Ana Barbu (n. 30 octombrie 1959, Temeleuți, Florești – d. 18 mai 2015, Chișinău) a fost o cântăreață de muzică populară, romanțe și de estradă din Republica Moldova. A fost cunoscută mai ales pentru piesa „Flori de liliac”. Artist al Poporului Republica Moldova (10.10.2011).
Ana Barbu este mama cântăreței Natalia Barbu, care a reprezentat Republica Moldova la Eurovision în 2007 și 2024.
Prima oară Ana Barbu a evoluat pe scenă în clasa a treia la școala medie. La sărbătorirea zilei de 8 martie, ea a interpretat cântecul Sofiei Rotaru „Orașul meu”. Ulterior a început să interpreteze cântece populare din repertoriul Mariei Drăgan și al lui Nicolae Sulac.
La Bălți a absolvit Colegiul de Muzică, specialitatea canto academic. După absolvire, a venit la audiție la Veronica Garștea și a fost angajată în Capela Corală Academică „Doina”. Cântăreața a început să-și caute calea sa în creație: inițial ea a visat să devină cântăreață de operă, însă mai târziu s-a implicat în muzica populară și de estradă.
În 1993 se mută cu traiul la Chișinău, unde a apărut pentru prima dată pe scena profesionistă. În 1993 a fost angajată în orchestra de muzica populara „Fluieraș”, sub conducerea lui Serghei Lunchevici, iar mai târziu a trecut în ansamblul „Mugurel”, ca apoi să fie solistă a Orchestrei de Muzică Populară a Ministerului Afacerilor Interne, primind și gradul de căpitan în poliție.
A concertat activ în Republica Moldova, Canada și alte țări.
Viața personală A fost căsătorită cu Vasile Barbu și avea două fiice: Natalia Barbu și Irina Barbu.
S-a stins din viață în dimineața zilei de 18 mai 2015, la vârsta de 55 de ani, în urma unei scleroze amiotrofice.Blestemul sclerozei amiotrofice, boala care a smuls-o pe interpreta Ana Barbu de lângă cei dragi: 40 de moldoveni suferă de aceasta maladie - VIDEO, protv.md La moartea sa, corpul neînsuflețit al său a fost depus la biserica Sfânta Teodora de la Sihla, apoi la la Palatul Național „Nicolae Sulac”, după care interpreta a fost înmormântată la cimitirul din Stăuceni, așa cum și-a dorit, la înmormântare cealaltă fiică a ei din SUA nu a fost prezentă.
La 18 mai 2018, Poșta Moldovei a emis un plic cu marcă fixă din seria „In memoriam” Ana Barbu (1959-2015). Macheta plicului a fost realizată de artistul Vitalie Pogolșa.
Referințe
Bibliografie
Barbu, Ana. În copilărie eram poreclită băiețel: [interviu ]. Consemnare: Liliana Popușoi. In: Flux contnuu. 2004, 12 febr., p.4. Spătaru, Petru. Spătaru, SIlvia. Fire aleasă, neînțeleasă, ce se frământă întruna. In: Timpul. 2015, 27 noiem., p.4. Barbu, Ana. Artiștii sunt ființe sensibile și oricând pot fi rănite sau trase pe sfoară...: [interviu ]. Consemnare: Tatiana Corai. In: Timpul. 2013, 5 apr., pp. 25, 27. Barbu, Ana. Viața e o sărbătoare dată de Dumnezeu și trebuie s-o trăim în toată splendoarea ei : [interviu] .Consemnare: Gheorghe Budeanu. In: Natura. 2013, nr. 3, p.7. Iuncu, Rodica. Florile de liliac ale Anei Barbu. In: Gazeta de Chișinău. 2022, 6 mai. Ana Barbu. In: Jurnal de Chișinău. 2011, 14 oct., p.19. Slivca, Tatiana. De dragul Anei Barbu, floarea de liliac: In memoriam. In: Fashion VIP. 2016, nr 28, pp. 68-75. Interpreta de muzică populară Ana Barbu : [30 oct. 1959-18 mai 2015: necrolog]. In: Ziarul de Gardă. 2015, 21 mai, p.4.
Categorie:Nașteri în 1959 Categorie:Cântărețe din Republica Moldova Categorie:Cântăreți în limba română Categorie:Oameni din raionul Florești Categorie:Nașteri pe 30 octombrie Categorie:Decese în 2015 Categorie:Români pe mărci poștale din Republica Moldova