a întâlnit cu guvernatorul Clinton și cu ceilalți oficiali din coloniile americane la Albany. Căpetenia Hendrick Theyanoguin, președintele consiliului tribal mohawk, a insistat ca britanicii să respecte obligațiile și să blocheze extinderea franceză, amenințând cu ruperea relației de prietenie dintre Confederația Irocheză și Coroana Britanică.

Guvernatorul Robert Dinwiddie din Virginia, investitor al companiei Ohio, a susținut că pierde profit dacă francezii își continuă acțiunile militare. Pentru a contracara prezența militară franceză în Ohio, în octombrie 1753, Dinwiddie l-a desemnat pe maiorul în vârstă de 21 de ani, George Washington din regimentul Virginia. Pentru a-i determina pe francezi să părăsească Virginia, Washington a plecat cu un corp mic spre Fort Le Boeuf. Au ajuns apoi la Williamsburg pe 16 ianuarie 1754, în care Washington declara că francezii au măturat sudul, fortificând zona cu intenția de a întări confluența râurilor Allegheny și Monongahela și raportând că francezii cunosc bine zona Ohio.Luc Lépine, 1997, Organisation militaire de la Nouvelle-France. Chiar înainte de întoarcerea sa, Dinwiddie a trimis un corp de 40 de oameni sub comanda lui William Trent pentru a începe construirea unui fort. Guvernatorul Duquesne și-a suplimentat forțele franceze sub comanda lui Claude-Pierre Pecaudy de Contrecoeur, care s-a dus cu 500 de soldați la sud de Fort Venango în aprilie 1754. Când forțele au ajuns la 16 aprilie, Contecoeur i-a permis lui Trent să se retragă și a continuat construirea Fortului Duquesne. thumb|Washington in 1772 După ce Washington a revenit la Williamsburg, Dinwiddie a ordonat suplimentarea forțelor lui Trent pentru a termina lucarea sa. Tanaghrisson promitea sprijin britanicilor, iar Washington continua să avanseze spre Fort Duquesne, întâlnindu-se cu căpetenia Mingo. Pe 28 mai, cu forțele lui Tanaghrisson, Washington i-a surprins pe francezi în Bătălia de la Jumonville Glen, ucigându-l chiar pe comandantul francez, deschizând astfel ostilitățile anglo-franceze în valea Ohio.Chartrand, Québec 1759, p. 31 După bătălie, Washington s-a retras, stabilindu-se la Fort Necessity. La 3 iulie, francezii, însoțiți de războinici Shawnee, Delaware și Mingo l-au atacat și l-au forțat pe Washington să se predea, negociind o retragere.http://bataille.ccbn-nbc.gc.ca/fr/siege-de-quebec/forces-en-presence/armee-britannique-americains-marine/les-americains.php

În anul următor, guvernul ducelui Newcastle a decis să trimită o expediție militară în America de Nord, alegându-l drept comandant pe maiorul general Edward Braddock. Ca răspuns, regele francez Ludovic al XV-lea a trimis șase regimente către Nouă Franța sub comanda braronului Dieskau în 1755. Britanicii, intenționând să blocheze porturile franceze, în februarie 1755, flota franceză naviga deja. Amirarul Edward Hawke a comandant o escadrilă rapidă în zona pentru a-i intercepta pe francezi. La 8 iunie, Edward Boscawen a ordonat tragerea în corabia franceză Alcide, capturând-o cu încă două corăbii. Britanicii au hărțuit transportul maritim francez, sechestrând corăbiile și capturandu-i pe marinari. În primăvară anului 1756, Marea Britanie și Franța și-au declarat război oficial.

thumb|Ordinul de deportare a acadienilor

1755:Campaniile britanice

Britanicii au planificat operațiuni agresive pentru anul 1755. Generalul Braddock a condus o expediție împotriva fortului Duquesne în timp ce guvernatorul provincial al Massachusetts, William Shirley, a primit ordinul de fortificare a fortăreței Osego și a atacat fortul Niagara. Sir William Johnson a capturat fortul Sf. Frederic, iar locotenentul-colonel Robert Manckton a capturat fortul Breausejour din est, la frontierea dintre Nova Scoția și Acadia.

Braddock, cu George Washington drept consilier, a condus un corp 1500 de militari și miliții provinciale într-o expediție din iunie pentru a captura Fort Duquesne. Expediția s-a dovedit a fi dezastruoasă, acesta fiind atacat de soldați francezi și de indienii ce i-au pregătit o ambuscadă. Braddock a ordonat retragerea, dar a fost ucis. Aproximativ 1000 de soldați britanici au fost uciși sau răniți. Cei 500 de soldați rămași s-au retras în Virginia sub comanda lui Washington și Thomas Gage. thumb|Johnson il salveaza pe Dieskau