Faptele în cazul domnului Valdemar

„Faptele în cazul domnului Valdemar” (în ) este o povestire de groază a scriitorului american Edgar Allan Poe, publicată pentru prima dată în decembrie 1845. Ea se referă la un mesmerist (hipnotizator) care introduce un om într-o stare hipnotică la momentul morții. Exemplu de poveste de suspans și de groază, ea este într-o anumită măsură o farsă ce a fost publicată fără pretenția de a fi fictivă și mulți cititori de la data publicării (1845) au considerat-o o relatare adevărată. Poe n-a contrazis un timp aceste opinii înainte de a admite că povestirea era de fapt o pură ficțiune extremă.

Rezumat

Naratorul prezintă faptele din cazul extraordinar al domnului Valdemar, care a provocat discuții publice controversate. El este interesat de mesmerism, o pseudoștiință care implică aducerea unui pacient într-o stare hipnagogică prin influența magnetismului, o activitate care s-a dezvoltat mai târziu în hipnotism. Naratorul subliniază faptul că, după cum știe, nimeni nu a fost vreodată hipnotizat în pragul morții și el este curios să vadă ce efecte ar putea avea mesmerismul asupra unei persoane muribunde. El își îndreaptă atenția asupra prietenului său Ernest Valdemar, un literat pe care îl mesmerizase anterior și care a fost recent diagnosticat cu ftizie (tuberculoză).

Valdemar consimte să fie supus la acel experiment și-l informează pe narator printr-o scrisoare că va muri probabil în douăzeci și patru de ore. Cei doi medici ai lui Valdemar confirmă starea de sănătate proastă a pacientului lor. După obținerea unei noi confirmări din partea lui Valdemar că este dispus să facă experimentul, naratorul se întoarce în noaptea următoare cu două asistente și cu un student la medicină care să-i servească în calitate de martori. Din nou, Valdemar insistă că vrea să ia parte la experiment și-i cere naratorului să se grăbească, temându-se că s-a „amânat prea mult timp”. Valdemar este hipnotizat rapid, chiar în timpul în care cei doi medici revin și-i servesc ca martori suplimentari. Aflat în transă, el anunță mai întâi că este pe moarte, apoi că este mort. Naratorul îl lasă într-o stare mesmerică timp de șapte luni, verificând-o zilnic. În acest timp Valdemar are pielea rece și albă, fiind lipsit de puls, de bătăile inimii sau de o respirație perceptibilă.

În cele din urmă, naratorul face încercări de a-l trezi pe Valdemar, punându-i întrebări cărora li se răspunde cu greutate deoarece vocea lui Valdemar pare să-i iasă din gât și din limba ce-i atârnă, iar buzele și fălcile sale sunt înțepenite. Aflat într-o stare intermediară între transă și veghe, Valdemar îl imploră pe narator să-l adoarmă sau să-l trezească repede. În timp ce făcea cu repeziciune pasele magnetice pentru a-l scoate din transă, Valdemar strigă „Mort! Mort!” în mod repetat; în acest proces, trupul lui Valdemar se dezintegrează aproape imediat într-o „masă vâscoasă, dezgustătoare - o hidoasă putreziciune”.

Istoricul publicării

Pe când ce era editor la The Broadway Journal, Poe a tipărit o scrisoare de la un medic din New York pe nume Dr. A. Sidney Doane care a povestit o operație chirurgicală efectuată în timp ce pacientul se afla „într-un somn magnetic”; scrisoarea a servit ca sursă de inspirație pentru povestirea lui Poe.Thomas, Dwight & David K. Jackson. The Poe Log: A Documentary Life of Edgar Allan Poe, 1809–1849. Boston: G. K. Hall & Co., 1987: 498. ISBN 0-8161-8734-7 „Faptele în cazul domnului Valdemar” a fost publicată simultan în ediția din 20 decembrie 1845 a Broadway Journal și în numărul din decembrie 1845 al American Review: A Whig JournalSova, Dawn B. Edgar Allan Poe: A to Z. New York City: Checkmark Books, 2001: 85. ISBN 0-8160-4161-X—această revistă a folosit titlul „The Facts of M. Valdemar's Case”.Quinn, Arthur Hobson. Edgar Allan Poe: A Critical Biography. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1998: 470. ISBN 0-8018-5730-9 Ea a fost, de asemenea, republicată în Anglia, mai întâi ca o ediție pamflet intitulată „Mesmerism in Articulo Mortis” și apoi ca „The Last Days of M. Valdemar”.Quinn, Arthur Hobson. Edgar Allan Poe: A Critical Biography. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1998: 516. ISBN 0-8018-5730-9

Prima traducere în limba română a fost realizată de către Bonifaciu Florescu (fiul natural al lui Nicolae Bălcescu) și publicată sub titlul „Adevărul asupra casului d-lui Valdemar” în revista Povestitorul din București, anul I (1876), nr. 2, 11 iulie, pp. 17-24.Stănuța Crețu, „Bonifaciu Florescu”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979.Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, București, 1980. Alte traduceri au fost realizate de Ion Achimescu („Adevărul asupra cazului domnului Voldemar”, Liga literară, anul I, 1893, nr. 11-12),Stănuța Crețu, „Ion Achimescu”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979. „Șt. P.” (cel mai probabil Ștefan Petică) („Adevărul asupra casului d-lui Valdemar”, inclusă în volumul Scrisoarea furată, Ruina casei Usher, Pisica neagră, Portretul oval și alte povestiri extraordinare, editat în 1897 de Institutul de Editură Ralian și Ignat Samitca din Craiova) și I.L. („Adevărata întîmplare a lui Valdemar”, Gazeta Transilvaniei, anul LXV, 1907, nr. 53, pp. 12; nr. 55, pp. 12) sau au fost publicate anonim sub titlurile „Un mort viu, nuvelă extra-ordinară” (Revista ilustrată din Craiova, nr. 1, 1891; Liga literară, nr. 11/12, 1894), „Adevărul asupra cazului dlui Valdemar” (Constituționalul, anul XII, 1900, nr. 3290, p. 2; nr. 3295, p. 2; nr. 3297, p. 2), „Un mort viu, Nuvelă extraordinară” (Munca literară și științifică, nr. 1, 10 oct. 1904), „Moartea dlui Valdemar” (Țara, anul II, 1904, nr. 34, pp. 33-45) și „Adevărul despre d. Waldemar” (Gazeta Transilvaniei, anul LXXII, 1910, nr. 3, pp. 12; nr. 4, pp. 12).

Povestirea a fost tradusă apoi de Mihu Dragomir și Constantin Vonghizas și a fost publicată sub titlul „Faptele în cazul domnului Valdemar” în vol. Scrieri alese, editat în 1969 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Traduceri noi au fost realizate de Liviu Cotrău (publicată sub titlul „Faptele în cazul domnului Valdemar” în volumul Misterul lui Marie Rogêt și alte povestiri, editat în 2005 de Editura Polirom din Iași și reeditat de mai multe ori) și de Gabriel Mălăescu (publicată sub titlul „Adevărul în cazul domnului Valdemar” în volumul Prăbușirea casei Usher, editat în 2013 de Editura MondoRo din București).

Analiză Poe folosește în special descrieri detaliate și niveluri relativ ridicate de violență în „Faptele în cazul domnului Valdemar”, arătându-și cunoașterea textelor medicale.Stashower, Daniel. The Beautiful Cigar Girl: Mary Rogers, Edgar Allan Poe, and the Invention of Murder. New York: Dutton, 2006: 275. ISBN 0-525-94981-X Din ochii lui Valdemar se scurge abundent la un moment dat un „lichid gălbui”, de exemplu, deși descrierile dezgustătoare ale lui Poe sunt rezumate cel mai bine în frazele finale ale povestirii: „... tot trupul s-a topit - s-a fărâmițat - s-a descompus pur și simplu sub mâinile mele. În fața noastră, pe pat, nu mai zăcea decât o masă vâscoasă, dezgustătoare - o hidoasă putreziciune”. Imaginile dezgustătoare au inspirat aproape sigur scrieri ulterioare precum cele ale lui H. P. Lovecraft.Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York City: Harper Perennial, 1991: 294. ISBN 0-06-092331-8 Aceste fraze finale transmit șoc, dezgust și neliniște într-un singur moment.Elmer, Jonathan. "Terminate or Liquidate?: Poe Sensationalism, and the Sentimental Tradition", în The American Face of Edgar Allan Poe, editat de Shawn Rosenheim and Stephen Rachman. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1995: 116. ISBN 0-8018-5025-8 Finalul poate sugera că încercările de a dobândi putere asupra morții au rezultate hidoaseSelley, April. "Poe and the Will", in Poe and His Times: The Artist and His Milieu, editat de Benjamin Franklin Fisher IV. Baltimore: The Edgar Allan Poe Society, Inc., 1990: 97. ISBN 0-9616449-2-3 și că sunt sortite să nu aibă succes.Hutchisson, James M. Poe. Jackson: University Press of Mississippi, 2005: 158. ISBN 1-57806-721-9

Jeffrey Meyers notează că „Valdemar” poate fi tradus aproximativ ca „valea mării”, sugerând probabil atât starea solidă, cât și pe cea lichidă așa cum apar în imaginile în care corpul lui Valdemar se transformă din starea sa normală solidă în cea lichidă în finalul povestirii.Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York City: Cooper Square Press, 1992: 179. ISBN 0-8154-1038-7

Poe folosește de obicei dinții pentru a simboliza mortalitatea ca și în dinții „sepulcrali și dezgustători” ai calului din „Metzengerstein”, obsesia cu privire la dinți din „Berenice” sau în sunetul scrâșnetului de dinți din „Hopa-Hop sau opt urangutani înlănțuiți”.Kennedy, J. Gerald. Poe, Death, and the Life of Writing. New Haven, CT: Yale University Press, 1987: 79. ISBN 0-300-03773-2

Moartea lui Valdemar de tuberculoză, precum și încercările de a amâna moartea sa, ar putea să fi fost influențate de întâmplările trăite de soția lui Poe, Virginia. La momentul în care povestirea a fost publicată, ea suferea de patru ani de tuberculoză. Detaliile bolii prezentate de Poe în „Faptele în cazul domnului Valdemar” ar putea să fie inspirate de suferința Virginiei. În plus, Poe ar fi putut să fie inspirat de Andrew Jackson Davis, la ale cărui prelegeri despre mesmerism a participat.

Moartea lui Valdemar, cu toate acestea, nu este descrisă într-un mod emoțional potrivit temei tipice a „morții unei femei frumoase” portretizate în alte scrieri cum ar fi „Ligeia” și „Morella”. În contrast, moartea acestui bărbat este brutală și senzaționalistă.Elmer, Jonathan. "Terminate or Liquidate?: Poe Sensationalism, and the Sentimental Tradition", în The American Face of Edgar Allan Poe, editat de Shawn Rosenheim and Stephen Rachman. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1995: 108. ISBN 0-8018-5025-8

Răspuns critic